GHIMPU: Nu ne mai aşezăm la negocieri cu PLDM

Foto:elldor.info / Liderii PL, PLDM şi PD semnează acordul de constituire al AIE 2
Foto:elldor.info / Liderii PL, PLDM şi PD semnează acordul de constituire al AIE 2

Liderul libealilor a declarat în exclusivitate pentru Publika TV că nu se va mai aşeza la masa de negocieri în cazul în care PLDM va insista în continuare pe candidatura lui Vlad Filat la funcţia de prim-ministru, chiar şi cu riscul alegerilor anticipate.

“Daca menţin candidatura noi nu ne mai aşezăm la masa de negocieri. Dar asta înseamnă că preşedintele Republicii şi PLDM să-şi asume consecinţele alegerilor anticipate”, a declarat Ghimpu.

Coreea de Nord se declară incapabilă să asigure securitatea ambasadelor începând cu 10 aprilie în caz de conflict

 secretsofthefed.com

secretsofthefed.com

Coreea de Nord s-a declarat vineri incapabilă să asigure securitatea ambasadelor străine de la Phenian începând cu 10 aprilie în caz de conflict, a anunţat Ministerul britanic de Externe, care i-a reamintit Coreii de Nord obligaţia de a proteja misiunile diplomatice, potrivit Agerpres.

Ministerul bulgar de Externe a precizat la rândul său că Phenianul a convocat toate ambasadele străine, spunându-le că este pregătit să le asiste dacă vor să-şi evacueze misiunile.

“Discursul guvernului nord-coreean este să spună că, începând cu 10 aprilie, va fi incapabil să garanteze securitatea ambasadelor şi organizaţiilor internaţionale din ţară în eventualitatea unui conflict”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic de Externe.

“Coreea de Nord are responsabilitatea, în virtutea Convenţiei de la Viena, să proteje misiunile diplomatice”, a reamintit ea.

Şefii misiunilor diplomatice ale ţărilor din Uniunea Europeană prezente în Coreea de Nord se vor reuni, sâmbătă, la Phenian pentru a decide o eventuală acţiune de a-şi retrage personalul diplomatic, a precizat pentru AFP Ministerul bulgar de Externe.

“Şefii misiunilor de la Phenian se vor reuni (n.r. – mâine) pentru a discuta despre o poziţie comună şi o acţiune comună”, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Sofia, Dimitar Yaprakov.

Ministerul bulgar de Externe a primit o propunere din partea Coreii de Nord, care permite Sofiei să-şi evacueze din motive de securitate personalul diplomatic din capitala nord-coreeană. Rusia şi Cehia au anunţat oficial la rândul lor că au primit propuneri similare.

“Coreea de Nord a convocat toate ambasadele străine din ţară, spunându-le că este pregătită să le ajute dacă vor să-şi evacueze misiunile”, a adăugat Dimitar Yaprakov. Bulgaria are un ambasador interimar în Coreea de Nord, a precizat purtătorul de cuvânt.

Ambasadorul Cehiei la Phenian, Dusan Strauch, a declarat că statul nord-coreean a recomandat vineri ambasadei cehe să-şi evacueze personalul diplomatic, dată fiind agravarea situaţiei din peninsulă.

“Am primit astăzi (n.r. – vineri) această recomandare, nu cu titlu individual, ci printre alte ţări”, a declarat ambasadorul, citat de agenţia de presă cehă CTK.

Germania, Suedia, Marea Britanie, Polonia, România şi Bulgaria se numără printre ţările cu misiuni diplomatice în Coreea de Nord, notează AFP.

Coreea de Nord a transportat o a doua rachetă cu rază medie de acţiune pe coasta sa de est şi a instalat-o pe un lansato mobil de rachete, a precizat agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, alimentând temerile privind un tir iminent care ar agrava o situaţie deja explozivă.

Parlamentul așteaptă un nou raport despre 7 aprilie

PARLAMENT 1

Fracțiunile parlamentare au cerut, astăzi, ca organele abilitate să prezinte informații ce se referă la ancheta evenimentelor din 7 aprilie 2009. Astfel, în cadrul ședinței de joi de săptămâna viitoare atât Procuratura Generală, cât și Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Informații și Securitate vor veni cu un raport în acest sens.

Spikerul Parlamentului a solicitat deputaților să țină și un minut de reculegere în memoria victimelor, comuniștii, însă, au refuzat să se alăture.

11 automobile de intervenţie pentru salvatorii moldoveni

dse.md
Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale / dse.md

Salvatorii din Republica Moldova, marchează azi ziua lor profesională. În cadrul acestui eveniment curajoșii de la Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale au primit un mesaj de felicitare și cheile a 11 automobile de intervenţie de la William Moser, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în RM.

Autospecialele au fost oferite în calitate de suport Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din partea poporului american, autospecial destinate pentru gestionarea situaţiilor excepţionale. Maşinele vor fi distribuite în teritoriu secţiilor şi direcţiilor situaţiilor excepţionale.

La eveniment au participat și reprezentanții guvernului – Vlad Filat, prim-ministrul în exerciţiu şi Dorin Recean, ministrul afacerilor interne.

Acțiunea a culminat cu comemorarea celor căzuți la datorie și cu depuneri de flori la Memorialul „ Glorie eternă salvatorilor şi pompierilor”.

Timofti amână prezentarea candidatului la funcția de Prim-ministru

Nicolae_Timofti_presedintel

Preşedintele , Nicolae Timofti amână  cu cel puțin o săptămână decizia cu privire la desemnarea candidatului la funcţia de premier al Republicii Moldova.

Am avut întrevederi cu fracțiunile și am discutat privitor la candidatură, posibila majoritate în parlament. Ieri s-au adresat PD și PLDM prin care au solicitat ca să nu numesc numele candidatului pe data de 5 și să amânăm acest anunț pentru câteva zile.

Personal mi-am dorit să iau o decizie și mai devreme, dar interesul țării este sa avem un guvern și să evitam alegerile anticipate, decât să forțăm această decizie.

Dau asigurări că termenii vor fi respectați. Misiunea mea este ca eu să identific un candidat, a declarat Președintele.

 

Timofti a comentat și informațiile apărute în presă privind activitatea sa în calitate de judecător în perioda sovietică și cazul privind trimiterea unei persoane la tratament psihiatric forțat .

“A fost o concluzie a unei comisii medicale, de a-l izola forțat și eu am dat această hotărâre, în 1987. Apoi după ce a fost demonstrat că acea persoană a trecut tratamentul general, am luat hotărârea de a-l elibera . Din informațiile mele, în 2005 acest cetățean a fost iarăși izolat pentru tratament forțat.”

Consumul de cannabis în scopuri terapeutice a fost legalizat în Cehia

cannabis-notschedule1drug-thcf
Foto simbol

Consumul de cannabis în scopuri terapeutice a fost legalizat în Cehia, odată cu intrarea în vigoare a unei legi care autorizează utilizarea marijuanei cu scopul reducerii impactului anumitor boli grave, informează Mediafax.

Cannabisul este accesibil doar pe baza unei rețete electronice și poate fi folosit de persoanele care suferă de cancer, maladia Parkinson, scleroza în plăci, psoriazisul sau eczema atopică.

Cehia, o ţară cu 10,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai liberale ţări europene în privinţa consumului de canabis. Persoanele care deţin până la 15 grame de marijuana sau cultivă acasă până la cinci plante nu riscă nicio amendă.

 

VIDEO: Faza ruşinoasă care a făcut înconjurul lumii

Fază săptămânii în Liga Campionilor s-a petrecut la Malaga, un fotbalist de top comiţând un gest neruşinat la antrenamentul oficial al celor de la Borussia Dortmund.

Mario Gotze, mijlocaşul ofensiv al nemţilor a fost filmat în ipostaze degradante la antrenamentul oficial al Borussiei, când a fost surprins de camerele de filmat urinând pe marginea terenului.

Jucătorul de 21 de ani simte că este spionat, dar îşi continue fără probleme acţiunea, iar apoi se alătură în grabă coechipierilor săi de pe La Rosaleda.

 

VIDEO: Muntenegru sparge tradiţia monotonă a Eurovisionului; Au dat-o pe dubstep!

În fiecare an, ţările din Europa se dau peste cap în încercarea de a găsi cea mai bună piesă care să le reprezinte patria în concursul Eurovision, din păcate, sound-ul general al concursului este unul soft-pop, iar prezenţa scenică a concurenţilor, rar este una demnă de lăudat.

De ani întregi, concursul se desfăşoară după aceleaşi tipare, aceleaşi piese monotone, lente, care nu aduc nimic spectaculos, rareori se întâmplă ca o ţară să realizeze că trebuie să schimbe ceva.

Se pare că anul acesta cei din Muntenegru si-au dat seama de potenţialul unei piese cu “cohones”, Igranka, interpretată de trupa “Who See”, şi mizează pe dubstep, lăsând lălăiala în seama celorlalţi concurenţi.

Videoclipul celor de la Who See este şi el unul destul de interesant, fetele senzuale în lenjerie intimă, bătăile în cuşcă şi rapperi în costume antiradiaţii îl transformă într-un must see, notează Music Channel.

Nu ştiu cât de mari sunt şansele românului Cezar Oatu în faţa celor de la “Who See”, dar după o scurtă audiţie în paralel a celor două piese, oricât de patriot aş fi, dacă ar trebui să pariez pe cineva, banii mei ar merge pe Igranka (petrecerea). Rămâne de văzut pe ce locuri se vor clasa cele două piese la Malmo în Suedia, acolo unde se desfăşoară Eurovisionul de anul acesta în perioada 14 -18 mai 2013.

Prezenţa dubstep-ului la Eurovision, curent muzical ce a fost premiat cu mai multe statuete Grammy în ultimii ani, ar putea reprezenta o mare surpriză pentru un juriu obişnuit cu “muzică uşoară”, poate că muntenegrenii vor reuşi să schimbe votul geopolitic al concursului în unul bazat pe prestaţiile scenice.

 

Preşedintele Ciprului şi şeful Băncii Centrale ameninţaţi cu moartea

Cypriot President Nicos Anastasiades address the people of Cyprus
Nicos Anastasiades, Preşedintele Republicii Cipru

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, şi şeful Băncii Centrale, Panicos Demetriades, au primit ameninţări cu moartea pentru impozitarea depunerilor bancare de peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din insulă, relatează canalul de televiziune Sigma, care citează un mesaj primit de ziarul Politis, semnat de un ‘grup de salvare a conturilor’, transmite Agerpres.

‘Vă avertizăm că nu este o cacealma. Vom începe cu nepoţii voştri, iar apoi ne vom ocupa de copii, iar pe voi vă vom lăsa la urmă, ca să simţiţi aceeaşi durere pe care o resimţim noi’, se afirmă în mesajul de ameninţare, în care se afirmă că grupul de ‘răzbunători’ nu aparţine niciunui partid politic sau organizaţii. ‘Jurăm că veţi muri’, se mai spune în scrisorile de ameninţare, care cer stoparea de îndată a impozitării depunerilor bancare.

Potrivit aceluiaşi text, ‘grupul nostru acţionează pe întreg teritoriul Ciprului şi îi va pedepsi pe toţi cei care au adus ţara la actuala situaţie’.

Redacţia de la Politis a predat mesajul poliţiei, care a declanşat deja o investigaţie.

Nu este prima oară când guvernatorul Băncii Centrale din Cipru este ameninţat cu moartea. El şi-a trimis deja soţia şi copii în străinătate, chiar dacă a fost nevoit să-i retragă de la şcoală.

Vegetarianismul, un nou stil de viață

vegetables1

Vegetarianismul a devenit mainstream. Cu persoane influente precum Bill Clinton, care și-au arătat entuziasmul cu privire la o dietă vegetariană, și celebrități precum Justin TimberlakeOlivia Wilde, Jason Mraz, Gwyneth Paltrow sau Chris Martin, care au renunțat definitiv la carne, vegetarianismul a început să devină un mod de viață pentru tot mai mulți oameni.

Conform unui raport dat de Google Trends, interesul public vizavi de o dietă vegetariană sau vegană (crudă) a devenit mult mai mare în ultima perioadă.

Oamenii au început să caute din ce în ce mai mult pe Google rețete fără carne și să le încerce chiar și în restaurante. La rândul lor, restaurantele au început să introducă meniuri apetisante vegetariene și chiar vegane.

Interesul a crescut și datorită campaniei globale “O zi pe saptămână fără carne” susținută de zeci de celebrități: (Meatless Monday în Statele Unite, Meat Free Monday în Marea Britanie si Meatless Friday in Romania).

BZI Culinar