ORA DE VARĂ 2013: Cum ne afectează schimbarea orei

femeie_doarme_1

Moldova trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

“Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale. “Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că (n.r. ei) dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, spune Yang.

Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.

Studiile au demonstrat că pe perioada de vară sunt mai puţine infracţiuni şi accidente rutiere, iar oamenii consumă mai puţină energie electrică. De asemenea, ţările cu mai multe ore de lumină naturală au locuitori mai fericiţi.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a RM şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore, notează Mediafax.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată  din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

Ghimpu către Tănase: “Nu sunt deranjat de spusele țârdiștilor, “analiştilor”, ţarăniştilor şi ale tuturor agenţilor burtărari”

ghimpu 2 650

Liberalul Mihai Ghimpu îi dă replica cunoscutului editorialist  TIMPUL, Constantin Tănase într-o postare recentă pe blogul său:

Dle Constantin Tănase, Vă mulţumesc din suflet pentru susţinere, dar vreau să vă spun că absolut nu sunt deranjat de spusele şi scrisele țârdiștilor, “blogheriştilor”, “analiştilor”, ţarăniştilor şi ale tuturor agenţilor şi burtărarilor, care mă atacă.  Eu imi fac datoria aşa cum văd eu lucrurile, aşa cum, de fapt, am început împreună în anii 88-89 şi am promis oamenilor că democraţia înseamnă libertate, dreptate şi bunăstare, că “noi suntem acasă”, că locul nostru nu este împreună cu cel ce ne-a ocupat şi dezbinat de propriul popor, că locul nostru e în “casa noastră”, care deja face parte din marea familie europeană. Dar una am promis şi alta avem. De ce? Cine va răspunde pentru faptul că permitem ca puterea tot timpul să fie în mâinile acelora care nu merită  să calce nici măcar pe prima treaptă ce duce spre scaunul puterii? Sau democraţia iartă totul? Ce facem cu sărăcia şi trădările care curg din 90 încoace, cu corupţia şi contrabanda de care încă n-a văzut lumea, cu  lingăii, hapsânii şi fricoşii neamului, cu politica în favoarea Rusiei care  ne-a umilit şi ne-a distrus conştiinţa naţională, începând cu limba noastră cea română şi terminând cu identitatea. Unde-i lumea care ne susţinea, unde-s sutele de mii care au stat ore lungi în picioare la Marile Adunări Naţionale, iar mii de oameni au venit pe jos de la Cahul, Briceni, Ştefan Vodă, Ungheni, de fapt din toate colţurile Republicii? Au venit ei oare pentru ca nişte şmecheri, nişte cotcari să “fure” puterea, iar mai apoi – tot ce-i posibil, inclusiv poporul? Din cauza acelora care ne-au condus şi ne conduc şi din cauza agenţilor şi burtărarilor şi-au luat patrioţii noştri  lumea-n cap şi au plecat care şi încotro, scrie Mihai Ghimpu.

Doar împreună şi cu multă lume bună am început lupta pentru oameni, pentru Neam şi Ţară. Unde sunt  azi, de ce tac de parcă nu văd şi nu aud că se cântă “ciastușci” în loc de imnul Europei. Eu nu mă tem de critică şi sunt gata să suport toate criticile, dar nu atacurile nefondate şi  plătite de “şefu”.  Eu imi ştiu neajunsurile, dar acesta sunt eu şi nu ştiu dacă era mai bine dacă eram altul. Din punctul meu de vedere, critica poate veni doar numai din partea acelor oameni care au educaţia şi cultura necesară, care sunt patrioţi, nu trădători sau lingăii trădătorilor, oameni cu morală înaltă, nu mincinoşi şi scornitori de poveşti de tot felul, care vin să apere şi să susţină nedreptatea, care blamează adevărul şi dreptatea. O nedreptate  nu  poate exista o veșnicie şi doar numai  pentru noi,  pentru românii moldoveni. Cei mai important, ce promovez eu sau ce scrie “această armată”?

Dle Tănase, eu pe alocuri pe unii îi compătimesc, iar pe alţii chiar îi şi  înţeleg. De ce? Fiindcă ştiu că de vină  mai mult este sărăcia şi “grija” de a-ţi hrăni familia. Treuca puterii, pentru unii, în toate timpurile a fost salvarea, doar ei nu ştiu şi nu pot decât să lustruiască “papucii” şefilor. Dar să  lăsam la o  parte, pe o clipă, sărăcia şi “grija” faţă de familie a unora şi să ne întrebăm ce facem cu acei care îndeplinesc ordinele Kremlinului. Unii sunt nu de azi şi nici de ieri, sunt cunoscuţi, alţii s-au dezvelit uşor în aceste zile. Ce facem cu acei care implementează ordinul “şefului” sau cu dispoziţiile”şefului” şi ale generalului? Cu ele nu se glumeşte, treuca într-o clipa poate să se evaporeze şi atunci cum vor trăi “pragmaticii” noştri, unde vor lucra dacă profesia lor  este doar lustruirea “şefului”?

Şi încă ceva, tare nu-mi place  când văd că culoarea-i  roşie, iar “armata” de burtărari zice că nu, e verde-verde. Dumnezeu cu ei! Și ca să fie mai sănătoşi, le doresc să bea cât mai mult ceai roşu- verde. Nu vă grăbiţi cu comparaţia sau cu prietenia lor cu comuniştii, nu, departe sunt de acest gând. Altceva am în vedere şi anume tragedia neamului nostru, viaţa pe care au trait-o românii moldoveni şi dacă ei, “prietenii noștri”,  sunt mai buni, atunci să bea cât mai des măcar câte un ceai verde-roşu, în memoria celor ce au vărsat mult sânge în lupta cu toate imperiile şi au apărat acest pamânt în toate timpurile, și în primul rând cu imperiul rus, fie țarist, fie sovietic-comunist  sau “democratic”.

Al Vostru …..

Băsescu: O revizuire a tratatelor UE este IMINENTĂ

Traian-Basescu-CCR-a-invalidat-referendumul

Preşedintele României  Traian Băsescu susţine că o revizuire a tratatelor Uniunii Europene este iminentă, subliniind că şansa ţării noastre o reprezintă accelerarea procesului de integrare şi că România poate negocia doar dacă “îşi face treaba la ea acasă”, scrie Agerpres.

“O revizuire a tratatelor Uniunii este iminentă. Am convingerea că în următorii doi, trei ani, deşi numai ce a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, în următorii doi, trei ani tratatele Uniunii se vor revizui din nou, pentru adaptare la realităţi. Şi vor fi două realităţi: realitatea statelor performante şi realitatea statelor neperformante. De aceea, România trebuie să-şi fixeze priorităţile de integrare ca fiind cele mai mari priorităţi ale ei, şi aici vorbesc de consolidarea statului de drept, vorbesc de crearea condiţiilor pentru intrare în zona euro şi despre intrare în zona Schengen. Sunt trei elemente fundamentale care ne pot duce sau nu la o integrare în timp util, până la începerea discuţiilor despre revizuirea tratatelor Uniunii. Îmi este clar că sunt state care nu vor să mai plătească pentru statele care nu se integrează”, a spus Băsescu în discursul susţinut vineri la Congresul Avocaţilor – 2013.

Potrivit preşedintelui, semne de întrebare cu privire la statele neperformante sunt ridicate în cancelariile europene, chiar dacă nu sunt formulate public.

“Şansa României este un proces rapid, accelerat de integrare, care, dacă mă refer la statul de drept consolidat, vizează nu numai legislaţia, vizează nu numai respectarea normelor europene, vizează şi standardele morale ale politicului. Este greu pentru un european să înţeleagă de ce un parlamentar trebuie protejat în faţa legii penale mai mult decât un om oarecare. În afară de convingerile lui, nici parlamentarul nu poate fi mai protejat decât un cetăţean obişnuit. Este dificil să punem presiune şi să dăm impresia că standardele politice se pot negocia. România poate negocia atunci când îşi face treaba la ea acasă. Nu ai cum să negociezi cu statele membre vechi: ‘hai, treceţi’ – ceva ca la piaţă – , ‘hai, treceţi-ne şi pe noi pe malul celălalt, chiar dacă nu suntem ca voi'”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele a apreciat că politicienii români trebuie să înţeleagă faptul că standardele minimale europene trebuie îndeplinite odată ce ţara noastră a acceptat intrarea în UE.

“Noi ne-am angajat să fim ca ei când am cerut să intrăm în UE. Şi asta nu înseamnă că eu susţin că ei sunt perfecţi. Dar trebuie să fim atât de imperfecţi cât sunt şi ei. Nimeni nu ne cere să fim mai sfinţi decât Fecioara Maria, dar ne cere să respectăm nişte standarde politice, standarde de conduită care să fie asemănătoare lor. Şi vă asigur că au destulă înţelegere şi pentru zona din care venim şi pentru modul cum s-a produs educaţia noastră în ultimii 70 de ani. Dar sunt lucruri peste care nu se poate trece şi clasa politică în mod deosebit trebuie să înţeleagă că aceste standarde minimale trebuie îndeplinite”, a explicat Traian Băsescu.

El a opinat că România are nevoie de un parcurs rapid şi credibil de integrare înainte de începerea discuţiilor despre revizuirea tratatelor Uniunii.

“Oricine gândeşte că poţi rămâne într-o zonă gri – nici european, nici pro-estic – sau, ştiu eu, solitar ca o stâncă nu are soluţie reală. Soluţia reală a României este integrare rapidă în Uniunea Europeană, statul de drept, respectarea normelor şi criteriilor europene. Sigur, s-a creat în ultima perioadă impresia că România este un stat corupt. Eu nu contest acest lucru, dar a nu recunoaşte că judecători, procurori, avocaţi în ultimii cinci ani au reuşit să lupte eficient împotriva corupţiei este greşit. Dacă înainte aveam mai multă tăcere, era exact pentru că acest trinom era mai puţin eficient. Astăzi, când vedem judecători, politicieni, directori de companii – de stat sau private – puşi în faţa legii şi condamnaţi, înseamnă că structurile justiţiei, în toată amplitudinea lor, au început să funcţioneze şi eu vă felicit că faceţi parte din această structură care se numeşte justiţia statului român”, a conchis Băsescu.

Ora de vară: La noapte, ceasurile se dau cu o oră înainte

ora de vara

În Moldova, ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene, care îşi schimbă ora în ultima duminică a lunii martie şi în ultima duminică a lunii octombrie.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a Moldovei şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Ora de vară şi ora de iarnă au un rol important în calculele astrologice. Ideea vine din secolul al XVIII-lea şi îi aparţine lui Benjamin Franklin. Prima ţară care „a adoptat” ora de vară a fost Germania, pe data de 30 aprilie 1916. Au urmat Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite.

În acest moment, circa 70 de state au introdus ora de vară. Japonia şi China nu au adoptat acest sistem.

Medicii spun că ora de vară furnizează mai multă lumină după-amiază pentru mişcarea în aer liber, ceea ce ar trebui să conducă la o sănătate generală mai bună. Cu toate acestea, organismul are nevoie de cel puţin o lună pentru a se adapta la ora de vară, iar medicii recomandă odihnă şi plimbări în aer liber în primele două săptămâni de la schimbarea orei.

Lumina mai poate influenţa şi “dereglările afective sezoniere”, precum astenia de primăvară sau depresiile. Psihologii atrag atenţia că modificarea bioritmului poate provoca tulburări grave şi recomandă cât mai multe activităţi de relaxare.

 

VIDEO: Să o susținem împreună pe Aliona Moon la Eurovision 2013

Aliona Moon lansează campania de promovare “A 1000 lights to the Moon ” în cadrul concursului Eurovision 2013.

Moldoveni de pretutindeni și prietenii acestora sunt îndemnați să-și consolideze forțele și sa o sustină  pe Aliona Moon.

“Este o resbonsabilitate enormă, deoarece oarecum eu sunt o ambasadoare a moldovenilor atât a celor de acasa  cât și a celor din afară. Dacă din fiecare oraș european acumulăm câte o mie de voturi atunci să știți ca suntem cel mai unit popor”, a declarat Aliona Moon.

 

 

 

Două infracțiuni într-o noapte. Vezi a cui este isprava

poza simbol
poza simbol

Au comis mai multe infracțiuni într-o noapte. Vorbim despre doi tineri, de 17 şi 20 de ani, originari din satul Danco, raionul Hâncești.

În noaptea de 25 spre 26 martie, suspecții ar fi profitat de momentul în care paznicul a deschis ușa pentru a verifica teritoriul Asociaţiei de Caritate din raionul Hânceşti şi au pătruns înăuntru. Au lovit paznicul cu un obiect dur în cap și i-au sustras telefonul mobil, un centru muzical, un electroperforator și un electroburghiu, părăsind locul infracțiunii.

În drum spre casă, ar fi luat la pumni un tânăr şi l-ar fi deposedat de telefonul mobil.

Tinerii au fost identificaţi şi reţinuţi după două zile. Interogaţi de forțele de ordine, tinerii şi-au recunoscut vina. Suspecţii riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani. Unul dintre băieţi a fost anterior judecat pentru furt.

Kim Kardashian: Top 6 ţinute de gravidă

În mijlocul zvonurilor că ar fi obsedată de teama ca nu cumva Kanye West s-o înşele acum, când tot câştigă în greutate, Kim reinventează în disperare moda pentru gravide, chinuindu-se să fie “a hot mamma”. Dar este “hot or not”?

27 martie, New York

Kim ajunge la restaurantul The Darby, din Big Apple, purtând ceea ce până acum pare cea mai inspirată ţinută. Ce urmează nu e tocmai pe gustul criticilor de modă…

Kim e aşteptată la studiourile ABC, pentru show-ul TV “Good Morning America”. O gravidă cât se poate de ocupată, dar ce e cu acest outfit nefericit?

Aceeaşi zi, altă ţinută. Celebra Kardashian, la shopping în Soho – unde pare să-şi mai fi revenit, căci outfitul trece proba. Dar ce-o spune medicul ei despre nelipsitele tocuri necruţătoare, pe care Kim se forţează să facă fiecare pas în afara casei – un efort deloc sănătos pentru o gravidă…

Cireaşa neagră de pe tort: Kim pare un balon gata să-şi ia zborul. Nici n-ar trebui s-arate altfel de vreme ce e o femeie însărcinată, vor spune apărătorii ei. Dar de ce o astfel de ţinută?

La prânz, în Beverly Hills. Kim şi-a comandat cu siguranţă această fustă din piele cu talie înaltă special pe dimensiunile ei. Nu poate renunţa la una dintre ţinutele preferate ale lui Kanye…

Aşa a început totul. Revoluţia lui Kim în moda pentru gravide a debutat cu aceşti pantaloni peplum cu animal print, decretaţi drept una dintre cele mai urâte outfituri cu care a defilat vreodată vedeta de reality show. N-a mers prea departe Kim cu obsesia ei pentru ţinute super-sexy în perioada sarcinii, ce ziceţi?!

OK Magazine

Lavrov vrea consulat rus la Tiraspol

Guardian.co.uk
Guardian.co.uk

Intenţia Rusiei de a deschide un consulat în Transnistria nu trebuie văzută ca un pas spre recunoaşterea independenţei regiunii, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în finalul convorbirilor purtate cu omologul său ucrainean Leonid Kojara, a cărui ţara asigură în prezent preşedinţia anuală a OSCE, transmite agenţia rusă (oficială) de presă ITAR-TASS, citată de Agerpres.

‘Nu facem jocuri ascunse. Am adresat guvernului Republicii Moldova o rugăminte în acest sens. Mulţi cetăţeni ruşi trăiesc în Transnistria. Apar probleme ce necesită asistenţă consulară, servicii zilnice’, a argumentat Lavrov, subliniind că partea rusă a explicat acest lucru omologilor moldoveni, care aveau temeri că deschiderea unui consulat rus la Tiraspol va însemna recunoaşterea independenţei Transnistriei de către Federaţia Rusă.

‘Nu ar trebui să existe niciun fel de temeri sau frici ascunse’ în această privinţă, a încercat ministrul rus de externe să spulbere îndoielile Chişinăului. ‘Dimpotrivă, această idee, această temă se înscrie clar în poziţia Rusiei şi Ucrainei, care au declarat, nu o dată, că încearcă să rezolve diferendul transnistrean prin respectarea suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a sistemului constituţional ale Republicii Moldova, cu atribuirea unui statut special Transnistriei’, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

La rândul său, ministrul ucrainean de externe Leonid Kojara a remarcat recent că în Transnistria trăiesc foarte mulţi ucraineni, dar Kievul nu a ridicat încă problema unui consulat, la nivel bilateral, cu Republica Moldova

Vladimir Putin a sosit la Marea Neagră

Agerpres
Agerpres

Vladimir Putin a sosit vineri în regiunea Krasnodar pentru a verifica personal manevrele militare de amploare de la Marea Neagră, pe care le-a ordonat cu o zi înainte, relatează Interfax, în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Vladimir Putin a coborât de la bordul unui avion, la Anapa (coasta de nord a Mării Negre), venit de la Rostov-pe-Don, unde preşedintele rus a participat la prima conferinţă a Frontului Popular Rus. De la aeroport, Putin, însoţit de ministrul Apărării Serghei Şoigu, a urcat la bordul unui elicopter pentru a survola zona de efectuare a manevrelor militare.

Manevrele, care nu au fost planificate, au drept obiectiv să testeze capacităţile de luptă şi nivelul cooperării dintre diferite unităţi ale forţelor ruse, a explicat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Peksov a adăugat că Rusia nu şi-a informat în prealabil partenerii străini în privinţa acestor manevre, precizând că nu era necesar, deoarece vor participa mai puţin de 7.000 de militari, potrivit presei ruse.

Cu toate acestea, anunţul efectuării unor manevre militare de amploare în Marea Neagră a fost primit cu multă nedumerire în străinătate.

Un diplomat dintr-o ţară membră NATO a afirmat că “partenerii nu procedează astfel. Membrii NATO încearcă mereu să informeze Moscova cu privire la manevrele viitoare, deoarece am convenit să consolidăm încrederea reciprocă şi transparenţa”, potrivit Kommersant.ru.

O reacţie mai virulentă a venit din partea opoziţiei ucrainene. Deputatul partidului “Svoboda” Igor Miroşnicenko a precizat că efectuarea unor asemenea manevre reprezintă o încălcare a acordurilor internaţionale şi a celor de la Harkov, semnate de Rusia şi Ucraina în primăvara anului 2010.

Cu toate acestea, un oficial din cadrul Ministerului de Interne al Ucrainei a anunţat joi seara că autorităţile de la Kiev au fost informate de Moscova cu şase zile înainte de efectuarea exerciţiilor militare. În plus, oficialul şi-a exprimat încrederea că aceste manevre “nu pot aduce vreo ameninţare pentru interesele Ucrainei”, conform Kommersant.ru.