Companiile străine care întârzie reabilitarea drumurilor vor fi penalizate

ada

Companiile străine urmează să fie penalizate, dacă vor întârzia reabilitarea traseului Chișinău – Soroca, anunță Ministerul Transporturilor.

Vasile Botnari, ministrul Transporturilor a atenţionat reprezentanţii „Toto Costruzioni Generali în asociere cu Taddei Spa”, „Strabag AG” că este inacceptabilă extinderea termenului de dare în exploatare a sectoarelor de drum de pe traseul M2, după cum se solicită, subliniind că întârzierea s-a produs exclusiv din cauza nerespectării de către antreprenori a prevederilor contractuale. „Conform contractelor, companiile care nu execută lucrările în termen conform parametrilor stabiliţi de calitate urmează să înlăture defectele din cont propriu, iar pentru noi  întârzieri se vor aplica penalităţi”, a punctat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

În cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii companiilor internaţionale „Toto Costruzioni Generali în asociere cu Taddei Spa”, „Strabag AG” şi „SC PA&CO International”, Vasile Botnari a atenţionat antreprenorii că s-au înregistrat întârzieri majore, de până la 300 de zile, în special la reabilitarea a două tronsoane ale drumului naţional M2 Chişinău-Soroca, iar pe unele porţiuni de drum nou sunt necorespunderi normelor de calitate.

Situaţia este mai bună în cazul companiei române „SC Pa&Co International”, care a anunţat că până la finele lunii iulie va finaliza lucrările pe sectorul de drum naţional R14 Bălţi-Sărăteni.

Menționăm că Republica Moldova a obținut finanțare de la partenerii și creditorii străini pentru reabilitarea mai multor sectoare de drum în condițiile care cea mai mare parte traseelor din țară sunt într-o stare proastă.

Potrivit datelor statistice, în prezent circa 26% din drumurile naționale sunt în stare bună sau mediocră, 54% în stare rea și aproximativ 20% în stare foarte rea. Iar în perioada 2007 – 2012 au fost reabilitate peste 250 km de drumuri, inclusiv 60 km de drumuri locale, care se află în stare bună și foarte bună. Însă în ceea ce privește drumurile locale situația rămâne critică, numai 22% din lungimea acestora se află în stare bună sau mediocră și restul în starea rea și foarte rea. Aceasta afectează grav accesul populației rurale la serviciile sociale, de învățământ, medicale, precum și accesul la piață.

RED-urile urmau să achite despăgubiri în sumă de 5,4 mil. de lei, consumatorilor

fd

În urma întreruperilor programate și neprogramate a energiei electrice RED-urile urmau să achite anul trecut despăgubiri de 5,4 mil. de lei, consumatorilor, dacă aceștia s-ar fi adresat cu solicitări la distribuitorii de energie electrică, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

RED-urile au depășit în 2012 numărul anual admis de întreruperi programate şi neprogramate în raport cu circa 270 de mii de consumatori, cu circa 30,5 mii de consumatori mai mulți decât în anul 2011.

Totodată, datele ANRE mai arată că pentru reparaţia aparatelor electrice, defectate în urma căderilor de tensiune, RED-urile au achitat anul trecut consumatorilor prejudicii materiale în sumă de circa 1,2 mil. lei (RED Union Fenosa – 1,13 mil. lei (în medie câte 541 lei), RED Nord – 45,8 mii lei (câte 524 lei). Pentru comparație, în anul 2011 RED Union Fenosa a achitat prejudicii materiale în valoare de circa 1,7 mil. lei, iar RED Nord – 142,5 mii lei. RED Nord-Vest practică responsabilitatea personală a angajaţilor în cazul devierilor inadmisibile de tensiune. De notat că valoarea comparativ mare a prejudiciilor achitate de către RED Union Fenosa se explică prin numărul mare de consumatori  – 839 583 (64% din numărul total). RED Nord a avut în 2012 – 293 509 consumatori (22%), RED Nord-Vest – 179 260 de consumatori (14%).

Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice prevede expres că operatorul este obligat să achite compensații în cazul în care nu soluționează problema în termen de 15, 30 sau 60 zile din momentul înregistrării solicitării din partea consumatorului. Suma compensaţiei este egală cu echivalentul bănesc a 25% din consumul de energie electrică, înregistrat în perioada de la data înregistrării solicitării şi până la data înlăturării cauzelor livrării energiei necalitative.

Putin dezvaluie unde este Edward Snowden!

Snowden - photoshopped composite

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Edward Snowden, fostul consultant al NSA căutat de SUA, se află în continuare în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, dar a dat asigurări că Rusia nu are nicio legătură cu acest caz şi a respins acuzaţiile Washingtonului, transmite Agerpres.

Şeful statului rus a dezlegat astfel misterul din jurul tânărului american despre care nu se mai ştia nimic de duminică, zi în care, potrivit presei, a părăsit Hong Kong cu destinaţia Moscova.

”Snowden a sosit efectiv la Moscova”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă la Turku, în Finlanda, adăugând că această sosire este pentru ruşi ”total neaşteptată”. ”El a sosit ca pasager în tranzit şi, ca atare, n-are nevoie de viză, nici de alte documente. El nu traversează frontiera, de aceea n-are nevoie de viză”, a declarat Putin.

Preşedintele rus a respins puternic acuzaţiile Washingtonului la adresa Moscovei.

Luni, secretarul de stat american, John Kerry, a apreciat drept ”foarte decepţionant” şi ”profund tulburător” faptul că Snowden a putut să călătorească, fără probleme, între Hong Kong şi Moscova. Washingtonul a cerut, de asemenea, Rusiei ”să studieze toate opţiunile la dispoziţia sa pentru a-l expulza în SUA”.

”Toate acuzaţiile la adresa Rusiei sunt aiureli şi prostii”, a afirmat Putin.

El a insistat asupra faptului că Rusia nu are un acord de extrădare cu SUA. ”Nu putem să-i predăm pe unii cetăţeni decât ţărilor cu care noi avem acorduri internaţionale privind predarea infractorilor. Nu avem un astfel de acord cu SUA”, a subliniat Putin.

Liderul de la Kremlin a estimat că Rusia are tot interesul ca Snowden să părăsească Moscova. ”Snowden este un om liber. Cu cât îşi va alege mai repede destinaţia finală, cu atât va fi mai bine, şi pentru noi, şi pentru el”, a spus Putin.

Preşedintele rus a respins, de asemenea, afirmaţiile conform cărora serviciile secrete ruse l-ar fi interogat pe Snowden, autorul dezvăluirilor răsunătoare privind supravegherea electronică practicată de SUA în lume. ”Serviciile noastre secrete n-au lucrat niciodată şi nu lucrează în prezent cu Snowden”, a dat asigurări Putin, el însuşi fost ofiţer KGB (serviciile secrete sovietice) şi fost şef al serviciilor secrete ruse.

Steaua va juca în CHAMPIONS LEAGUE

Steaua a primit drept de joc în UEFA Champions League. Informaţia a fost confirmată de managerul general al Stelei, Mihai Stoica.

Gruparea din Ghencea a primit o pedeapsă de un an, cu suspendare, pe o perioadă de probaţiune de cinci ani, în care va fi monitorizată atent de forul european. De asemenea, Steaua va plăti şi o amendă.

Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a analizat, vineri, cel mai important caz pe care fotbalul românesc l-a oferit până în prezent forului european, valiza cu 1,7 milioane de euro trimisă de Gigi Becali la Cluj, iar “băieţii răi” de la Nyon dau suficiente motive de îngijorare Stelei.

Steaua urmează să înfrunte echipa macedoneană Vardar Skopje în turul II preliminar al Champions League, transmite Agerpres.

Meciurile din această fază a competiţiei vor avea loc tur-retur pe 16/17 şi 23/24 iulie 2013, prima manşă fiind programată la Bucureşti.

UEFA deschisese o procedură disciplinară împotriva campioanei României, după condamnarea finanţatorului Stelei, George Becali, la 3 ani de închisoare în dosarul “Valiza”.

John Kerry cere Rusiei să-l predea Statelor Unite pe Edward Snowden

Edward-Snowden

Secretarul de stat american John Kerry a cerut marţi Rusiei să dea dovadă de ‘calm’ şi să-l predea pe Edward Snowden, fostul consultant NSA căutat de SUA pentru spionaj, subliniind că Washingtonul nu doreşte o ‘confruntare’ cu Moscova, informează Agerpres.

John Kerry, aflat în vizită în Arabia Saudită, a declarat că transferul acestui fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA (NSA) – în legătură cu care Moscova a dat asigurări că nu a trecut frontiera rusă – reprezintă o chestiune de respectare a legii.

‘Noi nu dorim o confruntare, nu dăm ordine nimănui, ci doar transmitem cereri în cadrul unei proceduri cât se poate de normale’, a insistat şeful diplomaţiei americane.

John Kerry a reamintit că Statele Unite au dat curs unui număr de şapte solicitări din partea Rusiei în ultimii doi ani, ‘fără dramă sau ranchiună, fără obiecţii’.

El a recunoscut că omologul său rus Serghei Lavrov a avut ‘tehnic’ dreptate când a afirmat că între Rusia şi Statele Unite nu există un tratat de extrădare. Însă, a continuat el, ‘sperăm că, în calitate de stat suveran, Rusia nu va considera că este în interesul său să se situeze de partea unei persoane care este acuzată că a încălcat legea unei alte ţări’.

Refugiat la Hong Kong la 20 mai, Edward Snowden, căutat de SUA pentru că a dezvăluit informaţii explozive cu privire la operaţiunile americane de monitorizare electronică, a plecat duminică spre Moscova, însă în prezent nimeni nu ştie unde se află tânărul american în vârstă de 30 de ani. Edward Snowden a cerut azil politic în Ecuador.

Pe de altă parte, Ministerul rus de Externe a anunţat marţi că şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov se va întâlni cu omologul său american John Kerry săptămâna viitoare la Brunei, în condiţiile accentuării tensiunilor între cele două ţări în jurul dosarului Edward Snowden.

Întâlnirea dintre Lavrov şi Kerry este programată pe marginea reuniunilor de miniştri din cadrul forumului regional ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est) de săptămâna viitoare de la Brunei, a precizat ministerul rus, citat de agenţia RIA Novosti.

DOSAR PENAL la Teatrul de Operă şi Balet. A cauzat prejudicii de MILIOANE

Procuratura Generală a iniţiat un dosar penal pe faptul mai multor ilegalități financiare înregistarate la Teatrul Național de Operă și Balet a fost pornit de către Procuratura Generală.

Investigațiile au pornit în urma unui raport al Curții de Conturi, în urma căruia au fost  descoperite mai multe ilegalități financiare. Potrivit primelor date ar fi vorba despre un prejudiciu de aproape 1,5 milioane de lei.

 

 

APCE, îngrijorată de ultimele evoluții din Transnistria // DECLARAȚIE

raport-apce-respecta-federatia-rusa-obligatiile-fata-de-consiliul-europei-1349171847

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) își exprimă îngrijorarea privind evoluțiile în regiunea separatista Transnistria într-o declarație comună a parlamentarilor din Romania si Republica Moldova de la Strasbourg.

Ţinând cont de evoluţiile regretabile în zona de securitate a regiunii separatiste a Transnistriei, Adunarea constată cu îngrijorare că acţiunile unilaterale ale autorităţilor autoproclamate ale Transnistriei, şi anume: adoptarea aşa zisei legi a frontierei de stat, organizarea exerciţiilor militare intense în oraşul Bender, blocarea activităţilor Comisiei Unificate de Control şi a echipelor de experţi militari – duc la obstrucţionarea activităţilor organismelor constituţionale ale Republicii Moldova şi la degradarea procesului de reglementare a conflictului îngheţat.

Aceste acţiuni ale autorităţilor autoproclamate ale Transnistriei duc la escaladarea situaţiei, împiedică libera circulaţie a locuitorilor celor două maluri ale Nistrului și generează noi violări ale drepturilor omului, răspândind panică în sânul populaţiei, care este înspăimântată de posibila izbucnire a unui nou conflict armat.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei face apel la autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, cât şi la partenerii negocierilor formatului 5+2 de a face tot posibilul de a nu permite degradarea situaţiei în Zona de securitate şi de a asigura un dialog productiv pentru a găsi soluţii exclusiv pașnice de rezolvare a conflictului îngheţat din Transnistria, se mai spune in declarația APCE.

Procedurile vamale urmează a fi simplificate

vama

Procedurile de import, export şi tranzit, la trecerea frontierei pentru agenţii economici urmează a fi simplificate, anunţă Serviciul Vamal. Noile proceduri au fost eleborate în colaborare cu agenţii economici şi au drept scop eliminarea birocraţiei în timpul controlului la frontieră.

Noile proceduri prevăd reducerea numărului de acte vamale ce urmează a fi perfectate la import, export şi tranzit, dar şi a costurilor prevăzute pentru procedurile vamale. De asemenea, contactul direct între colaboratorul vamal şi declarant va fi redus la minimum. Măsura are drept scop prevenirea corupţiei în vamă, potrivit Serviciului Vamal.

În urma adoptării noilor măsuri, exportatorii vor avea posibilitatea să declare exportul direct la postul vamal de frontieră, fără necesitatea prezentării mărfii şi completării declaraţiei vamale la postul vamal intern. O altă măsură luată va fi extinderea programului de muncă al posturilor vamale.

Pentru a facilita exporturile, completarea declaraţiei vamale de tranzit nu va mai fi obligatorie, potrivit autorităţilor vamale. Totodată, urmează a fi simplificate procedurile prealabile vămuirii.

Magie în Londra! Un celebru iluzionist a levitat în mijlocul metropolei

A levitat la câțiva metri distanță de faimoasa statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro și a mers pe apă în mijlocul Londrei.

Celebrul iluzionist Dynamo împinge, însă, tot mai departe limita dintre real și fantastic cu un nou număr de magie.

Tânărul a levitat la câțiva metri de pământ. Cu mâna sprijinită de un autobuz supraetajat, Dynamo a traversat Londra în văzul trecătorilor șocați.