Cercetătorii citesc gândurile șoarecilor

 

yoda.ro
yoda.ro

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au reușit să citească gândurile unui șoarece.

Aceștia spun că au reușit să își dea seama unde anume se află șoarecele în cameră, după ce au analizat felul în care se luminează neuronii, și au putut  prezice ce gândește șoarecele doar urmărind tiparele neuronilor activi, pentru că zonele din hipocamp se activează diferit în funcție de mediul înconjurător.

“Imaginează-ți că mergi pe la birou. O parte dintre neuronii din hipocamp se luminează când ești în apropierea mesei de birou, iar alții atunci când ești în apropierea scaunului. Așa face creierul tău o hartă a spațiului”, a spus profesorul care coordonează studiul.

Aplicat în cazul oamenilor, un astfel de experiment le-ar putea spune unor observatori în orice moment unde se află persoana respectivă, fără a exista posibilitatea de a înșela testul.

Tehnica ar putea fi folosită în cazul șoarecilor cu Alzheimer, pentru a studia mai bine boala și a dezvolta tratamente pentru oameni.

Studiu realizat la Universitatea Stanford a fost publicat în prestigioasa revistă Nature Neuroscience.

TENSIUNEA CREȘTE // Iranul foarte aproape de bomba atomică

mediafax.ro
mediafax.ro

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că Teheranul a început să instaleze centrifuge mai moderne la una dintre instalațiile sale nucleare, după care Israelul a accentuat că Iranul „este mai aproape ca niciodată de obținerea de material îmbogățit pentru o bombă atomică”.

Într-un raport publicat joi, AIEA a anunţat că Iranul a început, în prima parte a lui februarie, să instaleze centrifuge mai moderne la instalaţia sa de la îmbogăţire a uraniului, la Natanz.

Acest subiect va fi “primul” pe care Netanyahu îl va aborda cu preşedintele american Barack Obama, aşteptat în Israel în martie, potrivit comunicatului.

Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU în septembrie 2012, Netanyahu a reclamat să fie stabilită o “linie roşie clară” pentru a determina până unde poate merge Iranul în materie nucleară, dar fără să se doteze cu o bombă atomică.

Trasând cu un marker de culoarea roşie o linie pe un desen cu o bombă pregătită să explodeze, el a oferit asigurări că Iranul dispunea, la vremea respectivă, de aproximativ 70% din echipamentul necesar îmbogăţirii uraniului la nivel militar şi că ar putea deţine, până în vară, materialul necesar fabricării primei bombe, scrie realitatea.net.

PLDM amână protestul de duminică

pldmPartidul Liberal Demorcat din Republica Moldova amână mitingul ce trebuia să aibă loc  duminică, 24 februarie, în Piața Marii Adunări Naționale.  Care este motivul nu se cunoaște.

PLDM nu a renunţat însă, la manifestaţiile pe care intenţionează să le desfăşoare  în alte sectoare ale capitalei. PLDM a  rezervat pentru duminică întrările din Parcul „Valea Trandafirilor”, Parcul Râșcani, „Parcul Dendrariu” din sectorul Buiucani,  iar în Scuarul Teatrului de Operă și Balet va fi organizat un miting.

BâcLeaks // Șoc! Scandal! «Nebunul» a luat toate cârligile. Află aici unde și le-a băgat! (POZĂ 18+)

Sursele BâcLeaks sunt stupefiate. Cu greu ne-au putut explica ceea ce au aflat. Au scăpat de tremurici și au putut vorbi numai după 200 de grame de cogniac turnate cu măiestrie de Serioja, barmanul unui local broscos de la intersecția străzilor 31 august și Mihai Eminesu.

În fine, sursa noastră a jurat că din toate piețele din capitală au dispărut cârligele. TOATE. De la TOATE piețele. Potrivit sursei noastre, «nu asta este motiv de știre pentru un proiect care se respectă precum este BâcLeaks», încheiem citatul. Sursa noastră a aflat cine a cumpărat toate cârligile – este vorba de Victor Cur-rău! Acesta, spune sursa noastră, le-a folosit pentru autosuspendarea anunțată anterior din partidul comunijdilor .

Drept dovadă sursa ne-a expediat și o poză, pentru care ne-a mai cerut 200 de gr. de cogniac.

gurau
Poza simbol: Autosuspendarea în poziția “21”…FEBRUARIE

 

 

40 DE PAHARE // Comerciant de marijuana în arest

90724B00-LTHONLa 20 februarie curent, poliția a depistat în urma unei percheziții autorizate, 40 de pahare de marijuana, la domiciliul unui posibil comerciant de marijuana.

De la începutul anului 2013, poliția a primit câteva informații operative despre îndeletnicirea unei persoane în domeniul traficului ilicit de droguri pe teritoriul municipiului Bălți. Forțele de ordine au stabilit că suspectul de infracțiune este un bărbat, locuitor al raionului Fălești, în vârstă de 45 de ani.

Specialiștii au evaluat prețul drogurilor depistate la suma de aproximativ 20 000 de lei.

Bărbatul creștea cânepa desinestătător, într-un câmp care îi aparține, iar după prelucrarea acestora le comercializa solicitanților. Suspectul riscă privațiune de libertate de la 1 la 6 ani.

OSCE ne scapă de otravă

Spraying the vinesMisiunea OSCE în R. Moldova şi Ministerul Mediului semnează astăzi, 22 februarie, un Memorandum de înţelegere privind eliminarea stocurilor de pesticide inutilizabile şi interzise din R. Moldova.

Activitățile proiectului OSCE vor fi complementate de Ministerul Mediului prin evacuarea și distrugerea unei cantități suplimentare de 40 de tone de pesticide din raioanele riverane de pe malul drept al Nistrului, în cadrul unui proiect implementat paralel în aceeași perioadă.

Conform Ministerul Mediului, evacuarea peste hotare și distrugerea acestor substanțe chimice periculoase, va duce la reducerea substanțială a riscului de contaminare în zona riverană a râului Nistru și impactul lor asupra mediului și sănătății populației.

La baza implementării unui proiect de asistență oferită de OSCE Republicii Moldova, va sta acest memorandum în scopul eliminării în condiții sigure a 150 de tone de pesticide inutilizabile și interzise stocate în regiunea transnistreană.

Autoritățile R.Moldova susțin această  inițiativă, oferind suportul necesar pentru a se elabora și promova proiectul, fiind rezultatul ședințelor comune ale grupurilor de lucru pentru mediu de pe ambele maluri ale Nistrului, desfășurate în ultimii ani.

Realizarea în comun a acestor activităţi are drept scop şi consolidarea cooperării și încrederii reciproce a autorităţilor şi populaţiei de pe cele două maluri.

Cursul valutar oficial la data de 22.02.2013

 

Valuta Cod ABR Rata Cursul
Coroana ceha 203 CZK 1 0.6280
Coroana daneza 208 DKK 1 2.1460
Coroana islandeza 352 ISK 10 0.9346
Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.1390
Coroana suedeza 752 SEK 1 1.8900
D.S.T. 960 XDR 1 18.4270
Denar macedonian 807 MKD 10 2.5793
Dinar kuweitian 414 KWD 1 42.9135
Dinar sirb 941 RSD 100 14.4112
Dirham E.A.U. 784 AED 1 3.3067
Dolar Hong Kong 344 HKD 1 1.5660
Dolar S.U.A. 840 USD 1 12.1458
Dolar australian 036 AUD 1 12.4585
Dolar canadian 124 CAD 1 11.9258
Dolar neozeelandez 554 NZD 1 10.1520
Dram armenesc 051 AMD 10 0.2984
Euro 978 EUR 1 16.0093
Forint ungar 348 HUF 100 5.4769
Franc elvetian 756 CHF 1 13.0306
Hrivna ucraineana 980 UAH 1 1.4949
Kuna croata 191 HRK 1 2.1097
Lari georgian 981 GEL 1 7.3566
Lat leton 428 LVL 1 22.8734
Lek albanez 008 ALL 10 1.1465
Leu romanesc 946 RON 1 3.6534
Leva bulgara 975 BGN 1 8.1853
Lira sterlina 826 GBP 1 18.5279
Lira turceasca 949 TRY 1 6.7702
Lit lituanian 440 LTL 1 4.6379
Manat azer 944 AZN 1 15.4921
Manat turkmen 934 TMT 1 4.2602
Ringgit malayezian 458 MYR 1 3.9029
Rubla bielorusa 974 BYR 100 0.1419
Rubla rusa 643 RUB 1 0.3997
Rupia indiana 356 INR 10 2.2296
Shekel israelian 376 ILS 1 3.2991
Som kirghiz 417 KGS 10 2.5479
Somoni tadjic 972 TJS 1 2.5547
Sum uzbek 860 UZS 100 0.6119
Tenghe kazah 398 KZT 10 0.8082
Won sud-coreean 410 KRW 100 1.1172
Yen japonez 392 JPY 100 13.0783
Yuan Renminbi chinezesc 156 CNY 1 1.9463
Zlot polonez 985 PLN 1 3.8364