Leancă pleacă în America

a

Prim-ministrul se va afla, în perioada 25-27 septembrie, într-o vizită oficială la New York, în fruntea unei delegații a Guvernului de la Chişinău.

În seara zilei de 26 septembrie, Iurie LEANCĂ va ține un discurs în cadrul Adunării Generale ONU. Tema sesiunii din acest an este Agenda Organizației Națiunilor Unite post-2015 și obiectivele ONU de dezvoltare durabilă.

Șeful Executivului va avea și întrevederi bilaterale cu Înalți Reprezentanți ONU, printre care administratorul PNUD, Helen CLARK, şefii altor delegaţii la reuniune, dar şi cu preşedintele Lituaniei, Dalya GRIBAUSKAITE.

Componența delegaţiei a fost aprobată astăzi în ședința Cabinetului de miniștri. În SUA vor mai merge viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu CHIVERI, şi Liliana VIŢU, Consilier Principal de Stat, purtătorul de cuvânt al Premierului.

Președintele APCE, merge la Tiraspol să se întâlnească cu Evgheni Şevciuk

a

Jean-Claude Mignon, președintele APCE va merge mâine la Tiraspol să se  întâlnească cu liderul Transnistriei Evgheni Şevciuk, potrivit declarației lui Mignon.

“Autoritățile de la Tiraspol au confirmat disponibilitatea de a discuta, or noi vrem să încurajăm discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol”, a precizat Mignon.

Totodată, Mignon a subliniat că le va propune autorităţilor de la Tiraspol să se întâlnească cu cele de la Chişinău. Scopul nostru e să stimulăm dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol. Vrem ca şi populaţia din stânga Nistrului să beneficieze de Acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Ministerul Culturii mai are un viceministru

sarovcr_r_05959000

Ministerul Culturii va avea un nou viceministru. Este vorba despre doctorul în științe istorice și decanul Facultății de Istorie și Filosofie de la USM, Igor Şarov. Candidatura acestuia a fost propusă de ministrul Culturii, Monica Babuc, în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului.

Contactat de deschide.md, Igor Şarov a declarat că a fost anunţat cu o săptămână în urmă că va deveni al doilea viceministru al Culturii.

Actualul viceministru Gheorghe Postică a fost reconfirmat în această funcţie. Astfel, Ministerul Culturii va avea doi viceminiştri.

 

 

Cel mai inteligent om din lume susține dreptul la sinuciderea asistată a persoanelor bolnave în stadiu terminal

60433965

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking susține dreptul persoanelor bolnave în stadiu terminal de a putea alege sa se sinucidă si de a primi asistență în acest proces, atat timp cît sunt luate toate masurile de siguranta, informeaza Reuters.

Stephen Hawking, care se deplaseaza cu ajutorul unui scaun cu rotile, a fost diagnosticat cu o maladie neuronala degenerativa la varsta de 21 de ani, iar medicii i-au spus in acel moment ca mai are de trait cel mult doi sau trei ani.

Ajuns in prezent la varsta de 71 de ani, Stephen Hawking este unul dintre cei mai apreciati oameni de stiinta din lume, fiind cunoscut pentru lucrarile sale despre gaurile negre si pentru cartea sa“Scurta istorie a timpului” (“A Brief History of Time”),devenita un bestseller international.

In alocutiunea pe care a sustinut-o inainte de lansarea unui documentar despre viata lui, in aceasta saptamana, Stephen Hawking a spus ca a sustinut dreptul persoanelor bolnave in stadii terminale de a se sinucide, cu conditia ca persoanele in cauza sa aleaga singure acest drum.

Savantul britanic spune ca, la un moment dat, a fost conectat la aparatele de respiratie artificiala dupa ce s-a imbolnavit de pneumonie, iar medicii i-au oferit sotiei sale optiunea de a deconecta acele aparate, insa el nu isi dorea acest lucru.

Sinuciderea asistata este ilegala in Marea Britanie, iar problematica acestor persoane ale caror vieti au devenit de nesuportat face obiectul unor dezbateri ample in multe tari.

Avocatii cauzei sinuciderii asistate spun ca persoanelor capabile sa ia aceasta decizie trebuie sa li se permita sa moara cu demnitate. Opozantii ei spun ca liberalizarea legislatiei in domeniu ar putea aduce riscuri majore pentru persoanele vulnerabile.

Elvetia si cateva state americane se numara printre teritoriile in care anumite forme de eutanasie sau sinucidere asistata sunt legale in anumite circumstante.

Stephen Hawking, care a aparut ca invitat special in seriile TV celebre, precum “Familia Simpson” si “Star Trek”, spune ca mintea activa si simtul umorului reprezinta elementele-cheie ale supravietuirii sale.

Hoţii de la Luvru şi din jurul Turnului Eiffel au fost arestaţi

Foto: antena3.ro
Foto: antena3.ro

Circa 12 persoane implicate într-o serie de furturi comise în principal la Muzeul Luvru, în jurul Turnului Eiffel şi în alte câteva obiective turistice din Paris au fost arestate marţi, au anunţat surse din Poliţia franceză.

Reţinerea a fost posibilă după o anchetă care a durat mai multe săptămâni. Toate aceste personae sunt originare din ţările din Europa de Est. Între aceşti hoţi figurează şi un agent de pază din aceste obiective turistice, bănuit că a ajutat reţeaua, potrivit unei surse.

Timp de mai multe luni, problema securităţii turiştilor din capitala franceză, teatrul mai multor agresiuni comise de hoţii de buzunare, a preocupat autorităţile pariziene, scrie Mediafax. Recrudescenţa furturilor comise la Muzeul Luvru a generat o grevă a personalului instituţiei, în luna aprilie.

Munteanu și Gribincea pierd Ambasadele din Canada și Olanda

a

Igor Munteanu, și Mihai Gribincea au fost rechemați din funcțiile ambasadori prin cumul din Canada și Olanda, asta după ce săptămâna trecută ambasadori în Canada și Olanda au fost numiți Ala Beleavschi și Emilian Brenici.

Astfel, Igor Munteanu, va deține doar funcția de ambasador al Republicii Moldova în SUA, iar Mihai Gribincea în Belgia.

“Este foarte bine diplomații să aibă o activitate productivă în țara unde reprezintă interesele Moldovei”, a declarat premierul Iurie Lenacă.

Consilierul președintelui Parlamentului, Stela Stângaci, numită ambasador în Italia

a

Consilierul președintelui Parlamentului, Stela Stângaci a fost numită ambasador în Italia, potrivit hotărârii de Guvern adoptată în ședința de astăzi.

Stela Stângaci, a absolvit SNSPA-ul de la București și activat în mai multe funcții la Ministerul de Externe, iar ulterior la Ambasada Republicii Molodva în Italia în funcția de secretar și prim consilier.

Până în prezent funcția de ambasador al Republicii Moldova în Italia a fost deținută de Tudor VASILICĂ, consilier în cadrul misiunii diplomatice.

Moldovenii cheltuiesc pentru mâncare aproape jumătate din venituri

a

Moldovenii cheltuiesc pentru mâncare 43,4% din venituri, cu 0,6 puncte procentuale mai mult în trimestrul doi din 2013 faţă de trimestrul similar din anul precedent.Veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1667,2 lei, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Datele BNS relevă că salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 43,7% din veniturile totale disponibile, prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 18,8%, iar veniturile obţinute din activităţile pe cont propriu reprezintă 16,3%.

În ceea ce privește cheltuielile cea mai mare parte a fost destinată acoperirii necesarului de consum alimentar – 44,3% (cu 0,6 puncte procentuale mai mult faţă de trimestrul II anul 2012). Pentru întreţinerea locuinţei o persoană în medie a alocat 19,0% din cheltuielile totale de consum (+ 0,5 p.p. faţă de trimestrul II 2012), iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 10,6% (- 0,6 p.p). Celelalte cheltuieli au fost direcţionate pentru transport (4,9% faţă de 4,5% în trimestrul II 2012), sănătate (4,7% faţă de 4,8%), comunicaţii (4,3% faţă de 4,5%), dotarea locuinţei (3,2% faţă de 3,3%), învăţământ – 0,9 (nivelul anului precedent).

Cum au fost reţinuţi mafioţii din gruparea criminală “Borman” VIDEO

Direcţia de Poliţie Chişinău a făcut publice imagini video din timpul descinderii de ieri seara, din sectorul Ciocana al capitalei. Instituţia a confirmat că un bărbat a fost urcat, ieri, cu forţa într-un  automobil de mai multe persoane. Răpirea a avut loc pe traseul care duce spre comuna Tohatin.

Într-un comunicat al Inspectoratului General se precizează că apelul telefonic la Direcţia de Poliţie a parvenit în jurul orei 15.00. Poliţia a fost anunţată că două automobile de modele ”Wolksvagen Jetta” şi ”Mercedes E 220” au stopat un automobil de modelul BMW, blocându-l pe acostament. Potrivit martorilor, mai multe persoane au deschis focul şi au aplicat forţa, în timp ce l-au răpit pe bărbatul aflat în BMW.

Primele cercetări arată că răpirea a fost pusă la cale de doi tineri, cu vârstele de 27 şi respectiv 29 ani, domiciliaţi în capitală şi raionul Soroca. Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 30 ani, domiciliat în municipiul Chişinău.

În scurt timp, poliţiştii au reuşit să dea de urma răpitorilor. Victima a fost transportată la spital cu multiple răni, iar cei doi suspecţi au fost escortaţi la Inspectoratul de Poliţie Ciocana.

Anchetatorii au mai multe versiuni asupra celor întâmplate, dar nu au dat, deocamdată, detalii. La operaţiunea de reţinere a răpitorilor au participat echipaje ale poliţiei patrulare, precum şi grupuri speciale mobile de ofiţeri.

Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism, iar persoanele care vor fi găsite vinovate riscă până la şapte ani de închisoare.

 

Ucraina a făcut PRIMUL PAS spre Uniunea Europeană

ucraina-ue_article-main-image

Guvernul Ucrainei a aprobat, astăzi, proiectul Acordului de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

Premierul Mykola Azarov a declarat, în debutul şedinţei, că semnarea Acordului de Asociere cu UE ” va contribui la mersul consecvent al Ucrainei spre un mod de viata si calitate europene”, potrivit Interfax-Ucraina. Premierul a subliniat că documentul reprezinta “foaia de parcurs” a tarii pe care si-o doresc cei mai multi dintre ucraineni.

Proiectul de acord are 236 de pagini și include, printre altele, crearea zonei de liber schimb cu UE, notează http://incomemagazine.ro. Documentul stipulează că obiectivele asocierii sunt apropierea treptata a partilor si aprofundarea participării Ucrainei în politicile, programele și agențiile Uniunii Europene.

Kievul speră să semneze acordul de asociere la UE în timpul summit-ului Parteneriatului Estic în perioada 28-29 noiembrie la Vilnius.

Precizăm că Ucraina şi UE au început negocierile privind noul acord în 2007, iar pe 30 martie 2012 părţile au parafat Acordul de asociere şi creare a zonei de liber schimb.