Pocăința controversată a lui Berezovski. Înainte de moarte, miliardarul rus îi cerea iertare lui Putin ?

2011_02_18_96494127_rsz

Se pare că maşinăria de propagandă de la Kremlin încearcă să profite chiar şi de pe moartea miliardarului rus, Bors Berezovschi – unul dintre cei mai mari duşmani politici ai actualului preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Astfel, purtătorul de cuvânt al președintelui Federaţiei Rusie, Dmitri Peskov, citat de “Rusia 24”, a declarat că, cu puțin timp înainte de moartea sa, Berezovski şi-ar fi cerut iertare printr-o scrisoare de la Vladimir Putin.

“Cu ceva timp în urmă, Boris Berezovski i-a trimis  o scrisoare lui Vladimir Putin,  în care a recunoscut că a făcut o mulțime de greșeli, i-a cerut iertare lui putin Putin şi la rugat să-l ajute se întoarcă în Federaţia Rusă.”, a declarat Peskov.

Îndată după apariţia declaraţiei lui Peskov, internauţii ruşi au pus la îndoială existenţa unei asemenea scrisori, comentând pe forumuri şi reţelele de socializare că intervenţia lui Peskov nu este decât o acţiune de PR, care are drept scop idolatrizarea lui Vladimir Putin.

S-ar putea ca o asemenea scrisoare să nu existe, iar internauţii să aibă dreptate. Cert este un singur lucru, cu un an în urmă, în duminica iertării, miliardarul (care se pare că într-un final a ajuns falit) a decis să se pocăiască în faţa poporului rus pentru greșelile pe care le-a făcut.

Miliardarul rus a scris acum un an  pe rețeaua de socializare Facebook o postare în care își cere iertare pentru lăcomia și greșelile comise.

Anii de exil m-au făcut sa privesc viata sub un alt aspect, sunt conștient că fără pocăință, fără recunoașterea greșelilor din trecut, fără curajul de a construi un viitor, nu există nici o dezvoltare.

Am trăi o viață lungă, și minunată. În mod inevitabil am făcut și multe greșeli pe parcursul vieții mele. Am comis fapte nedrepte în mod constient si chiar mai mult – nici nu-mi dădeam seama de ce făceam. Mă pocăiesc și cer iertare pentru lăcomie. Mi-am dorit bogății,  dar nu m-am gandit că acest lucru este în detrimentul altora. Îmi pare rău, scria Berezovschi.

VEZI AICI POSTAREA MILIARDARULUI PE FACEBOOK

Miliardarul Boris Berezovski, auto-exilat în Marea Britanie, unde a primit azil politic în anul 2003, a fost un apropiat al fostului preşedinte rus Boris Elţin.

Berezovski şi-a clădit averea după controversatele privatizări din Rusia anilor ’90. Moscova a solicitat în mai multe rânduri extrădarea omului de afaceri, împotriva căruia au fost deschise, în Rusia, 11 acţiuni în justiţie, acuzaţiile aduse acestuia mergând de la deturnare de fonduri până la tentativă de lovitura de stat.

VIDEO: Băsescu SE DESPARTE de PDL: Adio, PD! Adio, PDL!

Traian Băsescu a făcut sâmbătă seara prima declaraţie, după ce Vasile Blaga a fost anunţat câştigător al alegerilor din PDL. Şeful statului a postat un mesaj video pe Facebook. “Adio, PD! Adio, PDL!”

Redăm integral mesajul preşedintelui Băsescu:”Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid când i-am spus că, după aceste alegeri, ne vom alege fiecare drumul. Modul în care n-au înţeles să fie democraţi mă face să spun definitiv şi pentru totdeauna ‘Adio PD!’. Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei.Mă voi dedica construcţiei unei soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, care nu fug cu urnele, care acceptă dreptul democratic la contestaţie. Nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL. PDL a putut fi ţinut pe o direcţie democratică câtă vreme a ştiut de un lider autoritar. Imediat ce au simţit că pot fi singuri, aripa fesenistă a răbufnit. Convenţia este proba că 50% din partid este ancorat în  năravurile FSN. Adio PD! Adio PDL!Luaţi-vă drumul vostru, iar eu mi-l aleg pe al meu!”

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, în cadrul Convenţiei Naţionale a PDL că, după încheierea mandatului de preşedinte, se va ocupa de construirea unei drepte puternice în România. Totodată, Băsescu a precizat că nu-şi doreşte să redevină preşedinte de partid şi i-a îndemnat pe delegaţii la Convenţia Naţională a PDL să dea o şansă liderilor mai tineri din partid deoarece este nevoie de un nou ciclu evolutiv în partid.

Traian Băsescu a spus că anunţul referitor la rămânerea sa în viaţa publică după încheierea mandatului nu s-a referit la o reîntoarcere în PDL deoarece a fost nemulţumit de faptul că au fost voci în partid care au criticat guvernarea PDL.

“Am spus Da, voi reveni în politică, dar nu am spus ‘Da, voi reveni în PDL’ pentru că am regăsit în partid mesajul Antenelor”, a spus preşedintele.

În replică la acest mesaj potrivit căruia eşecul la alegeri se datorează greşelilor făcute în actul de guvernare, Băsescu susţine că PDL a plătit conştient costurile generate de măsurile de austeritate care au fost necesare pentru depăşirea crizei şi pentru modernizarea statului.

“Dacă aţi pierdut, aţi pierdut pentru că aţi salvat ţara”, le-a spus Băsescu democrat-liberalilor adunaţi la Romexpo. “M-a durut cumplit că unii şi-au făcut campanie cu mesajul Antenei 3”, a adăugat ulterior Traian Băsescu.

În ce priveşte viitorul său politic, preşedintele a arătat că se va dedica întăririi dreptei în România.

“După ce-mi termin mandatul, obiectivul meu va fi construirea unei drepte puternice care să readucă procesul de modernizare a României într-o doctrină care crează şanse, nu dă pomeni electorale, o doctrină în care fiecre să-şi construiască viitorul, nu să i se spună care este locul lui, în care fiecare dintre oameni să aibă deschis orice orizont”, a spus şeful statului.

Băsescu a completat însă că nu intenţionează să preia şefia PDL după încheierea mandatului.

“Voi reveni în politică cu obiectivul ‘2016, dreapta la putere’. Să nu vă gândiţi că mă voi aşeza în fruntea unui partid. Am văzut că la acest anunţ al meu că rămân în politică au fost diferite oferte din partea candidaţilor. Masa la care mă aşez după ce îmi termin mandatul o stabilesc eu şi nimeni altcineva”, a spus Băsescu.

Azi se stinge lumina! Moldova susţine acţiunea globală „Ora Planetei”

earth_hour_2012_80989100

Primăria municipiului Chişinău se solidarizează, pentru al cincilea an consecutiv, la acţiunea mondială „Ora Planetei”.

În acest sens, pe 23 martie 2013, ora 20.30, instituţiile municipale vor stinge luminile vreme de o oră. Totodată, în această zi, timp de 15 minute, va fi deconectat sistemul de iluminat public pe întreg teritoriul municipiului Chişinău, iar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iluminatul stradal va fi deconectat în intervalul de timp 20.30 min. – 21.30 min.

Prin aceste acţiuni, Chişinăul susţine iniţiativa de sensibilizare a opiniei publice asupra problemei încălzirii globale.

În context, facem şi un apel către persoanele fizice, juridice, oameni de afaceri şi comunităţi să se alăture îndemnului de deconectare voluntară a instalaţiilor electrice vreme de o oră.

„Ora Planetei” este o amplă acţiune ecologică împotriva încălzirii globale. Evenimentul a început în 2007, în Sydney, când autorităţile şi locuitorii oraşului au luat atitidine faţă de ameninţarea pe care o reprezintă încălzirea globală pentru Planeta noastră şi 2 milioane de persoane au deconectat simultan luminile. În 2013, la acţiunea „Ora Planetei” urmează să participe 152 ţări ale lumii.

Vasile Blaga, reales preşedinte al PDL; Udrea contestă rezultatul alegerilor

blaga76543456722_30907000

Senatorul Vasile Blaga a fost reales preşedintele PDL cu 2.344 de voturi, Elena Udrea obţinând 2.014, iar Monica Macovei – 209 voturi, a anunţat sâmbătă de la tribuna CNE a PDL Mircea Toader, preşedintele comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului, transmite Agerpres.

Toader a dat citire procesului-verbal conţinând rezultatul votului, precizând că numărul total de voturi exprimate a fost de 4.615. “Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost 4.567, iar numărul total de voturi anulate din cele exprimate a fost de 48. Numărul total al voturilor valabil exprimate întrunite de fiecare moţiune este: moţiunea ‘Reformiştii’ – 209 voturi, moţiunea ‘Noul PDL. O Nouă Românie’ – 2.014 voturi, “România Dreaptă. PDL – Politică dincolo de lozinci’ – 2.344 de voturi”, a anunţat preşedintele Comisiei de numărare şi validare a voturilor exprimate la CNE a PDL.

Totodată, Mircea Toader a anunţat că preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Control a fost ales Gheorghe Ialomiţianu, iar al Comisiei Naţionale pentru Integritate Statut şi Litigii Daniel Buda.

După anunţarea câştigătorului, o parte a sălii a început să strige: “Blaga, Blaga”, iar altă parte: “Fraudă, fraudă”.

La tribuna Convenţiei, a urcat şi Cristian Petrescu care a anunţat că Elena Udrea şi susţinătorii moţiunii ei au contestat rezultatul alegerilor şi având în vedere că nu s-a luat în calcul demersul lor consideră că votul a fost fraudat, nu recunosc rezultatul alegerilor şi aşteaptă deliberarea comisiei.

A murit miliardarul rus Boris Berezovski; Avocatul său susține că s-a sinucis

S-a stins din viață miliardarul rus Boris Berezovski.  Moartea sa a fost anunțată de catre  fiul său Schuppe Egor  pe Facebook. Alte confirmări înca nu sunt.

Circumstanțele morții sale rămân încă necunoscute. Miliardarul în vârstă de 67 de ani fost găsit mort în baia lui.

Potrivit avocatului său Dobrovinsky Alexandr,  Boris  Berezovski ar fi comis un suicid, scrie presa rusa.

Potrivit lui Demyan Kudryavtsev, un om de afaceri, Berezovschi a murit la Londra, la ora locală 11:00.

Miliardarul Boris Berezovski, auto-exilat in Marea Britanie, unde a primit azil politic in anul 2003, a fost un apropiat al fostului presedinte rus Boris Eltin.

Berezovski si-a cladit averea dupa controversatele privatizari din Rusia anilor ’90. Moscova a solicitat in mai multe randuri extradarea omului de afaceri, impotriva caruia au fost deschise, in Rusia, 11 actiuni in justitie, acuzatiile aduse acestuia mergand de la deturnare de fonduri pana la tentativa de lovitura de stat.

În 1997, pe când încă prospera în Rusia, revista Forbes îl credita pe Boris Berezovski cu o avere de 3 miliarde de dolari. Este unul dintre cei denumiţi “oligarhi”, îmbogăţindu-se în timpul preşedinţiei lui Boris Elţân. Dealtfel Berezovski este considerat a fi fost primul om de afaceri a cărui avere a depăşit un miliard de dolari.

PROTESTE EXTREME ÎN Bulgaria: Şase persoane ŞI-AU DAT FOC

photo_verybig_109833_13945400

Un bărbat de 41 de ani şi-a dat foc în oraşul bulgar Silistra, devenind a şasea persoană care protestează în acest fel faţă de sărăcia şi corupţia care au dus la demisia guvernului. Bărbatul al cărui nume nu a fost dat publicităţii era şomer, avea un copil şi fusese internat la un spital din Varna, scrie Realitatea.

Cazul bărbatului care şi-a dat foc la Silistra nu este unul singular. Cu doar două zile înaintea, un altul, de 59 de ani, din localitatea Bobovdol şi-a dat şi el foc în semn de protest. Iar înaintea lui, alte trei persoane au murit după ce s-au autoincendiat.

“Până acum nu am avut un precedent în istoria noastră ca oamenii să se manifeste atât de radical împotriva ordinii sociale existente dându-şi foc. Aşa ceva nu poate fi explicat prin vreo caracteristică naţională”, a spus Haralan Alexandrov, antropologist.

Moartea lui Plamen Goranov, un fotograf şi alpinist în vârstă de 36 de ani, a şocat în mod special populaţia. El a devenit simbolul protestelor extreme care au cutremurat ţara în ultimele săptămâni. Autoincendierea, care atrage după sine o moarte cumplit de dureroasă, a devenit o formă supremă de protest politic şi social.

Oamenii se plâng de veniturile foarte mici, dar mai importante par să devină acuzaţiiile aduse politicienilor privind menţinerea unui sistem corupt în întreaga perioadă ce a trecut de la prăbuşirea comunismului în 1989.

BâcLeaks // DSE către politicieni: Atenţie la curbe, COD GALBEN de trădare!

vant

În legătură cu apariţia ciclonului negocierilor, DSE şi Hidrometeo lansează un apel către toţi politicienii din Republica Moldova, prin care îi rogă să fie foarte atenţi la traiectoriile pe care le adoptă în aceste zile pentru evitarea proiectării partidelor pe care le conduc în şanţul istoriei.

Potrivit specialistului principal de la Hirometeo pe probleme de mediu parlamentar, Ion Poale-n Brâu, în ultimul timp, se atestă o creştere bruscă a nivelului de trădare în atmosferă, din această cauză fiind anunţat COD GALBEN de trădare pe tot teritoriul ţării. Acest lucru, spune specialistul, ar putea face ca unii dintre politicieni să se trezească cu dureri în gât. După ce vor fi trăsniţi – vorba lui… ştiţi voi cine.

*articol inspirat din realităţile unei lumi paralele. 

UPDATE: Acoperișuri deteriorate, copaci doborâți și localități rămase în beznă! SITUAȚIA LA MOMENT

Mediafax
Mediafax

Vântul puternic face ravagii în toată Moldova. Peste 65 de localități au rămas fără curent electric, cele multe în Leova și Găgăuzia. La Bălți un arbore s-a prăbușit deteriorând un balcon de la etajul 5 al unui bloc locativ. Acesta a rupt și cablurile de energie electrică lăsând fara curent 4 blocuri locative.

Poleiul a dus la deraparea de pe traseu a trei automobile din raioanele Ungheni şi Ocniţa. Salvatorii au efectuat lucrări de deblocare, făcând posibilă ieşirea autovehiculelor pe carosabil. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale aminteşte cetăţenilor, să apeleze de urgenţă telefonul 901, în cazul în care se pomenesc în situaţii dificile.

În jurul orei 11.00, salvatorii au intervenit la deblocarea traseului Sipoteni- Călăraşi, de către un copac doborît, creînd dificultăţi de circulaţie.

De astăzi, începînd cu ora 18.00, Ministerul Afacerilor Interne va instala, prin intermediul Serviciului PC SE 5 corturi de reabilitare, care vor activa pînă la ora 07.00 dimineaţa, localizate în: sectorul Botanica- lângă Centrul mamei şi copilului, sectorul Rîşcani- lângă piaţa “Bogdan Voievod”, sectorul Buiucani- strada Calea Ieşilor, lângă universitatea pedagogică“Ion Creangă”, sectorul Centru – strada Aleea Gării, sectorul Ciocana- în apropierea pieţii.

Aici vor fi adapostiti toti cei care au nevoie să se încălzească, în condiţiile acestor temperaturi scăzute. Corturile vor funcţiona atât cât va fi necesar.

Potrivit ultimelor informaţii operative ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, vântul puternic de azi noapte a deteriorat acoperişurile gimnaziilor din localitatea Haragîş şi Ciobalaccia din raionul Cantemir, smulgând foi de ardezie în număr de 100.

În localitatea Cupcui, raionul Leova, au fost deteriorate porţiuni din acoperişurile casei de cultură şi grădiniţei din localitate, dar şi a cinci case particulare. În satul Cazangic, Leova, a fost smulsă  peliculă de pe sere particulare, de pe aproximativ 4000 m.p., iar din alte sere, a rămas îngheţat răsad de tutun, pe o suprafaţă de 1500 m.p. Comisiile pentru situaţii excepţionale urmează să estimeze suma pagubelor materiale.

Guvernul a mobilizat echipe responsabile pentru asigurarea cu energie electrică a localităților afectate

lucratori_enel_7404_19702900
Ministerul Economiei a mobilizat toate echipele disponibile la întreprinderile responsabile pentru asigurarea fiabilă cu energie electrică a consumatorilor

Astfel fost creat un grup de coordonare a lucrărilor de intervenție la liniile electrice deterioate de intemperii, sub conducerea viceprim-ministrului, ministrului în exercițiu al Economiei, Valeriu Lazăr.

Ministerul Economiei monitorizează în mod continuu situația pe teren și este în contact permanent cu operatorii rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice, care și-au mobilizat toate resursele în vederea restabilirii alimentării consumatorilor cu energie.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile cauzate de ploi, ninsori și rafale de vânt puternic, înregistrate în ultimele 24 de ore, au avut loc deconectări în alimentarea unor localități, preponderent în regiunile Centru și Sud ale țării.

La fel, sunt înregistrate deconectări și în cadrul operatorului național de transport a energiei electrice ÎS ”Moldelectrica”.

Conform ultimelor informații operative, pe parcursul nopții spre sîmbătă 23.03.2013 au fost înregistrate mai multe deconectări la rețelele electrice de transport 330/110kV din cauza rafalelor de vînt puternic. La moment, sunt mobilizate toate resursele interne ale operatorului de sistem în vederea restabilirii conexiunilor și activității stabile a traseelor afectate.

Din cauza vremii, sunt afectate și rețelele electrice de distribuție în zonele de deservire ale companiilor de distribuție Gas Natural Fenosa, RED Nord și RED Nord – Vest. Astfel, în zona de deservire a Gas Natural Fenosa sunt deconectate cca 58 de localități (85 000 consumatori, preponderent din raioanele Anenii Noi, Orhei, Cahul, Comrat), în zonele de deservire a RED Nord – 4 localități și RED Nord – Vest – 9 localități din raionul Soroca. Conform informației parvenite de la Gas Natural Fenosa, cea mai afectată de această situație la orele 08:00, 23.03.2013 au fost deja mobilizate cca 83 de echipe pentru restabilirea alimentării cu energie în zona de deservire.

La moment sunt mobilizate toate echipele mobile atât în cadrul operatorului rețelei de transport, cât și din cadrul operatorilor rețelelor de distribuție pentru restabilirea alimentării fiabile a consumatorilor de energie electrică în zonele afectate