Thalia a trecut prin momente de coșmar din cauza unei boli necruțătoare

 

Thalia este îndrăgită de oamenii din toate colțurile lumii pentru personajele pe care le-a interpretat în telenovelele  pline de voie bună și mereu cu zâmbetul pe buze.

Chiar dacă își interpreta rolurile și părea fericită pe micile ecrane, în viata de zi cu zi Thalia a trăit o dramă greu de descris în cuvinte pe care a preferat să o știe numai persoanele cele mai apropiate.

“Este o boală care atacă sistemul nervos central. Ajungi să fii ca o legumă: nu îți mai poți mișca picioarele, mâinile nu mai poți vorbi și ajungi sa nu îi mai recunoști pe cei pe care îi ai în fața ta”, a spus Thalia îngrozită, citata de AcasaTV.

Din fericire, boala a fost detectată la timp și tratamentul, aplicat imediat, a dat roade. Cu toate astea, au fost câteva probleme pentru Thalia.

“Boala mi-a afectat pielea, sistemul nervos și inima. Daca nu s-ar fi acționat la timp și corpul meu nu ar fi raspuns la tratament, aș fi putut să ajung chiar la demență. Am avut câteva urmări: imi cădea părul și aveam pielea foarte uscată”, povestește îndrăgita actriță.

Tragedia a început de la o căpușă. Aceasta a mușcat-o fără ca ea să simtă, de aceea nu a fost detectată imediat. Mușcătura a dus la instalarea bolii Lyme.

“Mă simțeam din ce în ce mai rău. Aveam impresia că o să mor. În acele momente am realizat cât de puțin importante sunt banii, faima și succesul. Totul pălește în fața sănătății”.

De atunci, Thalia a ales să aibă mai multă grijă de sănătatea ei și a familiei sale.

“Acum, prioritatea mea este sănătatea și de aceea am un stil de viață sănătos. Avem o viață zen printr-o alimentație corectă și o atitudine pozitivă. Din cauza bolii pe care o am trebuie sa fiu foarte atentă să nu imi scadă sistemul imunitar. Daca se intâmplă această boală mă poate învinge”, a mai spus Thalia.

Patria va difuza filme și în limba originală

patria

Primul film prezentat va fi Hansel & Gretel: Witch Hunters (Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare) având coloană sonoră în limba engleză.

Anterior  mai mulți internauți au protestat împotriva politicii lingvistice discriminatorii promovată de cea mai cunoscută rețea de cinema din Republica Moldova.

Victor Șelin, proprietarul rețelei „Patria” a închis recent cinematograful „Patria Loteanu” aflat în centru capitalei pe motiv că proiectul de lege care propune interzicerea publicității în cinematografe ar băga în faliment rețeaua .

 

Meniul de la gala Oscar: pizza vegetariană, somon afumat şi ciocolată cu praf de aur

oscar2

Meniul care va fi servit la banchetul organizat după gala de decernare a premiilor Oscar va include pizza vegetariană, salată de varză kale, tradiţionalul somon afumat şi ciocolată cu praf de aur, a anunţat celebrul chef Wolfgang Puck, citat de gandul.info.

Dezvăluind meniul de anul acesta, Puck a mai spus că la banchet vor mai fi servite plăcintă cu pui şi trufe negre, mini-burgeri Kobe, salată de piersici, peşte cu sos Thai, salată de ton şi celebrele mini-Oscaruri din ciocolată presărate cu praf de aur.

Aproximativ 1.500 de oaspeţi sunt aşteptaţi la banchetul care va avea loc imediat după ceremonia organizată pe 24 februarie, printre aceştia numărându-se George Clooney, Steven Spielberg, Jennifer Lawrence şi Jessica Chastain.

Meniul creat de Puck conţine feluri de mâncare la fel de variate ca filmele nominalizate la Oscar, printre care se numără drame, comedii şi musicaluri.

Puck, care anul acesta se ocupă pentru a 19-a oară de banchetul Oscar, şi chef Matt Bencivenga vor servi circa 50 de feluri de mâncare, sub formă de aperitive, prezentate pe platouri micuţe. Meniul include feluri de mâncare chinezeşti, franţuzeşti, italiene, servite în localurile deţinute de Puck în Los Angeles.

Anul acesta, felurile vegetariene vor deţine supremaţia – pizza, salată kale cu anghinare la grătar şi salată de sfeclă cu nuci, printre altele.

300 de bucătari vor prepara acest meniu şi 650 de chelneri se vor ocupa de oaspeţi. Platourile vor fi aşezate pe măsuţe micuţe pentru a crea o atmosferă intimă. Piesele de rezistenţă ale sălii de banchet vor fi un candelabru luxos şi o uriaşă statuie Oscar aurită.

Pregătirea banchetului va începe cu câteva zile înainte de eveniment, cu feluri care pot fi preparate cu mult timp înainte, precum somonul afumat şi tortellini, dar majoritatea preparatelor vor fi gătite în ultimul minut.

Cea de-a 85-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Hollywood & Highland Center din Los Angeles. Gala va fi prezentată de actorul Seth MacFarlane.

Lungmetrajul “Lincoln”, regizat de Steven Spielberg, a primit cele mai multe nominalizări – 12 – şi este urmat în acest top al producţiilor cu cele mai multe selecţii de filmele “Life of Pi”, cu 11. Filmele “Silver Linings Playbook” şi “Les Misérables” au primit câte opt nominalizări.

La 85 de ani, franţuzoaica Emmanuelle Riva a devenit cea mai în vârstă actriţă nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin, iar la polul opus se află Quvenzhane Wallis, care, la nouă ani, a devenit cea mai tânără actriţă nominalizată la acest trofeu – ea jucând în filmul pentru care este nominalizată, “Beasts of the Southern Wild”, la vârsta de 6 ani.

10 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut vreodată un premiu Oscar – Tatum O’Neal, în 1974 -, iar 6 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut un premiu Oscar onorific: Shirley Temple, în 1935.

Viagra te poate ajuta să slabești!

viagra

Datorită proprietăţii sale de a topi celulele albe de grăsime, Viagra poate să vă scape cu succes de kilogramele în plus.

Pe lângă faptul că rezolvă problemele bărbaţilor în dormitor, pilula albastră mai are un efect neaşteptat: poate topi grăsimea abdominală.

Cercetătorii au descoperit că viagra transformă grăsimea albă în grăsime brună, luptând împotriva obezităţii şi a complicaţiilor asociate.

,,Nu doar că minimizează disfuncţiile erectile, dar poate reduce şi riscul creşterii excesive în greutate”, explică profesorul Alexander Pfeifer, de la Universitatea Bonn.

Potrivit doctorulzilei.ro, studiul care a analizat efectele pastilei asupra celulelor de grăsime a fost făcut pe şoareci deocamdată, iar testele au relevat că rozătoarele nu au fost afectate de obezitate, deşi au fost hrănite cu alimente bogate în grăsimi.

Oamenii de ştiinţă le-au administrat rozătoarelor pastila de potenţă timp de 7 zile, iar rezultatele au fost uimitoare.

,,Viagra a crescut rata de conversie a celulelor de grăsime albă în grăsime brună, iar grăsimea brună arde caloriile şi nu se depozitează”, a mai adăugat profesorul.

De asemenea, pastila previne mărirea celulelor albe de grăsime şi eliberarea unui hormon care cauzează inflamaţia. Această descoperire poate fi importantă în scopul  prevenirii bolilor cronice ca afecţiunile inimii, cancerul sau diabetul.

În ciuda rezultatelor promiţătoare, oamenii de ştiinţă avertizează că ar trebui să vă gândiţi bine înainte să folosiţi Viagra ca modalitate de slăbit. ,,Deocamdată suntem într-un stadiu de început al cercetării noastre şi toate testele au fost făcute doar pe şoareci”, adaugă profesorul Pfeifer.

Cazul Zubco: „idioţii utili” şi manipulatorii

zubco
Foto: jurnal.md

Un cuvânt de ocară

„Alianţa” a devenit pentru unii un cuvânt de ocară, o Cartagina, care trebuie distrusă cu orice preţ. Un june blogger, cu şcoală bucureşteană (dar care îşi felicită tatăl cu ocazia zilei armatei sovietice), îşi exhiba zilele trecute admiraţia pentru liderul comunist Vladimir Voronin, pe care, în contextul guvernării AIE, îl consideră cel mai mare preşedinte al vremurilor noastre. Această apologie bizară a unui regim, care a aplicat tortura şi bătaia tinerilor în comisariate, care a ascuns uciderea lui Valeriu Boboc, vorbeşte şi despre calitatea unor „formatori de opinie” de la noi.

Unii dintre ei sunt nişte „idioţi utili”, alţii însă nu sunt atât de naivi, ci schimbă în mod mod intenţionat accentele, pentru a manipula, pentru a-i proteja pe vinovaţi. A prezenta Alianţa şi împărţirea posturilor conform „algoritmului” ca un rău în sine este ca şi cum murdăria unei clădiri ar fi pusă nu pe seama locatarilor, ci a particularităţilor arhitectonice ale acesteia. Un guvern monocolor are, fireşte, avantajele sale, dar nu garantează o transparenţă mai mare. Dimpotrivă. Să ne amintim şi de cazul când o maşină a serviciului de pază al preşedintelui Voronin a lovit un pieton, a aflat cineva ceva atunci?

Nuanţele contează

„Mizerabila alianţă” este o frază impresionantă, dar şi greşită. Alianţele sunt inevitabile. Problema e în politicieni, în morala lor. Alianţa este vasul care poate conţine şi lichid curat, şi lichid murdar. Furia noastră justificată trebuie îndreptată nu către AIE ca formă de guvernare, ci către organizatorii şi participanţii la vânătoare din Pădurea Domnească, către cei implicaţi în mod direct sau indirect în tăinuirea omorului, în protejarea celor vinovaţi. Lucrurile trebuie privite cu discernământ, nuanţele contează. Nu toţi liderii Alianţei au reacţionat la fel. Nu au fost cu toţii nesimţiţi, nu toţi i-au apărat pe Zubco şi pe Lupu. Abordarea că toţi liderii AIE ar fi „o apă şi un pământ” le este convenabilă celor care nu doresc discernerea şi pedepsirea răului, demiterea procurorului general.

Nu e corect să se pună semnul egalităţii între Zubco şi Recean, ministrul de Interne, cum o fac reprezentanţii PD pentru a devia atenţia publicului. Primul a participat la vânătoare şi a tăinuit omorul, s-a comportat ca un bandit, celălalt – nu a participat şi nu avem dovezi că ar fi tăinuit ceva. Deşi ne-am pronunţat pentru demiterea ministrului sau a viceministrului de la MAI, am făcut-o din alte considerente (le va elucida comisia parlamentară formată în acest scop) decât în cazul procurorului general, care s-a compromis moral şi care trebuie să plece necondiţionat.

Impresionant, dar greşit

Este în avantajul unor forţe politice de a prezenta Alianţa ca pe un rău în sine. Dar în AIE există şi persoane care au procedat corect, nu contează dacă din calcul sau din convingere. Până la urmă, graţie poziţiei premierului Filat, a unei părţi din mass-media, „băieţii răi” au dat înapoi şi dreptatea începe să triumfe. Celor care aruncă cu pietre în Alianţă, făcând elogii lui Voronin, le-am recomanda să-şi amintească de comportamentul Procuraturii Generale, al poliţiei pe timpul comuniştilor. Aceiaşi procurori care i-au protejat pe torţionari şi pe ucigaşii lui Valeriu Boboc acum îi protejează pe cei care, accidental sau intenţionat, l-au ucis pe Sorin Paciu.

Nici măcar în ceasul al doisprezecelea, dl Lupu şi dl Plahotniuc nu recunosc că nu au procedat corect. Poziţia PLDM în privinţa demiterii lui Zubco este pentru ei „obsesiile unora de a acapara totul în această ţară, în special funcţia de procuror general”. O fi având cineva obsesii, dar nu mai mari decât ale celora care au vrut să-l menţină pe Zubco în funcţie cu orice preţ. În acest context, iniţiativa privind desemnarea şefilor Procuraturii Generale, Curţii de Conturi şi Comisiei Electorale Centrale de către opoziţia parlamentară pare mai curând o răzbunare decât un act raţional, bine gândit.

Rupţi de realitate

Şi, fiindcă veni vorba, despre inteligenţă…. E de presupus că Zubco i-a informat pe Plahotniuc şi Lupu despre „ghinionul” său vânătoresc. Cel puţin, Lupu a recunoscut acest fapt. Făcând abstracţie de morală, de bunul-simţ, nici unul dintre ei nu a avut capacitatea intelectuală sau măcar intuiţia să prevadă consecinţele tăinuirii şi asumării rolului de avocaţi ai lui Zubco. Dacă s-ar fi acţionat rapid, dacă s-ar fi cerut imediat demisia procurorului general, situaţia ar fi fost salvată. În jocul de şah, se jertfesc figuri pentru un câştig strategic. Plahotniuc s-a dovedit a fi un prost jucător, lăudata sa inteligenţă nu s-a confirmat. Probabil nu e nevoie să fii prea deştept ca să pui mâna pe averile altora în RM. El s-a „developat”, reflexele sale de om de afaceri, de „raider” l-au trădat, dovedindu-se a fi mai puternice decât cele de politician. Ar fi fost suficient să-l fi rechemat repede pe procurorul general numit de PD şi „profilul” său politic ar fi arătat altfel, focul scandalului ar fi fost stins înainte de a se fi aprins prea tare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Mihai Ghimpu, care, în loc să ceară demisia lui Zubco şi a reprezentantului PL Ion Lupu, director la „Moldsilva”, s-a apucat să scrie un eseu despre vânătoare. Cât de rupţi de realitate pot fi unii politicieni!

Indirect, şi Lupu, şi Plahotniuc se fac vinovaţi de comportamentul sfidător al procurorului general, de compromiterea AIE şi a imaginii RM.

Nicolae Negru

 

„Harry Potter“, sex cu un bărbat

The Orange British Academy Film Awards 2008 - Winners Boards

Daniel Radcliffe şochează în noul său film, “Kill Your Darlings”, în care a filmat scene de sex cu un alt bărbat. În această producţie, Radcliffe joacă rolul poetului gay Allen Ginsberg, lider al generaţiei Beat.

“A fost ceva nou. Dar, ştiţi ce? Am filmat scena aceea în, să zicem, o oră, o oră şi jumătate şi totul s-a întâmplat foarte repede. Nu am avut timp să stau şi să mă gândesc”, a mărturisit Radcliffe, citat de OK Magazine.

Actorul britanic, devenit celebru în rolul lui Harry Potter, a făcut senzaţie şi în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud în piesa de teatru “Equus”, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).

Grecia primește o nouă tranșă de 9,2 miliarde de euro

euros in greece

Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat următoarea tranşă, de 9,2 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit cu Grecia, cea mai mare parte din bani urmând să fie utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene.

Tranşa a fost aprobată luni seară fără întârzieri, indicând încrederea liderilor europeni în capacitatea Atenei de a continua programul de austeritate şi reformă economică.

Din cele 9,2 miliarde euro avizate luni, 7,2 miliarde euro vor fi transferate sub formă de obligaţiuni, pentru recapitalizarea băncilor elene, iar 2 miliarde euro vor fi distribuite în numerar pentru a finanţa bugetul guvernului grec, potrivit Mediafax cu referire la Bloomberg.

 

Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat în decembrie o tranşă de 49,1 miliarde euro către Grecia, care va fi transferată în etape până în luna martie şi înglobează mai multe plăţi amânate din vara anului trecut, când negocierile cu instituţiile financiare internaţionale au fost întrerupte de tensiunile politice din perioada alegerilor generale.

 

Odată cu reorganizarea programului de finanţare, Grecia a primit încă doi ani, până în 2016, pentru a aduce deficitul bugetar în limitele convenite cu UE şi FMI.

 

Grecia a primit în decembrie 34,3 miliarde euro, sumă care include fonduri pentru recapitalizarea băncilor, şi va încasa în februarie şi martie 5,6 miliarde euro, în două tranşe, fonduri care vor fi utilizate pentru acoperirea necesităţilor bugetare. FMI contribuie separat în perioada ianuarie-martie cu 3 miliarde euro.

 

Guvernul elen a semnal anul trecut acordul de 130 miliarde euro, în prelungirea unui program de 110 miliarde euro convenit în 2010. Cea de-a doua intervenţie internaţională a inclus cea mai mare restructurare de datorii de stat din istorie, creditorii privaţi ai Greciei ştergând 100 miliarde euro din creanţe.

Noua generație de procesoare Intel i5 și i7 va fi lansată în luna iunie

Intel_wallpapers_2

O noua serie de procesoare inseamna desigur si o noua platforma pentru intel, asadar placile de baza 1155, chiar si cele aparute la sfarsitul anului trecut nu vor putea fi folosite pentru noul CPU din seria Haswell.

Intre timp Sandy Bridge si chiar recentul Ivy Bridge se bucura de o popularitate in crestere, si sunt produse care vor mai ramane in piata cativa ani buni. Pentru cei care nu au facut inca trecerea la seria i5 sau i7, pentru aceste doua platforma preturile vor mai scadea la aparitia lui Haswell. Asadar dupa ce va intoarceti din concediul de vara sper ca veti fi pregatiti sa investiti intr-un nou computer pentru acasa.  Core i7-4770K, i7-4770, i7-4770S, i7-4770T, i7-4765T, i5-4670K, i5-4670, i5-4670S, i5-4670T, i5-4570, i5-4570S, i5-4570T, i5-4430 si i5-4430S sunt codurile pentru noile procesoare, scrie playtech.ro.

Ulterior vor fi lansate si variantele i3 si Pentium, ca si pana acum, intel respectand programul de lansare pe care il are deja stabilit de multa vreme.  Noul procesor va detine un GPU HD4600 alaturi de un controller de memorie ce va rula la 1600 MHz in mod nativ. Noile chipset-uri vor avea denumirile de H81, H87 si Z87, ansarea avand loc cel mai probabil in perioada Computex-ului, mai exact pe data de 2 Iunie.

Petru Bogatu: De ce Plahotniuc vrea un procuror partinic?

bogatu

Propunerea lui Vlad Plahotniuc ca procurorul general, preşedintele Curții de Conturi și președintele Comisiei Electorale Centrale să fie numiți de opoziție doar în aparenţă  este plină de fair-play. În realitate, la mijloc e o scamatorie politicianistă. O hachiţă legislativă. Şi o prosteală ordinară.

Ce funcţii poate primi opoziţia?

La prima vedere, iniţiativa lui Plahotniuc sună frumos şi democratic: nişte funcţii-cheie ale sistemului politic să fie lăsate la cheremul opoziţiei. Unele instituţii media, în grabă sau din inconştienţă, probabil, s-au apucat deja să analizeze cu o alură serioasă când ar putea fi pusă în aplicare această idee generoasă: mâine, poimâine, la anul sau în cincinalul viitor.

De bună seamă, în democraţiile avansate mai multe posturi importante sunt oferite din oficiu opoziţiei. Dar aceste demnităţi sunt preponderent din domeniile puterii legislative, apărării şi serviciilor secrete.

În unele state vest-europene, de exemplu, preşedintele parlamentului şi majoritatea şefilor de comisii legislative reprezintă opoziţia. În SUA, preşedintele democrat Barack Obama l-a numit recent ministru al Apărării pe fostul senator republican Chuck Hagel. Dincolo de Prut, Serviciul Român de Informaţii este condus de George Maior care, în momentul desemnării sale în această funcţie, reprezenta PSD, partid aflat atunci în opoziţie.

Procurorii trebuie să fie neangajaţi politic

Cu totul altfel stau lucrurile cu funcţiile înalte din sistemul judecătoresc sau cel electoral. Regula jocului democratic impune riguros scoaterea acestora de sub orice ingerinţă politică.

De aceea, potrivit tradiţiei europene, procedura de desemnare a procurorului general este complexă, antrenând mai mulţi factori discreţionari care reprezintă deopotrivă justiţia şi politicul. Candidaţii, de regulă, sunt selectaţi sau, cel puţin, aprobaţi prin concurs de o instituţie judecătorească. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte comisiile electorale.

În România, bunăoară, există o procedură, agreată de Comisia Europeană, potrivit căreia Ministerul Justiţiei propune candidaturile, în urma unui concurs naţional, CSM avizează şi preşedintele semnează decretul de numire a procurorului general şi a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În alte state din UE, aceştia sunt propuşi de Magistratură ca apoi să fie votaţi în Parlament. Oricum, în toate cazurile se organizează concursuri transparente menite să asigure selectarea unor candidaţi competenţi şi neangajaţi politic.

Procuratura de tip Vîşinski trebuie distrusă

Privită din acest unghi, iniţiativa lui Plahotniuc e o fandoseală  mizerabilă care ascunde un truc ieftin menit să menţină controlul partinic asupra procuraturii. Şi nu contează că funcţia va aparţine unui alt partid decât cel din care face parte prim-vicepreşedintele Parlamentului. Angajarea politică pe faţă a procurorului va slăbi instituţia şi va deschide calea pentru imixtiunea politicienilor cu pârghii reale în stat.

Deloc întâmplător, iniţiativa legislativă a lui Vlad Plahotniuc nu spune un cuvânt despre modernizarea şi reformarea procuraturii pe principii europene. E clar ca bună ziua de ce evită el acest subiect. Şi de ce Parlamentul a tergiversat până acum restructurarea procuraturii. Includerea acesteia într-un  sistem judecătoresc, reorganizat la rândul său pe modelul european, i-ar asigura independenţa şi ar exclude imixtiunea politică directă.

Procuratura actuală, croită de Stalin pentru Vîşinski, care funcţionează ca o măciucă în mâinile partidului, trebuie distrusă. Iar iniţiativa lui Plahotniuc nu face decât să dovedească o dată în plus intenţiile sale necurate.

Aproape de sferturile de finală

carp

Cu o victorie în faţa Turkmenistanului şi o înfrângere în faţa Ucrainei, naţionala de fotbal Under 21, antrenată de Alexandru Curtianu, are şanse mari să se califice în sferturile de finală ale Cupei CSI şi a Ţărilor Baltice, competiţie ce se desfăşoară zilele acestea la Sankt Petersburg, Rusia.

Curtianu este nevoit să construiască din temelii o nouă echipă, iar competiţia din Rusia e tocmai de ce are nevoie. Cu Turkmenistan a fost un meci foarte tensionat, ambele echipe având grijă să se apere în primul rând. În minutul 56, turkmenii au reuşit să deschidă scorul după ce portarul Alexei Coşelev, fiul celebrului Vasile Coşelev, a ieşit neinspirat din poartă. Acest gol marcat de adversari i-a motivat mai mult pe elevii lui Curtian şi, în minutul 60, aceştia au egalat prin Nicolae Melincianu.

Micii tricolori au profitat de faptul că erau pe val şi, peste trei minute, au marcat pentru 2-1 prin Alexei Solomin ce a prins un şut excepţional de la 25 de metri. Adversarii şi-au creat ulterior ocazii de a egala, însă Coşelev jr nu a mai greşit. Cea mai mare ocazie a naţionalei Moldovei s-a produs în minutul 80, când Nicolae Nimerenco a ieşit singur cu portarul, însă a trimis mingea în bară. Gheorghe Anton a ajuns primul la mingea revenită din bară, însă şutul său a fost defectuos.

Carp, înger şi demon

În cel de-al doilea meci din grupă, moldovenii au jucat mai organizat, însă ucrainenii au fost cei care au deschis scorul în minutul 34. Ieşiţi de la cabine, micii tricolori ar fi putut egala după o fază creată de Vadim Raţă şi Gheorghe Anton. Primul i-a oferit o pasă excelentă lui Anton, însă atacantul a şutat foarte slab, chiar dacă portarul advers era deja ca şi bătut. Ceea ce nu au reuşit să facă tinerii noştri fotbalişti au reuşit ucrainenii. În minutul 72, aceştia au marcat după un corner. Peste zece minute, mijlocaşul Catalin Carp, omul meciului în partida cu Turkmenistan, a primit cel de-al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Acesta nu va putea evolua în ultima partidă din grupă cu Lituania.

Şanse mari de a ajunge în sferturi

Selecţionerul Curtianu a fost mulţumit de rezultatul cu Turkmenistan, însă nu şi de jocul prestat de elevii săi. În meciul pierdut cu Ucraina i-a plăcut felul cum au jucat fotbaliştii săi şi crede că meritau cel puţin un rezultat de egalitate. „Cu Turkmenistan am început mai prost, pentru că jucătorii mei voiau să arate publicului că sunt valoroşi. La pauză le-am spus că trebuie să presteze un joc colectiv bun şi victoria va veni. Aşa s-a întâmplat în cele din urmă. Cu ucrainenii ne-a lipsit scânteie de motivare. Am avut ocazii de a marca, dar nu am fost concentraţi. Oricum am făcut un meci bun”, a spus Curtianu.

Cu trei puncte la activ după două partide, naţionala noastră are şanse mari să meargă în sferturile de finală ale competiţiei. Pentru a atinge acest obiectiv, tricolorii trebuie să învingă astăzi Lituania. Moldova poate să se califice mai departe şi cu un egal în faţa Lituaniei, cu condiţia ca în celălalt meci din grupă Ucraina să nu piardă în faţa Turkmenistanului.

Jurnal de Chișinău