Mark Tkaciuk: Demisia şi punctum

foto: tribuna.md
foto: tribuna.md
Mark Tkaciuk reconfirmă pe reţeaua de socializare facebook.com intenţia PCRM de a vota propria moţiune de cenzură. Potrivit acestuia, provocatorii lui Plahotniuc încearcă să învinuiască PCRM de faptul că nu sunt sinceri în intenţia de a demite guvernul Filat, asta cu numai o zi înainte de votarea moţiunii de cenzură înaintată de comunişti.
“Плахотнюковские провокаторы (осознанные или слепые) пытаются в последние сутки обвинить ПКРМ в отсутствие искренности в готовности отправить правительство Альянса в отставку. Никаких колебаний – в отставку и точка!” (Provocatorii lui Plahotniuc (conştienţi sau orbi) încearcă în ultima zi să acuze PCRM de lipsă de sinceritate în intenţia de a demite Guvernul. Nici un fel de ezitări — demisia şi punctum.)

+1 // Mihai Godea va vota moţiunea de cenzură

Re-exposure of Godea

Mihai Godea a anunţat în cadrul unui briefing de presă că va vota mâine moţiunea de cenzură. Potrivit acestuia decizia a fost luată în cadrul biroului permanent al Partidului Acţiunea Democratică.

“Indiferent de cum va fi votată moţiunea de cenzură, va fi deblocată situaţia politică. Fie alianţa se va reconfirma fie va pleca la urna de gunoi a istoriei. Decizia partidului este următoarea: voi vota demisia Guvernului Filat”

Regina Marii Britanii rămâne în spital, din cauza problemelor la stomac

elisabeta-ii
BBC

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii ramâne internată, după ce a ajuns in weekend la un spital din Londra, din cauza unor simptome de gastroenterita. Medicii investighează în prezent cazul reginei și îi acordă îngrijirile de care are nevoie.

Regina Elisabeta a fost transportată la spitalul King Edward VII, unde este internată pentru prima dată în ultimii 10 ani, potrivit BBC. Aceasta se odihnea la Castelul Windsor, când i s-a facut rău.

Oficialii Palatului Buckingham au declarat că regina, în vârsta de 86 de ani, a fost dusă preventiv la spital și că, în general, se simte bine. Drept urmare, toate vizitele oficiale din această saptamâna, inclusiv deplasarea la Roma, vor fi fie anulate, fie amanate, notează ziare.com.

Regina Elisabeta s-a simtit rau pentru prima oara vineri noapte, aceasta anulandu-si deplasarea de sambata in Tara Galilor, unde ar fi trebuit sa participe la o ceremonie militara. Cu toate acestea, in dimineata zilei de duminica, regina a participat la o prezentare de medalii, care a avut loc la Castelul Windsor.

 

Mihai Ciobanu, din nou bunic

a79

Interpretul de muzică populară, Mihai Ciobanu, va deveni bunic pentru a treia oară. Feciorul artistului, Mihăiţă Ciobanu, un virtuoz viorist, stabilit cu traiul în Canada, şi soţia acestuia, Cristina, vor deveni părinţi pentru a doua oară.

„Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea este vestea că voi deveni bunic pentru a treia oară. Am deja două nepoţele, una de la fecior şi una de la fiică. Acum mi-aş dori să am un nepoţel, dar deja cum o vrea Cel de Sus. Important ca nepotul ori nepoţica să fie sănătos. Mihăiţă şi Cristina urmează să ne viziteze, iar noi abia aşteptăm să-i revedem”, a declarat Mihai Ciobanu.

Interpretul de muzică populară a aşteptat jumătate de an ca să-i poată cânta cântece de leagăn nepoţicăi din Canada, pe care părinţii săi au numit-o Andreea-Daniela. Astfel, în vara lui 2012, împreună cu soţia Valentina, Mihai Ciobanu a mers pentru cinci săptămâni în vizită la feciorul Mihăiţă.

Citiți continuarea pe apropomagazin.md

“POLITIC” cu Natalia Morari și Igor Boțan apare din 11 martie la TV7

NATANatalia Morari anunță pe facebook că emisiunea POLITIC de la TV7 moderată împreună cu Igor Boțan va fi difuzată începând cu data 11 martie. Emisiunea va fi difuzată de luni până joi în fiecare săptămână. Amintim că anterior Deschide.MD a anunțat despre apariția acestei emisiuni.

Sper ca doua luni de zile n-au trecut in zadar. Intr-o saptamana veti vedea prima “roada” a companiei pe care am creat-o, Media Sapiens. Vor urma si altele. Si la alte posturi. Cu Doamne ajuta! P.S. Nu uitam sa dam like la pagina Media Sapiens, sustinem media autohtona!:)

Alexandru Tănase: M-am pomenit cu trei găleți de zoi turnate în capul meu!

tanase

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, critică dur pe facebook “mercenarii lui Șăfu'”. Din text se subânțelege că Șeful este Vlad Filat, iar mercenari sunt jurnaliștii afiliați politic. Amintim că anterior site-ul jurnal.md a publicat o știre cu titlul “Alexandru Tănase face declarații la comandă politică // BOGATU”.

După un interviu acordat postului de radio Europa Libera (http://www.tanase.md/2013/03/01/o-criza-generata-de-reforma-prea-inceata-si-de-presiunea-societatii/ ), m-am pomenit cu trei găleți de zoi turnate în capul meu. Turnatul zoilor nu este întâmplător. Șăful care da comenzi celor care toarnă zoi, acționează după principiul: cu cât este mai negru cerul cu atât steaua lui lucește mai tare. Deoarece steaua acestuia nu mai lucește ca alta data și pentru a nu fi confundat cu glodul, a decis sa apeleze la mercenari pentru a murdari cât mai multa lume în jur. Sa-si marcheze teritoriul cu rahat…

Iata fraza care i-a „deranjat” …

Europa Liberă: Rolul de mediere, pe care încearcă să îl joace instituţia prezidenţială, poate aplana lucrurile?

– Teoretic poate. Dar să nu uităm că preşedintele Republicii Moldova este o figură de compromis. Preşedintele Timofti nu are un partid parlamentar, ceea ce înseamnă că setul de instrumente, nu legale, dar politice la care mă refer, de care dispune domnul preşedinte Timofti, este unul limitat. El ar putea produce efect doar în cazul în care actorii politici ar acţiona cu respect faţă de instituţia prezidenţială. Cred eu că, în cazul dat, şi instituţia prezidenţială trebuie să înţeleagă această situaţie şi, în acţiunile care le face, să fie foarte prudentă pentru a menţine acel echilibru între actorii politici şi de a adopta mereu decizii în favoarea dezamorsării crizei, dar nu pentru a o acutiza.

Diversity Bridge: Unitate prin diversitate culturală la Suceava

576332_10200190548300940_1873831400_n

Un  grup de 35 de tineri, care provin din statele UE și non UE, au participat în perioada 12-21 Februarie 2013  în cadrul unui schimb de tineret pe tema diversității culturale, cetățenie activă dar și voluntariat.

“Diversity Bridge” este implementat de către Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava (AREAS), și a avut scopul de  a încuraja înțelegerea reciprocă și facilitarea activităților de comunicare și de voluntariat, înțelegerea diversității culturale, prin  diferite tehnici  pe care le vor întâlni în cadrul acestui proiect.

Proiectul este finantat de Programul Tineret in Actiune al Uniunii Europene http://www.tinact.ro .

AREAS Suceava a desfăsurat activitatile schimbului  in parteneriat cu SCAMBIEUROPEI, Gaziantep Genclik ve Kultur Dernegi, Asociatia Raionala de Educare a Adultilor Prutul de Sus(AREAP), Asociatia Regionala de Dezvoltare Sociala(AREAC) și  Inkluzivni pokret din Serbia.

Acest proiect, prin obiectivele sale sprijină  promovarea cetățeniei active a tinerilor, și a cetățeniei lor europene, în general, încurajarea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, precum și promovarea cooperării europene în domeniul tineretului.

Activitățile desfășurate pe parcursul celor 10 zile în care a avut loc schimbul au avut la bază metode non formale de educație, prin crearea unui grup de discuții comune și susținerea inițiativelor de proiecte viitoare.

Letonia ar putea deveni anul viitor al 18-lea stat membru al zonei euro

20130225PHT06081_original

Letonia a depus luni o cerere oficială la Comisia Europeană pentru a adera la zona euro în 2014, o decizie prin care micul stat baltic, cu o populaţie de două milioane de locuitori, ar putea deveni 18-lea membru al zonei euro, transmite Agerpres.

 Decizia Letoniei era aşteptată, după ce ţara a îndeplinit criteriile financiare necesare aderării, inclusiv nivelul datoriei de stat, al deficitului bugetar şi al inflaţiei.

Totuşi, sondajele de opinie arată că aproape două treimi din populaţia letonă este împotriva aderării la euro, temându-se că aceasta nu va face decât să sporească dificultăţile pentru fosta republică sovietică de două milioane de locuitori, care nu şi-a revenit încă din profunda criză în care s-a aflat în anii 2008-2009. În acei doi ani, PIB-ul Letoniei s-a contractat cu 25%.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Riga a anunţat luni că cererea oficială va fi înmânată comisarului european pentru afaceri economice Olli Rehn, la Bruxelles.

Executivul comunitar ar urma să analizeze candidatura Letoniei la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi la cea a şefilor de stat din UE în luna iunie, înainte de aprobarea finală a Băncii Centrale Europene în luna iulie.

Agenţia de evaluare Fitch Ratings estimează că Letonia va avea succes cu trecerea la euro în 2014 şi este probabil ca Lituania să facă trecerea la moneda unică în 2015.

Letonia este în prezent una din economiile cu cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană, revenindu-şi după mai mulţi ani de austeritate în urma contracţiei cu 20% a Produsului Intern Brut în 2009 din cauza crizei financiare globale.

Parlamentul leton a adoptat în ianuarie o serie de legi cheie necesare pentru ca statul baltică să adere la euro la 1 ianuarie 2014. Pachetul legislativ, propus de premierul Valdis Dombrovskis, cuprinde măsuri precise în special cu privire la perioada de tranziţie în care preţurile vor fi afişate atât în moneda letonă, lat, cât şi în euro.

Din cele 10 ţări care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, Slovenia a fost prima care a adoptat euro în 2007, urmată de Cipru şi Malta în 2008, Slovacia în 2009 şi Estonia în 2011.

Dianna Rotaru vrea talia Thaliei

diana-rotaru

Ambițioasă și cu noi idei în fiecare zi, îndrăgita  interpretă a îndesit antrenamentele de shaping și cele de dans.

Dianna Rotaru s-a luat la întrecere cu sora ei, Tatiana Pleș, în ale slăbitului. Surorele merg zilnic la shaping și chiar au recurs la un regim alimentar restricționat. Ba mai mult, Dianna a acceptat provocarea de a participa la proiectul ”Și vedetele slăbesc”. Toate astea pentru a ajunge la parametrii interpretei și actriței mexicane Thalia.

”Am acceptat invitația pentru că vreau să am talia ca a vedetei mexicane Thalia, dar și pentru că vine sezonul cald și pe plajă nu trebuie să am concurente. Pentru asta va trebui sa fac exerciții speciale pentru talie, unde vor fi antrenate coapsele și abdomenul. De asemenea, va trebui să am un regim alimentar diferit de cel obișnuit. Nu e ușor, pentru că formele deja formate trebuie menținute și aceasta mi se pare cel mai greu. Cum să te abții de la pofte? Dar cu multă răbdare cred că voi reuși, a declarat vedeta pentru unica.md.

Mi-am propus să dau jos 5-10 cm din talie pentru a ajunge performanța dorită. Sper în câteva luni să o ajung sau chiar să o întrec pe Thalia”, ne-a afirmat interpreta. Între pauzele de la antrenamente, Dianna filmează videoclipul la piesa ”Am plecat”, care va fi lansat odată cu venirea primăverii. Filmările pentru acest clip se află pe ultima sută de metri, iar rezultatul o inspiră pe interpretă la noi proiecte. Asculăm cântecul și așteptăm videoclipul!