Au luat apă în gură. PD şi PLDM nu dezvăluie dedesubturile negocierilor

PARLAMENT 1După câteva ore de negocieri, deputaţii PL şi PD au fost rezervaţi în declaraţii. Potrivit acestora s-ar putea ca abia mâine să se ajungă la o înţelegere în vederea creării noii alianţe de guvernare şi votarea cabinetului Leancă.

“Sperăm mâine să avem anumite finalităţi. Dialogul este constructiv, viteza poate nu este care o doreşte societatea, dar noi avansăm. Am convenit să nu oferim detalii”, a declarat pentru presă vicepreşedintele PD, Valeriu Lazăr.

Nici Liliana Palihovici nu a fost mai vobăreaţă. Potrivit acesteia mai există probleme nerezolvate în cadrul negocierilor “O parte din subiecte au fost epuizate, au apărut alte subiecte şi sper ca procesul să aibă un ritm accelerat pentru un final pozitiv.”

Amintim că mărul discordiei a apărut după ce PLDM ar fi solicitat în cadrul negocierilor depolitizarea CNA. La rândul lor, cei din PD au delclarat că, defapt, PLDM vrea să treacă în subordinea sa instituţia.

Droguri de tip nou, în valoare de 700 mii lei, reţinute de poliţiştii de frontieră (VIDEO)

După un filaj de câteva luni, un traficant de droguri a fost prins în flagrant de poliţiştii de frontieră în punctul de trecere Otaci – Moghiliov Podolsk.
Angajaţii direcţiilor Investigaţii speciale şi Urmărire penală din cadrul Departamentului Poliţiei de Frontieră, în cooperare cu ofiţerii Secţiei investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată a Procuraturii Generale, au monitorizat un grup criminal, care pe parcursul unei perioade îndelungate de timp se ocupa cu contrabanda substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari din ţările europene în Federaţia Rusă, tranzitând teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, la 24 mai 2013, în jurul orelor 22.00, la ieşirea din ţară prin punctul de trecere Otaci – Moghiliov Podolsk, a fost reţinut de către angajaţii Poliţiei de Frontieră un cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 ani, care transporta substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari, folosind mijlocul de transport de model ”Mercedes-124”, cu numere de înmatriculare de Soroca.

Ca urmare a valorificării datelor şi informaţiilor deţinute şi, ulterior, percheziţionării autoturismului, poliţiştii de frontieră au depistat şi ridicat de sub aripile laterale faţă a Mercedes-ului opt pachete de polietilenă. Acestea conţineau masă vegetală mărunţită, presată, numită între traficanţii de droguri „Hidrapon”, asemănătoare cu marijuana.

Masa aproximativă a substanţei narcotice este de 2 kg, dar acest tip nou de substanţă narcotică echivalează cu 200 de kg de marijuană obişnuită, valoarea căreia se estimează aproximativ la 700000 lei.

Investigaţiile continuă pentru depistarea persoanelor implicate în acest caz şi stabilirea întregii activităţi infracţionale, actualmente, bărbatul de 31 ani este reţinut de organul de urmărire penală al Departamentului Poliţiei de Frontieră pe un termen de 72 ore.

VITAS s-a ales cu încă un dosar penal. Riscă 10 ani de detenţie!

VITAS

Accidentul rutier cu implicarea lui Vitas şi al unei bicicliste, a devenit pentru interpret un adevărat coşmar. Acestuia i-a fost intentat al doilea dosar penal – de data aceasta Vitas este învinuit de atac asupra poliţiştilor care au venit la faţa locului, pentru a fixa circumstanţele accidentului.

Anchetatorii consideră că Vitas l-ar fi lovit pe unul dintre poliţişti cu piciorul şi i-ar fi adresat injurii. Anterior, lui Vitas i-a fost intentat un alt dosar penal pentru că acesta ar fi ameninţat cu moartea biciclista.

Astfel Comisia de Anchetă a Federaţiei Ruse anunţă pe site-ul său oficial că interpretul Vitalie Graceov (VITAS) s-a ales cu un dosar penal intentat în baza articolului 318 al Codului Penal al Rusiei, iar potrivit legilor Federaţiei Ruse, acum acesta riscă până la 10 ani de închisoare.

 

Fiica manelistului Adrian Copil Minune răsplătită pentru că e cuminte

Pentru că este cuminte, invata bine si nu iese din cuvantul sau, Adrian Minune isi trateaza fiica cea mare, pe Carmen, ca pe o printesa. La doar 15 ani, pustoaica are haine, pantofi, ceasuri si bijuterii de peste 100.000 de euro.

Munceste zi si noapte pentru a le oferi celor trei copii ai sai tot ceea ce isi doresc. Adrian Minune este mandru nevoie mare de cei trei copii ai sai, in special de fiica cea mare, Carmen, pe care a lansat-o de curand in muzica.

Pentru ca este cuminte, are numai note mari la scoala si nu iese din cuvantul mamei sale, pustoaica este rasplatita regeste de tatal sau. Astfel, la doar 15 ani, Carmen se poate lauda cu tinute vestimentare exclusiviste, cumparate de la designeri celebri, pentru care celebrul manelist a scos lejer din buzunar mii de euro.

La haine se adauga cele peste 50 de perechi de pantofi pe care le are Carmen, cea mai scumpa costand la vremea achizitionarii 4.000 de euro.
Frumoasa bruneta sta excelent si la capitolul bijuterii, ea putand sa se laude ca poarta ceasuri extrem de scumpe.

Desi are tot ceea ce isi poate dori un adolescent, Carmen este o tanara modesta si extrem de cuminte, care nu isi etaleaza bijuteriile la scoala, ci doar in oras, in prezenta parintilor sau, fie la emisiunile TV la care este invitata.

Sursa: cancan.ro

Ruşii vor monitoriza reţelele de socializare. Comisia de Anchetă va căuta informaţii pe net

poza simbol
poza simbol

Comisia de Anchetă a Rusiei a anunţat că va organiza un tender pentru crearea unui sistem de colectare a informaţiilor despre comiterea unor infracţiuni în mass-media şi reţelele de socializare. Organele de forţă ale Rusiei au monitorizat şi până în prezent Reţeaua, dar se interesau doar de atitudinea utilizatorilor faţă de acţiunile acestora. Acum Comisia de Anchetă a decis că a veit timpul să utilizeze tot potenţialul reţelelor de socializare.

Tenderul publicat la 20 ai curent descrie două direcţii de bază a sistemului. Este vorba despre monitorizarea mijloacelor mass-media electronice pe de o parte şi monitorizarea blogosferei şi reţelelor de socializare pe de altă parte. Din textul documentului este însă foarte clar că autorităţile ruse sunt interesate mai puţin de mijloacelor mass-media, punând miza pe reţelele de socializare.

Astfel, orgaele de forţă ruseşti vor ca noul sistem să poată monitoriza şi analiza informaţia de pe urătoarele site-uri: ВКонтакте, Facebook, Twitter, Одноклассники, ЖЖ, Мой мир, Instagram, YouTube, Rutube, Smotri.com şi chiar Foursquare

Finala UEFA Champions League: 90.000 de spectatori vor fi sâmbătă pe Wembley

fotbalAproximativ 90.000 de microbişti se vor afla sâmbătă pe stadionul Wembley din Londra, pentru prima finală 100% germană a UEFA Champions League, disputată între Borussia Dortmund şi Bayern München. Partida va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+, de la ora 21.45, comentariul fiind asigurat de Marian Olaianos şi Emil Hossu Longin.

Avancronica partidei poate fi urmărită de la ora 21.00, la “Studio UEFA Champions League”, prezentat de Tudor Furdui, care va vorbi şi de la 23.50 despre cele mai importante momente ale partidei.

Ambele echipe sunt în formă maximă, după ce au eliminat, în semifinale, giganţii de la Barcelona şi Real Madrid. Este a patra oară în ultimii 14 ani când două echipe din aceeaşi ţară ajung în finala UCL, prima situaţie de acest fel fiind în sezonul 1999-2000, când Real Madrid a învins Valencia.

Cu Mario Götze pe banca de rezerve şi cu doi dintre cei mai buni mijlocaşi ai momentului la Bayern München, Jürgen Klopp ar putea face mici schimbări în aşezarea în teren a echipei sale, pentru a ţine piept echipei bavareze la mijlocul terenului.

Jaf descoperit după jumătate de an! Poliţia a anihilat o grupare criminală

Un jaf, semnalat la începutul anului, curent, au fost descoperit de poliţie.

politistiGruparea acţiona noaptea, cu aplicarea forţei fizice. Pentru a pune mîna pe suspecţi, ofiţerii Inspectoratului Naţional Inevstigaţii au întreprins acţiuni de proporţii. Cei care au săvârşit acest jaf sunt suspectaţi de atacarea gospodăriilor din la care sustrăgeau bani şi bunuri.

Astfel, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, curent, în jurul orei 00:20, o familie din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, a trăit un adevărat coşmar. Trei persoane necunoscute au pătruns în casă şi au legat cu bandă adezivă la mîini şi picioare membrii familiei – o femeie de 40 de ani şi doi copii minori, de 11 şi 14 ani.

Imobilizînd victimele, suspecţii ar fi ameninţat cu un cuţit femeia şi au sustras peste 11 000 euro, 300 dolari SUA şi 300 lei după care s-au făcut nevăzuţi.

Pentru identificarea şi localizarea bănuiţilor, forţele de ordine au organizat un plan special pentru reţinerea făptaşilor. Astfel, la 23 mai, curent, poliţia a reţinuţi suspecţii. Aceştia fac parte dintr –o grupare criminală avînd vîrsta cuprinsă între 22 şi 34 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău şi Ialoveni, doi dintre ei fiind anterior condamnaţi pentru infracţiuni similare.

În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor, poliţia a ridicat 8 casetofoane auto, 2 oglinzi retrovizoare, o bîtă de baseboll, un cazan de marca ”Ariston”, un pachet de chibrituri cu marijuana,un cartuș pentru pistol, cartele SIM și trei telefoane mobile.

Suspecţii sunt bănuiţi, deasemenea, de comiterea încă a unui furt, săvârşit la aproximativ 6-8 aprilie, curent, în comuna Coloniţa, de unde au sustras bunuri materiale în sumă de peste 11 000 lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 186 şi 187 al. 2 Cod Penal al RM. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de săvîrşirea unui „Furt” şi „Jaf”, riscă privaţiune de libertate de pînă la 12 ani.

Preşedintele portughez a fost numit “clovn” de către un jurnalist. Anibal Cavaco Silva a sesizat justiţia

Justiţia portugheză a deschis o anchetă vineri pentru a determina dacă a îl numi pe preşedinte “clovn”, aşa cum a făcut un scriitor şi jurnalist portughez, necesită urmăriri penale pentru injurii aduse şefului statului.

PORTUGAL FEIRAS NOVAS PONTE DE LIMA“Avem deja un clovn. Se numeşte (Anibal) Cavaco Silva”. Această frază, care a apărut vineri în cotidianul economic Jornal de Negocios, a fost pronunţată de jurnalistul şi scriitorul Miguel Sousa Tavares.

Scriitorul răspundea astfel, într-un interviu pentru jurnal, la o întrebare privind o eventuală apariţie în Portugalia a unei personalităţi asemănătoare comedianului şi omului politic Beppe Grillo.

Formularea nu a fost apreciată de preşedinte care la câteva ore după apariţia jurnalului, a cerut procurorului general al republicii să determine dacă poate fi asimilată unei “ofense la onoarea” şefului de stat. O anchetă a fost imediat deschisă.

sursa: mediafax.ro

Fix o secunda s-a gandit Basescu la gratierea lui Becali. GESTUL facut de presedintele Romaniei spune totul! VIDEO

www.Sport.ro

Presedintele Traian Basescu i-a intrebat, razand, vineri, inaintea primirii la Cotroceni a secretarului general NATO, Anders Fogh Rasmussen, cu ce se ocupa, adaugand: “Rahova, Jilava, nimic?”, iar intrebat daca ia in considerare gratierea lui Gigi Becali, a raspuns: “Lasa!”.

Seful statului s-a adresat jurnalistilor, inainte cu cateva secunde de momentul sosirii la Palatul Cotroceni a secretarului general NATO: “Ce faceti, mai copii? Cu ce va ocupati azi? Rahova, Jilava, nimic?”.

El a fost intrebat apoi daca ia in considerare cererea de gratiere a lui Gigi Becali, insa presedintele a raspuns “Lasa!” si a facut un semn cu mana, indicand ca nu vrea sa raspunda.

Rasmussen face, vineri, o vizita oficiala la Bucuresti, unde se intalneste cu presedintele Basescu, premierul Ponta si ministrii Apararii si Externelor.

El va primi, de asemenea, titul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Bucuresti.

Gigi Becali se afla in penitenciar dupa ce a fost condamnat definitiv, luni, de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Sursa: Mediafax

METEO // Ploile continuă până luni

energyonline.ro
energyonline.ro

Serviciul Meteorologic de Stat anunţă că în acest week-end, dar şi luni, ploile vor continua pe cea mai mare parte a Republicii Moldova.

Totodată, temperaturile vor rămâne destul de ridicate sâmbătă şi duminică, pâna la +27 – +29 de grade Celsius ziua şi vor scădea luni până la +22 de grade Celsius.

Nopţile vor fi răcoroase: +8 – +13 grade Celsius.