Marinuţa crede IMPOSIBILĂ dotarea cu elicoptere a Transnistriei, de către Rusia

 

maxresdefaultFederația Rusă nu poate dota Transnistria cu elicoptere, fără acordul Republicii Moldova. Este convingerea ministrului Apărării, Vitalie  Marinuță, exprimată într-un interviu pentru Europaliberă.org

„Dacă ne uităm la toate prevederile legale, care vizează atît statutul forţelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi legislaţia internaţională, acest lucru este imposibil. Totodată, pentru a introduce în Zona de Securitate armament adăugător din Federaţia Rusă, ar fi nevoie şi de acceptul de tranzit al Ucrainei. Deţinînd preşedinţia OSCE-ului, nu cred că Ucraina va permite acest lucru. De aceea, eu sînt ferm convins că, la subiectele date, chiar dacă va fi o intenţie reală a Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, vor fi negocieri foarte dure. Guvernul Republicii Moldova şi-a exprimat, nu o singură dată, poziţia în privinţa demilitarizării regiunii transnistrene şi, în special, a Zonei de Securitate”, a spus Vitalie Marinuţa.

Ministrul susține că până acum, autoritățile din Republica Moldova nu au nici o informaţie privind intenţia conducerii Federaţiei Ruse de a dota zona din stânga Nistrului cu elicoptere. El spune că Guvernul de la Chisinau nu susține redeschiderea aerodromului de la Tiraspol pentru că nu există nicio necessitate, în contextual în care Aeroportul International Chișinau, situat la doar 60 de km distanță, acoperi toate necesitățile regiunii. 

Reacția lui Vitalie Marinuță vine după ce în presa rusă a apărut informaţia potrivit căreia Federația Rusă ar intenționa să ofere pacificatorii ruşi din regiunea transnistreană cu elicoptere. Precizăm că, anterior, Kremlinul a cerut conducerii Republicii Moldova acceptul de a relua activitatea aerodromului militar de la Tiraspol pentru necesităţile de asigurare a trupelor sale, temporar dislocate pe teritoriul ţării noastre.

Potrivit fostului şef al departamentului de externe de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak, citat de Nezavisimaia gazeta, Federaţia Rusă are dreptul să doteze pacificatorii de pe Nistru cu elicoptere în baza unui acord semnat cu Republica Moldova în 1992.

 

 

Siria: 200 de civili luaţi ostatici de grupuri islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida

Foto: Mediafax.ro
Foto: Mediafax.ro

Grupări islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida au luat ostatici aproximativ 200 de civili kurzi, după confruntări care au avut loc în două sate situate în vestul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), scrie Mediafax.ro.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puţin 100.000 de morţi.

 

FOTO: Troleibuz implicat în ACCIDENT pe strada Ștefan cel Mare

Foto: Deschide.md
Foto: Deschide.md

Accident în centrul capitalei. Un troleibuz a fost tamponat, acum cîteva minute în urmă, pe strada Ștefan cel mare din capitală. Un cititor al portalului Deschide.md, a expediat o fotografie în care se vede că troleibuzul de model nou, a fost lovit de o mașină. Deocamdată nu se cunoaște  cât de gravă a fost ciocnirea și nici nu se  știe pe ce linie activează troleibuzul.

Din imagine se vede că întâmplarea neprevăzută a cauzat dificultăți pentru ceilalți participanți la trafic.

VIDEO Directorul “Moldova-Film” acuzat că demite angajații ILEGAL

Câțiva foși angajaţi ai studioului “Moldova-Film” au organizat astăzi un flash mob, prin care şi-au dorit să aducă la cunoștința celor de la conducere că directorului instituției, Alexandru Vasilache, nu ar avea calitățile necesare unei asemenea funcții și au pledat pentru repunerea în funcție a fostului director.

Participanții la protest susțin că Vasilache i-ar fi demis ilegal și că vor protesta până când se va face dreptate.

Directorul ”Moldova-Film” se apără și spune oamenii au fost demiși, ca urmare a situației economice precare . Precizăm că protestatarii care au venit astăzi în fața Guvernului, au fost concediați cu o lună în urmă. Alexandru Vasilache este director la ”Moldova-Film” din aprilie 2011.

 

VIDEO Reporteră TV, concediată imediat după ce a mărturisit ce face în direct, în timp ce prezintă ştirile

Shea Allen, o reporteră de investigaţii de la un post de televiziune din Alabama, SUA, a fost concediată în urma unor dezvăluiri făcute pe blogul personal, relatează New York Daily News, scrie Jurnalul.ro.

Tânăra le-a spus fanilor că nu poartă sutien atunci când este în direct la TV. Drept urmare, directorii postului WAAY, care au considerat că a dezvăluit mai mult decât ar fi trebuit, au concediat-o.

“Nu port sutien atunci când sunt în direct şi cele mai bune surse ale mele sunt cei care sunt îndrăgostiţi de mine”, a scris Shea pe blog.

În plus, femeia a mai spus că urăşte ştirile pozitive, că ar fi furat corespondenţa vecinilor, că este înspăimântată de oamenii bătrâni şi că îşi urăşte partea dreaptă a feţei.

Cine sunt noii vicepreședinți de la Agroindbank

a

La conducerea de vârf a băncii Agroindbank au fost operate mai multe schimbări. Astfel, Leonid Bejenari, Victor Iuraş şi Oleg Paingu au fost desemnați în funcția de vicepreședinți iar în funcţia de membru al Comitetului de Conducere al băncii pe un termen de 5 ani a fost numit  Eugeniu Josan.

Oleg Paingu are 43 de ani, care a fost numit la funcția de vicepreședinte al Comitetului de conducere al băncii, activează la Agroindbank din 1994. Astfel acesta a ocupat funcția de Economist superior, Secţia Evidenţă şi Decontări Valutare, Direcţia Evidenţă Contabilă și organizare a calculelor în 1994, după care a deținut funcția de Şef-adjunct al Secţiei Operaţiuni, Direcţia Evidenţă Contabilă şi Organizarea Calculelor, între anii 1994 – 1999, Şef al Secţiei Evidenţă Contabilă, Direcţia Operaţiuni cu Clienţii la Centrala Băncii (1999-2000). Ulterior, între 2000- 2002, Şef-adjunct al Direcţiei Operaţiuni cu Clienţii la Centrala Băncii, iar din 2002 – Şef al Direcţiei Operaţiuni cu Clienţii la Centrala Băncii

Victor Iuraș are 40 de ani, din 2002 a ocupat funcția de Senior Relationship Manager, iar din 2005 – Șeful departamentului de risc de la Agroindbank.

Leonid Bejenari de 47 de ani a deținut funcția de șef al managementului de risc de la Agroindbank

Eugeniu Josan, care a fost numit membru al comitetului de conducere al băncii în vărstă de 39 de ani a ocupat până în prezent funcția de șef de departament de la Agroindbank.

Abateri GRAVE depistate la stațiile de deservire tehnică

poză simbol
poză simbol

Şase agenți economici care prestează servicii de instalare a utilajului de gaz în sistemul de alimentare a vehiculelor activează cu abateri grave de la prevederile legislaţiei.

În rezultatul unui control, angajaţii Inspectorului Naţional de Patrulare au depistat că la aceste staţii de  deservire tehnică sunt angajaţi oameni care nu sunt calificaţi în domeniul instalării utilajelor de gaz, întreprinderile nu deţin toate autorizaţiile necesare eliberate de autorităţile cu atribuţii de supraveghere în domeniu.

De asemenea, au fost stabilite cazuri de instalare a utilajului de gaz la posesorii de vehicule care nu deţin permisiunea eliberată de către Inspectoratul auto de stat al Direcţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră a INP.

În urma încălcărilor depistate, au fost întocmite 5 prescripţii privind înlăturarea încălcărilor ce se referă la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere care stabilesc cerinţele securităţii faţă de starea tehnică, modalitatea efectuării deservirii şi reparaţiei tehnice a vehiculelor. Totodată, au fost documentate 3 persoane fizice   care prestau servicii de instalare a utilajului de gaz fără autorizaţia sau certificatul eliberat de organele competente. Au fost întocmite 3 acte de control fiscal, cu atragerea la răspunde a agenţilor economici, pe faptul neeliberării bonurilor de plată de către angajaţi.

 

 

Cîrcotaşul Huidu ar putea sta după gratii. Împotriva sa a fost depusă o plîngere la CEDO

serbhuddidid_11847400_74969200

Se pare că Şerban Huidu nu mai vede lumina de la capătul tunelului. După ce săptămâna trecută tatăl său a fost desfigurat de un fost jandarm, de curând cârcotaşul a primit o altă veste rea, scrie libertatea.ro.

Femeia, al cărei soţ a murit în accidentul rutier provocat de Şerban Huidu, a depus plângere împotriva fostului realizator TV la CEDO. Ea nu este de acord cu soluţia dată de Curtea de Apel Braşov, prin care Huidu a primit patru ani de închisoare cu suspendare. Femeia consideră că realizatorul radio ar trebui să se afle în spatele gratiilor pentru faptele sale. În plus, nici despăgubirile acordate de Instanţă nu au mulţumit familiile victimelor.

Magistraţii de la Curtea de Apel au decis ca soţia lui Ştefan Lungu Balog să primească daune morale de 120.000 de euro şi materiale de 5.500 de lei, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi 5.000 de euro reprezentând contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus în accident. Totodată, fiul lui Ştefan Lungu Balog a obţinut în instanţă daune morale în valoare de 120.000 de euro .

Şerban Huidu a fost judecat în mai 2012 pentru pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi produs în octombrie 2011. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balog.

EXCLUSIV! Dodon NU VA CANDIDA la funcţia de primar al capitalei

Igor-Dodon-3A făcut mare tam-tam pentru a-l scoate din funcţia de primar pe Dorin Chirtoacă, dar nu are de gând să-şi înainteze candidatura la şefia primăriei Chişinău, în cadrul alegerilor locale care vor avea loc în 2014. Vorbim despre socialistul Igor Dodon, fostul contracandidat a lui Chirtoacă în campania electorală din 2011. Surse din cadrul Primăriei Chişinău au declarat pentru Deschide.md că PSRM îl va înainta la funcţia de primar pe Ion Ceban, şi nu pe Igor Dodon.

Înformaţia nu a fost negată de Dodon.

“Niciodată nu am declarat că voi candida la funcţia de primar al capitalei şi la a doua campanie. Noi vedem şi alte candidaturi”, a precizat Dodon pentru portalul nostru.

Amintim că, săptămâna trecută, consilierul municipal, Victor Gurău, a anunţat că va intra în “bătălia” pentru funcţia de primar al capitalei, el fiind singurul care a anunţat oficial intenţia de a candida pentru fotoliul de primar.

“Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte şansele mele. Eu am experienţă vastă şi conosc mai bine decât alţii problemele cu care se confruntă locuitorii capitalei”, a declarat Gurău pentru Deschide.md.