Cutremur cu magnitudinea de 5, produs în nordul Italiei

replica_28513700

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5 a avut loc vineri după-amiază în nordul Italiei, anunţă Institutul american de geofizică (USGS) şi presa italiană. Potrivit USGS, seismul a avut loc la ora locală 15.48 (16.48, ora României) în zona regiunilor italiene Toscana şi Emilia Romagna.

Cutremurul produs vineri după-amiază în nordul Italiei a stârnit panică şi a fost resimţit în oraşele Bologna, Milano, Modena şi Reggio Emilia, scrie ziarul Corriere della Sera, citat de Mediafax.

Autorităţile italiene verifică dacă s-au înregistrat victime şi care sunt daunele în urma seismului.

Până în acest moment nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative.

Potrivit USGS, seismul a avut loc la ora locală 15.48 (16.48, ora locală) în zona regiunilor italiene Toscana şi Emilia Romagna.

Cutremurul s-a produs la adâncimea de 4,8 kilometri, iar epicentrul a fost la trei kilometri de orăşelul Frassinoro, la 19 kilometri de Castelnovo ne’ Monti, la 23 de kilometri de Barga şi la 25 de kilometri de Pavullo nel Frignano.

Primarii din Ungheni nu cunosc despre instituirea carantinei în satele lor

carantina

Însă, până la această oră primarii localităţilor nu cunosc nimic despre instituirea carantinei. Primarul satului Petreşti, Serghei Gorea a declarat pentru Union.MD că bărbatul infectat cu gripa porcină este din localitatea pe care o conduce, dar susţine că nu cunoaşte nimic despre starea de alertă.

“Ştiu că Alexandru a fost dus cu aviaţia civilă la Chişinău. Se afla în comă, dar acum se simte mai bine. Au fost examinate toate rudele cu care a intrat în contact. Cîteva persoane au fost internate la spitalul din Ungheni. Astăzi s-a discutat la o şedinţă despre situaţia creată, dar eu am plecat mai devreme şi nu cunosc ce s-a decis la final”, a declarat Serghei Gorea.

Şi primarul satului Semeni, care face parte din comuna Zagarancea ne-a spus că nu cunoaşte nimic despre carantină.

“Bărbatul bolnav de AH1N1 este căsătorit cu o femeie din satul Semeni de aceea au fost examinate medical câteva persoane din localitate care au intrat în contact cu tânărul. Altceva nu cunosc”, a precizat primarul comunei Zagarancea, Mihail Burlacu.

Amintim că până în prezent patru persoane au fost diagnosticate cu gripa pandemică AH1N1: un bărbat din Ungheni şi  trei copii din Chişinău. Potrivit medicilor, starea bolnavilor este stabilă.

Protestul se amână

protester-group-14b5541

Sîmbătă 26 ianuarie 2013, la ora 10.00 urma să aibă loc un protest în fața primăriei capitalei organizat de utilizatorii rețelei de socializare facebook împotriva drumurilor deteriorate. Din cauza ninsorii care a ascuns în mare parte gropile orașului, protestul se amînă, susține inițiatorul evenimentului.

„ Pentru cei care vroiau să vină mâine la protest… îl amânăm pe altă dată, va fi într-o altă formă. Pe event au apărut prea mulți doritori din politică scopul cărora e de a arunca cu ceva în Primărie/Primar și nu de a rezolva probleme”.

Infern pe șoselele din Chișinău! 110 de accidente rutiere au fost înregistrate

Foto: stiri.rol.ro
Foto: stiri.rol.ro

Accidentele rutiere din cauza zăpezii  continuă să se producă în capitală. Pînă la ora 16.00 au fost înregistrate 102 accidente rutiere, iar de la 16.00-17.00 s-au produs altele 8. Cel puțin 3 dintre acestea s-au soldat cu traumatizarea persoanelor.

Amintim că în dimineața zilei de astăzi au fost accidentate două femei pe str. Decebal din capitală, iar la Trușeni trei unități sau tamponat, în rezultat o persoană a fiind traumatizată. O altă tamponare cu implicarea unui pieton a avut loc pe strada Ciuflea din capitală. Datele au fost oferite pentru Union.MD de către ofițerul de presă al Poliției Rutiere, Antonina Talpă.

Angajatorii îşi instalează softuri de urmărire a activităţii pe calculator

video_tracking_03137000

Din ce în ce mai multe firme îşi instalează softuri de monitorizare a activităţii pe computer, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de supraveghere a angajaţilor, potrivit specialiştilor în resurse umane.

Simpla prezenţă fizică în faţa monitorului de calculator nu garantează productivitatea unui angajat.

Angajatorii au constatat că salariaţii îşi pot pierde timpul pe site-uri de socializare sau pe You Tube, cu toate că vin de la prima oră a programului şi pleacă seara târziu de la birou.

Tot mai multe firme îşi dotează sistemul IT cu un soft special care înregistrează timpul petrecut de angajaţi pe fiecare site sau în fiecare aplicaţie deschisă, potrivit Forbes.com, citați de realitatea.net.

“În acest fel, nu ne interesează prea mult să stăm cu ochii pe un angajat sau altul, ci ne uităm pe graficele de activitate la sfârşitul zile sau al săptămânii”, spune unul dintre angajatori.

Una dintre metodele clasice de supraveghere a salariaţilor era până acum monitorizarea video sau prin sisteme de control al accesului. Potrivit legislaţiei în vigoare la noi, angajaţii pot fi supravegheaţi video, însă nu şi în birourile în care îşi desfăşoara activitatea la locul de muncă.

Angajatorii români pot dispune supravegherea video a angajaţilor, însa doar pentru îndeplinirea unor obligaţii legale exprese sau în temeiul unui interes legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate.

Ieri, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru a declarat ca monitorizează ce accesează angajații CNA.

” Vreau să vă spun că în ultima jumătate de an cea mai accesată întrebare pe Google a fost “Cum să amăgeşti poligraful?”, a precizat Viorel Chetraru.

Angajaţii Centrului îl contrazic, însă, pe şeful lor. “Sincer, n-am făcut-o. Nici nu am ştiut, nu mi-a dat prin cap să caut pe Google cum să mint la test”, a spus un angajat.

Republica Moldova, iarăşi într-un TOP ruşinos

cedo-curtea

Totuşi, R. Moldova înregistrează progrese la capitolul justiţie. În 2011 ţara noastră s-a aflat pe locul 3, indicele fiind de  2.87 cereri la 10 mii de locuitori.

Până la 1 ianuarie 2013, împotriva R. Moldova au fost îndreptate  peste 3 mii de cereri pendinte. Peste 900 de petiţii au fost alocate unui organ decizional, iar 1905 cereri au fost declarate inadmisibile sau au fost scoase de pe rolul Curţii.

Anul tecut, CEDO a pronunțat 27 de hotărâri în privința Republicii Moldova, Guvernul fiind obligat să achite  compensaţii în mărime de 842,8 mii de euro, în comparație cu 371 de mii de euro în 2011. În majoritatea cazurilor, statul a fost condamnat pentru „tratament inuman și degradant” şi violarea dreptului la un proces echitabil.

Precizăm că mai mult de o treime din hotărârile pronunțate de CEDO în 2012  vizează patru state membre a Consiliului Europei: Rusia (122), Turcia (117), România (70) și Ucraina (69).

Coreea de Nord AMENINŢĂ Coreea de Sud cu RĂZBOIUL

Kim-Jong-un-korea_2410596b

Coreea de Nord ameninţă Coreea de Sud cu acţiuni militare dacă va susţine noua serie de sancţiuni ONU care vizează regimul stalinist de la Phenian, conform unui comunicat citat de site-ul postului ABC News.

“Sancţiunile înseamnă război, sunt o declaraţie de război împotriva noastră”, a anunţat vineri Comisia de la Phenian pentru Reunificarea Pacifistă a Coreeii.

“Dacă grupul de marionete trădătoare va participa în mod direct la sancţiunile Naţiunilor Unite, Republica Populară Democrată Coreeană va lua puternice măsuri fizice împotriva lor”, ameninţă Comisia, referindu-se la Coreea de Sud, notează Mediafax.ro.

Republica Populară Democrată Coreeană este numele oficial al Coreei de Nord.

Joi, regimul stalinist de la Phenian, condus de Kim Jong-un, a avertizat că va efectua un nou test nuclear şi va lansa rachete, ameninţând direct Statele Unite. China, principalul susţinător al Coreei de Nord, a avertizat Phenianul să îşi tempereze tonul, sugerând o eventuală reducere a ajutorului alimentar şi energetic dacă va fi efectuat un nou test nuclear.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat, marţi, testul cu rachetă efectuat în decembrie de Coreea de Nord, extinzând sancţiunile împotriva acestei ţări. În plus, Statele Unite au introdus pe lista entităţilor vizate de sancţiuni doi oficiali nord-coreeni şi o companie din Hong Kong suspectată de colaborare cu Phenianul pentru proliferarea armelor de distrugere în masă.

Coreea de Sud a comunicat că analizează posibilitatea de a se ralia noilor sancţiuni adoptate de Statele Unite.

12 ani după gratii fiindcă şi-a violat fiica vitregă

646x404

Potrivit procurorilor, inculpatul locuia împreună cu soţia şi doi copii comuni, victima nefiind fiica biologică a acestuia. Începând cu 2009 şi până în ianuarie 2011, bărbatul în vârstă de 34 ani, a săvârşit acţiuni violente cu caracter sexual în privinţa copilei. Victima s-a plâns mamei sale care a anunţat imediat poliţia.

În august 2012 prin decizia Curţii de Apel Chişinău, bărbatul a fost condamnat în baza unui alt articol la doar 4 ani de închisoare. Procurorii nu au fost de acord cu decizia instanţei şi au atacat-o la Curtea Supremă de Justiţie care l-a condamnat la 12 ani de închisoare.

Banca Mondială oferă 40 milioane dolari pentru îmbunătățirea calității educației

nthumbs3_13869

Consiliul Directorilor Executivi ai Grupului Băncii Mondiale a aprobat oferirea unui credit preferențial Republicii Moldova, în valoare de 40 milioane dolari SUA.

Potrivit Ministerului Educației, proiectul va fi implementat în perioada 2013 – 2018 și se va axa, în mare parte, pe renovarea infrastructurii a 94 de școli de circumscripție dotarea acestora cu mobilier școlar, echipamente didactice și informaționale.

O atenție deosebită va fi acordată activităților de formare a personalului didactic și managerial al instituțiilor educaționale, consolidarea sistemului de testare și evaluare a reușitei elevilor dar și modernizarea sistemului informațional de management în educație.

Acordul de finanțare urmează a fi ratificat de Parlamentul Republicii Moldova.

Filat, pasul următor

negru

E uşor a scrie despre „sistemul ticăloşit”, „putred”, sau despre „dimensiunea umană” la general, cum o fac unii. Mai dificil e să spui lucrurilor pe nume: că imensul scandal declanşat de omorul din Pădurea Domnească putea fi stins într-o singură zi, dacă liderii PD şi PL ar fi reacţionat aşa cum se cuvine într-un stat democratic.

Şi mai bine ar fi fost dacă persoanele care au participat la vânătoarea „boierească” ar fi demisionat din proprie iniţiativă, dar până la o asemenea „performanţă” mai e mult. Aceasta e de fapt adevărata „dimensiune umană” a cazului, pe care unii încearcă să o înlocuiască cu o făţarnică preocupare pentru sentimentele familiei îndoliate a lui Sorin Paciu. Cu siguranţă, nimănui nu face rău plecarea lui Zubco.

Devierea atenţiei

Şansele lui Filat de a „vâna dividende politice”, după cum s-a exprimat un deputat PD, au fost asigurate de Plahotniuc şi Lupu, care au încercat să-l protejeze pe „omul lor”, să-l scoată basma curată, să amâne discutarea cazului său „până nu se va pronunţa o comisie de anchetă”. Mai mult, punând în mişcare recent reformatul Centru Anticorupţie, şi mass-media pe care le controlează, s-a fabrikat în grabă un alt scandal, privind cercetarea penală a ministrului Sănătăţii Adrian Usatâi, interpretându-se „creativ” un ordin al acestuia referitor la reorganizarea Spitalului Clinic Republican. Devierea atenţiei opiniei publice a eşuat fiindcă dosarul prezentat publicului nu era destul de convingător. O sumară cercetare a documentelor, puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, demonstrează că „pericolul iminent” ca o bancă să preia nişte spaţii gajate de către SCR, nu era deloc iminent („care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita; inevitabil” – dexonline.ro). A şi fost eliminat prin gajarea utilajului sosit între timp. (Vom reveni cu detalii în unul din numerele viitoare.) Însă Plahotniuc a ratat o imensă ocazie de a se reabilita, de a demonstra că este un politician civilizat, modern, nu un „raider”, care ocupă un post politic. Nu îşi poate înfrânge reflexele posesive, dictatoriale, este un grandoman, a pierdut simţul realităţii, nu este atât de inteligent pe cât se spunea?

Scandalul părea epuizat

Cu demiterea unanimă a procurorului general şi formarea comisiei parlamentare pentru elucidarea celor întâmplate în Pădurea Domnească şi după vânătoare, scandalul părea epuizat. O mişcare dubioasă a lui Marian Lupu a reaprins conflictul. Abuzând de postul său, el a exclus de pe ordinea de zi a celei de-a doua şedinţe extraordinare a Parlamentului chestiunea demiterii lui Vlad Plahotniuc, după cum au cerut comuniştii. Evident, liderul PD s-a speriat că fracţiunea PLDM va vota alături de PCRM, după ce Filat i-a cerut lui Plahotniuc, la „Moldova în direct”, să coboare din prezidiu. Decizia deputaţilor PLDM de a nu participa la şedinţa respectivă a stârnit panică în tabăra PD. Înţelegând că recursul său la cazuistică legislativă nu salvează situaţia, Marian Lupu a inventat pe loc o legendă: PLDM s-a înţeles cu PCRM să declanşeze alegeri anticipate, punând astfel în pericol semnarea acordurilor de asociere, de liber schimb şi regimul fără de vize cu UE.

Ghimpu toarnă gaz peste foc

Mihai Ghimpu a mers şi mai departe. În loc să tempereze spiritele, el a ieşit în faţa ziariştilor cu un alt „eseu”, de fapt o filipică nu tocmai coerentă împotriva lui Filat. Ideea pe care a încercat să o transmită liderul PL e că, sub pretextul luptei cu Plahotniuc, Filat ar realiza planul Moscovei de distrugere a AIE, aşa cum Iurie Roşca, sub pretextul luptei cu corupţia, a torpilat, în 1999, guvernul ADR, nu cu mult înainte ca la summitul UE de la Helsinki să se pună în discuţie viitorul european al RM.

Explicaţiile PLDM

Poziţia lui Filat nu este suficient de clară. Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a răspuns că Lupu inventează „scenarii paranoice şi apocaliptice”, că deputaţii PLDM doresc doar ca chestiunea destituirii lui Plahotniuc să nu depindă de hatârul lui Lupu. Şi premierul Vlad Filat, ignorând „eseurile” lui Ghimpu, a dat asigurări că PLDM nu va vota pentru alegeri anticipate şi că nu are nicio înţelegere secretă cu PCRM. Pe de altă parte, ei nu exclud demiterea lui Plahotniuc. „Încercările de a pune pe acelaşi cântar integrarea europeană şi… cu imaginea, interesele şi scopurile lui Vlad Plahotniuc nu au sorţi de izbândă… nu vom permite sacrificarea viitorului Republicii Moldova de dragul intereselor acestuia”, spune Streleţ. „Dacă are demnitate, dumnealui (Plahotniuc) ar trebui să își dea demisia din funcție și să rămână simplu deputat”, consideră premierul Filat. Şi dacă Plahotniuc nu are demnitate sau o are cât a lui Zubco, cum va proceda PLDM?

Prudenţă explicabilă

Prudenţa, atitudinea evazivă a lui Filat este de înţeles, deoarece consecinţele „coborârii” forţate în sală” a lui Plahotniuc par imprevizibile. Lupu se comportă ca un kamikaze, ca un sinucigaş politic sau ca un complice, dispus să sacrifice de dragul lui Plahotniuc nu numai partidul, AIE, RM, dar şi propria reputaţie. Dacă, orbiţi de răzbunare, liderii PD şi, nu este exclus, PL se retrag din Alianţă, aceasta nu va declanşa în mod automat alegeri anticipate, însă guvernul Filat va deveni dependent de PCRM, care se orientează în altă direcţie geostrategică şi doreşte alegeri anticipate. „Sabia” instabilităţii, a alegerilor anticipate va paraliza din nou RM, şi semnarea acordurilor cu UE poate fi periclitată. Astfel, Filat riscă să fie acuzat de trădare, ca şi Roşca. Poziţia liderului PLDM în acest caz mai este şubrezită şi de faptul că, în noiembrie 2012, deputaţii PLDM au votat împotriva demiterii lui Vlad Plahotniuc, în pofida declaraţiilor anterioare a premierului că el ar fi păpuşarul care a tras sforile în „atacurile raider” asupra unor bănci în vara anului 2011. Ce s-a schimbat din noiembrie până acum?

Datul „la moacă”

Cel puţin, până la şedinţa extraordinară a parlamentului, premierul nu pomenise de Plahotniuc. Dacă e să-l credem pe Lupu, conflictul între „doi Vlazi” a izbucnit în cadrul şedinţei Consiliului AIE, unde, se ştie, premierul a făcut presiuni asupra partenerilor de Alianţă în chestiunea destituirii lui Zubco. În nesimţirea sa lingvistică, „elevatul” spicher a spus că premierul era cât pe ce „să o ia la moacă”. Decizia de a se conforma iniţiativei lui Filat a venit după şedinţa AIE. Oricum, o supărare personală nu o poţi aduce drept argument într-o decizie de interes public, mai ales că Plahotniuc a votat pentru demiterea lui Zubco. Nu e de mirare că Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă că nu se va grăbi în acest caz. Pentru a avea impactul necesar, un eventual demers de destituire a prim-vicespicherului trebuie bine pregătit, să aibă la bază rezultatele investigaţiilor care vor fi efectuate de comisia parlamentară ad hoc sau alte date incontestabile ale implicării liderilor PD în tăinuirea omorului din Pădurea Domnească. De aceea, e de presupus că, în viitoarele trei săptămâni, fracţiunea PLDM nu va aborda chestiunea respectivă, decât poate în plan legislativ. Următorul pas va depinde de ceea ce va spune comisia.

Nicolae Negru