Chirtoacă: Oamenii ne-au votat la pachet, la pachet o să ne sancționeze

chirtoaca

Liberalul Dorin Chirtoacă cheamă membrii AIE la calm. Potrivit acestuia, sfezile din cadrul alianței nu fac decât să ne îndepărteze de la șansa unică de a ne apropia de UE.

“Orice probleme care există în cadrul alianței, indiferent de funcția pe care o ocupă unul sau altul, dacă acestea nu-și au soluția astăzi trebuie înghețate, transferate. Este a treia mare șansă de apropiere a noastră de UE în ultimii 20 de ani și ar fi păcat s-o ratăm”

Potrivit lui Chirtoacă pe lângă faptul că am putea rata șansa de apropiere de UE, până la urmă, toate componentele AIE vor avea de suferit în cazul în care nu se calmează spiritele din alianță.

Nu are nimeni de câștigat din aceste conflicte, oamenii ne-au votat la pachet, la pachet o să ne sancționeze. Cu cât mai mult durează această perioadă de neînțelegere cu atât mai mult ne va costa.

 

 

Dorin Chirtoacă: Vom renunța la microbuze, ele trebuie să dispară din oraș

foto: tribuna.md
foto: tribuna.md

Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chișinău, consideră că  microbuzele trebuie eliminate de pe rutele din oraș. Potrivit acestuia sarcina principală de transportare a călătorilor trebuie să le revină autobuzelor și troleibuzelor.

Proprietarii de microbuze trebuie să înțeleagă că au salvat orașul, au ajutat timp de 10-15 ani, dar  timpul lor trece. Obiectivul pentru anul viitor este ca fiecare al doilea troleibuz din oraș să fie nou.

Potrivit lui Chirtoacă renunţarea la microbuze  se va petrece treptat, iar acestea vor rămâne doar pe rutele în care nu există altă alternativă de transportare a călătorilor.

În fiecare an trebuie să fie o scădere a microbuzelor și o creștere a numărului de troleibuze.

Totodată, Dorin Chirtoacă susține că prețul la călătoria cu microbuzul nu va fi majorat.

Nu văd un motiv de majorare a prețului pentru călătoria cu microbuzul. Puteam accepta această majorare doar în cazul în care calitatea prestării acestui serviciu era să crească, lucru care nu s-a întâmplat.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii “Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Filat şi Şevciuc “impuși” să colaboreze de OSCE

 

foto: elldor.info
foto: elldor.info

Potrivit reprezentanților OSCE, în cadrul vizitei în Republica Moldova, aceștia au discutat cu reprezentanții țării noastre și ai regiunii separatiste despre pregătirile pentru întrunirea în formatul 5+2 care va avea loc la Lvov, în perioada 18-20 februarie.

„ O prioritate pentru Ucraina este de a impulsiona rezolvarea conflictelor, o sarcină specială fiind reglementarea conflictului transnistrean. În primul rând pentru că este aproape din punct de vedere geografic, în al doilea rând – istoric, pentru că  Ucraina demult participă la negocierile în formatul  5+2”, a declarat Andrei Deșița, reprezentantul special al OSCE pentru conflicte prelungite.

„Această vizită este legată de pregătirea pentru negocierile de la Lvov, să discutăm încă o dată agenda negocierilor, să găsim soluții la întrebări. Sper că aceste discuții vor permite să organizăm mai calitativ întrunirea de la Lvov, a subliniat Serghei Pirojcov, reprezentantul Ucrainei  în procesul de negocieri în format 5+2.

De asemenea, reprezentanții OSCE au anunțat că pentru acest an sunt planificate mai multe întâlniri tete-a-tete dintre Filat şi Șevciuc, dar și întruniri permanente dintre reprezentanții politici Ștanski și Carpov. Oficialii speră că întrunirile pe care le vor petrece la Chișinău și la Tiraspol vor contribui la dezvoltarea dinamică a procesului privind reglementarea conflictului din stânga Nistrului.

Aceste întîlniri personale vor fi organizate pentru a stabili niște măsuri de încredere. În cadrul acestora se va putea face un bilanț și despre neclaritățile apărute. De asemenea, vom pune accent să dezvoltăm colaborarea între Parlamentul RM și cel al Ucrainei. Vice-spikerul moldovean deja a dat acordul pentru a stabili asemenea contacte. Sperăm că și parlamentarii ucraineni  vor putea să participe la organizarea a 2-3 întruniri cu membrii parlamentului din Transnistria, Ucraina și Moldova” , a mai adăugat Andrei Deșița.

Tinerele condamnate din trupa Pussy Riot au făcut recurs la CEDO

Trial on Pussy Riot punk group hooliganism case in Moscow

Cele două membre ale trupei Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare pentru un cântec anti-Putin cântat într-o catedrală din Moscova, au înaintat recurs pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), scrie joi cotidianul rus Kommersant, citat de Agerpres.

În recursul trimis către CEDO, avocaţii argumentează că judecătorii ruşi au încălcat mai multe articole din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, şi anume cele referitoare la libertatea de expresie, la dreptul de a beneficia de un proces corect şi la interzicerea torturii. De asemenea, avocaţii sesizează că în timpul procesului nu a fost interogat niciunul dintre experţii care au investigat filmul postat de trupa Pussy Riot pe internet. Ei mai afirmă că acuzatele au fost private de dreptul de a comunica cu apărătorii lor în timpul procesului.

Avocaţii care semnează recursul susţin că acţiunea grupului Pussy Riot nu a fost menită să aducă vreo ofensă sentimentelor religioase ale credincioşilor şi estimează că gestul pentru care ele au fost condamnate trebuie privit în contextul realităţii politice din Rusia. Ei reamintesc totodată că, înainte cu trei săptămâni de acest episod, în aceeaşi catedrală patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a sprijinit public candidatura lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale, şi că acţiunea trupei Pussy Riot a fost o reacţie la această declaraţie.

Trei membre ale formaţiei Pussy Riot au fost condamnate anul trecut în luna august la câte doi ani de închisoare pentru ‘huliganism’ şi ‘incitare la ură religioasă’ după ce au cântat în februarie ‘o rugăciune punk’ în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. În urma judecării recursului, pe data de 10 octombrie, una dintre ele, Ekaterina Samuţevici, a fost eliberată după ce a primit condamnare cu suspendare, dar celelalte două au rămas în închisoare.

Şerban Huidu scapă de puşcărie

Mediafax
Mediafax

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru uciderea din culpă a trei persoane, în accidentul auto pe care l-a produs în 16 octombrie 2011.

Instanţa a  dispus şi un termen de încercare de şase ani, perioadă în care lui Huidu i s-a interzis să conducă, potrivit Gandul.info.

Decizia a fost luată astăzi de Curtea de Apel Braşov care a judecat recursul formulat de urmaşii victimelor şi de procurori, nemulţumiţi de verdictul iniţial de 2,6 ani cu suspendare.

Decizia de astăzi este definitivă.

Pe 31 martie aceeaşi instanţă va judeca şi recursul societăţii de asigurări Astra care a fost obligată să plătească urmaşilor victimelor daune totale de 360.000 de euro.

Filmele porno îi pot face pe bărbaţii heterosexuali mai înţelegători faţă de căsătoriile gay

barbat-televizor-shutterstock

Vizionarea de filme cu conţinut pornografic îi poate face pe bărbaţii heterosexuali mai indulgenţi în ceea ce priveşte ideea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Potrivit unei analize academice publicate de Washington Examiner, rezultatele studiului vin în sprijinul susţinătorilor căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care de-a lungul timpului s-au confruntat cu numeroase proteste din partea opozanţilor heterosexuali.

Cercetarea efectuată de un grup de specialişti de la Universitatea din Indiana evidenţiază că schimbarea de atitudine ar putea fi un rezultat al faptului că pornografia “lărgeşte viziunile şi determină acceptarea unor situaţii sexuale mai puţin obişnuite”, inclusiv acelea care implică parteneri de acelaşi sex, notează Mediafax.

“Studiul nostru demonstrează că pe măsură ce bărbaţii heterosexuali, cu precădere cei mai puţin educaţi, vizionează filme care au conţinut pornografic, ei devin mai înţelegători cu privire la căsătoriile între persoane de acelaşi sex”, a declarat Paul Wright, profesor asistent la Universitatea din Indiana.

“Dacă oamenii cred că fiecare ar trebui să decidă pentru sine, chiar şi să facă dragoste cu un partener de acelaşi sex, atunci de ce nu ar fi de acord şi cu căsătoriile homosexuale?”, adaugă acesta.

Wright consideră că o mare parte din atitudinea sexuală a indivizilor este influenţată de tipul de informaţii consumate de fiecare persoană. “Atunci este de înţeles de ce aceia care se uită la filme porno au o atitudine mai înţelegătoare faţă căsătoriile homosexuale”, mai spune profesorul.

Potrivit studiului, cel mai important site porno din lume înregistrează 4,4 miliarde de vizitatori lunar, dintre care 350 de milioane sunt vizitatori unici. Singurii competitori reali ai acestui site sunt Facebook şi Google.

VIDEO: O balenă era cât pe ce să răstoarne o barcă de pescuit

Un cuplu  aflat pe un vas în  Arhipelagul Hawaii au filmat momentul incredibil în care o balenă cu cocoaşă le lovește barca în care se aflau.

Turiștii din Arizona au realizat mai multe imagini cu mamiferul imens care iese la suprafaţa apei chiar pe lângă barcă. Din fericire, nici balena, nici oamenii din barcă nu au fost răniţi.

Balenele cu cocoaşă pot ajunge la o lungime maximă de 15-18 metri şi pot cântări până la 40 de tone. În anii 1960-1970, vânătoarea de balene a ajuns la apogeu, iar numărul balenelor cu cocoaşă a scăzut dramatic. Acum ele sunt protejate prin lege, însă sunt considerate în continuare o specie vulnerabilă.

Zubco a minţit comisia de anchetă

newsmoldova.md
newsmoldova.md

Fostul procuror general Valeriu Zubco a făcut mai multe declaraţii false în faţa comisiei de anchetă pentru investigarea circumstanţelor morţii lui Sorin Paciu.

Despre acest lucru a anunţat preşedintele comisiei parlamentare, Anatolie Zagorodnâi.

Deputatul susţine că Zubco ar fi menţionat în timpul audierilor că la vânătoarea din 23 decembrie urma să fie prezent şi premieru Vlad Filat. Despre acest lucru Zubco ar fi fost informat de ex-directorul Moldsilva, Ion Lupu.

„Domnul Zubco ne-a declarat că fostul şef Moldsilva, Ion Lupu, i-ar fi spus că a fost contactat de unul dintre bodyguarzii premierului care s-a interesat de vânătoarea care urma să aibă loc, lăsând să se înţeleagă că şi premierul ar putea participa”, a dezvăluit Zagorodnâi.

Astăzi, la audieri în comisie au fost invitaţi bodyguardul şi unul dintre consilierii lui Vlad Filat care au negat că ar fi discutat cu Ion Lupu despre vânătoare.

Tot astăzi comisia de anchetă l-a audiat şi pe consilierul prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, care de asemenea a negat că ar fi fost informat de cineva dintre participanţii la vânătoarea din 23 decembrie despre tragedia produsă.

Iar omul de afaceri Denis Damir a declarat membrilor comisiei că nu a fost în zona Rezervaţiei Naturale Pădurea Domnească în ziua vânătoarei şi nici în zilele următoare.

Anterior, Sergiu Mocanu declarase că Damir ar fi şters urmele omorului lui Sorin Paciu.

Mâine comisia de anchetă urmează să se deplaseze din nou la locul crimei  pentru a continua audierile. De această dată în faţa deputaţilor vor veni ex-comisarul raionului Făleşti, Valeriu Cojocaru, dar şi cei patru angajaţi ai rezervaţiei naturale Pădurea Domnească care au participat la vânătoare.

EXCLUSIV: Natalia Morari și Igor Boțan revin pe sticlă, la TV7

natalia
foto: facebook.com
user: Natalia Morari

Natalia Morari și Igor Boțan vor reveni în curând pe micile ecrane. Surse de încredere au confirmat pentru Deschide.MD că Morari și Boțan vor realiza împreună un talk-show pentru Analitic Media Grup. La sfârșitul săptămânii trecute, Natalia Morari a vizitat platoul de la TV7, în care se presupune că va fi filmată emisiunea. Actualmente în același platou sunt filmate Otkrytaia Studia, cu Anatol Golea și Logica Puterii cu Vitalie Călugăreanu.

Aceleași surse au mai declarat că s-ar putea ca emisiunea, denumirea căreia se ține deocamdată în mare secret, să se filmeze și în altă locație.

Vă amintim că anterior Natalia Morari și Igor Boțan au realizat împreună emisiunea Fabrika de la de la postul PublikaTV, de unde și-au anunțat plecarea, pentru a doua oară, se pare că deja definitiv, în decembrie 2012.

Băsescu: România are ca prioritate ca acordul de asociere dintre UE şi RM să fie finalizat cât mai rapid

274525-traian-basescu-presidency
romanialibera.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că România are ca prioritate, în marja dezbaterilor din cadrul reuniunii Consiliului European, solicitarea ca acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova să fie finalizat cât mai rapid.

“Avem ca prioritate solicitarea ca acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova să fie finalizat cât mai rapid, în aşa fel încât, cel mai târziu în noiembrie la Vilnius, cu ocazia summitului Parteneriatului Est-European, să fie semnat acest acord între UE şi Republica Moldova”, a afirmat Băsescu, într-o declaraţie susţinută înainte de plecarea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.