Un adolescent gay s-a spânzurat la școală după ce-ar fi fost hărțuit de colegi

bell_41c547f553

Un băiat gay în vârstă de 15 ani din Oregon a murit după ce s-a spânzurat weekendul trecut în curtea școlii unde învăța, potrivit Huffington Post. Adolescentul a fost în comă până ieri, când medicii au decis să-l deconecteze de la aparate.

Jadin Bell a fost internat sâmbătă la spital, după ce s-a spânzurat de unul dintre aparatele de sport din școala unde învăța și a fost descoperit de un trecător. Băiatul a fost în comă tot timpul, la secția de terapie intensivă, până când ieri medicii au decis că nu mai există activitate cerebrală și poate fi deconectat de la aparatele de menținere a funcțiilor vitale.

Potrivit rudelor, adolescentul fusese în ultimul timp ținta răutăților colegilor de școală, care îl șicanau din cauza orientărilor sale sexuale, notează evz.ro. “Era diferit de ceilalți și asta îl făcea ținta atacurilor bătăușilor din școală. Ar trebuie luate măsuri împotriva acestor elevi care își terorizează colegii și nu ar fi trebuit să facem asta abia după ce are loc o tragedie”, susțin rudele lui Jadin Bell, citate de Huffington Post.

GfK România îşi extinde activitatea în Moldova

slide_106328_23748

GfK România a început să exploreze această nouă piaţă încă din 2010 şi a derulat deja proiecte de cercetare pentru clienţi din mai multe sectoare: telecom, financiar-bancar şi FMCG.

De la începutul prezenţei pe piaţa din Moldova, GfK România a stabilit un parteneriat solid cu Civis Moldova (http://civis.md/), unul dintre cei mai de încredere furnizori de servicii de culegere de date din Moldova. Civis, membru ESOMAR, are 15 ani de experienţă de cercetare de piaţă. Compania oferă servicii complete de PAPI (interviuri pe hârtie), CAPI (interviuri pe computer) şi CATI (interviuri telefonice), implementând studii reprezentative la nivel naţional pe eşantioane mari, cu un control strict al calităţii culegerii datelor.

 “Am decis să ne extindem activitatea în Moldova mai întâi datorită afinităţilor noastre culturale, dar şi pentru că am descoperit oportunităţi de afaceri importante. Multe dintre companiile multinaţionale şi-au deschis deja filiale în Moldova şi aveau nevoie de un partener de cercetare de încredere care să le furnizeze date de calitate şi servicii de consultanţă la standarde înalte. După 20 de ani de activitate pe piaţa românească, timp în care am clădit parteneriate de succes cu clienţii noştri, cred că avem experienţa necesară să împărtăşim şi clienţilor din Moldova cunoştinţele şi abilităţile noastre.  Această lansare ne consolidează poziţia drept unul dintre cei mai buni parteneri de cercetare de piaţă din regiune, ” a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

În februarie 2013, GfK România lansează pe piaţa din Moldova cel de-al doilea val al studiului sindicalizat FMDS (Financial Markets Data System), un punct de referinţă pentru sistemul bancar.

Apple a lansat a patra generaţie de iPad, cu ecran retină şi memorie mai mare

kd5460017-afp-mediafax-foto-kevork-djansezian

Apple a lansat a patra generaţie de iPad, cu ecran retină şi o memorie de 128 de gigabiţi, de două ori mai mare decât la modelele existente pe piaţă, relatează Bloomberg, citat de gandul.info.

Noul iPad va fi disponibil pe piaţă din 5 februarie, cu un preţ de pornire de 799 de dolari pentru versiunea Wi-Fi şi 929 de dolari pentru aparatele care includ şi conexiune celulară, a anunţat compania.

Memoria mai mare va permite utilizatorilor să stocheze mai multe fotografii, cărţi, filme, show-uri, muzică şi aplicaţii pe iPad.

Apple a anunţat în această lună cea mai lentă creştere a profitului după 2003 şi cea mai slabă creştere a vânzărilor din ultimele 14 trimestre, alimentând temerile legate de capaciatea directorului general, Tim Cook, de a continua lansările de produse de top, la peste un an de la moartea fondatorului, Steve Jobs.

Serviciul Vamal, criticat de Filat

filat

 

Premierul a cerut Serviciului Vamal să-şi retragă imediat proiectul de decizie.

„Niciun fel de modificări. Scoateţi din circuit această iniţiativă și pe viitor asigurați comunicarea eficientă. … Eu am înţeles ideea care a stat la baza ei, dar n-am înţeles cum a avut loc comunicarea. Înainte de a fi supusă discuţiei publice, trebuie să avem o discuţie internă şi asta se referă la toate instituţiile. Altfel, oferiţi platformă tuturor speculanţilor care fac capital politic pe seama unor astfel de decizii”, a punctat Filat în cadrul şedinţei cabinetului de miniştri.

Aminitm că potrivit unui ordin semnat de șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, care urma să intre în vigoare de la 1 februarie, se propune ca bagajele neînsoțite expediate de moldovenii din străinătate să fie declarate şi taxate la vamă, dacă costul produselor aflate în colet depăşeşte 200 de dolari. Inițiativa a fost dur critcată, atât de moldovenii din diasporă, cât şi de transportatorii privaţi care efectuează rute auto în străinătate.

sursa foto: tribuna.md

SCANDAL LA FMF // Radu Rebeja: Actuala conducere a uzurpat puterea ! (VIDEO)

foto: punkt.md
foto: punkt.md

Potrivit lui Rebeja, în cadrul FMF, actuala conducere se face vionovată de uzurparea puterii, iar funcționarii federației fac tot posibilul ca nimeni în afară de Pavel Ciobanu să nu poată candida la funcția de Președinte al FMF

“Pe toată perioada campaniei am fost corect și voi fi corect, dar în același timp vreau să numesc lucrurile pe nume. Îmi asum toată responsabilitatea spunând că în fotbal e o uzurpare completă a puterii din partea actualei conduceri a Federației Moldovenești de Fotbal. Campania trebuia să fie organizată pentru petrecerea alegerilor libere și democratice cu contracandidați, însă funcționarii FMF au făcut tot posibilul ca alegerile să se defășoare fără nici un contracandidat. ”

Radu Rebeja susține că actualul președinte al FMF a început Campania cu mult înainte de începerea oficială a acesteia, iar faptul că pentru înregistrarea în cursă un contracandidat are nevoie de înaintarea candidaturii sale din partea a cel puțin 20 de afiliați este oarecum o abatere gravă, și reprezintă defapt o schimbare a regulilor jocului în timpul jocului. Anterior această prevedere nu exista și a fost impusă abia acum în preajma alegerilor. Mai mult ca atât, chiar și după ce a prezentat întreg dosarul cu cele 20 de înaintări, potrivit lui Rebeja, cele 2 zile pe care comisia le-a cerut pentru verificarea actelor depuse, funcționarii de la FMF le-au folosit pentru a-i suna și a-i presa pe cei care l-au înaintat. Singurul scop urmărit era retragerea înaintărilor.

La fiecare colț se vorbește despre libertate democrație, dar în fotbal se petrece exact inversul. Normal era să fie dacă această campanie era o competiție între contracandidați și între programele de dezvoltare a acestora, aceasta însă s-a transformat într-o competiție printre funcționarii federației de colectare a actelor prin Republică. Totul e făcut pentru ca Congresul să fie doar o formalitate, o formalitate de prelungire a mandatului actualului Președinte, a declarant Rebeja în acest sens

În aceeași ordine de idei, Rebeja a mai adăugat că și din agenda congresului se vede clar că alegerle vor fi fraudate, iar organizatorii acestora vor face tot posibilul ca votarea Președintelui FMF să se facă prin vot deschis și asta deși în statut este stipulate negru pe alb că de bază este votarea în mod secret. Mai mult ca atât, congresului i se va propune la un moment dat să voteze punctul 14 din agendă. Rebeja susține că acesta prevede că 7 din 11 atribuții ale delegaților vor reveni executivului. Printre acestea se numără aprobarea bugetului, numirea auditului financiar și multe altele. Potrivit lui Rebeja, delegații, fără să-și dea seama ar putea vota pentru aprobarea acestui punct al agendei, astfel cedând toată puterea decizională în dezvoltarea fotbalului moldovenesc.
Totodată Radu Rebeja a declarant că FMF ar trebui să reintroducă în organiogramă comisia de cenzori. Altfel, susține fotbalistul, peste noapte ne-am putea trezi din nou cu hoteluri de milioane de dolari construite de FMF, exact ca și cel de la Vadul lui Vodă, sau săli polivalente ca și cea din comuna Ciorescu, iar despre acestea să lipsească cu desăvârșire orice fel de informații în raportul financiar pentru anii 2011 și 2012.

“E un absurd. Lipsa informației despre aceste obiecte din darea de seamă pentru anii 2011 și 2012 pune la îndoială legalitatea activităților financiare ale Federației Moldovenești de Fotbal”, a subliniat Rebeja.

Rebeja a invitat pe aceeași cale delegații Congresului să fie activi și să ceară de la actuala conducere a FMF să ofere răspunsuri la toate întrebările apărute în timpul în care a condus activitatea federației.

Atenţie şoferi ! Vineri vor fi închise mai multe străzi

foto:  voceabasarabiei.net
foto: voceabasarabiei.net

Circulaţia rutieră pe mai multe străzi din Chişinău va fi restricţionată pe 1 februarie datorită vizitei oficiale în Republica Moldova a preşedintelui României, Traian Băsescu.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetăţenilor  să utilizeze transportul public, iar şoferii să manifeste disciplină maximă şi să evite pe cât este de posibil parcarea unităţilor de transport pe traseele de deplasare a delegaţiei oficiale şi în vecinătatea edificiilor care vor fi vizitate. Acestea însă, nu au fost anunţate din motive de securitate.

Şoferii sunt rugaţi să se conformeze indicaţiilor agenţilor poliţiei rutiere, iar posesorii de arme să nu admită portul armelor şi  a muniţiilor aferente prin zona de centru a capitalei.

Ministerul Afacerilor Interne îşi cere scuze pentru eventualele incomodităţi create şi mizează pe înţelegerea corectă de către cetăţeni.

ŞOCANT! O chinezoaică a deschis ochii la propria înmormântare

cosciug_04_5d7ecabc52

Caz incredibil în China. O bătrână de 101 ani din satul Shenshuidong şi-a şocat rudele care asistau la priveghi după ce a deschis ochii cu puţin timp înainte de a fi îngropată.

Conform agenţiilor de presă din China, Peng Xiuhua se afla într-un coşciug deschis, la 16 ore după ce fusese declarată decedată, în momentul în care a deschis ochii, spre mirarea celor de faţă. Ba mai mult, femeia le-a spus zâmbind celor de faţă “Aici eraţi!”.

Se pare că cele două fiice ale femeii au gasit-o cu o zi inainte fara suflare si au decis să o ingroape. Medicii au constat decesul pentru că bătrâna nu mai respira şi nu avea puls, notează libertatea.ro.

Autorităţile locale au decis să transforme înmormântarea în petrecere şi toţi cei prezenţi la “priveghi” s-au bucurat de întoarcerea la viaţă a bătrânei.

Vaccinul anti-SIDA va fi testat în Franţa

vaccin1Bolnavii vor fi vaccinaţi de 3 ori, la un interval de câte o lună, după care vor întrerupe celelalte forme de terapie pentru HIV timp de 2 luni. Primele rezultate ale testelor sunt aşteptate peste jumătate de an.

“Dacă după aceste 2 luni nivelul viral din sânge va fi indetectabil  noul vaccin va îndeplini criteriile stabilite”, a precizat profesorul Erwann Loret, care a prezentat detaliile testului la un spital din Marsilia, scrie rtv.net.

Specialiştii anunţă că vaccinul nu este menit să trateze SIDA, ci să mărească capacitatea de protecţie a organismului faţă de celulele infectate.

“Organismul seropozitivilor nu poate recunoaşte şi nici neutraliza celulele infectate, iar vaccinul vizează tocmai acest lucru”, a explicat profesorul Loret.

Dacă vaccinul va fi testat cu succes ar putea înlocui triterapia, care are efecte secundare puternice asupra bolnavilor de HIV.

Potrivit Agenţiei Naţionale franceze de Cercetare asupra SIDA, actualmente în diferite ţări  sunt testate circa 26 de vaccinuri împotriva HIV.  În 2011, în lume existau 34 mil de purtători ai virusului HIV.  Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că de la descoperirea acestui virus,  circa 30 mil de oameni au murit, fiind ifectaţi cu HIV.

 

 

 

Comisia Europeană consideră că România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la Schengen

mark gray mfax-12804

Comisia Europeană continuă să creadă că România îndeplineşte cerinţele specifice pentru aderarea la spaţiul Schengen, a declarat miercuri, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al executivului european, Mark Gray, potrivit Agerpres.

El a precizat că raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), pe care l-a prezentat miercuri, într-un briefing de presă, se referă la îndeplinirea condiţionalităţilor din cadrul MCV şi că subiectul Schengen nu face obiectul acestui document.

Întrebat când vor lua statele membre ale UE o decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Michele Cercone, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a răspuns că acest lucru nu se poate prevedea în acest moment, însă a amintit că o reuniune a Consiliului JAI a tras concluzia că cele două ţări sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru aderarea la Schengen.

De ce fac chinezii primii gripă porcină

5

Aceasta descoperire i-ar putea ajuta pe doctori sa ii identifice pe oamenii care au un risc mai mare de a face o gripa severa. Astfel, ei i-ar trata cu prioritate pe cei care au astfel de probleme, scrie ziare.com cu referire la News Daily.

Descoperirea lor poate explica, de asemenea, de ce noile tulpini de virusuri gripale infecteaza intai populatia asiatica.

Concret, varianta genetica rs12252-C este mai intalnita in aceasta zona a planetei noastre decat in altele. Specialistii spun ca in viitor oamenii ar putea fi ajutati sa treaca mai usor peste astfel de probleme, iar autoritatile medicale sa preintampine epidemiile.

Chinezii, mai predispusi de sase ori

Tao Dong, de la Universitatea Oxford, este coordonatorul acestui studiu genetic.

Cercetarea intreprinsa de echipa sa arata ca varianta genetica rs12252-C duce la cresterea probabilitatii de infectie cu gripa porcina de sase ori. In 2009 si 2010, acest virus a facut ravagii in intreaga lume. Conform stastisticilor, unul din cinci oameni a fost infectat cu acest virus periculos, iar 200.000 de persoane au murit din aceasta cauza, in primul an dupa izbucnirea pandemiei, in iunie 2009.

Varianta genetica respectiva este de 100 de ori mai intalnita in cazul chinezilor Han, grupul etnic predominant in aceasta tara.

Fata de populatia caucaziana si cea din vestul Asiei si Europa, riscul este mult mai mare. De exemplu, un european din 3.000 are aceasta varianta genetica, prezentand un risc mai mic de a face o forma grava a gripei.