Au fost alese zece personalităţi care vor primi Premiul Naţional

images (3)Comisia pentru decernarea Premiului Naţional, a ales astăzi zece premianţi ai ediției 2013, în urma procedurii de vot secret.

La categoria cultură şi artă au fost desemnaţi: pictoriţa Eleonora Romanescu; compozitorul şi dirijorul Gheorghe Mustea; artistul vocalist Mihail Munteanu; cineastul, regizorul şi producătorul Victor Bucătaru, precum şi scriitorul Spiridon Vangheli.

Trei premii vor fi acordate la categoria ştiinţă : colectivul de autori Ion Ababii; colectivul de autori Andrei Munteanu și Maria Goncearuc, doctor habibilit în Agricultură, conferențiar cercetător.

La categoria tehnologii va fi acordat un singur premiu: Nicolae Eremia, doctor habilitat în Agricultură în elaborarea tehnologiilor în obținerea produselor apicole. De asemenea, tot un singur premiu va fi acordat şi la categoria sport. Acesta va fi acordat lui Petru Caduc, antrenorul lotului naţional de box.

Comisia precizează că, candidatura regretatului regizor Victor Bucătaru a fost recunoscută perfect eligibilă în virtutea faptului că la momentul depunerii dosarului până la data limită (5 august 2013) era în viață, astfel încât dosarul a întrunit toate cerințele prevăzute de regulament.

Înmânarea premiilor va avea loc pe data de 26 august, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, în cadrul festivităţii dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova. Valoarea Premiului Național constituie 100 mii lei.

În lista candidaţilor înaintaţi la concursul pentru decernarea Premiului Naţional, ediția 2013, au fost incluse, în total, 31 de personalităţi.

 

 

 

 

Inundaţiile au făcut peste 100 de morţi în China

inundatii1Inundaţiile care afectează două regiuni ale Chinei au făcut în ultimele zile peste 100 de morţi şi cel puţin 115 dispăruţi, conducând la evacuarea a sute de mii de persoane, a informat luni mass-media chineză, relatează AFP, citat de Agerpres.ro.

Inundaţiile care au căzut în partea de nord-est a ţării au provocat inundaţii considerate de agenţia Xinhua drept ‘cele mai grave din ultimele decenii’. Aici inundaţiile au făcut 72 de morţi şi peste 100 de dispăruţi, în timp ce în sud vremea nefavorabilă a provocat 33 de decese, în special în provincia Guangdong, a informat Ministerul Afacerilor Civile.

Peste 500.000 de persoane au fost evacuate în această provincie unde au fost semnalate de asemenea opt persoane dispărute, a precizat ministerul. Reţeaua de transport, în special cea feroviară, a suferit întârzieri, în special în capitala provinciei Guangzhou.

Peste 2.800 de militari au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de salvare, a precizat agenţia Xinhua.AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu)

 

 

VIDEO// Are doar 17 ani, dar e AS în spargerea locuinţelor. Acţionează la Botanica

Un minor de 17 ani, originar din Dubăsarii Vechi, ar putea face până la 10 ani de puşcărie după ce a spart mai mjulte locuinţe din sectorul Botanica al capitalei.

Conform datelor preliminare bănuitul, cercetat şi anterior pentru furt, ar fi pătruns în cel puţin trei locuinţe din sectorul Botanica prin „forţarea geamului”. El acţiona pe timp de zi şi ţintea locuinţele a căror geamuri erau uşor de deschis.

Potrivit pătimaşilor, din locuinţe au dispărut bijuterii din aur, bani, laptopuri, aparate foto, şi alte bunuri materiale. În contextul dat poliţiştii au iniţiat acţiunile de urmărire penală menite să depisteze şă să ridice lucrurile furate de la cumpărători.

În privinţa băiatului au fost pornite mai multe cauze penale, care prevede o pedeapsă cu privare de libertate pe un termen de la 5 până la 10 ani. Actualmente, minorul este cercetat penal în stare de libertate.

Moscova a avertizat Kievul în legătură cu semnarea unui acord “sinucigaş” cu UE

harta_politica_RusiaRusia a avertizat duminică Ucraina că, în cazul semnării unui acord “sinucigaş” cu UE, Moscova va înăspri controalele pentru produsele ucrainene la frontiera dintre cele două ţări, aflate într-un conflict cu motivaţie politică, scrie Mediafax.ro.

Patronatul ucrainean a anunţat miercuri că mărfuri ucrainene întâmpină dificultăţi la trecerea frontierei cu Rusia, iar premierul ucrainean a legat aceste probleme de refuzul Kievului de a se integra în Uniunea Vamală cu Rusia, Kazahstan şi Belarus, condusă de Moscova.

“Serviciile vamale ruseşti au luat măsuri preventive legate de pregătirea modificării reglementării controalelor în cazul în care Ucraina va semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţia RIA Novosti.

“Pentru moment, încă nu am tras concluzii (…), însă, din precauţie, ne pregătim să înăsprim controalele vamale, în cazul în care Ucraina va face pasul sinucigaş să semneze un acord de asociere cu UE”, a adăugat el.

 

Premierul rus Dmitri Medvedev şi omologul său ucrainean Mikola Azarov au convenit, în timpul unei discuţii telefonice purtate duminică, asupra faptului că este “indispensabil de rezolvat în manieră constructivă” problemele comercial-economice apărute recent, potrivit unui comunicat al Guvernului rus.

Autorităţile ruse neagă însă că ar fi declanşat un “război comercial” motivat politic împotriva vecinului ucrainean.

Însă patronatul ucrainean apreciază că măsurile aplicate la vama rusă ar suspenda, “de facto, exporturile pentru o durată nedeterminată”.

Moscova presează de mai mulţi ani Ucraina să renunţe la orientarea proeuropeană pentru a-şi îndrepta atenţia către Est şi să se integreze în Uniunea Vamală formată până în prezent de Rusia, Kazahstan şi Belarus.

Cu toate acestea, Ucraina, o fostă republică sovietică vecină UE, oscilează începând din 1991 – anul în care a obţinut independenţa – între Rusia şi Occident. Preşedintele Viktor Ianukovici încearcă din momentul în care a sosit la putere, în 2010, să consolideze legăturile cu UE, rămânând în acelaşi timp în relaţii favorabile cu Rusia.

Relaţiile dintre Kiev şi UE s-au degradat considerabil după încarcerarea, în 2011, a fostului premier Iulia Timoşenko, ce ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, condamnare denunţată de UE ca fiind o persecuţie politică.

Semnarea unui acord de asociere între UE şi Ucraina este în mod constant amânată din cauza dosarului Timoşenko.

FOTO// “Eroina” Domnica Cemortan îşi apără demnitatea pe FB. Se bucură de susţinerea unui comentator politic

Foto: Facebook.com
Foto: Facebook.com

Comentatorul politic Roman Mihăeș se laudă pe Facebook că a cunoscut-o pe Domnica Cemortan, moldoveanca implicată în scandalul cu naufragierea  navei de croazieră „Costa Concordia” şi ne asigură că fata este demnă de tot respectul . Mihăeş a postat o fotografie în care apare, la o terasă, în compania lui Cemortan, iar utillizatorii Faceboook—ului  fac haz pe seama comentator, comparându-l cu căpitanul Costa Concordia, Francesco Schetino.

Mai mult, din discuţii se vede clar că cei doi au o relaţie amicală, iar Domnica chiar îl tutuieşte pe Mihăieş.

“Stimaţi comentatori, Cemortan Domnica este o doamnă onorabilă, pe care sunt mândru că am cunoscuto şi căreia ii acord consultaţii juridice”, scrie Mihăeş, vădit revoltat de comentariile oamenilor.

 “Mersi Roman, apreciez ajutorul tău! …orcine poate comenta, însă să nu îmi lezeze onoarea şi demnitatea”, a replicat Cemortan.

Deocamdată nu este clar  clar ce fel de consultaţii juridice îi oferă Mihăieş lui Cemortan, cert este că în iunie recent, Domnica a anunţat că va ataca în judecată compania Costa Crociere şi presa care i-a pătat reputaţia.

MAI va face publice numele polițiștilor învinuiți de corupție

a

Ministerul de Interne urmează să facă publice numele polițiștilor învinuiți de corupție, chiar pe pagina web a ministerului.

În prezent 100 de polițiști sunt învinuiți că ar fi implicați în acte de corupție, aceștia au fost demișii după care, repuși în funcție”, a declarat ministrul de  Interne Dorin  Recean.

Menționăm că, Ministerul de Interne în prezent trece printr-o amplă reformă și vizează depolitizarea poliției și carabinierilor, demilitarizarea sistemului Ministerului Afacerilor Interne, desconcentrarea administrării, eficientizarea, care se atinge prin specializare, orientare socială și proceduri mai bune de angajare, evaluare și testare a integrității polițiștilor, pompierilor, salvatorilor și carabinierilor.

Totodată au fost operate mai multe schimbări în ceea ce privește numărul patrulelor pe străzi, numărul șefilor și al angajaților operativi.

Lucrările de reparaţie a reţelelor blochează traficul în capitală. Explicaţia Primăriei

trafic suspendat

Suspendarea traficului rutier pe tot mai multe străzi din capitală, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparaţie a reţelelor, stârneşte nemulţumirea şoferilor. Majoritatea muncitorilor lucrează la reţelele subterane pe timp de zi, iar în consecinţă traficul rutier, în special, în centrul capitalei este dat peste cap. Funcţionarii de la Primărie susţin că abia acum au fost alocaţi banii necesari pentru reparaţii şi din acest considerent lucrările au demarat pe mai multe străzi concomitent.

Potrivit şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Igor Gamreţchi, lucrările la reţele sunt efectuate conform planului de activitate, de întreprinderile “Termocom”, “Apă-Canal” şi “Exdrupo”, iar în cazul în care nu sunt suficienţi muncitori intervin şi agenţii economici.

Acum s-a rezolvat cu finanţarea şi realizăm aceste lucrări în mod de urgenţă. Cred că lumea trebuie  să se bucure pentru că municipalitatea s-a trezit, se face un lucru bun în oraş. De nu se fac reparaţii, lumea este nemulţumită, de se fac, lumea tot se plânge. Pentru noi contează să facem aceste lucrări calitativ pentru ca să nu fim nevoiţi să ne întoarcem la ele. Avem lucrări conform planului, pentru că nu putem repara o stradă până nu efectuăm lucrările subterane la reţele”, a precizat Gamreţchi.

Funcţionarul a precizat că deşi Primăria este cea care dă un termen limită pentru executarea lucrărilor, programul de intervenţie a muncitorilor este stabilit de fiecare întreprindere în parte. Doar “Exdrupo” efectuează lucrări pe timp de noapte, iar muncitorii altor înterprinderi lucrează pe timp de zi.

“Noaptea nu se lucrează, deoarece costul lucrărilor este dublu, dar şi pentru că este imposibil de efectuat lucrări de reparaţie a ţevilor pe timp de noapte”, a menţionat şeful serviciului de presă al Primăriei, Vadim Brânzaniuc.

În dependenţă de caz, termenul stabilit pentru executarea lucrărilor poate fi prelungit, la solicitarea întreprinderii responsabile.

Menţionăm că în sectorul centru al capitalei, traficul rutier a fost suspendat pe mai multe segmente de străzi. Pe strada Vasile Alecsandri, tronsonul cuprins între str. Veronica Micle şi str. Bucureşti, traficul va fi suspendat până pe 30 august. Pe strada A. Şciusev, tronsonul cuprins între G. Bănulescu – Bodoni şi str. A. Puşkin, lucrările urmează a fi executate până pe 12 octombrie. Termenul limită de efectuare a lucrărilor pe strada 31 august, tronsonul cuprins între str. Vlaicu Pârcălab şi str. Mihai Eminescu, este 30 august.

 

VIDEO // “Business” înainte de 1 septembrie

Noul an şcolar înseamnă o ocazie bună de a mai aduna nişte bănuţi pentru comercianţii rechizitelor şi a uniformelor. Asta a înţeles şi un moldovean, în vârstă de 40 de ani, care a vrut să întroducă în ţară, prin contrabandă, mai multe uniforme şcolare.

Bărbatul a fost reţinut la intrare în oraşul Briceni, la volanul unui microbuz de model “Mercedes Sprinter”, de pe ruta Hmelnițk-Chișinău.

În urma verificărilor, colaboratorii sectorului echipe mobile “NORD” au depistat în portbagajul microbuzului 100 covorașe de cauciuc și 200 bucăți de teracotă. În salonul microbuzului, în spatele televizorului au fost depistate 51 de uniforme pentru eleve și 22 de bluze tricotate, pentru dame.

Valoarea estimativă a lotului de mărfuri transportat ilegal depășește suma de 30 mii lei.

Mărfurile au fost ridicate și transmise împreună cu materialele acumulate către Secția contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Briceni.

Serviciul Vamal susţine că în preajma unui nou început de an școlar a intensificat măsurile de contracarare a transportării și comercializării ilegale a bunurilor destinate copiilor în preajma unui nou început de an școlar.

 

37 de pelerini hinduşi au murit LOVIŢI DE TREN

india-cel-putin-35-de-pelerini-hindusi-au-murit-loviti-de-tren-in-timp-ce-traversau-liniile-ferate-222057

Numărul victimelor tragediei din statul indian Bihar, unde un tren a călcat un grup de pelerini, a ajuns la 37. Cel mai probabil, numărul lor va creşte, deoarece se înregistrează zeci de răniţi, mulţi în stare gravă.

Oamenii traversau o cale ferată, îndreptându-se spre un templu apropiat, centru al pelerinajului hindus.

După incident, pelerinii înfuriaţi au dat foc la vagoanele trenului şi au luat cu asalt gara locală Dhamara.

Anual, în urma accidentelor de tren, în India mor mii de persoane.

 

O navă de război a Marii Britanii a ajuns în Gibraltar

4832727767_7ab0e3cfa6_o

Nava de război britanică Westminster a ajuns în Gibraltar, un teritoriu ce apraţine Regatului Unit al Marii Britanii, potrivit Vocea Rusiei.

Vizita fregatei are loc în cadrul unor exerciţii militare prevăzute de mai mult timp, însă care coincid cu intensificarea tensiunilor dintre Londra şi Madrid pentru controlul asupra Gibraltarului.

Spania susţine că reciful de beton construit în mare împiedică munca pescarilor spanioli. La rândul lor, autorităţile din Gibraltar afirmă că spaniolii nu au dreptul să pescuiască în această zonă.