Uniunea Europeană ar fi fost ţinta spionilor americani

flag

Uniunea Europeană  a fost una dintre “ţintele” Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA, acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice la nivel mondial în cadrul programului PRISM, scrie Antena3.ro, care citează săptămânalul german “Der Spiegel” în ediţia de duminică.

Reprezentanţii UE la Bruxelles, New York și Washington, au fost spionaţi timp de trei ani de agenţii americani. În acest sens, în oficiile reprezentanţilor UE au fost instalate microfoane, agenţii americani având acces şi la poşta electronică a delegaţilor UE.

Publicaţia îşi întemeiază acuzaţiile pe documente confidenţiale, despre care a aflat în parte cu ajutorul fostului consultant american NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre PRISM.

Într-unul dintre aceste documente, datat în septembrie 2010 şi clasat “strict confidenţial”, NSA descrie modul în care spionează Ambasada UE la Washington.

Este vorba nu doar despre microfoane instalate în clădire, ci şi despre o infiltrare în reţeaua informatică, permiţându-i să citească e-mailuri şi documente interne.

Potrivit acestor documente, în care europenii sunt desemnaţi în mod explicit ca “ţinte de atacat”, reprezentanţa UE la ONU era supravegheată în acelaşi fel.

NSA şi-a extins operaţiunile până la Bruxelles. În urmă cu “peste cinci ani”, scrie “Der Spiegel”, experţi în securitate din cadrul UE au descoperit un sistem de ascultare a reţelei telefonice şi de Internet a clădirii Justus-Lipsius, principalul sediu al Consiliului UE, care ajungea până la cartierul general al NATO, la periferia Bruxelles-ului.

În 2003, UE a confirmat descoperirea unui sistem de ascultare telefonică a birourilor mai multor ţări, între care Franţa şi Germania.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat pentru publicaţie că  “dacă acest lucru se confirmă va dăuna în mod considerabil relaţiilor dintre UE şi Statele Unite”.

În opinia ministrului luxemburghez de Externe, Jean Asselbron,”Statele Unite ar face mai bine să îşi supravegheze serviciile lor de informaţii decât pe aliaţii lor”.

Spionajul american este “scăpat de sub orice control”, apreciază el, subliniind că activităţile în domeniul informaţiilor “sunt justificate de lupta împotriva terorismului (…). UE şi diplomaţii săi nu sunt terorişti”.

Rogozin: “Voi trimite unioniştilor un album cu fotografii”

Dmitri-Rogozin-kp.ru_
Dmitrii Rogozin a menționat pe contul sau de twitter că va trimite unioniştilor  de la Chișinau un album întreg cu fotografii nereuşite ca reactie la  arderea portretului lui sau  în faţa ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău.

Dmitrii Rogozin a scrisr: „Nu ştii niciodată de unde poate sa-ţi vină faima. Voi trimite unioniştilor un album plin de poze nereuşite”, a notat Rogozin.

 

Reprezentanţii partidelor politice de dreapta au organizat acţiuni multimple pe 28 iunie, când s-au împlinit 73 de ani de la anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică.Partidul Liberal şi-a început ziua cu depuneri de flori la piatra comemorativă instalată în Piața Marii Adunării Naționale și au inaugurat o expoziție de tablouri dedicate victimelor deportărilor.

Prezent la acţiune, liderul PL Mihai Ghimpu, a spus că 28 iunie 1940 va rămâne ca zi de doliu în istoria Basarabiei.

Asistenţă tehnică pentru poliţia moldovenească din partea Germaniei

big-asistenta-tehnica-pentru-politia-moldoveneasca-din-partea-germaniei
Ministerul Federal de Interne din Germania a oferit o donaţie Republicii Moldova pentru consolidarea capacităţilor tehnice ale Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al Inspectoratului General de Poliţie. Este vorba de 10 truse specializate pentru cercetarea la faţa locului şi cinci seturi de aparate foto digitale.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Ion Bodrug, şi-a exprimat recunoştinţa şi profundul respect faţă de contribuţia şi suportul elocvent al autorităţilor germane în procesul de reformare al Poliției prin suport tehnic, organizarea seminarelor şi vizitelor de studii şi transfer de know-how între experţii de diferite nivele, cât şi interesului Guvernului Federal German de a asista şi în viitor poliţia Republicii Moldova, transmite TRM.

Șeful adjunct al misiunii Ambasadei Republicii Federale Germania la Chișinău, Carsten Wilms, și-a exprimat disponibilitatea Germaniei de a consolida dialogul bilateral moldo-german pe segmentul polițienesc şi a asigura o continuitate a acestei colaborări.

De asemenea, Carsten Wilms a apreciat profesionalismul poliției Republicii Moldova în reținerea unei grupări criminale, care acționa la comandă și urma să comită un omor în serie pe teritoriul German.

Accidentul din Muntenegru cauzat de niște turiști?

accident_88_99bbd0551d

O parte dintre supravieţuitorii cumplitului accident de autocar din Muntenegru, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 18 persoane şi alte 29 au fost grav rănite, au avut puterea să vorbească.

Una dintre supravieţuitoarele accidentului a declarat că şoferul a fost rugat de pasageri să încetinească, dar acesta le-a răspuns ironic.

“Cu câteva minute înainte, prietenii la care stăteam, că eu eram în picioare pe culoar între prietenii mei care erau pe scaune, prietenul meu a zis “Mai încet”. Nu s-a auzit, dar eu am strigat la el “Vă rugăm mai încet”, la care el mi-a răspuns “Şi eu v-am rugat să nu mai staţi în picioare pe culoar”. Şi asta a fost tot”, a declarat Elena Meşter pentru Ştirile ProTV.

Femeia a mai povestit că, în timpul călătoriei, stătea pe treapta dintre şofer şi ghid, însă, chiar înainte de producerea accidentului cedase locul unei alte turiste, iar, în momentul prăbuşirii, se afla în picioare pe culoar.

“Am crezut întotdeauna în ceva, dar nu că există minuni şi Dumnezeu. Acum pot spune: da, Dumnezeu există. O minune suntem noi care suntem în viaţă”, a mai spus Elena Meşter.

Primele date ale anchetei făcute de poliţiştii din Muntenegru privind accidentul care s-a produs duminică şi în care şi-au pierdut viaţa 18 români, iar alţi 29 au fost răniţi, arată că viteza excesivă ar fi cauza producerii tragediei. Potrivit anchetatorilor, şoferul autocarului n-a respectat limita de viteză pe acea porţiune de drum, care era de 40 km/h, el circulând cu 80 km/h.
Infirmă ipoteza anchetatorilor

Gheorghiţa Niţu, o profesoară de matematică din Piteşti şi supravieţuitoare a accidentului, a povestit, ieri, cum s-au derulat evenimentele: “Plouase înainte, era mâzgă pe jos. Când a luat dreapta, am văzut 3-4 tineri cu rucsacurile în spate. Bănuiesc că şi şoferul a încercat să îi evite. Am virat la dreapta, am auzit trosnitura, am auzit autocarul ieşind puţin în afara podului, apoi s-a rupt filmul, am simţit o izbitură puternică în spate”.

Mai mult: Şoferul AUTOCARULUI MORŢII, ironic până în ultima clipă. Uite CARE AU FOST ULTIMELE LUI CUVINTE – Ştiri interne | Libertatea.ro

FORBES: Lady Gaga, este “cel mai puternic muzician din lume”

pinterest.com
gandul.info

 

Lady Gaga a fost desemnată de revista Forbes cel mai puternic muzician din lume, scrie The Sun.

Cântăreaţa în vârstă de 27 de ani se află pe locul al doilea în topul 100 cele mai puternice celebrităţi realizat anual de revista americană, fiind devansată doar de către realizatoarea TV Oprah Winfrey.

Pe următoarele poziţii ale clasamentului se află regizorul Stephen Spielberg şi cântăreţele Beyonce şi Madonna.

Anul acesta, topul celor mai puternice celebrităţi este alcătuit în mare parte din muzicieni. Astfel, jumătate dintre cei prezenţi pe primele 20 de locuri ale clasamentului au această ocupaţie.

Poetul Dumitru Matcovschi a fost înmormântat

sursa foto: adevarul.ro
sursa foto: adevarul.ro

Scriitorul Dumitru Matcovschi a fost înmormântat la cimitirul din satul său natal, Vadul Rașcov, raionul Șoldăneșt alături de părinții săi.

Președintele țării Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă, oameni de cultură, dar și mai mulți băstinași și-au luat adio de la marele poet.

Mihai Volontir și-a luat și el rămas bun de la regretatul scriitor, deși este țintuit la pat de mai multă vreme.

Dumitru Matcovschi s-a stins din viaţă, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23:30,  la vârsta de 73 de ani.

Dumitru Matcovschi este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru, recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.

În mai 1989, poetul a fost implicat într-un grav accident rutier,în urma căreia a fost supus unei serii de operații la creier și a rămas în comă o jumătate de an.[Chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune.
În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate,[după ce a fost internat cu diagnosticul proces expansiv tumor cerebral de etiologie post-traumatică,ca urmare a acumulării de sânge.

Un avion s-a prăbuşit în Kazahstan

Самолет "Ан-2" разбился в Краснодарском крае

Accident aviatic în localitatea Şagan, regiunea Kîzîlorda din sudul Kazahstanului. Un avion An-2 a luat foc şi s-a părbuşit. Anunţul a fost făcut de Ministerul kazah pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Vocea Rusiei.

Un pilot în vârstă de 44 de ani a murit, iar al doilea a fost spitalizat.

Accidentul s-a produs vineri seara, în timpul unei misiuni de erbicidare a plantaţiilor de orez.

Avionul aparţinea companiei Asia Continental Airlines.

„Moldova poate obţine un regim liberalizat de vize doar cu o frontieră securizată corespunzător”

moldoveanul.md
Europa Libera

Dirk Schuebel a declarat într-un interviu pentru Radio Europa liberă Moldova poate obţine un regim liberalizat de vize doar dacă suntem siguri că toate părţile frontierei  țării sunt securizate corespunzător, astfel ca să se ştie cine intră pe teritoriul său.

Este evident că în acest moment, aşa-numitul segment central al frontierei moldo-ucrainiene  nu este controlat de autorităţile moldoveneşti. Aşa că trebuie introduse alte mecanisme pentru a asigura cel puţin un grad ridicat de informare referitor la persoanele care intră în ţară.

Acestea sunt aspecte importante pentru lupta cu terorismul, dar şi pentru securitatea generală şi aspecte legate de imigrare. Aşa că trebuie găsite nişte alternative şi aceste alternative le reprezintă punctele de control. Nu este vorba despre puncte de control a frontierei şi care ar trebui să fie prezente de-a lungul liniei administrative a celor două maluri  pentru a asigura identificarea celor care vor să călătorească pe malul drept.

Oamenii se pot înregistra acolo, dacă vor să stea în Moldova, se vor putea înregistra pe loc fără necesitatea de a o face la secţiile de poliţie ale localităţilor pe care intenţionează să le viziteze pe malul drept. Iată încă un aspect pozitiv al acestor posturi.

Nu este vorba despre nişte puncte de control a frontierei, vorbim aici despre un personal îmbrăcat în haine civile, format din angajaţi ai Ministerului de Interne care vor verifica identitatea persoanelor care intenţionează să ajungă pe malul drept.”

Referindu-se la semnarea  Acordului  de liber schimb, oficialul european a declarat că acesta va aduce o sumedenie de beneficii cetăţenilor din Moldova, companiilor. Care vor putea beneficia de o piaţă imensă de peste 500 milioane de persoane. În acelaşi timp, desigur că va îmbunătăţi lucrurile în domeniul exporturilor din UE către Moldova, care, de asemenea, sunt imperios necesare. Şi în sfârşit, dar nu în cele din urmă, desigur că vor exista mai multe sectoare incluse în schemele de comerţ, în special produsele agricole, produsele de carne, animale, care vor putea fi exportate către UE, odată cu semnarea acordului.”

Potrivit lui Schuebel, se va încerca ca procesul de aderare a Republicii Moldova la UE să decurgă pe cât se poate de rapid.

„Dar după cum ştiţi, acesta este, din păcate, un proces birocratic de durată. Acordul trebuie tradus şi împreună cu anexele la AZLSAC, dacă nu greşesc, cred că este vorba despre peste 1200 pagini care trebuie traduse în toate cele 22 de limbi ale UE, după care trebuie efectuată o examinare juridică – un proces care, din păcate, ia ceva timp.

 

 

 

Ultima zi de contestare a notelor la BAC

bac-rezultate

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la examenele de bacalaureat mai pot depune şi astăzi, 29 iunie, contestaţii. Perioada a fost prelungită cu o zi după ce siteul bac.edu.com a fost blocat din cauza a prea multe accesări, transmite IPN.

Pentru a depune contestaţii, elevii trebuie să se prezinte personal la Centrul de Bacalaureat la care au susţinut examenul, cu buletinul de identitate, şi să scrie o cerere de reevaluare.

Circa 42% din absolvenţii de liceu nu au promovat examenele de bacalaureat. Doar 4 elevi au luat note de 10 la toate examenele. Nota medie în această sesiune este 6,7. Cei care nu vor avea note de trecere nici după contestaţii, vor susţine încă o dată testul în sesiunea suplimentară, în perioada 15-20 iulie.

Anul acesta au susţinut examenele de BAC peste 28 de mii de elevi.

Procesul celor doi bărbaţi care au ucis un soldat la Londra a fost stabilit la 18 noiembrie

4707714-3x2-700x467

Procesul celor doi bărbaţi acuzaţi că au ucis prin înjunghiere un soldat în plină stradă la Londra a fost fixat la 18 noiembrie, a anunţat justiţia vineri, citată de Mediafax.

Data procesului a fost anunţată în timp ce cei doi suspecţi, Michael Adebolajo, în vârstă de 28 de ani, şi Michael Adebowale, în vârstă de 22 de ani, apăreau prin videoconferinţă în faţa tribunalului londonez din Old Bailey, din celula lor din închisoarea de maximă securitate de la Belmarsh (estul Londrei).

Cei doi suspecţi, crescuţi în Marea Britanie de către familii nigeriene creştine însă convertiţi la islam, sunt acuzaţi de crimă şi de posesie de arme de foc. Michael Adebolajo este de asemenea urmărit pentru tentativă de omor la adresa unor poliţişti.

Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că l-au ucis prin înjunghiere, la 22 mai, în plină zi şi în plină stradă, pe soldatul Lee Rigby, a apropiere de cazarma sa din Woodwick, în sud-estul Londrei. Aceştia au fost filmaţi şi fotografiaţi la locul crimei de martori însă, în aşteptarea procesului, justiţia impune anumite restricţii care interzic acordarea anumitor detalii despre acest atac.

În cursul audierii de vineri care a durat 20 de minute, cei doi bărbaţi au luat cuvântul pentru a confirma numele lor. Michael Adebolajo a solicitat din nou să fie numit Mujaahid Abu Hamza.

Ceo doi suspecţi vor fi menţinuţi în arest, iar o altă audiere a fost fixată la 27 septembrie, înainte de proces.