Băsescu: Prioritatea României trebuie să fie ca Republica Moldova să devină membră a UE

basescu_cotroceni_14729200

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, în ajunul vizitei sale de miercuri de la Chişinău, că prioritatea sa şi a României trebuie să fie ca ‘Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene’ (UE) în circa 10-12 ani.

Şeful statului român a explicat în interviu că poziţiile României şi Rusiei faţă de problema transnistreană sunt diferite, dar că acest conflict nu poate fi rezolvat decât în negocierile ‘5+2’ (părţi implicate – Chişinău, Tiraspol, mediatori: OSCE, Rusia, Ucraina, plus UE şi SUA ca observatori). Potrivit preşedintelui român, ‘Moscova vede Republica Moldova federalizată, noi o vedem unitară’ şi în acelaşi timp ‘numai Chişinăul poate stabili nivelul de autonomie pentru Transnistria’.

Totodată, Traian Băsescu a exclus posibilitatea integrării Republicii Moldova în UE cât timp nu va fi reglementat conflictul transnistrean şi cât timp pe teritoriul Republicii Moldova vor mai fi prezente trupe ruseşti. ‘Categoric, Uniunea Europeană nu va mai repeta eroarea din Cipru’, a spus preşedintele român.

‘Timpul lucrează şi eu sper să lucreze în favoarea Republicii Moldova’, a mai menţionat Traian Băsescu, care a remarcat totodată că procesul de integrare în UE este unul ‘îndelungat’, amintind că în cazul României de la acordul de asociere la aderarea la Uniune ‘a durat 10 ani’.

Timofti pe urmele lui Stalin

timofti

Iosif Vissarionovici Djugaşvili, cunoscut sub pseudonimul de Stalin, obişnuia să discute îndelung cu Veaceslav Molotov (pe numele său adevărat Scriabin), care în anii cât Stalin a fost conducătorul URSS şi, implicit, a PCUS, a ocupat diferite funcţii în partid şi în stat, cele mai cunoscute fiind: Preşedinte al Internaţionalei Comuniste, Prim-Ministru al URSS şi Ministru de Externe al URSS, calitate în care a semnat la 23 august 1939, arhicunoscutul pact Ribbentrop—Molotov de împărţire a zonelor de influenţă în Europa.

În una din lungile discuţii amicale, Molotov, care era mult mai şcolit decât Stalin, i-ar fi povestit acestuia o istorioară despre Ivan al IV-lea al Rusiei, numit şi Ivan cel Groaznic (Иван Грозный). Se spune că după ce Ivan cel Groaznic dispunea omorârea în chinuri grele a câţiva dregători de la curte sau a unor boieri răzvrătiţi, acesta, având mustrări de conştiinţă, se izola pentru câteva zile, până ce depăşea starea depresivă.

Profund uimit, Stalin i-ar fi spus lui Molotov: „…Să fi dispus omorârea unui milion-două de oameni mai înţelegeam şi eu, dar aşa pentru un om-doi, să ai mustrări de conştiinţă şi respectiv depresii, chiar nu înţeleg…

Astăzi după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, unde s-a discut despre ultimele cazuri de deces în condiţii absolut dubioase şi interpretabile, a soldaţilor în termen din Armata Naţională, preşedintele Timofti, luând act de moartea recentă a câţiva tineri a declarat, citez: „nu este o situaţie când ministrul trebuie să-şi dea demisia!”.

Desigur, domnule preşedinte Timofti, urmând această logică funebră, moartea a doi-trei tineri nu este motiv de îngrijorare, că doar nu este vorba despre un milion-două, vorba lui Stalin.

Ruşine, domnule preşedinte, pentru o astfel de gândire de om de stat. V-aţi împotmolit cu totul în (ne)înţelegerile şi algoritmul Coaliţiei pro Europene, la zămislirea căreia „prin trădare şi venalitate” aţi participat, din păcate, şi dumneavoastră.

Solidaritatea implacabilă cu indiferenţa, insensibilitatea, neglijenţa şi incompetenţa, responsabililor, aducători de moarte, vă fac, domnule preşedinte, responsabil, în mai mare măsură de moarte acestor tineri, care au vrut să trăiască, au vrut să se întoarcă acasă, să se însoare, să-şi facă casă şi masă, să aibă copii, să se bucure de viaţă.

Unde mai există în Europa un ministru al Apărării, care declară deschis şi cu nonşalanţă că este (a devenit recent) politician, care în loc să aibă grijă de ostaşii noştri, umblă mai dihai ca orice „VIP-păreasă”, pe la toate evenimentele mondene, unde se bea şampanie fină şi se fac poze lucioase.

Unde, o să mai găsiţi în Europa, domnule preşedinte Timofti, un ministru al Apărării, care în loc să umble prin unităţile militare, trudind din zi în noapte şi din noapte în zi la eradicarea fenomenului „dedovşcinei”, se ocupă de construcţia de partid, umblând prin teritoriu cu tolba plină cu promisiuni politice sau chiar electorale.

Atâta timp cât o să vă acoperiţi, domnule preşedinte Timofti, cu acordul Coaliţiei de guvernare, iar cineva în acest timp o să fie ministrul VIP-urilor, fiecare ostaş omorât în Armata Naţională, va fi pe conştiinţa dumneavoastră şi sunteţi liber în alegerea modelului „tribunalului de conştiinţă” între cel al lui Ivan cel Groaznic şi cel a lui Stalin.

Valeriu Munteanu

Povestea UIMITOARE a omului care refuză să moară

w560xh316_datsan5

Nascut in 1852 pe teritoriul Rusiei,  Hambo Lama Itigelov si-a dorit mereu sa devina calugar budist. A urmat cursurile Universitatii Budiste Buryatia reusind sa-si indeplineasca visul in 1911 fiind numit in cea mai mare pozitie din budism Pandido Khambo Lama.

In timpul Primului Razboi Mondial, Itigelov a creat o organizatie speciala, numita “Fratii Buryat“, care s-a ocupat in special cu ajutorul ranitilor, dar si sustinerea morala a soldatilor implicati in cumplitul eveniment. Organizatia a avut o activitate deosebita construind mai multe spitale unde au fost tratati mii de raniti.

 

Cativa ani mai tarziu, simtind ca “marea invatatura rosie” va pune sub dominare totala Rusia, marele calugar budist si-a sfatuit fratii de religie sa paraseasca cat mai rapid tara. Cei mai multi l-au ascultat si s-au refugiat in Tibet sau in India, dar invatatorul simtindu-si sfarsitul foarte aproape si-a scris testamentul. Avea o singura dorinta, sa fie lasat sa moara in pozitie clasica de meditatie, dupa care sa fie asa inmormantat intr-o cutie mare confectionata din lemn de pin, potrivit efemeride.ro.

 

La 75 de ani, stiind ca moartea se apropie cu pasi repezi, calugarul budist si-a inceput pregatirile pentru actul final. S-a asezat in pozitia de meditatie si dupa o anumita perioada de timp a trecut in lumea celor drepti. Dorinta i-a fost intocmai respectata si Lama a fost ingropat intr-o cutie din pin tocmai in pozitia in care murise.

 

Dupa mai multi ani, undeva pe la inceputul anilor ’70, din motive necunoscute, calugarii budisti au hotarat sa-l deshumeze pe cel care a fost ghidul spiritual al comunitatii budiste din Rusia. Spre uimirea tuturor, corpul lui Itigelov nu suferise nicio modificare si nici nu se degradase.

 

Calugarii, speriati de duritatea regimului comunist, nu au dezvaluit descoperirea efectuata si l-au ingropat la loc pe fostul maestru. Abia in 2011, corpul lui Itigelov a fost deshumat pentru a doua oara si trimis in laborator pentru a fi studiat. Acolo s-a stabilit ca fostul calugar murise abia dupa 36 de ore de meditatie si datorita fluxului imens de energie corpul nu s-a degradat. Meditatia, dar si energia pozitiva acumulata in timpul vietii au contribuit la conservarea in stare perfecta a corpului. Aceasta este doar o presupunere pentru ca o explicatie alternativa nu a fost gasita de catre oamenii de stiinta.

 

In prezent, corpul marelui maestru se afla in actuala resedinta a lui Hambo Lama, unde se poate admira in toata splendoarea sa. Cei mai multi dintre calugarii budisti sustin ca Hambo Lama Itigelov nu a murit si pentru ca a atins viata vesnica din nirvana, corpul sau refuza sa se dezintegreze.

Circulaţie restricţionată în centrul Capitalei pe 17 iulie

politisti trafic

Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă şoferii să evite mâine, 17 iulie, deplasarea pe arterele din centrul Capitalei, în legătură cu vizita preşedintelui român, Traian Băsescu, la Chişinău.

Inspectorii de patrulare mai recomandă şoferilor să parcheze automobilele în locurile special amenajate şi să se conformeze indicaţiilor poliţiştilor.

Menţionăm că Traian Băsescu este aşteptat mâine la Chişinău. Oficialul va avea întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, premierul Iurie Leancă şi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

ULTIMA ORĂ! Incendiu PUTERNIC la Ciocana

incendiu-acoperisStare de alertă pe strada Meşterul Manole din sectorul Ciocana al Capitalei, unde un depozit a luat foc. Cinci autospeciale şi 15 pompieri luptă în aceste momente cu flăcările.

Diana Ţurcanu, şefa Serviciului de presă Situţii Excepţionale a precizat pentru Deschide că în aceste momente acoperişul clădirii este în flăcări. Apelul a parvenit la ora 15.08.

UPDATE: Ţurcanu susţine că incendiul a fost stins după aproximativ 20 de minute de la intervenţia pompierilor. Potrivit datelor operative, flăcările au distrus aproximativ 10 metri din acoperişul depozitului.

Deocamdată nu se cunoaşte de la ce a izbucnit incendiul.

 

Sărăcie lucie. Doar 40 mii de persoane dintr-un milion se împrumută de la bănci

a

În Republica Moldova 40 mii de persoane dintr-un milion se împrumută de la bănci, potrivit USAID Regional Benchmarking Report.

Pentru comparație, în România numărul celor care iau credite de la bănci este 210 mii dintr-un milion de locuitori, iar în Georgia – 350 mii, iar în zona euro – 500 mii.

În ceea ce privește numărul filialelor băncilor raportate la un milion de locuitori în Republica Moldova numărul filialelor este de 100 la 1 mil. de locuitori, Rusia şi România câte 350, iar în Ucraina – 50 de unități.  La 1,000 km2, numărul filialelor băncilor comerciale în Moldova – 10 filiale, Rusia şi Ucraina câte 2 filiale, iar în România – 25.

Totodată, numărul bancomatelor din Republica Moldova este cel mai mare dintre 29 de state incluse în clasament. Astfel, în 2008 în Moldova existau circa 1,6 mii de bancomate la 1 mil. de locuitori, în 2009 – 2,4 mii, iar în 2011 – 3 mii.

În ceea ce privește statele din regiune, în Federația Rusă existau 1,5 mii de bancomate la 1 mil. de locuitori, în Ucraina circa 800, în România circa 600, iar în zona euro în jur de o mie de bancomate.

Bărbat prins cu pistolul pe Aeroportul Internaţional Chişinău

aerport

Un bărbat din Republica Moldova a fost reţinut pe Aeroportul Internaţional Chişinău, având asupra sa o armă, fără acte de provenienţă.  Pistolul de model Walther, fără cartuşe, a fost descoperit în bagajul bărbatului, care urma să zboare la Moscova.

Fiind interogat, bărbatul în vârstă de 71 de ani, a declarat că arma a găsit-o cu ceva timp în urmă, iar în bagaj şi-a pus-o întâmplător. Arma a fost ridicată de poliţiştii de frontieră şi urmează a fi supusă unei expertize.

Tot pe aeroport, poliţiştii de frontieră au reţinut o femeie, care călătorea cu un paşaport falsificat. Femeia, în vârstă de 32 de ani, a călătorit mai mult timp în Europa, în baza documentelor false. Femeia a declarat că nu cunoaşte nimic despre actele false, întrucât documentele i-au fost perfectate de către o rudă de a sa.

Persoanele care au falsificat actele riscă să fie trase la răspundere penală.

Igor Corman n-a aflat NIMIC nou la Procuratura Generală

DSC_0947-e1330094167317Preşedintele Parlamentului, Igor Corman , a efectuat o vizită la Procuratura Generală pentru a se documenta asupra proiectului de reformare a instituţiei, însă nu a ieşit cu nimic nou.

El a declarat presei că propunerile privind reformarea Procuraturii Generale vor fi elaborate până la mijlocul lui august, iar la mijlocul lunii septembrie acestea ar trebui să ajungă în Parlament, lucru care a fost anunţat şi în briefingul susţinut săptămâna trecută, de Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim şi Procurorul General, Corneliu Gurin.

Corman a precizat că are intenţia de a forma o comisie specială în Parlament care săă vină cu o expertiza juridică la acest proiect.

Precizăm că pentru reforma procuraturii vor fi alocaţi 24 milioane de euro până în 2016, din bugetul de stat şi de la partenerii externi, iar pentru anul 2014 ar putea fi cheltuiete aproximativ 16 milioane lei.

Contrabandă cu pepeni galbeni, anihilată la Criuleni

Trei tone de pepeni galbeni de contrabandă au fost confiscate de vameşi, în apropierea satului Bălţata, raionul Criuleni. Fructele de contrabandă, în valoare de circa 25 de mii de lei, urmau să fie comercializate în pieţele din Chişinău.

La întrebările colaboratorilor vamali, şoferul camionului a declarat că nu transportă nimic, ceea ce a trezit suspiciuni din partea oamenilor legii. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, nu deţinea niciun act de provenienţă a mărfii,  lotul fiind transportat prin segmentul transnistrean al ţării, prin scheme frauduloase. Şoferul a pus în aplicare schema frauduloasă pentru a se eschiva de la achitarea plăţilor vamale.

Marfa a fost confiscată, iar şoferul riscă o amendă de până la 3000 de lei.