Un detașament mixt, PAZĂ și GENIU, pleacă în Kosovo

a

Republica Moldova urmează să trimită militari într-o operațiune de menținere a păcii în Kosovo, potrivit unei decizii de la Guvern adoptată astăzi.

Detașamentul este format din 40 de militari, dintre care 33 pentru pază și securitate, iar 7 vor face parte dintr-o echipă de geniu.

Republica Moldova, în calitate de stat membru ONU, participă de asemenea la unele operaţiuni ONU, detaşând militari moldoveni în zonele instabile din punct de vedere al securităţii. Astfel, începând cu anul 2003, Republica Moldova a contribuit activ la misiunile internaţionale sub egida ONU în Liberia, Côte d’Ivoire, Sudan şi Georgia (până la încheierea acestei misiuni în 2009).

Ministerul Tehnologiei Informației introduce buletinul de identitate electronic

a

Ministerul Tehnologiei informației urmează să introducă buletinul de identitate electronic după ce în ședința de astăzi a Guvernului a fost adoptată o lege în acest sens.

„Această cartelă multifuncțională va asigura cetăţenilor Republicii Moldova perfectarea actelor juridice în format electronic, identificarea şi autentificarea deţinătorului in sistemele şi resursele informaţionale automatizate, accesarea și procesarea serviciilor electronice publice şi private, inclusiv în regim on-line”, a declarat Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informației.

Documentul electronic va arăta la fel ca actualul act de identitate al Republicii Moldova, dar va conţine suplimentar cip integrat şi mijloacele semnăturii digitale, a concretizat ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

ID-ul digital  va fi eliberat concomitent cu tipul existent de buletin de identitate, la solicitare. La prima documentare cetăţeanul va primi buletin de identitate obişnuit  La dorinţă,  poate fi documentat cu buletinul de identitate electronic, însă diferenţa de preţ între două tipuri de documente va fi acoperită de către solicitant.

Bomboane cu heroină pentru un deţinut din capitală

bomboane cu droguri

Angajaţii Penitanciarului nr. 13 din capitală au descoperit o substanţă asemănătoare cu heroina într-un pachet cu bomboane transmise unui deţinut în vârstă de 38 de ani. Drogurile erau ascunse într-un ambalaj de bomboane.

Potrivit informaţiilor angajaţilor penitenciari, bomboanele cu heroină au fost aduse deţinutului astăzi de către mama sa, în vârstă de 59 ani,  domiciliată în municipiul Chişinău.

Cazul a fost documentat, iar materialele au fost transmise colaboratorilor Inspectoratului de poliţie din sectorul Centru al capitalei. Substanţa ridicată a fost transmisă la expertiză.

Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, persoanele care transmit în detenţie substanţe interzise, riscă să se aleagă cu dosar penal.

 

 

 

Probă de foc pentru şoferii de maxi-taxi. Microbuzele vor fi verificate tehnic

Microbuze-Chisinau

Microbuzele care circulă pe rutele municipale de transport vor fi testate tehnic, în perioada 1-12 octombrie, anunţă Primăria Capitalei. Verificarea tehnică a microbuzelor se va efectua la staţiile de testare din municipiul Chişinău, autorizate de Ministerul Transporturilor şi  Infrastructurii Drumurilor.

Autorităţile municipale atenţionează că microbuzele ce nu vor susţine testarea tehnică, vor fi scoase de pe rute. Totodată, agenţii economici vor fi lipsiţi de dreptul de a presta servicii de transport de călători. Avertismentul îi vizează pe agenţii economici care nu îşi vor supune microbuzele testării tehnice în perioada stabilită sau dacă unităţile de transport pe care le deţin nu corespund cerinţelor tehnice.

 

BERLUSCONI i-a UIMIT pe senatorii italieni

Foto: epochtimes-romania.com
Foto: epochtimes-romania.com

Guvernul lui Enrico Letta a obţinut vot de încredere crucial, miercuri, în Senat, după ce fostul premier italian Silvio Berlusconi a provocat o surpriză, miercuri, îndemnându-i pe parlamentari să voteze pentru susţinerea Guvernului.

În total 235 de senatori dintre cei 307 prezenţi (o majoritate absolută de 153 de voturi era necesară) au votat în favoarea unei moţiuni de susţinere a Guvernului Letta, din care fac parte, începând din aprilie, formaţiuni de centru-stânga şi centru-dreapta. Şaizeci de senatori au votat împotrivă.

“Am decis, nu fără o dezbatere internă, să votăm încrederea”, a declarat Berlusconi într-o scurtă intervenţie în Senat, la patru zile după ce a provocat o criză politică. Declaraţia sa a fost primită în tăcere, senatorii fiind stupefiaţi.

VIDEO INCREDIBIL: Gestul ȘOCANT făcut de Agela Merkel!

În cadrul unei conferințe prin care CDU-CSU își sărbătorea victoria în alegerile parlamentare, Merkel a luat steagul german pe care un coleg de partid îl avea în mână exprimându-și vizibil dezacordul față de gestul colegului de a arbora drapelul, scrie evz.ro.

Atitudinea cancelarului german a fost considerată lipsită de patriotism, cu atât mai mult cu cât în sală erau prezenți zeci de jurnaliști.

Victoria blocului conservator în alegerile pentru Bundestag, desfășurate pe 22 septembrie, îi oferă cancelarului Angela Merkel al treilea mandat la conducerea guvernului.

OBAMA A CÂȘTIGAT ! Peste 30 de milioane de americani săraci primesc asigurări medicale

Foto: rvrteam.com
Foto: rvrteam.com

Obamacare, reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama, destinată să ofere, începând cu ianuarie 2014, asigurări de sănătate subvenţionate pentru milioane de americani, a intrat în vigoare ieri odată cu deschiderea înregistrărilor online.

“Legea privind asigurările medicale accesibile (Affordable Care Act) merge înainte, finanţarea sa a fost deja făcută şi nu o puteţi întrerupe”, a declarat preşedintele Barack Obama.

Legea, adoptată în 2010, se află în centrul unei dispute bugetare cu majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor, care i se opune categoric. Republicanii au cerut zadarnic anularea legii şi chiar au făcut din aceasta o condiţie indispensabilă pentru încheierea unui acord asupra bugetului federal. Astfel că impasul în care se află discuţiile a provocat paralizia parţială a guvernului începând de marţi.

Potrivit datelor din 2010 ale Biroului de recensământ, peste 50 de milioane de americani nu au acoperire medicală, scrie evz.ro. Dintre aceştia, 30 până la 33 de milioane vor beneficia de noul program de asigurări de sănătate al preşedintelui Obama până în 2016, care prevede crearea unor noi pieţe de asigurări de către guvernul federal în 36 de state, lăsând alte 26-27 de milioane fără acoperire, conform unei estimări a Biroului pentru buget al Congresului american (CBO).

Potrivit unui raport al administraţiei Obama, citat de Agerpres, preţul poliţelor de asigurare care acoperă 70% din costurile medicale se vor ridica la 328 de dolari pe lună, pentru o persoană. În cazul unei familii de patru persoane, cu un venit anual de 50.000 de dolari, preţul lunar va varia, în medie, de la 600 de dolari în Arizona la 1.069 de dolari în Mississippi.

Însă majoritatea persoanelor care cumpără aceste asigurări vor putea beneficia de subvenţii sub formă de credit fiscal.

 

Guvernul crește TAXA pe CEMODAN !

a

Valoarea neimpozabilă pentru bagajele introduse în țară urmează să fie majorată, în condițiile în care 200 de euro este o cifră mică și nu a fost modificată de câțiva ani, a declarat ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, după ce sugestia acestuia a primit aviz pozitiv la Guvern.

Arapu a subliniat că deocamdată,valoarea bagajului care urmează a fi introdus în țară urmează a fi stabilită în adoptarea politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014.

La rândul său premierul Iurie Leancă i-a sugerat ministrului Finanțelor să fie atent la respectiva modificare operată în legislație să nu fie create cozi la punctele de intrare în țară.

Acum câteva luni, Partidul Liberal a venit cu o sugestie pentru majorarea de la 200  la 500 de euro a valorii neimpozabile pentru coletele trimise de moldovenii care muncesc în străinătate,.

PL crede oportună majorarea cel puţin până la 500 euro a limitei valorii în vamă a mărfurilor expediate destinatarilor din Republica Moldova prin intermediul trimiterilor poştale internaţionale, de a descuraja transmiterea ilegală a mărfurilor de peste hotare, precum şi pentru a contribui la dezvoltarea serviciilor poştale naţionale şi la o mai bună reglementare a pieţei transporturilor internaţionale.

ȘTIRE DE RÂSU-PLÂNSU // Ziua VINULUI, sponsorizată de BERE Vitanta

ziu vinului

În acest an, Ziua Naţională a Vinului, preconizată pentru zilele de 5 şi 6 octombrie, va fi organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Sărbătoarea, care se află la cea de-a 12-a ediţie, va include recitaluri de muzică, master-classuri cu degustări de vinuri, concursuri şi expoziţii ale meşterilor populari. Sărbătoarea va fi organizată cu suportul financiar al vinificatorilor care au alocat cea mai mare parte din suma necesară. Cheltuielile pentru organizarea Zilei Naţionale a Vinului  se ridică la circa 1,2 milioane de lei, în acest an. Din cauza problemelor financiare, pentru prima dată, Ziua Vinului va fi sponsorizată și de cel mai mare producător local de bere, Efes Vitanta Moldova Brewery.

Oaspeţii evenimentului vor avea parte de câte patru ore de concert în fiecare zi de sărbătoare. Pe scena din PMAN vor urca Zinaida Julea, Fraţii Advahov, Nicolae Glib şi fiul său Isidor, ansamblul “Mugurel”, Nicolae Gribincea. Printre interpreţii de muzică uşoară care vor evolua în zilele de sâmbătă şi duminică se numără Alex Calancea Band, Cătălin Josan, Natalia Barbu, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, formaţia “FurioSnails”, Boghean Band, Cristina Stratulat, Ştefăneţ Project, Doina Sulac, trupa “Acord”, Aura şi Gicu Cimbir.

Sărbătoarea va începe pe 5 octombrie, la ora 10.00, cu programul muzical “Bun venit, oaspete drag!”. Festivitatea de deschidere va avea loc la ora 11.00. Între orele 12.00 şi 20.00, turiştii vor avea posibilitatea să viziteze standurile şi pavilioanele expoziţionale, dar şi să participe la master-calss-uri. Între orele 13.00 şi 18.00, invitaţii evenimentului vor putea efectua tururi vinicole. Între orele 18.00 şi 22.00, va avea loc spectacolul de muzică populară şi uşoară „Voie bună ca la noi!

Manifestaţiile dedicate Zilei Naţionale a Vinului vor continua şi pe 6 octombrie cu începere de la ora 10 dimineaţa, atunci când va avea loc spectacolul muzical „Dimineaţa pe răcoare!”. La ora 11.00 va începe ceremonia de decernare a premiilor concursului „Polobocul de aur”. Între orele 15.30 şi 17.00 va fi organizat atelierul „Vin şi gastronomie moldovenească”. Cea de-a doua zi de sărbătoare se va încheia cu spectacolul muzical „La mai mult şi la mai mare”.

Genericul sărbătorii din acest an este “Respect pentru tradiţii, curaj în inovaţii”.

Numerele de înmatriculare ȘMECHERE vor ARDE LA BUZUNAR

a

Ministerul Tehnologiei informației urmează să vină cu o sugestie la Guvern privind majorarea prețurilor pentru șoferii care solicită plăcuțe de înmatriculare personalizate, asta după ce premierul Iurie Leancă a spus că prețurile pentru astfel de plăcuțe sunt printre cele mai mici din regiune.

“Trebuie să facem ordine pentru plăcuțele de înmatriculare personalizate, trebuie majorat prețul de cinci ori, iar banii vor fi colectați într-un fond special și vor fi utilizați pentru proiecte sociale și creșterea siguranței rutiere”, a declarat premierul, Iurie Leancă, în cadrul ședinței Guvernului.

„Pentru cei care au pretenții de a avea numere alese trebuie să fie și costul pe potrivă”, a mai spus Leancă.

În prezent prețul plăcuțelor la comandă este între 1050 și 3900 lei. Preţurile pentru confecţionarea noilor plăci cu numerele de înmatriculare eliberate în mod ordinar sunt neschimbate: pentru auto – 390 lei; remorci – 230 lei şi moto – 190 lei.