DECIZIE ISTORICĂ. Un VERS DIN RUGĂCIUNEA “TATĂL NOSTRU” va fi MODIFICAT

foto: bespecial.ro
foto: bespecial.ro

Credincioşii catolici din Franţa au aflat, săptămâna aceasta, că un vers din cea mai populară rugăciune, “Tatăl Nostru”, va fi schimbat începând cu 22 noiembrie, potrivit libertatea.ro.

Potrivit site-ului leprogres.fr, este vorba despre versul “Şi nu ne supune pe noi ispitei” care, după o decizie de ultimă oră a Vaticanului, va fi înlocuit cu “Şi nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită”.

Vaticanul şi-a dat acordul în această vară pentru publicarea noii versiuni a traducerii complete în limba franceză a Bibliei liturgice, ultima versiune datând din anul 1993.

Această modificare va fi aplicată în Franţa începând cu 22 noiembrie.

I-a fost INTERZIS ACCESUL în România. Află de ce

interzis

Liderul si membrul fondator al gruparii extremiste HVIM (Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate), Toroczkai Laszlo, care sustine reintregirea Ungariei Mari, a fost dat in consemn la frontiera pentru refuzul intrarii in Romania, iar vamesii romani i-au interzis accesul in tara.

Incidentul a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, in timp ce Toroczkai incerca sa treaca punctul de frontiera Salonta, alaturi de sotia sa si de cei doi copii ai lor.

Au murit UCIŞI DE BUŞTENI. Imagini dramatice suprinse de camerele video

accident_socant1_300x228_65119600
actualmm.ro

Accident îngrozitor în judeţul Bistrita Năsăud. Doi oameni au murit nevinovaţi în timp ce se aflau într-o staţie de autobuz. Buştenii ce erau transportati cu un autocamion s-au desprins, după ce s-a rupt legăturile care asigurau încărcatura, scrie actualmm.ro. 

Cei doi oameni nu au avut nici o şansă în ciuda eforturilor depuse de echipajele SMURD şi ale Ambulanţei. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa – Năsăud, insp. Antonela Pop, un autotractor cu două remorci încărcate cu buşteni, într-o curbă pe DN 17, în localitatea Tureac, a intrat în balans şi din cea de-a doua remorcă au căzut buşteni care au acroşat şi accidentat doi bărbaţi aflaţi pe marginea carosabilului.

Peste două milioane de musulmani participă la PELERINAJUL DE LA MECCA

Foto: crestinortodox.ro
Foto: crestinortodox.ro

Tradiţionalul pelerinaj de la Mecca a început astăzi, adunând peste două milioane de musulmani din întreaga lume. Îmbrăcaţi în haine albe, aceştia merg în cercuri în jurul unei clădiri numite “Casa Sfântă”, unul dintre cele mai sacre monumente ale religiei islamice.

Majoritatea pelerinilor şi-au petrecut noaptea pe muntele Arafat, locul unde profetul Mahomed şi-a susţinut ultima predică, în urmă cu 14 secole.

Pelerinajul de la Mecca se va încheia cu un festival în cadrul căruia vor fi sacrificate animale precum capre şi cămile.

Autorităţile de la Riyadh au impus anul acesta o reducere a numărului pelerinilor, din cauza temerilor privind o epidemie de coronavirus, care a ucis deja 50 de persoane în Peninsula Arabă, potrivit Realitatea.net.

485 de ani de închisoare pentru trei membri ai unei grupări criminale

images (2)Trei membri ai organizației separatiste basce ETA au fost condamnaţi marţi la un total de 485 de ani de închisoare pentru atentatul cu mașină capcană în care a murit plutonierul Luis Conde de la Cruz în Cantabria în septembrie 2008.

Audiența Națională din Spania precizează că sentința stabilește și plata unor indemnizații de câte 250.000 de euro pentru văduva, respectiv fiul plutonierului.

Pedeapsa impusă celor trei membri ai comando-ului Otazua — Ińigo Zapirain, Beatriz Etxeberria și Daniel Pastor — este cea mai mare posibilă, consemnează sursa menționată. Cei trei au fost găsiți vinovați și condamnați pentru detonarea mașinii capcană în care se aflau 100 de kilograme de explozibil.

“Moartea plutonierului a fost deosebit de crudă, întrucât a murit în fața soției sale, în agonie”, se mai arată în explicația sentinței.

Acord de cooperare între Moldova şi Slovacia în domeniul dezvoltării

captură foto: Privesc.eu
captură foto: Privesc.eu

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova Natalia Gherman, va efectua,  mâine, o vizită la Bratislava, la invitația omologului său, Miroslav Lajcak.

În cadrul acestei vizite, cei doi miniștri vor semna un Acord de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi cel al Republicii Slovace  în domeniul  dezvoltării.

Republica Moldova a fost inclusă printre ţările prioritare care beneficiază de asistenţă pentru dezvoltare din partea Slovaciei din anul 2009.

O nouă condamnare la CEDO: Statul va trebui să achite peste 50 de mii de euro

curtea europeana

Autorităţile moldoveneşti urmează să achite peste 50 de mii de euro, în calitate de prejudiciu moral, rudelor unui bărbat omorât de poliţişti, în timpul unei acţiuni operative. Decizia a fost luată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, care a stabilit că bărbatul a fost ucis ilegal de către poliţişti.

Potrivit Organizaţiei Juriştii pentru Drepturile Omului, tragedia s-a produs pe 14 martie 2009, într-un bloc de locuit. Incidentul a avut loc în timp ce trei ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil căutau un suspect în clădire. Unul dintre poliţişti l-a reţinut fără niciun motiv pe Alexei Vlasi şi l-a împuşcat în cap, povestesc martorii. Victima era însoţită de alte patru persoane, care au asistat la scena de groază.

După cum relatează martorii, ofiţerii de poliţie erau înarmaţi şi foarte violenţi, iar unul dintre ei ar fi sărit la bătaie la un martor, în timp ce alţi doi alergau după Vlasi. Se pare că unul din poliţişti se cunoştea cu Alexei, se mai arată în declaraţiile martorilor. Bărbatul a murit pe loc după ce a fost prins şi împuşcat chiar în scara blocului.

De cealaltă parte, poliţiştii implicaţi în acest caz afirmă că Alexei a fost confundat cu unul dintre suspecţii care era urmărit de oamenii legii. Ofiţerul care l-a ucis pe Alexei susţine că a fost nevoit să tragă, pentru că bărbatul l-ar fi atacat cu un cuţit.

Deşi, iniţial ofiţerul de poliţie a spus că nu a dorit să-l împuşte pe Alexei şi că regretă cele întâmplate, ulterior acesta şi-a schimbat depoziţiile şi a declarat că se afla în legitimă apărare.

Chiar dacă rudele bărbatului omorât de poliţişti au încercat să-şi facă dreptate în instanţele de judecată, de fiecare dată, plângerile reclamanţilor erau respinse, pe motiv că dosarul a fost “soluţionat” de Procuratura Generală. Dosarul a fost clasat, după ce au fost luate în consideraţie doar declaraţiile poliţiştilor.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat că în acest caz a fost încălcat articulul 2 din Convenţie – “Dreptul la viaţă”. Curtea a notat discrepanţe majore dintre versiunile invocate de Guvern şi probele din dosar. Potrivit magistraţilor CEDO, poliţişti au reacţionat inadecvat în acele circumstanţe, iar aplicarea forţei letale nu poate fi justificată. Curtea a concluzionat că investigația circumstanțelor morții lui Alexei Vlasi nu a fost adecvată și nici efectivă.

Curtea a dispus ca statul să achite fiecărui dintre cei doi reclamanţi câte 25.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 3.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Reclamanţii au solicitat 180.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 6.377 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

EDITORIAL // Bufonul, CNA sau De ce se teme Vlad Filat ?

Conferinţa de presă de astăzi al liderului PLDM a fost un act curajos de fugă. Era clar din start pentru toată lumea că această ieşire trebuia făcută nu pentru a discuta problema comuniştilor şi implicării acestora în protestele de săptămâna trecută din faţa Parlamentului, ci pentru a da riposta acuzaţiilor aduse de omul de afaceri ( controversat sau nu – decideţi singuri) Renato Usatîi.

Deşi a vrut să para că nu-i aşa, orice om cu mintea limpede îşi dă bine seama că în cadrul acestei conferinţe presa îl va întreba pe Filat despre acuzaţiile aduse de Renato Usatâi. S-a mizat pe asta din start. Ştiind prea bine felul în care gândesc unii oameni din politica moldovenească îmi şi închipui cum a fost organizată conferinţa: “Iaca cum o să facem… Anunţăm conferinţa. Eu ies şi vorbesc despre comunişti şi despre ţară şi despre toate câte oleacă. Cand termin toată povestea asta, jurnaliştii o să-mi pună întrebări. O să mă întrebe de acela de la Moscova. Şi aici eu POC! : cine, bufonul cela ? Fiţi serioşi… Şi îl fac bufon şi tăţi ha-ha-ha… spun că voi acţiona de acum în colo în judecata pe toţi care mă acuză şi trec mai departe şi am închis problema.” Dacă credeţi că totul s-a produs altfel, e dreptul vostru…

FILAT a fugit de la raspuns. Întrebat daca a primit sau nu bani de la Renato Usatîi acesta s-a ascuns mişeleşte în tufari trimiţând presa hăăăt la Obileni, Nemţeni şi Cotul Morii să vadă ce s-a făcut acolo. După care i-a ameninţat pe toţi (inclusiv presa) că se vor trezi în procese de judecată cu măria sa, dacă vor continua, pentru că aşa nu se mai poate.  Chiar aşa, domnule ex(prin voia aliaţilor)-prim-ministru ? Să vedem pe cine va acţiona în judecată Filat. Să vedem care declaraţii sau articole îi vor părea calomnie şi câte dintre aceste procese vor fi câştigate de el.

Aşadar, din mesajul lui Vlad Filat, eu am înţeles câteva lucruri:

1. Filat nu a dezminţit sub nici o formă faptul că Usatîi i-ar fi transmis bani care nu au ajuns la destinaţie. CNA-ul, în acest caz, ar trebui să uite despre faptul că e timp de pace, iar Plahotniuc şi Filat sunt acum prieteni şi să se autosesizeze (aşa cum o făceau pe timp de război). O alt variantă este ca Usatâi să depună o cerere la Poliţie şi să expună în ea modul în care a avut loc escrocheria (dacă a avut loc).  E un fel de îndemn şi pentru Usatîi să meargă până la capăt, dacă ştie că are adevărul de partea lui.

2. Filat ameninţă presa şi pe cei care vor mai face dezvăluiri cu judecata, dar nu anunţă despre faptul că îl dă în judecată pe Renato Usatîi. Cel puţin nu a spus asta astăzi. A dat de subânţeles ceva, dar aşa ca să nu poată fi prins la cuvânt, spunând doar, în maniera-i caracteristică,  că îşi rezervă acest drept. Consider că dacă o persoană este acuzată pe nedrept de cineva e de datoria lui să meargă în aceeaşi clipă la judecată ca să-şi apere onoarea şi demnitatea, mai ales dacă reprezintă un grup destul de mare de cetăţeni. Or, în cazul lui Filat este vorba despre un partid – al doilea ca reprezentanţă în Parlament. Normal că omul va merge la judecată doar dacă ştie că are dreptate, sau măcar o parte din adevăr e de partea lui… De ce nu a făcut-o ? De ce ameninţă doar ? Poate din motivul că ştie el, Renato, ce ştie ?

3. Filat l-a numit pe Usatîi “bufon”. E stilul lui de a fugi de la răspunsuri. Doar că de data asta “Bufonul” se pare că nu e unul de ignorat. Anume pentru el a şi fost organizată conferinţa de presă, ca să-i transmită mesajul de război prin ameninţarea cu procesele de judecată. Plasat în contextul declaraţiilor legate de comunişti şi problemele majore ale societăţii acest mesaj trebuia să-i dea de gândit lui Usatîi – “vezi că eu sunt încă la putere şi s-ar putea să ai de suferit!”.

Nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm deznodământul acestei poveşti, mai ales că începutul a fost unul care a reuşit să intrige toată societatea, inclusiv prin beţele puse în roţi de o forţă invizibilă pentru ca dezvăluirile să nu aibă loc. Sunt sigur că acest război (ca să fie clar: care nu el al nostru) va fi unul spectaculos cu multe lovituri sub centură de care se teme atât de mult Vlad Filat, mai ales după ce le-a primit şi de la actualii colegi de coaliţie. Vorba ceea – tot păţitu-i priceput.

P.S. Nu suntem avocaţii lui Renato Usatîi şi nici ai lui Vlad FILAT. Până la proba contrarie îi credem pe ambii, doar că tabloul pe care-l avem acum nu-l prea favorizează pe ex-premier: acesta este acuzat de escrocherie, iar el tace…

O profesoară de matematică, REŢINUTĂ. Este acuzată că DEŢINE UN BORDEL

Foto: joker-giurgiu.blogspot.com
Foto: joker-giurgiu.blogspot.com

O profesoară de matematică de la şcoala gimnazială numărul 13 din Minsk a fost reţinută, sub acuzaţia că ar deţine un bordel.

Anchetatorii au descoperit că bordelul a funcţionat din anul 2007, iar în ultima perioadă aici “lucrau” cincisprezece prostituate, însă nu sunt publicate informaţii că la bordel ar fi lucrat şi eleve.

Potrivit “Vocea Rusiei”, care îl citează pe un anchhetator, se ştie că profesoara „a dus o activitatea extraşcolară activă cu elevele din clasele mari, inclusiv în cluburi de noapte”.

Profesoara riscă o pedeapsa cu închisoarea până la 10 ani şi confiscarea bunurilor. Şcoala numărul 13 este considerată una dintre cele mai bune din Belarus.