Moldovean reţinut în Germania pentru trafic de persoane

catuse

Capul unei grupări criminale internaţionale, care se ocupă cu traficul de fiinţe umane şi cu proxenetismul, a fost reţinut în Germania, anunţă Procuratura Generală. Gruparea se afla în vizorul organelor de poliţie de la noi, dar şi a celor din Germania, de mai mult timp.

Oamenii legii au efectuat percheziţii şi audieri simultane în ambele state, iar în consecinţă l-au arestat pe capul grupării, care este cetăţean moldovean. Bărbatul, împreună cu alţi complici, au fost reţinuţi în Germania.

Nu se ştie, deocamdată, care este numărul victimelor traficate de către suspecţi. Procuratura precizează că investigaţiile pe marginea acestui caz continuă în vederea stabilirii tuturor membrilor grupării criminale, rolul acestora, precum şi identificării tuturor victimelor infractorilor.

VIDEO //Fericire scurtă pentru Miss Canada 2013!

Facebook.com
Facebook.com

Eroare gravă la concursul Miss Universe Canada 2013, unde o participanta  a fost desemnată regina frumuseţii, însă, după 24 de ore,  coroniţa i-a fost retrasă de organizatori.

Câştigătoarei Denise Garrido  i-a fost  luata coroniţa de regină a frumuseţii după ce s-a alfat că a avut loc o eroare la numărarea voturilor.

La doar o zi după câştigarea titlului, Denise Garrido a fost anunţată de organizatori că trebuie să înapoieze coroniţa, pentru ca invingatoare  este o altă concurentă, Riza Santos, cea care ieşise pe locul doi la Miss Universe Canada 2013.
Într-un comunicat dat publicităţii de organizatorii evenimentului, aceştia au specificat că un astfel de incident neplăcut nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimii 11 ani.

Israelul, ameninţat de preşedintele sirian

În imagine Bashar al Assad sursa:realitatea.net
În imagine Bashar al Assad
sursa:realitatea.net

Președintele sirian Bashar al-Assad amenință Israelul. Acesta a  a declarat că forțele sale vor riposta oricărui viitor atac israelian asupra Siriei, relatează AP.  Cu toate astea, și-a arătat disponibilitatea de a trimite negociatori pentru a duce tratative de pace.
Declarațiile președintelui sirian Bashar al-Assad vin după ce Israelul a avertizat că Siria va suporta “consecinţele” în cazul unor noi incidente în Platoul Golan.
Nu vom permite ca Înălţimile Golan să devină o zonă de confort a lui Assad. Dacă va mai crea probleme în această regiune, va suporta consecinţele“, a atras declarat  şeful Statului Major israelian, Benny Gantz.

Marţi armata siriană a anunţat distrugerea unui vehicul israelian, care ar fi pătruns pe teritoriul Siriei din zona Platoului Golan. Ca urmare Israelul a confirmat incidentul, explicând însă că a avut loc pe teritoriul său şi că vehiculul a suferit avarii, fără a fi distrus. Niciun militar israelian nu a fost rănit. Armata israeliană a ripostat spre teritoriul sirian.

Bashar al-Assad şi tatăl său, Hafez al-Assad, au păstrat armistiţiul patru decenii în zona Podişului Golan, aflat sub controlul Israelului, în pofida stării de război dintre cele două ţări. Dar, după raidurile aeriene efectuate de Israel în Siria la începutul lunii mai, Bashar al-Assad a ameninţat, potrivit presei libaneze şi israeliene, că va transforma Înălţimile Golan într-un “front de rezistenţă”, sugerând că a ordonat grupărilor subordonate să lanseze atacuri împotriva statului evreu.

 

 

 

Pasagerii spanioli care s-au aflat pe “Costa Concordia” vor primi câte 17 mii de euro

COsta

Fiecare pasager spaniol aflat pe vasul de croazieră “Costa Concordia” în momentul naufragiului, va primi o despăgubire de peste 17 mii de euro de la compania maritimă. Despăgubirile urmează a fi primite de cei care au avut de suferit ca urmare a incidentului survenit în apropiere de insula italiană Giglio, pe 13 ianuarie 2012. Decizia a fost luată de o judecătoare din Madrid, notează publicaţia ABC.

Asociaţia Spaniolilor Afectaţi de naufragiul de anul trecut a depus o reclamaţie în care cerea companiei “Costa Cruceros” să plătească despăgubiri în valoare de 2.915.974 de euro. Judecătoarea spaniolă a admis cererea asociaţie şi a respins, totodată, cererea companiei de a se amâna cazul până la încheierea procesului din Italia.

La bordul navei care a naufragiat în faţa ţărmului insulei italiene Giglio, se aflau 4.229 de persoane, dintre care 32 au murit iar 64 au fost rănite. Sentinţa obligă compania să despăgubească pe fiecare din cei 22 de spanioli cu 2.594 de euro pentru pierderea bagajelor şi cu 15.000 de euro pentru daune fizice, psihice şi morale. Pentru a veni în sprijinul reclamaţiilor făcute de pasageri, judecătoarea a luat ca precedent naufragiul vasului de croazieră “Sea Diamond”.

Deputatul PLDM, Valeriu Streleţ: Scenariile comuniştilor nu pot fi acceptate

strelet 650

Preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ, a făcut o declarație pe marginea speculațiilor comuniștilor conform cărora  PLDM ar fi  dus necogieri separate, în paralel cu PCRM cu scopul de a provoca alegeri anticipate. Amintim ca, ieri, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin a declarat în Parlament că PLDM și PD ”ar fi negociat până în ultima zi să provoace alegeri anticipate, dar au schimbat placa în ultimul moment.”

În acest context, președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț a declarat pentru deschide.md că discuțiile între partidele politice sunt fireşti în procesul politic, iar agresivitatea și radicalismul comuniștilor face imposibilă acceptarea scenariilor propuse de ei. Partidul Liberal Democrat rămîne fidel unei viziuni pro-europene iar unirea tuturor forţelor constructive pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să ducă o viaţă mai bună, este prioritară.

” Fireste ca comunistii vor cauta acum orice pretexte pentru a oferi adeptilor sai probe ca ei au facut tot ce le-a fost in puteri pentru a provoca alegerile anticipate. Consultarile intre partidele care joaca un rol activ si important pe scena politica sunt firesti. Mai grav ar fi daca fiecare s-ar inchide in gaoacea sa, postandu-se intr-o maniera categorica si agresiva pe baricade. Categorismul si agesivitatea nu pot duce la nimic bun si anume aceste calitati radicale ale comunistilor ne-au convins ca scenariile lor nu pot fi acceptate, deoarece ele pot duce la o scindare si mai mare a societatii “, a specificat Valeriu Streleţ.

 

Structura virusului HIV, decodată cu ajutorul procesoarelor grafice Nvidia

Găsirea unui remediu împotriva virusului HIV este acum mai aproape, după ce un grup de cercetători au reuşit să decodeze o parte din structura temutului virus simulând interacţiunile care au loc la nivel molecular cu ajutorul unui supercalculator echipat cu procesoare din familia Nvidia Tesla. Bazate pe nucleul Kepler, acestea sunt aproape identice celor folosite pentru seria de plăci video GeForce GTX 680.

Studiul a avut drept ţel determinarea structurii învelişului proteic în care este încapsulat codul genetic al virusului HIV, a cărui înţelegere în detaliu este esenţială pentru găsirea unui remediu eficient, scrie go4it.ro.

În combinaţie cu observaţii directe făcute cu ajutorul microscopului electronic şi cristalografie cu raze X pentru studierea configuraţiei proteinelor individuale, simulările computerizate ajută la înţelegerea modului în care au loc interacţiunile la nivel molecular, găsind eventuale vulnerabilităţi care pot fi atacate cu un remediu.

Pentru a duce la bun sfârşit simulările de foarte mare complexitate, cercetătorii s-au folosit de puterea supercalculatorului Blue Waters de la Universitatea din Illinois, echipat cu 237 module Cray XE6 şi 32 module Cray XK7 conţinând procesoare Nvidia Tesla.

Rulând cu o viteză de 10 la puterea 24 operaţii pe secundă, simularea a reuşit detalierea interacţiunilor moleculare pentru toate cele 1300 proteine identice care alcătuiesc învelişul protector aflat în centrul virusului HIV, corespunzătoare unui interval de 100 nanosecunde. Pentru obţinerea unui rezultat veridic, studiul a fost realizat simulând nu mai puţin de 64 milioane atomi individuali, a căror interacţiune este calculată ţinând cont de dinamica moleculară şi legile mişcării aplicate pentru fiecare atom în parte, respectiv forţa de atracţie şi respingerea electromagnetică. Datorită complexităţii foarte mari, simularea a fost împărţită în fragmente separate, distribuite şi rezolvate în paralel folosind toate unităţile de procesare disponibile.

Principalul rol al acestui înveliş proteic este de a proteja codul genetic al virusului HIV în perioadele de tranzit, când virusul se propagă de la o celulă la alta. Odată infiltrat în celulele organismului gazdă, învelişul proteic se deschide pentru a elibera codului genetic conţinut, facilitând infectarea şi replicarea virusului în interiorul celulei victimă. Înţelegerea modului în care învelişul proteic este asamblat ar putea permite dezvoltarea unor medicamente capabile să declanşeze deschiderea sa prematură, ducând la distrugerea codului genetic înainte ca virusul să poată fi replicat în celulele organismului gazdă. Alternativ, împiedicarea deschiderii învelişului proteic poate bloca abilitatea virusului de a se replica, stopând propagarea infecţiei.

Gafa comisă de Angela Merkel în faţa lui François Hollande

5349557-afp-mediafax-foto-bertrand-langlois
Gandul.info

Angela Merkel a comis, joi, o gafă în cadrul conferinţei de presă comune cu François Hollande, pe care l-a confundat cu unul dintre iluştrii săi predecesori, François Mitterrand, sub privirile amuzate ale preşedintelui francez, relatează AFP.

“Temele asupra cărora vom lucra au fost evocate de François Mitterrand: este vorba despre stimularea competitivităţii, a muncii, a creşterii economice. Şomajul (în rândul) tinerilor, bineînţeles, are o importanţă capitală în proiectul nostru”, a declarat cancelarul german înainte de a-şi da seama de gafa comisă.

“François Hollande, nu François Mitterrand! François Hollande!”, a reluat ea, zâmbind, în timp ce un surâs larg a apărut pe faţa preşedintelui francez.

Cancelarul german şi preşedintele francez s-au exprimat după ce au adoptat o contribuţie franco-germană privind creşterea economică şi locurile de muncă în vederea summitului european de la sfârşitul lui iunie, pe fondul unei rate record a şomajului, înregistrată în Franţa în aprilie.

SUNT DE NERECUNOSCUT! Cum arată, de fapt, celebritățile fără machiaj // GALERIE FOTO

668x344_sunt-de-nerecunoscut-cum-arata-fapt-celebritatile-fara-machiaj-galerie-foto-202282

Paparazzi le-au surprins pe dive fara machiaj, iar diferenta a fost de la cer la pamant!

Cand spunem celebritati, primul lucru care ne vine in minte este frumusete si stralucire! Divele sunt mereu adorate si invidiate pentru un corp perfect si un chip de zeita. Arata mereu ca scoase din cutie pe covorul rosu sau ori de cate ori participa la vreun eveniment monden. Insa, nu ne putem intreba cum arata fara machiajul profesionist? Oare e vreo diferenta?

Ei bine, judecand dupa imaginile de mai jos, am putea spune ca diferenta nu numai ca este vizibila, dar e de-a dreptul izbitoare! Multe dintre divele de la Hollywood pot fi considerate cel mult femei obisnuite fara machiaj, in timp ce altele arata oribil. Exista, insa, si un procentaj, destul de mic, in care diferenta dintre cu si fara machiaj nu este atat de suparatoare.

Penelope Cruz

Madonna

Cameron Diaz

Khloe Kardashian

Fergie

Kristen Stewart

Mariah Carey

Jennifer Garner

Jessica Biel

Katy Perry

Rihanna

Hilary Duff

Vezi mai poze pe Kanal D

Miliţienii transnistreni au interzis arborarea drapelului Republicii Moldova la ultimul clopoțel din Corjova

Militia-din-Tiraspol-de-1-Mai

Mai mulţi miliţieni transnistreni au mers în această dimineaţă, 31 mai, la gimnaziul din satul Corjova, raionul Dubăsari, şi i-au interzis directorului instituţiei să arboreze tricolorul, iar elevilor să se intoneze imnul de stat la ceremonia de încheiere a anului de studii. Informaţia a fost comunicată de către directorul gimnaziului, Constantin Sucitu citat de TV7.

„Am venit la ora 7.00 dimineaţa la gimnaziu şi aici deja erau câţiva miliţieni cu automobile. Au intrat la mine în birou şi mi-au spus să nu arborăm drapelul şi să nu punem imnul de stat la ceremonie. Eu am spus că voi face totul ca să nu avem probleme. Dar când am început ceremonia ni s-a întrerupt curentul electric”, a comunicat directorul.

Constantin Sucitu a spus că au conectat un generator pentru a putea desfăşura careul. Copiii au ţinut în mâini drapele de dimensiuni mici, iar corul gimnaziului a intonat imnul de stat. „Ni se întâmplă aceasta an de an, timp de 18 ani consecutiv, de fiecare dată la 1 septembrie şi la 31 mai ni se fac probleme de acest gen”, a comunicat directorul gimnaziului.

Ultimul clopoțel în gimnaziul de la Corjova a sunat astăzi, 31 mai, pentru 90 de copii.

Drepturile copiilor din Moldova, încălcate

copil

Numărul cazurilor de suicid în rândul copiilor din Moldova este în creştere, susţine avocatul parlamentar Tamara Plămădeală, care a expus principalele probleme cu care se confruntă copiii din ţara noastră. Dacă în 2010, au fost înregistrate zece cazuri de suicid, iar în 2011 – 18 cazuri, atunci în 2012 –  26 de copii şi-au laut viaţa. În urma acestor cazuri, nimeni nu a fost tras la răspundere, susţine avocatul parlamentar. Totodată, fiecare al cincilea copil din ţară trăieşte în sărăcie, fiindu-i încălcat dreptul la o viaţă decentă.

“Avem restanţe foarte mari la toate capitolele, în privinţa respectării drepturilor copiilor. În cazul copiilor orfani, situaţia nu se schimbă în niciun fel, din contra lucrurile se agravează. Avem copii care stau ani de zile în sistemul rezidenţial fără ca organale abilitate să le găsească o familie. Iresponsabilitatea, negljenţa autorităţilor locale şi centrale este foarte mare. Nimeni nu a ajns să fie tras la răspundere pentru încălcarea dreptului la familie”, susţine avocatul parlamentar.

Oficialul a vorbit şi despre problema optimizării instituţiilor de învăţământ, care afectează  circa 9000 de copii din întreaga ţară, dar şi părinţii acestora, în special, din cauza transportului. Potrivit avocatului parlamentar, copiii sunt transportaţi la şcolile din alte localităţi în condiţii nefavorabile şi inumane, iar securitatea personală a acestora nu este asigurată. “Avem cazuri în care 90 de copii sunt transportaţi cu un atubuz pentru 50 de locuri. Elevii sunt nevoiţi să aştepte câte trei ore ca să meargă la şcoală. Avem mai multe plângeri de la parinţi în acest sens. Această reformă s-a pornit peste noapte”, susţine Plămădeală.

În ajunul Zilei Internaţionale a Copiilor a mai fost pusă în discuţie problema cazurilor de malpraxis în raport cu copii. Potrivit avocatului parlamentar, tot mai mulţi copii ajung să fie invalizi pe viaţă în urma neglijenţei medicilor sau a erorilor admise, însă, nimeni nu este sancţionat pentru aceste fapte. “Avem un singur caz de malpraxis în care ancheta penală a fost finalizată şi va merge în instanţă, în restul cazurilor, ancheta stă pe loc”, menţionează oficialul.

Şi numărul cazurilor de infracţiuni în rândul minorilor este în creştere, Moldova fiind unica ţară din Europa care nu are un centru de corecţie pentru copiii delincvenţi. În acest context, tot mai mulţi copii nu sunt traşi la răspundere penală pentru crimele comise şi nu pot fi monitorizaţi de autorităţi, întrucât poliţia nu are suficent personal care să se ocupe de această problemă.