Kiril, PRIMA ZI. Chişinău, oraşul uniformelor şi al sutanelor 4×4 (reportaj, foto)

Primii protestatari, probabil cei mai nerăbdători să-şi arunce amarul asupra Patriarhului Kiril, au ajuns la locul de adunare pe la 12:30. Erau vreo 5, în cruce.

baba 200 de ani de ocupatie

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Discutau, unii aprins, alţii în şoaptă. Şi fluturau, pe lângă statuia lui Ştefan, vreo 2 tricoloruri. Unul cu stemă, altul fără. Poliţişti, câtă frunză şi iarbă. Spre 13:00, se făcuseră de o echipă de fotbal.

baner galben la stefan

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Printre ei, cârcotaşi – suntem puţini, zicea un domn trecut de vârsta a doua, îmbrăcat ponosit, dar cu o privire dură, de vultur. De altfel, majoritatea celor prezenţi la monument erau oameni trecuţi de prima şi de a doua şi chiar de a treia tinereţe. Dar au fost, printre ei, şi tineri aflaţi la vârsta primelor proteste.

baner mare la Stefan

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Pe feţele lor se citea nemulţumirea, dezacordul neputincios, tristeţea momentului, în egală măsură cu bucuria că reuşiseră să intre în „perimetrul” păzit de uniforme. Spun asta, din cauză că, pentru mulţi a fost greu să ajungă la locul de adunare. Uniformele au interzis accesul direct, dinspre bulevardul Ştefan cel Mare şi bulevardul Bodoni. I-au lăsat să intre doar pe la coada calului. În fine, o fi şi aici vreo semnificaţie ascunsă.

baba nu vrea in urss

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Majoritatea protestatarilor purtau în piept panglica tricoloră. Mâinile lor ridicau pancarte pe care scria, chiar şi în rusă, ca să înţeleagă mai bine popa: „Vrem religie nu KGB-bişti”, „Politician sau Preot ?”, „Vrem în UE nu în URSS”.

kiril interzis la stefan

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Plecarea spre aeroport – cu troleul până la Unic şi de acolo cu rutiera. Au ajuns repejor. Dar, nu atât de repede, încât să nu vadă puzderia de uniforme din oraş. Azi, şi mâine, şi poimâine, Chişinăul va fi oraşul uniformelor şi al sutanelor. La fiecare intersecţie, de la Ismail până la viaduct, şi mai departe, de la Balcani la aeroport, câte 2, câte 3, câte 5 uniforme. Pe Balcani au trimis şi două perechi de cai.

cai

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Iar la aeroport, mulţi cai putere. Am avut impresia că intru într-o fortăreaţă. Zeci de maşini – poliţia secretă, poliţia la vedere, poliţia la sutană, sutane. Unele chiar 4×4.

popa 4x4

foto: Vadim Ungureanu

Primul microbuz cu protestatari, nici n-a apucat să opreasca în staţia de la aeroport şi a fost înconjurat de uniforme. Şi de blugi, căci, cum altfel, unele uniforme erau „sub acoperire”.

Nu ştiu câţi manifestanţi au plecat din Chişinău, dar de ajuns au ajuns mai puţin de-o sută. Ar spune unii – cam puţini. Ar spune alţii – buni şi ei. Rămâne ca fiecare să tragă o concluzie. Odată ajunşi, au desfăşurat pancartele. Fiecare sutană care urca greoi pasarela spre salonul de protocol şi-a primit porţia de vuvuzele de post. Şi huiduielile au atins apogeul când, prima maşină cu girofar plecând, oamenii au înţeles că Patriarhul celorlalţi şi-a urcat crucile în Mercedesul VIP şi s-a pornit spre Chişinău.

baner mare aeroport

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Unde, am aflat ulterior, s-a pupat călduros cu Nicolae Timofti şi s-a îmbrăţişat camaradereşte cu şeful unui partid, pe numele lui politic Vlad Filat.

protest la aeroport

foto: Valentina Ursu, Europa Liberă

Peste o vreme, n-o să mai ţin minte din excursia asta decât ce mi-a spus Margareta Cebotari: „Ar fi bine ca Patriarhul Khiril să ia exemplu de la Papa de la Roma, deoarece acesta mai face donaţii dar nu face politică şi nu se implică în treburile altor state” …

Doi români, ÎMPUŞCAŢI în Spania, într-o reglare de conturi

politia

Doi bărbaţi de naţionalitate română au fost răniţi noaptea trecută în cartierul Barajas din Madrid, capitala Spaniei. Cei doi se aflau împreună cu un cetăţean bulgar în apropierea unui bloc de locuinţe, când au fost împuscaţi de persoane necunoscute, care se aflau într-o maşină.

Unul dintre români a fost rănit în zona inghinală şi a fost internat în stare gravă, iar al doilea a fost împuşcat în fesă.

Publicaţia Madridiario.es citează surse din poliţie, potrivit cărora incidentul are la bază o reglare de conturi.

Ianukovici: Ucraina și-a făcut alegerea, Asocierea la UE

a

Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei la întâlnirea cu reprezentanții regiunilor a declarat că Ucraina și-a făcut alegerea: Asocierea la UE, scrie zn.ua.

Publicația scrie că președintele Ucrainei începe ziua cu rugăciune, pentru a avea putere să și tact în negocierile cu vecinul strategic.

Autoritățile ruse sunt nemulțumite de faptul că Ucraina urmează să semneze Acordul de Asociere, iar acum câteva zile, consilierul al preşedintelui Rusiei, Serghei Glaziev, a declarat că semnarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană de către Ucraina va însemna încălcarea Tratatului de bază ruso-ucrainean de prietenie şi colaborare.

Amintim că recent Federația Rusă a sistat importurile produselor din Ucraina. Kievul speră să semneze în noiembrie, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Acordul de Asociere la Uniunea Europeană.

Pentru Kiril contează credinţa, nu istoria

a

A fost o încercare grea pentru poporul moldovean în 200 de ani de credință, a declarat Patriarhul Kirill, în fața publicului de la Chișinău.

“După crearea Eparhiei Chișinău, credința ortodoxă a trecut printr-o nouă etapă, după care a urma perioada de ocupație. (…) Crearea Eparhiei Chișinău a fost voința poporului moldovenesc de a fi în aceeași credință cu poporul rus, în condițiile în care ambele popoare au rădăcini foarte vechi și au mers vecuri în șir alături”, a precizat Kirill.

Patriarhul a subliniat că a venit în Republica Moldova cu o inimă ușoară, or aici e o credință puternică fără să conteze istoria.

Patriarhul Kirill se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova.

Kiril, HUIDUIT la sosirea în Chişinău

4

Patriarhul Moscovei și întregii Rusii, Kirill, a fost huiduit, la sosirea pe Aeroportul Internațional Chișinău, de câteva zeci de activişti ai Platformei civice Acţiunea 2012, Consiliului Unirii şi Partidului Naţional Liberal. “Sutem de 200 de ani sub ocupaţie”, “Kiril, produs politic”, “Ajunge !”, au fost câteva din pancartele ridicate de protestatari, alături de drapele ale Republicii Moldova şi României.

 

2

Un cordon de poliţişti a avut grijă ca activiştii să nu intre în zona de protocol, unde câteva zeci de maşini ale poliţiei şi Serviciului Protecţie şi Pază de Stat aşteptau să formeze coloana oficială.

3

Kirill a susţinut în sala de protocol a aeroportului o declaraţie de presă. Jurnaliştii prezenţi nu au putut pune întrebări. Patriarhul a precizat că a venit să se roage, împreună cu poporul Moldovei pentru prezent și viitor.

Tradiția nu este doar trecutul, ci și prezentul, care se transmite din generație în generație. Este foarte important ca în aceste timpuri tradițiile să fie păstrate. Eu cred că puterea Domnului va ajuta poporul Moldovei să depășească greutățile prin care trece acum. Noi ne vom ruga pentru țara voastră, poporul vostru

Protestul organizat de activiştii Platformei civice Acţiunea 2012, Consiliului Unirii şi Partidului Naţional Liberal nu a fost autorizat şi s-a desfăşurat paşnic.

800 de polițiști vor asigura paza lui Kirill

a

Paza Patriarhului Kirill este asigurată de 800 de polițiști, care asigură și oridinea publică pe străzile capitalei.

Totodată, pe principalele străzi din capitală circulația automobilelor va fi restricționată.

Aeronava Patriarhului Rusiei, Kiril, a aterizat pe aeroportul din Chişinău, acum o oră. Patriarhul a fost întâmpinat pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Preafericitul patriarh a anunţat că scopul vizitei sale în Republica Moldova este de a se ruga pentru poporul moldovenesc.

Potrivit agendei, la 15.30 urmează să aibă loc întrevederea Preafericitului patriarh Kiril cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la Reşedinţa de Stat din str. Nicolae Iorga. 16.00-17.45 – La Palatul Naţional “Nicolae Sulac” va avea loc Ceremonia prilejuită de împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău.

18.00 – Întrevederea Preafericitului Patriarh Kiril cu Vlad Filat, ex-premierul R.Moldova. (Reşedinţa de Stat, str. Nicolae Iorga. nr.23).

19.00 – Vizită la Mănăstirea Căpriana, unde va fi săvârşită o Litie la mormîntul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Pe 8 septembrie, între orele 09.00 şi 12.00 –Preafericitului Patriarh Kiril va oficia Sfânta Liturghie în faţa Catedralei Mitropolitane “Naşterea Domnului” din Chişinău. După slujbă va urma adresarea Preafericirii Sale către credincioşi şi participanţii la serviciul divin. La slujbă vor participa reprezentanţii conducerii de vârf a Republicii Moldova, membrii Guvernului, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi ai Primăriei Chişinău.

La ora 12.30 este programată întâlnirea Preafericitului patriarh Kiril cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă. 13.00 – Recepţia oficială organizată în cinstea înaltului oaspete. La ora 16.00, Preafericitul patriarh Kiril va pleca la Tiraspol.

EXCLUSIV // Lenuța Burghilă a devenit bunică

405286_10150554875494614_1936358285_n

Acum cîteva minute, fiica interpretei Lenuța Burghilă, Maria-Augustina a  adus pe lume o fetiță la un spital din Carolina de Nord, SUA. Fetița care se va numi Raluca-Iulia, este perfect sănătoasă și seamană cu tatal ei, Darwin Casio Recla, filipinez de naționalitate.

” Aștepăm de aseară să se întîmple marele eveniment. Suntem foarte bucuroși, este prima noastră nepoțică. Am vazut-o acum cîteva clipe pe Skype și nu pot descrie emoțiile care ne încearcă pe mine și pe soțul meu, dar și pe feciorul nostru Ionuț. Cred că pentru fiecare părinte este o mare fericire să-și vadă nepoțeii,” a declarat în exclusivitate pentru deschide.md, Lenuța Burghilă.

Artista a mai adăugat că speră ca nepoțica sa, Raluca-Iulia să îi calce pe urme și să devină cîntăreață.

Maria-Augustina, fiica interpretei, locuiește de mai mulți ani în SUA unde urmează o carieră  în modeling, domeniu în care a înregistrat deja succese.

Rusia a decis: EMBARGO pe vinurile moldoveneşti

Onişcencko

Rusia va fi nevoită să introducă, în timpul apropiat, embargo la importul vinurilor moldoveneşti, anunţă şeful Rospotrebnadzor, Ghenadii Onişcenko, scrie interfax.ru. Deşi, anterior, Vasile Bumacov a declarat că la Moscova nu se discută despre interzicerea importului de vinuri moldoveneşti în Rusia, Onişcenko neagă că ar fi purtat negocieri pe marginea acestui subiect, cu autorităţile de la Chişinău.

“Are loc unul dintre cele mai rele scenarii posibile. Indiferent de poziţia oficialilor de la Chişinău vom fi totuşi nevoiţi să recurgem la măsuri extreme. Nu excludem întoarcerea la situaţia din 2006. În condiţiile înrăutăţirii situaţiei, partea rusă îşi rezervă dreptul de a lua, în mod unilateral, măsuri adecvate, pentru a împiedica importul în Rusia a produselor alcoolice de slabă calitate”, a precizat Onişcenko.

Oficialul a precizat că principala preocupare a părţii ruse ţine de lipsa unui sistem naţional de control al calităţii producţiei de vinuri, în Republica Moldova.

Menţionăm că în 2006, Rusia a interzis importul vinurilor moldoveneşti în Rusia, invocând probleme de calitate. Zeci de producători au fost nevoiţi atunci să treacă procedura de acces pe piaţa rusă pentru a relua livrarea de vinuri moldoveneşti.

Patriarhul Kiril a ajuns la Chişinău: “Am venit să mă rog pentru poporul moldovenesc”

patriarhul-kirill

Patriarhul Rusiei, Kiril, a ajuns acum câteva clipe la Chişinău. Patriarhul a fost întâmpinat pe Aeroportul Internaţional Chişinău de mitropolitul Vladimir, cu participarea Gărzii de Onoare. Preafericitul patriarh a anunţat că scopul vizitei sale în Republica Moldova este de a se ruga pentru poporul moldovenesc.

“Moldova este ţara care trăieşte cu tradiţia ortodoxă. Tradiţia este cea prin care sunt transmise valorile culturale şi spirituale. Este important ca această tradiţie să rămână vie şi să se menţină pe aceste meleaguri. Ne vom ruga din toată inima pentru ţara voastră, pentru poporul vostru. Suntem o mare familie ortodoxă, indiferent dacă din această familie fac parte ruşi, ucraineni, belaruşi. Scopul principal al vizitei mele este de a ne ruga alături de poporul moldovenesc, pentru prezent şi viitor”, a declarat patriarhul rus în cadrul unui briefing susţinut la aeroport.

La ora 15.30, Preafericitul patriarh Kiril urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele Nicolae Timofti, la Reşedinţa de Stat.

Americanii şi europenii se opun unei intervenţii militare în Siria

siria

Peste 50 la sută dintre americani şi europeni sunt împotriva unei intervenţii militare în Siria, potrivit unui sondaj “Transatlantic Trends”, care abordează chestiuni de politică internaţională, notează Agerpres.

Studiul arată că 62 la sută dintre americani se opun unei eventuale intervenţii militare în Siria. Împotrivă sunt şi 72 la sută dintre europeni. Slovacia (85%), România (82%) şi Portugalia (80%) sunt ţările ai căror cetăţeni se pronunţă clar pentru un “Nu” în privinţa unei intervenţii militare în Siria, urmate de Spania şi Germania, cu câte 75%. Sondajul arată că atitudinea ostilă unui atac în Siria a crescut, în ultimul an, în toate ţările.

Doar una din trei persoane chestionate în SUA (30%) şi 22% din cei intervievaţi în Europa consideră că ţara lor ar trebui să intervină în Siria. Sprijinul cel mai consistent pentru o astfel de acţiune se manifestă în Franţa (33%) şi Suedia (31%).

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1000 de persoane în fiecare ţară, în luna iunie a acestui an. Sondajul a fost efectuat în SUA, Turcia şi 11 state din Uniunea Europeană.