Ghimpu: Pentru mine Hadîrcă a murit, iar Ana Guţu să-şi scoată briliantele pe care i le-am dăruit!

ghimpu (35) 650
Supărat la culme, Mihai Ghimpu, invitat la emisiunea „Fabrika”, nu s-a putut abţine şi i-a făcut cu ou şi cu oteţ pe unii din cei 31 de membri care s-au ridicat împotriva lui. Primii vizaţi au fost deputaţii Ana Guţu şi Ion Hadîrcă.
“Mi-au lăudat-o pe Guţu că e deşteaptă, că e frumoasă, i-am luat şi perle, am apreciat-o şi să vină ea să îmi spună, e clar din numele cui a vorbit, un businessman care s-a lipit de Filat. Guţu habar nu are ce înseamnă partid, dar în afară de cunoştinţe e plină şi de orgoliu, mai mare individualist nu am avut. Ana trăsneşte, trânteşte cum crede ea. Ne-am înţeles că nimeni nu mai iniţiază proiecte înainte de a discuta la partid, ea a lansat două proiecte foarte importante. De ce? Ca în ziua în care să vină cu două cuţite sau cu briliantele la gât pe care le-am făcut eu cadou de ziua ei, măcar dă-le jos, Ana. Ea vorbeşte în numele altcuiva. Hadârcă nu are nimic cu liberalii. Ştiam că o duce greu şi l-am chemat, deodată nu vroia şi i-am zis să nu mai fie aşa modest. Eu aşa cum sunt, mai aprins, mai stins, am ridicat un partid care a oprit comuniştii. Aşa sunt moldovenii, invidioşi, nu spun că sunt cheie de biserică. A murit pentru mine Hadârcă, pentru totdeauna, câte am făcut pentru acest om, nici nu vreau să îl aud, nici să îl văd. Nu mai iau de aceştia”, a declarat liderul PL.

Nici ceilalţi membri din grupul “trădătorilor” nu au scăpat de învinuiri. Ghimpu i-a acuzat că nu fac nimic şi umblă foaie verde pe la baruri. Potrivit lui, toţi sunt nişte laşi, trădători, năuciţi şi prăpădiţi.
“Fel de fel de lenoşi, vin şi mănâncă răsărită, caută numai să le dea cineva funcţie de ministru, deputat. De câte ori m-am certat cu ei că nu ies în teritoriu. Pe Marinuţă l-a adus cineva acolo, l-am făcut ministru, apoi general, l-am pedepsit pentru nişte lucruri murdare. Ministrul Mediului, l-am adus de la Cimişlia, lucra acolo cu muştele, arunca pesticide. Acum, când am fost atacaţi, l-am chemat să se lămurească, şi a zis că nu poate. Vacarciuc a vrut să fie la Ministerul Tineretului. E bun, dar nu de ministru, ca Ţâcu. Voi ştiţi să mergeţi numai prin subsoluri, pe la bar, slavă Domnului că am scăpat de aceştia care numai cu gândul la pahar, la beciuri şi la vânătoare. Arhire e mai vechi, din front, nu am înţeles trădarea lui, dar ştiu că a vrut la Apele Moldovei, dar eu am fost împotrivă pentru că a greşit. Vadim Cojocaru, în genere, vine la partid şi întreabă la fete dacă este coniac prin frigider. Sulai, bulai, să treacă ziua şi să vină noaptea. L-am chemat pe Chitoroagă, viceministru al Agriculturii, e preşedintele filialei Călăraşi, şi i-am spus: întoarce cele 10 mii pe care le-ai luat de la un om, că altfel te dau la dubă. O să îşi muşte coatele. Saharneanu nici nu am înţeles, zău, l-am ajutat cu bani la Vocea Basarabiei şi acum, că nu au ce mânca. Unde o să se simtă ei mai bine dacă le-a fost greu cu mine? Lângă Dodon şi Mişin? Ăştia sunt oamenii Moscovei, ăştia sunt europeni?”
Laude a primit doar Corina Fusu şi Valeriu Muntean, care, potrivit lui Ghimpu, au muncit pentru partid.
“Domnilor, pune-ţi-vă pofta-n cui, salvatori ai PL. Partidul eu l-am menţinut, l-am luat de la zero şi v-am adus şi v-am pus în scaun şi în maşini, nimeni nu îl va lua numai dacă mă împuşcă. De acum înainte nu mai nimereşte pe lista partidului nimeni din afară”, a mai adăugat Ghimpu.

Ghimpu: Rătăciţii vor fi daţi afară din partid. Sunt nişte trădători şi oportunişti

Ghimpu2 650

Preşedintele Partidului Liberal îşi face cruce că a scăpat de trădători şi oportunişti şi declară că toţi membrii PL care au ieşit cu iniţiativa de reformare a partidului vor fi demişi. Decizia va fi luată, astăzi, în cadrul Consiliului Republican.

„Pentru ce să-i ţin? Le aducem la cunoştinţă decizia şi la revedere. Îi dau afară, nici nu poate fi vorba. Nu am să permit ca nişte oportunişti care s-au gândit să rămână în funcţie să distrugă Partidul Liberal. Cu miniştrii, viceminiştrii vom vedea ce va fi mai departe. Eu chiar le mulţumesc că s-au dus, că veneau la şedinţă şi mă enervau, stăteau ca o icoană”, a declarat Mihai Ghimpu la emisiunea „Fabrika”, de la Publika TV.

Mihai Ghimpu susţine că membrii săi de partid au îndeplinit comanda Moscovei. Mai mult de atât, mâine unii dintre ei se vor trezi şi vor regreta pasul făcut.

“Unii au primit ofertă de la Moscova şi nu au putut refuza. Ori bagi cuţitul în inima lui Ghimpu acum, ori te scoatem să te vadă lumea. Federaţia Rusă are pe 100 de ani oameni să-i infiltreze în partide. Capul tuturor relelor în RM e Petru Lucinschi şi Hadârcă e omul lui. Badea Petrea a omul care dirijează lucrurile la comanda Kremlinului şi l-a prins în capcană şi pe Filat. Nu am crezut niciodată că va face aşa. Mi-e jale de ei, mâine unii o să se trezească”, a mai adăugat Ghimpu..

Liderul PL declară că a ştiut cu o zi înainte despre conspiraţia colegilor săi de partid, de aceea şi-a amânat biletul pentru plecarea sa în Liban. Mai mult, aceştia s-au folosit şi de momentul că Dorin Chirtoacă, propus pentru a-i lua locul lui Ghimpu, la fel, se află în vizită la Bruxelles. În special, se declară indignat că nimeni nu a venit să-i spună în faţă ce-i nemulţumeşte.

“Au procedat hoţeşte, ca bolşevicii, au hotărât să dea lovitura când nu eram acasă. Nu au avut curaj să spună: domnule Ghimpu, iată noi suntem 10-20, considerăm că trebuie să plecaţi, au procedat ca nişte hoţi. Cum să vină ei să spună că sunt reformatori şi să fie Chirtoacă preşedinte? Le-am spus: dacă îl vedeţi pe Chirtoacă în fruntea partidului, discutaţi cu el, sincer. Ei ştiu foarte bine că Dorin nu va accepta. Dorin Chirtoacă are trei partide. Nu e uşor să conduci cu Primăria. I-am propus în 2009, după alegerile din iulie când am format AIE 1, unul şi-a ales funcţia de preşedinte, altul pe cea de speaker. Dorin a zis nu, am o datorie faţă de cetăţeni şi rămân. PL e un partid pe care nu poate să îl trăsnească cine şi cum vrea, nişte încrucişaţi, au trăsnit, au băgat cuţitul în inima partidului, care nu place Moscovei. Ei, de fapt, au băgat cuţitul în inima românismului.”
Amintim că un grup de deputaţi şi miniştri liberali au ieşit cu iniţiativa de a reforma partidul şi de a-l numi pe Dorin Chirtoacă în calitate de preşedinte PL. Decizia “puciştilor” a fost luată în contextual în care PL a decis să nu -l voteze pe Vlad Filat în calitate de premier.
“De ce anume despre reforme când e votat Filat? Înseamnă că i-a cumpărat, poate nu sunt trădători, poate sunt rătăciţi, poate i-au manipulat, deoarece acolo sunt un cap, două care au lucrat”, susţine Mihai Ghimpu.