MIERCUREA MARE: Ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda

ziarulring.ro
ziarulring.ro

Miercurea Mare este a treia zi din Săptămâna Patimilor  şi ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-l ucidă, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor.

Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.

În acest timp, în Ierusalim se urzea în taină răzbunarea fariseilor şi a cărturarilor, care hotărăsc moartea Mântuitorului. Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulţimea entuziasmată de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi dărâmase mesele schimbătorilor de bani.

De asemenea în Miercurea Săptămânii Mari se face şi pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

 

Demonstraţiile de 1 mai, sub semnul austerităţii şi al inegalităţilor

518086a195f9cfa41c000007

Asia a dat startul manifestaţiilor de 1 mai, plasate sub semnul austerităţii în Europa şi al celor uitaţi de creşterea economică, precum Bangladesh, unde lucrătorii din domeniul textil muncesc în condiţii precare pentru companii occidentale, comentează  Agerpres cu referire la France Presse.

În Spania, Italia, Grecia, Cipru, dar şi în Franţa unde sindicatele sunt divizate cu privire la răspunsul la criză, respingerea austerităţii şi lupta împotriva şomajului sunt principalele sloganuri ale demonstraţiilor de miercuri din capitalele europene.

În Bangladesh, zeci de mii de manifestanţi furioşi au cerut dreptate, după moartea, în urmă cu o săptămână, a peste 400 de lucrători, în urma prăbuşirii unui imobil în care se aflau ateliere de confecţii. In capitala Dhaka, muncitorii au purtat pancarte şi steaguri roşii, scandând “Spânzuraţi-i pe criminali, spânzuraţi-i pe proprietarii de ateliere”.

În pofida apelurilor la calm ale premierului Sheikh Hasina, autorităţile s-au temut de acte de violenţă şi vandalism în fabricile de textile. Potrivit lui Kamrul Anam, unul dintre liderii Ligii sectorului textil şi al îmbrăcăminţii din Bangladesh, lucrătorii sunt furioşi din cauza “uciderii” colegilor lor. “Vrem pedeapsa cea mai aspră posibil pentru cei care se fac vinovaţi de această tragedie”, a declarat el pentru AFP.

În Cambodgia, muncitorii au defilat în faţa Parlamentului pentru a înmâna o petiţie care cere o creştere a salariului minim, la 150 dolari pe lună în fabricile de îmbrăcăminte.

Aproximativ 55.000 de persoane s-au reunit la Jakarta, potrivit poliţiei, un record pentru ziua de 1 mai de ani de zile, în timp ce în Filipine mai multe mii de persoane s-au reunit pentru revendicări salariale şi o mai bună redistribuire a roadelor creşterii economice.

“Jos cu privatizările şi subcontractarea”, au scandat manifestanţii cerând o creştere cu trei dolari a salariului minim stabilit în prezent la 11 dolari.

În Hong Kong, unul centrele financiare majore ale planetei, 5.000 de persoane au defilat din solidaritate cu docherii în grevă, potrivit sindicatelor acestora.

La Istanbul, unde autorităţile au interzis orice adunare din cauza lucrărilor de renovare în curs la o piaţă emblematică, au avut loc ciocniri între poliţia anti-revoltă şi zeci de manifestanţi. Încă de dimineaţă, unităţi anti-revoltă ale poliţiei au intrat în acţiune recurgând la tunuri cu apă şi grenade lacrimogene pentru a împiedica reunirea manifestanţilor în cartierul Beşiktaş, la 2 km de Piaţa Taksim. Demonstranţii, câteva sute de persoane care s-au adunat la apelul unor partide de stânga şi sindicate, au răspuns cu pietre şi sloganuri ca “Moarte fascismului”, “Trăiască 1 Mai”.

În Grecia, feriboturile au rămas la cheu, miercuri, nefiind disponibilă nicio legătură cu insulele din cauza grevei declanşate de sindicatele marinarilor, în timp ce două demonstraţii separate au fost planificate la prânz, în centrul Atenei. Mai multe afişe ale sindicatului GSEE din sectorul privat au proclamat: “Cerem convenţii colective, locuri de muncă, creştere, drepturi social-democrate”.

În Franţa, unde creşte nerăbdarea în faţa exploziei şomajului, cele două mari centrale sindicale, CGT şi CFDT, urmează să defileze separat pentru prima Zi a Muncii a guvernului de stânga. Divergenţele lor sunt cristalizate în jurul proiectului de lege privind securizarea locurilor de muncă, un ”acord scelerat” potrivit CGT, dar propus pentru a crea locuri de muncă, în opinia CFDT.

Primar cu mâna în buzunarul sătenilor

cardiolog_retinut_catuse
poza simbol

Primarul satului  Moleşti, raionul Ialoveni, Mihai Catan,  a fost reţinut aseară în flagrant, fiind bănuit de corupere pasivă. În monetul ieşirii din primărie, asupra funcţionarului au fost găsiţi 1000 de lei, bani marcaţi.

Mihai Catan i-ar fi cerut mită unui consătean pentru a-i elibera Titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu destinaţie agricolă, care constituie cota parte de pământ, atribuită acestuia încă în anul 1992 de către Primărie.

Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul public  riscă până la 10 ani de puşcărie. În prezent, acesta se află în arest preventiv  pentru 72 de ore.

 

 

 

Aliona Moon își lansează videoclipul pentru piesa “O mie” în curând; Vezi foto de la filmări

Aliona Moon a filmat videoclipul la piesa “O mie” pe care îl va lansa vineri. Interpreta  a purtat o rochie aerată marca “Le Parole”.

Filmările videoclipului pentru piesa „O mie” au durat două zile, într-o livadă cu pomi înfloriți. Contactată de APROPO MAGAZIN, Aliona Moon a declarat că au căutat mult timp locul perfect pentru filmări.

„Într-un final am ales o livadă cu pomi înfloriţi. Ca s-o transformăm în platou de filmare, am vopsit totul cu var. Mă simţeam ca-ntr-o poveste. Mai multe detalii le veţi vedea foarte curând în videoclip”, spune interpreta, menţionând că timpul a ţinut cu ei, pentru că imediat cum au finisat de filmat, a şi început să plouă. „Lansarea oficială va avea loc pe 3 mai şi sper că toţi vor fi mulţumiţi de rezultat”.

Rusia îi arată pumnii Moldovei

01a-stalin-bus-in-moscow

Duma rusă amenință cu un răspuns foarte dur Chișinăul în cazul în care autoritățile publice ale Capitalei vor interzice simbolurile sovietice comuniste.

Membrul Comitetului Dumei ruse, Ilya Drozdov a declarat presei, că Rusia va avea o reacție extrem de dură vizavi de propunerea de interzicere a simbolurilor sovietice din Chișinău și declararea zilei de 9 mai, zi de doliu.

“Acei care fac astfel de propuneri, au uitat ca am fost  o singură țară cândva, și împreună am câștigat cel mai teribil război” Încercând să se pună bine cu vestul, aceștea își trădează istoria.

Eu nu exclud faptul că unii din strămoșii lor au luptat de partea forțelor de ocupație din România, care au fost  de partea lui Hitler și  politica lor este clară. Cred că Ministerulde Externe rus ar trebui să reacționeze extrem de dur. Cred că avem  toate pârghiile de influență economică și politică “,  a  declarat oficialul rus.

Dacă la Chişinău, pe 9 mai se va organiza un concert de zile mari în Piaţa Marii Adunări Naţionale, atunci autorităţile de la Lvov au acţionat altfel. Membrii Consiliului local Lvov au interzis utilizarea în data de  8-9 mai a simbolurile ocupaţiilor URSS, a celor comuniste și naziste în oraș. Decizia a fost inclusă pe ordinea de zi şi a fost susţinută de 70 de deputaţi

Deschide.md amintește faptul că Gabriela Ciumac, a propus ca 9 mai să fie decretată zi de doliu în Chișinău, iar panglica Gheorghevskaya sa fie scoasă înafara legii.
Gabriela Ciumac a specificat că Primăria va permite începând de anul viitor, că evenimentele consacrate Zilei Europei să fie desfășurate în Piața Marii Adunări Naționale iar Ziua Victoriei va fi sărbătorită în fața Complexului Memorial Eternitate.

Ziua Muncii sau “Traiască 1 mai!”

google-1

Google şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a sărbători Ziua Internaţională a Muncii, marcată pe 1 mai în mai multe ţări din lume.

Noul logo al Google – reprezentat sub forma unei animaţii – prezintă cinci persoane care muncesc. O femeie lucrează la un computer plasat pe o masă lipită de prima literă din cuvântul Google. Un alt personaj este un grădinar care udă cu o stropitoare un pom care creşte deasupra primei litere “G” a cuvântului Google.

Cel de-al treilea personaj din noul logo vopseşte cu o pensulă prima literă “O” din cuvântul “Google”. Un pilot pilotează un elicopter care zboară deasupra logoului, în timp ce o femeie lăcătuş mecanic stă pe litera “L” şi are în mână un instrument pentru strâns şuruburi. Totodată, deasupra literei “E” din cuvântul “Google” este plasată o antenă de satelit, transmite Mediafax.

Labour Day (Ziua Muncii) este cunoscută şi sub denumirea de May Day (Ziua Mai). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca “8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar în urma ciocnirii cu poliţia au rezultat mai multe victime.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de 8 ore. Iar în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day (“Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.

În alte ţări însă, Ziua Muncii este marcată la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Astfel, în majoritatea ţărilor vest-europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În fostele ţări comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată de către români în 1890, iar în timpul comunismului această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice. După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.

Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru, Hong Kong etc.

 

La mulți ani, Maia Morgenstern!

103_a

Îndrăgita actriță româncă Maia Morgenstern împlinește astăzi frumoasa vârstă de 51 de ani. Maia Morgenstern a absolvit Academia de Teatru si Film in 1985 si a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt pana in 1988.

A aparut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, dupa care s-a alaturat trupei de la Teatrul National I.L.Caragiale. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numara Lola, Lola, din Ingerul Albastru, sau Kathleen Hogan in Park Your Car in Havard Yard.

Este cunoscuta publicului roman mai ales pentru rolurile din filmele Balanta, Cel mai iubit dintre pamanteni, Patimile lui Hristos. Numele ei, Morgenstern, inseamna in germana Luceafarul de dimineata, nume dat Fecioarei Maria, personajul pe care l-a jucat in filmul Patimile lui Hristos. Regizorul filmului, Mel Gibson pare sa fi luat in considerare, printre altele, si acest detaliu pentru alegerea Maiei in rolul respectiv.

Vreme frumoasă și maxime de până la +32°C de 1 mai; Ochelarii şi pălăriile de soare accesorii foarte utile


Potrivit meteorologilor mâine vom avea parte de o zi călduroasă cu maxime de până la +32 grade Celsius în centrul țării. Se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice.

Cerul va fi variabil iar presiunea atmosferică ridicată.

Se pot produce intensificări ale vântului și descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei.

În partea de nord, maximele se vor încadra între +29..+30 de grade Celsius. În centrul țării aerul se va încălzi chiar și până la +32 grade de căldură, iar în sud se vor înregistră +29..+31 grade Celsius.

În Capitală vom avea parte de vreme frumoasă, și la fel nu sunt excluse reprize de ploi de scurtă durată însoțite de descărcari electrice.

În următoarele zile se prevăd ploi în partea de centru și sud a țării dar cu maxime generoase de până la +29 de grade.

Parlamentul cipriot a aprobat planul de salvare

Cyprus parliament votes on bank levy

Parlamentul cipriot a aprobat marţi, cu un rezultat strâns, planul de salvare financiară a ţării, care prevede primirea unui împrumut de 10 miliarde de euro cu condiţia aplicării unor reforme şi a unor măsuri de austeritate, informează Agerpres.

Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) a fost adoptat de 29 deputaţi, în timp ce alţi 27 au votat împotrivă, potrivit imaginilor de la vot transmise în direct de televiziunea privată Sigma.

Deputaţii partidului la putere Disy (dreapta), cei ai partenerului de centru Diko şi singurul parlamentar al formaţiunii Evroko (centru) au aprobat planul. Partidele Akel (comunist) şi Edek (social democrat), un ales al Verzilor şi doi independenţi au votat împotrivă.

Este un acord potrivit căruia ‘sectoarele cele mai slabe ale societăţii vor fi nevoite să facă sacrificii dureroase la fel ca şi restul societăţii. Este singura metodă de a evita falimentul şi de a avea perspectiva stabilizării navei noastre în aceste ape tulburi’, a declarat preşedintele Disy, Averoff Neophytou.

Planul prevede o contribuţie de 13 miliarde de euro a Ciprului. O parte din această sumă va proveni din impozitarea cu până la 60 % a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro din principala instituţie bancară din insulă, Bank of Cyprus. Cea de-a doua bancă importantă, Laiki, va fi lichidată.

Conform planului de salvare, Ciprul va trebui, de asemenea, să mărească impozitele, să diminueze numărul funcţionarilor publici şi să privatizeze anumite societăţi publice. Totodată, impozitul pe societăţi va creşte de la 10% la 12,5%.

Marş la lucru! (Agenda BâcLeaks)

pcrmAmbasada României la Chişinău lansează o notă de protest cu titlul “Victor Şelin – sidi i ne PSDi!”
8.00

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova organizează un marș dedicat Zilei Internaționale a Muncii, cu genericul: Marş la lucru!
10:00

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova organizează concertul ”Iubesc Moldova, în toate poziţiile!” [11.00]
11:00 / Scuarul Teatrului de Operă și Balet

*Аженда де май сус есте ун памфлет. (scris în alfabetul chirilic ca să înţeleagă Victor Şelin, Vlad Voronin şi Igor Dodon)