Documentar inedit. Vezi realitatea dură a războiului din Transnistria pe 1 iunie, la ora 12:00, la cinematograful Odeon

victor-bucataru---masacrul-inocenti-0603111410

La 21 de ani de la începerea războiului de pe Nistru, regizorul Victor Bucătaru a lansat filmul documentar „Masacrul inocenţilor sau cronica unui război uitat”. Pelicula a fost realizată din selectarea imaginilor din peste 100 de ore de filmări. Pe toată durata războiului, regizorul a stat pe primele poziţii, însă nu cu arma în mână, ci cu camera de filmat.

Vezi realitatea dură a războiului din Transnistria, unde au căzut oameni nevinovaţi şi tineri cu viitor promiţător. În documentarul despre război sunt surprinşi eroii neamului nostru, care au luptat cu dârzenie pentru patrie.

Nu rata, pe 1 iunie, la ora 12:00, în cadrul festivalului internațional de film documentar „Cronograf”, la cinematograful „Odeon”, prezentarea filmului „Masacrul inocenţilor sau cronica unui război uitat”, în regia lui Victor Bucătaru

SUA avertizează Rusia să nu livreze rachete Siriei

images (3)

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avertizat vineri Rusia că livrarea de rachete antiaeriene Siriei nu va contribui la instaurarea păcii, relatează AFP.

“Livrarea de rachete S-300 în regiune nu va favoriza instaurarea păcii”, a declarat Kerry în cursul unei cobferinţe de presă organizată alături de omologul său german Guido Westerwelle.

Surse citate de presa occidentală au declarat că rachetele destinate Siriei ar putea fi livrate de Rusia abia în 2014.
Iniţiativa unei noi conferinţe internaţionale denumite “Geneva 2”, care să reunească în special reprezentanţi ai Guvernului sirian şi ai opoziţiei, a fost lansată la începutul lui mai de şefii diplomaţiilor din Rusia şi SUA, Serghei Lavrov şi John Kerry.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele militare ale opoziţiei. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor, de aproximativ 95.000 de morţi.

Replici dure la adresa edilului. Marinuță: Chirtoacă a ales să fie nepotul lui Ghimpu

images (2)

Ministrul Apararii, Vitalie Marinuta, a declarat in cadrul unei emisiunii “Politprihod” de la Publika TV, ca Dorin Chirtoaca ar fi fost o problema pentru PL, daca venea la sefia partidului, chiar daca la inceput a fost de acord cu decizia colegilor sai reformatori ca  primarul de Chisinau sa le fie lider. Marinuta sustine ca in loc sa fie presedinte al PL și membru fondator al coaliției pro-europene, Dorin Chitoaca a ales sa fie nepotul lui Mihai Ghimpu.

Amintim ca primarul capitalei a devenit in ultimile zile tinta mai multor atacuri de acest gen, presa sustine ca actuala conjunctura politica,  in care PL a intrat in opozitie in Parlament, ar fi unul dintre motivele pentru care mai multi dusmani politici, dar si prieteni din interiorul partidului își permit sa faca comentarii dure la adresa lui Chirtoaca.

Deschide.md aminteste ca la sedinta de ieri Consiliului Municipal, consilierul comunist Victor Gurău a cerut autorităţilor abilitate să deschidă un dosar penal pe numele lui Dorin Chirtoacă. Gurau l-a acuzat pe Chirtoacă de neglijenţă în serviciu, susţinând că acţiunile primarului se reflectă negativ asupra activităţii administraţiei publice.

Nici chiar consilierul liberal, Oleg Cernei, care este coleg de partid cu primarul,  n-a ratat ocazia de a-l critica dur pe Chirtoaca in sedinta CMC. Cernei s-a aratat nemultumit de faptul ca primarul promoveaza nepotismul si l-a numit  în funcţia de şef al Direcţiei Transport pe un coleg de clasă.

Trei activiste europene Femen riscă pedeapsa cu închisoarea în Tunisia

femen1_67838800

Trei activiste europene din cadrul mişcării Femen vor fi judecate la 5 iunie în Tunisia, o ţară condusă de un Guvern islamist, şi riscă pedepse cu închisoarea pentru o manifestaţie topless de susţinere a unei activiste tunisiene aflate în detenţie, relatează AFP.

Arestate miercuri în timpul primei acţiuni topless a mişcării Femen în lumea arabă, cele trei femei riscă 15 zile suplimentare de detenţie pentru “infracţiuni la adresa autorităţii publice”.

Conducătoarea mişcării Femen la Paris, ucraineanca Inna Şevcenko, a oferit identităţile celor trei activiste. Acestea sunt franţuzoaicele Pauline Hillier şi Marguerite Stern şi germanca Josephine Markmann.

Femen a organizat manifestaţia pentru susţinerea unei activiste de origine tunisiană cunoscută sub pseudonimul Amina Tyler – Amina Sboui, pe numele real -, aflată în detenţie de când a scris cuvântul “Femen”, la 19 mai, pe un perete al cimitirului din apropierea Marii Moschei din Kairouan, oraşul sfânt al islamului.

In Rusia intră în vigoare legea care interzice fumatul în locuri publice

images

O lege care interzice fumatul în locurile publice din Rusia intră în vigoare sâmbătă. Noul act normativ interzice fumatul mai ales în şcoli, universităţi, centre culturale şi sportive şi spitale, relatează France Press.

Fumătorii nu vor mai putea lua pauză de ţigară la locul de muncă şi va fi interzis fumatul în trenuri, lifturi şi în toate clădirile administrative, inclusiv în ministere.

Pentru a putea fuma, o persoană va trebui să se afle la o distanţă de 15 metri de aeroporturi, gări şi staţii de metrou. Ţigările nu vor mai fi vândute în chioşcurile de pe stradă, o practică până acum curentă în Rusia. În Rusia, un pachet de ţigări costă aproximativ 40 de ruble (un euro) şi până acum era permis să se fumeze în restaurante şi baruri.

‘Fumătorii pot fi liniştiţi pentru moment’ , a menţionat vineri ziarul Metro, subliniind că nicio amendă nu este încă prevăzută pentru contravenienţi. Amendamentele la Codul administrativ rus care trebuie să stabilească valoarea amenzilor nu au fost încă adoptate.

Alte măsuri prevăzute sunt creşterea accizelor la ţigări şi stabilirea unui preţ minim pentru un pachet de ţigări. Rusia are circa 44 milioane de fumători, reprezentând o treime din populaţia ţării. Aproximativ 400.000 de ruşi mor în fiecare an din cauza complicaţiilor provocate de tabagism.

Un asteroid se va apropia astăzi de Terra.Vezi la ce distanta se va afla de Pamint

61332558

Un asteroid cu diametrul de 2,7 kilometri, denumit 1998 QE2, se va apropia de Terra astazi, aceasta va fi cea mai apropiată trecere a sa de Pământ pentru cel puţin două secole, a anunţat NASA.

Asteroidul se va apropia de Terra fără a genera riscul unei coliziuni, întrucât va trece la 5,8 milioane de kilometri de planeta noastră, o distanţă de 15 ori mai mare decât cea dintre Terra şi Lună.

1998 QE2 a fost descoperit pe 19 august 1998, de astronomii din programul de cercetare a asteroizior apropiaţi de Terra iniţiat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din apropiere de Socorro, în New Mexico.

Pe 15 februarie, un asteroid cu diametrul de 45 de metri a trecut pe lângă Terra fără a provoca distrugeri, trecând la o distanţă de 27.000 de kilometri, o distanţă mai mică decât orbita anumitor sateliţi umani.

În aceeaşi zi, un meteorit s-a dezintegrat în atmosfera terestră deasupra Rusiei, rănind aproximativ o mie de persoane.

Astronomii au detectat şi catalogat 9.500 corpuri cereşti de toate mărimile care trec aproape de Terra, acest număr reprezentând probabil o zecime din numărul lor total.

Avion prăbuşit peste un bloc de locuit în SUA

SUA

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste un bloc de locuit în statul american Virginia. Aeronava a rămas fără carburant cu puţin timp înainte de a ateriza pe aeroportul din apropiere.

Avionul s-a prăbuşit în zorii acestei zile, la doar câţiva metri de conducta care alimenta clădirea cu gaze, potrivit România TV. În avion se aflau două persoane, pilotul şi un pasager, care au scăpat cu viaţă. Ei au ajuns cu avionul direct în sufrageria unui apartament, spre uimirea locatarilor, care dormeau.

La faţa locului au sosit imediat pompierii. Pilotul şi o femeie care locuia în imobil au fost transportaţi la spital, cu răni uşoare.

VIDEO: Grumpy Cat va juca într-un film produs la Hollywood

Grumpy Cat, pisica devenită celebră pe internet datorită expresiei sale morocănoase permanente, va juca rolul principal într-un film produs la Hollywood, a anunţat managerul felinei, Ben Lashes, citat de portalul Gandul.info.

Grumpy Cat, al cărei nume real este Tarder Sauce, a făcut senzaţie pe internet anul trecut, atunci când fratele stăpânei sale, Tabatha Bundesen, a postat o fotografie a pisicii pe platforma de socializare Reddit.

Filmul va fi produs de Broken Road Productions, o companie care a produs comedia “Paul, mare poliţist la mall/ Paul Blart: Mall Cop” (2009) şi “Jack şi Jill/ Jack and Jill”, un film cu Adam Sandler apărut în 2011.

Fotografiile cu Grumpy Cat, a cărei privire încruntată este cauzată de nanismul de care suferă, au fost preluate de foarte mulţi internauţi, care le-au însoţit cu numeroase mesaje ironice şi amuzante precum ” had fun once … it was awful” (“M-am distrat mai demult… a fost îngrozitor”) şi “Of all the nine lives I’ve lived … this is the worst” (“Dintre toate cele nouă vieţi pe care le-am trăit… aceasta este cea mai rea”).

Grumpy Cat nu este străină de camerele de filmat, ea apărând deja în emisiunea matinală de televiziune “Good Morning America” şi în talk show-ul “Anderson Live”, prezentat de Anderson Cooper pe postul CNN.

Minorul din Hânceşti, dat dispărut cu trei zile în urmă, a fost găsit

COPILLLL

Un minor din Hânceşti, care a dispărut de acasă timp de trei zile, a fost găsit de poliţiştii de frontieră. Băiatul, în vârstă de 15 ani,  a fost găsit în apropierea frontierei moldo-ucrainene, fără a avea acte de identitate, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Băiatul a fugit de acasă pentru a scăpa de problemele familiale şi de relele tratamente la care era supus acasă. Poliţia, în acest caz, a fost alertată de profesorii băiatului, după trei zile de la absenţa acestuia.

Deşi, iniţial, minorul nu a vrut să spună ce făcea la frontieră, ulterior, acesta a recunoscut că fugise de acasă cu trei zile în urmă, timp în care a reuşit să-şi facă  provizii pentru călătorie, lucrând cu ziua în diferite gospodării.

Băiatul se află, acum, sub supravegherea poliţiştilor de frontieră şi urmează a fi transmis organelor competente.