BISERICA protestantă din Germania a oficiat PRIMA CĂSĂTORIE între persoane de acelaşi sex

a

O căsătorie între persoane de acelaşi sex a fost oficiată pentru prima dată într-o biserică protestantă în Germania şi a fost înregistrată în mod oficial ca atare, a anunţat duminică postul regional public de radio din Hesse (vest), relatează AFP.

Pentru prima dată în Germania, uniunea dintre Rüdiger şi Christoph Zimmermann a fost înscrisă în registrul căsătoriilor Bisericii, a precizat postul de radio pe site. Cei doi, care erau deja într-o uniune civilă printr-un “contract de comuniune de viaţă”, au spus “da” într-o biserică protestantă de la Seligenstadt, în apropiere de Frankfurt, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune ARD.

Biserica protestantă din Hesse şi Nassau a anunţat, în iunie, că intenţionează să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex şi să le înscrie în registrele religioase pentru căsătorii. De peste şase ani, cuplurile de persoane de acelaşi sex puteau să beneficieze, deja, de o binecuvântare, în cadrul unei ceremonii, în acest land.

Căsătoria civilă între persoane de acelaşi sex nu există, ca atare, în Germania, însă cuplurile homosexuale îşi pot oficializa relaţia, începând din 2001, încheind un “contract de comuniune de viaţă”, care oferă drepturi similare cu cele oferite prin căsătorie, mai puţin în domeniile fiscal şi adopţiei. Pe de altă parte, justiţia germană a impus, în iunie, un tratament fiscal egal pentru cuplurile de acelaşi sex.

 

Tatăl lui Edward Snowden a obţinut viză pentru Rusia

a

Tatăl lui Edward Snowden, un fugar american căutat pentru spionaj, a anunţat duminică faptul că a obţinut o viză pentru a-l vizita “foarte curând” pe fiul său, refugiat în Rusia, relatează AFP.

“Avem vize (pentru Rusia), avem o dată pe care o nu o vom dezvălui, din cauza acestei întregi frenezii”, a anunţat avocatul familiei Snowden, Bruce Fein, alături de Lon Snowden, contactaţi de postul american ABC.
“Intenţionăm să mergem să îl vedem pe Edward foarte curând şi să îi găsim avocaţi specializaţi în acuzaţii de spionaj”, a adăugat avocatul.

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Spionaj (NSA), care a dezvăluit o vastă supraveghere electronică americană la nivel mondial, a obţinut la începutul lui august o viză de un an în Rusia, după ce a petrecut peste o lună în zona de tranzit pe Aeroportul Şeremetievo, la Moscova. “Am vorbit cu avocatul său rus, care ne-a spus că Edward Snowden se află în securitate”, a declarat Lon Snowden, precizând că nu a avut niciun contact direct cu fiul său. “Este epuizat. Are nevoie de o perioadă de recuperare şi să reflecteze la etapa următoare”, a adăugat acesta.

Anatoli Kucerena, avocatul rus al lui Edward Snowden, a declarat săptămâna trecută că fugarul s-a înregistrat, aşa cum prevede legislaţia rusă, în locul în care locuieşte “pe teritoriul Federaţiei Ruse”, fără să ofere alte precizări. “Ca tată, mi-ar plăcea să revină acasă, cu condiţia să aibă dreptul, ca (cetăţean) american, la o aplicare justă a justiţiei”, a mai declarat Lon Snowden. “Dacă priviţi declaraţiile membrilor Congresului, ele sunt iresponsabile şi în totală contradicţie cu sistemul nostru judiciar”, a adăugat el, apreciind că nu este respectată prezumţia de nevinovăţie. “Ceea ce vreau eu este o dezbatere deschisă la tribunal, pentru ca americanii să cunoască toate faptele”, a mai spus el. “Ceea ce am văzut până acum este un teatru politic”, a continuat el, declarându-se “dezamăgit” de conferinţa de presă susţinută de Barack Obama, în care preşedintele american a apreciat că Edward Snowden nu este “un patriot”. “Fiul meu a spus adevărul şi a sacrificat mai mult decât a sacrificat preşedintele Statelor Unite în cariera sau în viaţa sa ca american”, a subliniat Lon Snowden.

SPIONAJUL INFORMATIC: Cum funcţionează programele americane de SUPRAVEGHERE ELECTRONICĂ

a

Programele americane de supraveghere electronică dezvăluite de către fostul consultant NSA Edward Snowden au declanşat o polemică dură, obligându-l pe preşedintele Barack Obama să anunţe vineri o serie de măsuri vizând “mai multă transparenţă”.

Distincte, dar complementare”, potrivit Biroului Directorului Naţional al Informaţiilor americane (ODNI), aceste programe prevăd – primul colectarea de metadate telefonice, iar al doilea, numit PRISM, supravegherea pe Internet.

Ambele sunt reglementate de un tribunal secret, Curtea pentru Supravegherea Informaţiilor Străine (FISC – The Foreign Intelligence Surveillance Court), alcătuit din 11 judecători numiţi cu un mandat de şapte ani de către preşedintele Curţii Supreme. Acest tribunal a fost creat printr-o lege din 1978 menită să reglementeze supravegherea electronică în urma scandalului Watergate, care a avut loc cu câţiva ani mai înainte.

Barack Obama a anunţat consolidarea capacităţilor de supervizare a acestei Curţi, în prezenţa unei “voci independente” însărcinate să soluţioneze un eventual conflict cu Guvernul.

Acest program a fost creat prin articolul 215 din Patriot Act, adoptat în primele săptămâni după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. El expiră în 2015, dar, în urma dezvăluirilor lui Snowden, mai mulţi congresmeni au ameninţat că nu îl vor prelungi.

El este prelungit o dată la trei luni în baza unui mandat FISC şi obligă operatorii de telefonie americani să pună la dispoziţia Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) metadatele telefonice ale abonaţilorlor lor. Acestea nu cuprind conţinutul conversaţiei, ci numerele de telefon, ora şi durata conversaţiei.

Programul vizează să “detecteze comunicaţii între terorişti care operează în afara teritoriului Statelor Unite cu potenţiali complici în ţară”, potrivit ODNI, însă criticii Biroului denunţă lipsa unui control efectiv asupra unor potenţiale atingeri aduse vieţii private.

Aceste metadate au fost exploatate în baza unor “suspiciuni rezonabile” în aproximativ 300 de cazuri în 2012, care au condus la 12 semnalări către FBI în acelaşi an. Doar 22 de analişti din cadrul NSA au acces la ele. Metadatele sunt stocate timp de cinci ani.

– PROGRAMUL PRISM DE SUPRAVEGHERE A INTERNETULUI

Baza legală este articolul 702 dintr-o lege din 2008, adoptată în vederea reglementării interceptărilor NSA, în urma unor dezvăluiri cu privire la interceptări operate fără un mandat din partea justiţiei, în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.

Autorizarea a fost prelungită la sfârşitul lui 2012 pentru încă cinci ani. Acest program constituie “instrumentul cel mai important” al NSA în vederea identificării unor ameninţări teroriste, potrivit Agenţiei de informaţii.

El ţinteşte activităţi pe Internet (e-mailuri, conversaţii de tip chat, între altele) ale străinilor aflaţi în afara teritoriului Statelor Unite şi nu este menit să supravegheze americani sau străini pe teritoriul american. Dezvăluirea existenţei sale, la începutul lui iunie, i-a înfuriat pe unii aliaţi ai Statelor Unite, în special Germania.

Programul obligă giganţi în domeniul Internetului ca Microsoft, Apple sau Google să îşi livreze datele către NSA, în baza unui “mandat programatic” emis de FISC anual.

În schimb, NSA este obligată să prezinte rapoarte semestriale de activitate Congresului şi FISC.

Cotidianul britanic The Guardian a mai dezvăluit, la sfârşitul lui iulie, existenţa altui program de supraveghere pe Internet, numit XKeyscore (scris şi X-Keyscore) care permite supravegherea în timp real a activităţii pe Internet a unei persoane, fără să cunoască un identificator “puternic” al ţintei, ca de exemplu adresa acesteia de e-mail.

Săptămâna viitoare urmează să fie desemnat noul şef la calea ferată

a

Trei pretendenţi şi-au depus candidaturile la concursul privind ocuparea funcţiei de şef la CFM, iar la sfârşitul săptămânii viitoare, consiliul de administraţie al întreprinderii urmează să anunţe cine va conduce CFM-ul.

Candidaţii şa şefia CFM trebuie să aibă o experinţă de cel puţin 10 ani la CFM şi 8 ani într-o funcţie de conducere şi să aibă studii tehnice, economice sau juridice.

Consiliului de Administraţie al Î.S.”Calea Ferată din Moldova” a anunţat la 30 iulie 2013 desfăşurarea concursului de suplinire a funcţiei vacante de Director general – Administrator al CFM în baza Regulamentului “Pentru ocuparea funcţiei vacante de administrator al întreprinderii de stat, al cărei Fondator este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Menţionăm, directorul CFM, Vitalie Strună a fost demis de la conducerea întreprinderii la 20 iunie. Acesta a fost investit în funcția de șef al CFM în noiembrie 2011 și a fost înaintat de PL.

 

Obama: Vladimir Putin e “un puşti plictisit”

a

Vladimir Putin e puştiul plictisit din ultima bancă. Descrierea îi aparţine preşedintelui american Barack Obama. Asaltat cu întrebări despre relaţia pe care o are cu liderul de la Kremlin, Barack Obama l-a comparat pe acesta cu un elev stângaci, scrie realitatea.net

Relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia nu s-au desfăşurat niciodată în cei mai buni termeni. Dar Barack Obama le-a spus jurnaliştilor, în timpul unei conferinţe la Casa Albă, că Vladimir Putin e doar puţin ursuz.

“Nu am o proastă relaţie personală cu Putin. Conversaţiile noastre sunt oneste, sunt obtuze, deseori sunt chiar constructive. Ştiu că presa pune accent pe limbajul trupului. Pare neîndemânatic, puştiul plictisit care stă mereu în ultima bancă”, spune Obama.

Faţa posacă a lui Vladimir Putin de la ultimul tete-a-tete cu Barack Obama, la summitul G8 din Irlanda de Nord, a spus multe despre stadiul relaţiilor dintre cele două puteri. Conflictul fără sfârşit din Siria, mai nou, scandalul de spionaj din jurul lui Edward Snowden şi interdicţiile aplicate homosexualilor la Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci cântăresc greu în cooperare SUA-Rusia. În consecinţă, liderul american a luat decizia să anuleze o reuniune programată la Sankt Petersburg cu omologul său rus, cu ocazia summitului G20 din septembrie.

Unitatea militară de la Târgoviște unde a fost executat Ceaușescu devine muzeu

a

Fosta unitate militară din Târgovişte unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu va fi punct muzeal al Complexului Curtea Domnească, urmând să fie deschis pentru vizitatori în luna septembrie. Potrivit directorului Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina, vizitatorii vor putea să vadă zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.Au fost revopsite interioarele clădirii cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie. Sunt nişte paturi simple, de cazarmă. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire şi de înlocuirea geamurilor.

La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soţii Ceauşescu înainte de execuţie sunt gratii. În cameră sunt trei paturi, unul dintre ele pentru soldatul care îi păzea. Clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani. Am amenajat ca atare holurile, spaţiul comandantului, acolo unde li s-a luat tensiunea înainte de a se pune în practică sentinţa. De asemenea, amenajăm camera în care a funcţionat acel tribunal şi, nu în ultimul rând, dormitorul în care soţii Ceauşescu au petrecut ultima noapte.Vizitatorii vor vedea zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Punctul muzeal va funcţiona ca expoziţie a Muzeului de Istorie. Ne-am gândit ca pe lângă aceste spaţii pe care le-am amenajat să avem în holul central o expoziţie legată de şcoala de cavalerie, pentru că nu trebuie uitat faptul că această clădire este un monument istoric, în perioada 1893-1914 a existat aici Şcoala de cavalerie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Cârstina.

El a precizat că punctul muzeal va fi deschis pentru vizitatori în luna septembrie.

Au construit un zgârie-nori, dar au uitat să instaleze lifturi

a

Un zgârie-nori cu 47 de etaje şi cu altitudinea de 200 de metri conceput cu scopul de a ajunge cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa are, doar cu câteva luni înainte de terminarea construcţiei, o problemă esenţială: dezvoltatorii nu au inclus un ascensor în proiect, potrivit Mediafax.

Turnurile InTempo din Benidorm, un oraş din provincia Alicante, Spania, erau concepute iniţial să aibă doar 20 de etaje, dar dezvoltatorii au hotărât să crească proiectul la 47 de niveluri şi la 200 de metri, clădirea fiind menită să devină “o viziune a viitorului” şi un simbol al ieşirii Spaniei din criza financiară, scrie dailymail.co.uk.

Imobilul este dotat cu ascensor pentru primele 20 de etaje, dar de la acest punct în sus există doar scări, iar în clădire nu mai este disponibil spaţiu pentru includerea unui alt echipament de ascensor.

Controversa în jurul turnurilor din Benidorm s-a accentuat în ultimele săptămâni, după plecarea echipei de arhitecţi. Aceştia au demisionat, în ciuda faptului că ultimele opt etaje din proiect, care erau menite să unească cele două turnuri de grădini şi piscine, au rămas incomplete.

 

Statistici îngrijorătoare în stânga Nistrului, Producţia industrială s-a comprimat cu 25%

a

Producţia industrială din Transnistria s-a redus cu 24%, la 289,6 mil. USD în primul semestru din 2013 faţă de aceeași perioadă a anului precedent, anunţă Serviciul de Statistică de la Tiraspol.

Diminuarea producţiei industriale a fost influențată în mare parte de reducerea cu aproape 100% a producţiei gigantului metalurgic de la Râbniţa şi a industriei electro-energetice a regiunii, care s-a comprimat cu 19,2%, la 126,5 mil USD.

Pe de altă parte, în industria alimentară producția crescut cu 31,1%, la 58,3 mil USD, industria ușoară (+14,7%), la 50,8 mil USD, industria producătoare de mașini și de prelucrare a metalelor producția a crescut cu (+3,65), la 20,4 mil USD. În industria  chimică volumul producţiei s-a majorat cu 28,9% – până la $9,9 mil. În industria materialelor de construcții producția s-a redus cu 23,4 la sută – până la 14,2 mil USD. În industria făinii și crupelor valoarea producţiei a constitut 6,7 mil USD

Leul se prăbuşeşte. Euro trece pragul de 17,01 de lei

a

Cotaţia monedei unice faţă leul moldovenesc a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani astfel încât Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru mâine un curs oficial de 17,0164 de lei pentru un euro.

Experţii explică deprecirea leului faţă de de euro prin deprecierea monedei unice pe pieţele internaţionale faţă de dolarul american. Astfel că, în week-end un euro este cotat pe piaţa internaţională la 1,33913 USD.

La un nivel record faţă de euro, leul moldovensc a ajuns la 9 octombrie 2011 când moneda unică valora 16,9996 lei.

Deprecierea leului faţă de euro ar putea influența majorarea preţurilor la anumite categorii de produse din import, în condiţiile în care cu mai mulţi lei moldoveneşti importatorii achiziţionează aceiaşi sumă de euro. Totodată deprecierea euro nu este deloc benefică nici pentru cei care au de achitat împrumuturi în euro cu echivalentul în lei.