Mii de oameni au participat la MARȘUL UNIRII Basarabiei cu România (FOTO)

steag_1_05719400
foto:romaniatv.net

Câteva mii de oameni din România şi Republica Moldova au participat la “Marşul pentru Basarabia”. Timp de peste două ore, ei au străbatut  Bucureştiul, pe traseul Guvern – Palatul Parlamentului. Participanţii au militat  pentru unirea cu Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Platforma Civică Acţiunea 2012, o coaliţie cu peste 30 de ONG-uri.

Cele câteva mii de persoane care iau parte la această manifestare au strigat  lozinci precum “Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, “Doar o ţară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, “Vrem frăţie, prin unire, pe vecie”, “Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară”,  “Vrem Unirea”, ori “Sângele apă nu se face. Unire!”

Reprezentăm în stradă vocea marii majorităţi a poporului român care îşi doreşte ca Basarabia să fie prioritate naţională. Vin să o demonstreze atât cele 117.000 de semnaturi colectate din toate judeţele ţării pentru o lege menită să aducă Basarabia mai aproape de casă, cât şi cele mai recente cercetări sociologice ale căror rezultate plasează Unirea printre subiectele de maxim interes pentru români”, a declarat Cristian David, co-preşedinte al Platformei Civice Acţiunea 2012, principalul organizator al marşului.

steag_3_18270200
foto: romaniatv.net

Organizatorii speră ca evenimentul să fie cea mai mare manifestaţie stradală din România pentru Unirea cu Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, evenimente similare au loc duminică la Paris, Roma, Barcelona şi New York, la iniţiativa comunităţilor de români şi moldoveni care lucrează în străinătate.

Parlamentul Rmâniei va dezbate, la sfârşitul acestei luni, un proiect legislativ de apropiere a celor două state, în favoarea căruia au semnat aproape 120.00o de români.

steag_4_59451100
foto: romaniatv.net

Fântâna “dorințelor” adună UN MILION de euro pe an. Cine se îmbogățește de pe spatele turiștilor

fontana_di_trevi_by_kokanbalik_d5kd6bz_80926800

Fontana di Trevi, fondată în anul 19 d.H., este cea mai mare fântână din Roma, un loc unde turiştii care cred în legendele oraşului aruncă monede pentru a beneficia de “puterile” vestigiului, în fiecare an peste un million de euro fiind colectaţi din apa din monument, potrivit Rome.net.

Legenda spune că dacă arunci o monedă, te vei întoarce la Roma, dacă arunci două monede, te vei îndrăgosti de un italian, şi dacă arunci trei monede, te vei căsători cu persoana pe care o vei întâlni.

Peste un milion de euro sunt aruncaţi anual de turişti în fântână, bani care din 2007 sunt folosiţi pentru un fond umanitar.

Numele fântânii, Trevi, vine de la “Tre vie”, care înseamnă “trei căi”, din moment ce fântâna este la răscrucea dintre trei străzi.

SCANDAL CU MITĂ la EUROVISION JUNIOR! Victoria ar fi fost CUMPĂRATĂ

A65D9E03-F029-4887-A0CF-10CF4508BEBE_w640_r1_s

Scandal la Concursul Eurovision Junior 2013, organizat astăzi în studiourile Televiziunii Publice. Organizatorii concursului sunt învinuiți de părinți și pedagogi că ar fi luat mită pentru a-l face cîștigător pe Rafael Bobeica, tînărul căruia  presa i-ar fi anticipat victoria, încă din primăvară.

Președintele juriului, Iulian Filip a respins acuzațiile și a declarat în casrul unei conferințe de presă că totul a fost organizat corect și transparent, iar la concurs au participat numai patru participanți, ceea ce este regretabil.

La prima ediție, care a avut loc anul trecut, au participat 14 copii, iar în acest an s-au înscris numai 5, unul dintre care s-a retras din concurs. Reprezentantul Moldovei, Rafael Bobeica va interpreta în finala care va avea loc la Kiev, pe data de 30 noiembrie, piesa “Cum să fim”.

 

O celebră cîntăreață de jazz A MURIT în urma unui atac de cord

cantarea-a-de-jazz-gloria-lynne-a-murit-in-urma-unui-atac-de-cord-97028

Cunoscuta cântăreață de jazz Gloria Lynne a murit în urma unui atac de cord cu doar câteva săptămâni de a împlini 83 de ani, relatează New York Daily.

Lynne s-a născut în Harlem și a fost fiica unei cântărețe de gospel.

Ea a cântat încă din adolescență, urcând deseori pe scenă cu Ella Fitzgerald, Ray Charles sau Johnny Mathis.

Gloria Lynne a devenit celebră datorită unor piese precum ”I Wish You Love” sau ”I’m Glad There Is You”.

Ultima sa rerpezentație a avut loc în luna august a acestui an, în New York.

Lynne se afla într-un centru pentru vârstnici.

O NOUĂ explozie în Siria. Cel puțin 30 de morți la Hama

imageResize (1)

Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața duminică și alte câteva zeci au suferit răni în urma exploziei unei mașini-capcană la periferia orașului Hama, în centrul Siriei, a informat agenția de presă SANA, potrivit căreia este vorba de un ‘atac terorist sinucigaș’, transmite EFE.

O sursă oficială citată de SANA nu a exclus posibilitatea ca numărul morților să crească, din cauza stării grave în care se află unii răniți.

Explozia a afectat, de asemenea, peste 20 de mașini, precum și clădiri și magazine din zonă, unde se află o fabrică de utilaje agricole.

EXPLICAȚIILE președintelui CEC: Secțiile de votare nu vor fi computerizate, pentru că moldovenii NU SUNT GATA

ciocan_57901600

Secțiile de votare vor fi computerizate iar calculatoarele conectate la un singur server, astfel încît niciun cetățean care va participa la alegeri nu va putea vota de două ori. Inițiativa, demult aplicată în practică  în țările europene, îi aparține președintelui  CEC, Iurie Ciocan care și-a dezvăluit planurile de viitor la emisiunea ” În prim-plan”.

Potrivit lui Ciocan, noua procedură va simplifica munca comisiilor electorale, care nu vor mai trebui să ducă procesele verbale în centrele raionale, iar CEC-ul va reuși să colecteze mai rapid datele cu privire la rezultatele votării. Noul sistem de vot nu va fi introdus, însă, la următoarele alegeri parlamentare pentru că societatea noastră nu are încredere încă în tehnologiile modernizate.

“Cât de mare va fi încrederea politicianului, care a pierdut alegerile, faţă de cutia neagră, numită computer? Acesta va cere renumărarea voturilor. Eu îi voi spune: poftim, trimite specialistul IT, acesta se va uita în program. El va spune: Care specialist IT, care program? Daţi-mi să ating buletinele”, a precizat Iurie Ciocan.

Următoarele alegeri parlamentare urmează să aibă loc la sfârşitul anului 2014 sau începutul lui 2015.

ALEGERI LEGISLATIVE în Luxemburg: secțiile de votare s-au deschis

imageResize

Peste 600 de secții de votare s-au deschis duminică dimineață în Luxemburg pentru alegerile legislative anticipate, cu rezultat incert pentru premierul Jean-Claude Juncker, relatează AFP.

Cele 628 de secții, deschise la ora locală 8:00 (6.00 GMT), se vor închide la ora locală 14:00 (12:00 GMT), iar primele rezultate sunt așteptate la începutul serii.

Potrivit AFP, cei 238.587 de alegători luxemburghezi urmează să-i aleagă pe cei 60 de deputați ai parlamentului unicameral, dintre candidații nominalizați de către nouă partide, variind de la extrema stângă la dreapta populistă.

Formațiunea creștin-socială CSV, a premierului Jean-Claude Juncker, ar putea pierde o parte din cele 26 de locuri pe care le deținea în Parlamentul dizolvat cu șapte luni înainte de încheierea legislaturii, în urma unui scandal care a implicat serviciile de informații ale statului. Cu toate acestea, CSV va rămâne, probabil, cel mai mare partid din Marele Ducat.

Partenerul său tradițional, partidul socialist LSAP, care a rupt alianța în această vară, ar putea înregistra, de asemenea, un declin, potrivit rarelor sondaje de opinie publicate.

Liderul socialist, Etienne Schneider (42 de ani), speră însă să-i smulgă postul de prim-ministru lui Jean-Claude Juncker (58 de ani), care a deținut această funcție timp de 18 ani.

Pentru a obține acest lucru și trimite CSV în opoziție, unde, practic, nu s-a mai aflat niciodată de la Al Doilea Război Mondial, socialiștii vor trebui să-i convingă pe liberali și pe ecologiști să formeze o coaliție tripartită, unică în istoria țării.

Jean-Claude Juncker a refuzat să ia în considerare o alianță tripartită, care, în opinia sa, nu ar asigura stabilitatea necesară pentru a face față unei economii mai puțin prospere, amenințată de abandonarea secretului bancar în 2015.

Veste TERIBILĂ pentru fanii ȘUIE PAPARUDE. Liderul formației, ÎN COMĂ după un concert

comacoma_72977300

Veste teribila pentru fanii trupei Suie Paparude! Liderul formatiei este in stare grava la spital, dupa ce s-a prabusit ca secerat cand a coborat de pe scena Re:freshTM – un sir de concerte de muzica electronica organizate in premiera la Timisoara in acest week-end.

Mihai Campineanu a cazut la pamant, imediat ce trupa Suie Paparude si-a incheiat evolutia, scrie opiniatimisoarei.ro.

El le-a spus colegilor ca are dureri puternice in piept, iar in secunda imediat urmatoare s-a prabusit in hala Fructus de pe Gheorghe Lazar unde avea loc show-ul noaptea trecuta. Cantaretul in varsta de 40 de ani s-a lovit si la fata, in cadere.

Imediat colegii si organizatorii concertelor au sunat la numarul de urgenta 112 ca sa ceara ajutor. Un echipaj SMURD a venit in cea mai mare graba la hala si l-a preluat pe Mihai Campineanu. Medicii l-au transportat la Spitalul Municipal Timisoara, unde doctorii de la urgente s-au chinuit sa il resusciteze. Potrivit acestora, Michi de la Suie Paparude a suferit un infarct.

In cursul diminetii, cantaretul a fost transferat de la Clinicile Noi la Institutul de Boli Cardio Vasculare de la Padurea Verde.

“De vina sunt stresul si oboseala. Cu o zi inainte am avut concert in Arad, apoi la Timisoara. S-a stresat mult si cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o tot aici in concert la Timisoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul de la Suie Paparude, Mihai Dobre.

MEDICAMENTELE care UCID mai ceva decît DROGURILE

drugs_medicamente_50237300

Numărul persoanelor care au murit în Statele Unite din cauza prescripţiilor de calmante s-a mărit de patru ori între 1999 şi 2010,  conform unui raport al Trust for America’s Health, citat de Business Insider.

Numărul decesurilor provocate de calmante a întercut numărul victimelor făcute de heroină şi cocaină combinat.

Mai mult de 12 milioane de oameni au abuzat de prescripţiile de calmante în 2010. Singurul medicament de care oameni abuzează mai mult este marijuana, conform unui raport al Casei Albe din 2011.

Abuzul de calmante, precum Percocet, sedative precum Valium şi stimulente precum Ritalin este deseori numit “epidemic”.

Creşterea dramatică a numărului de decese cauzate de calmante corespunde eforturilor de la sfârşitul anilor 90’ de a trata durerea cronică. Congresul american a numit perioada de după ianuarie 2001 “deceniul de cercetare şi ţinere sub control a durerii”.

Calmantele fac oamenii să fie euforici, însă pot de asemenea încetini respiraţia. Dacă prea multe astfel de substanţe sunt luate, este posibil ca respiraţia să se oprească definitiv.

 

Marș FĂRĂ PRECEDENT pentru unirea României cu Republica Moldova. UNIREA va fi cerută ASTĂZI cu un tricolor de 1200 mp

190594maxim

Peste 100 de basarabeni au cusut timp de trei săptămâni un imens steag tricolor, de 1.200 mp, pentru a-şi manifesta dorinţa de unire cu România. Drapelul va fi desfăşurat de miile de participanţi la ,,Marşul pentru Basarabia”, astăzi,  cu începere de la ora 14:00, pe traseul Guvernul României (Piaţa Victoriei)  iar ultima oprire va fi la  Palatul Parlamentului (Parcul Izvor), acolo unde luna aceasta va fi dezbătută petiția pentru unire, semnată de 117.000 de români.

Organizatorii aşteaptă ca peste 10.000 de bucureşteni să răspundă apelului lor şi să ceară factorilor decizionali ca unirea cu Republica Moldova să fie o prioritate naţională.

Summit-ul din Lituania de la sfârșitul lunii noiembrie este decisiv pentru orientarea pro-europeană a Republicii Moldova. Rusia a reacționat la încercarea Chișinăului de părăsi sfera de influență a Moscovei prin diferite acțiuni menite să intimideze Rep. Moldova, una dintre acestea fiind embargoul pus vinului moldovenesc, ramură comercială vitală a vecinilor de peste Prut.

”Deportări, înfometări, crime şi mai recent embargo-ul la importul de vinuri sunt câteva dintre metodele prin care Rusia a încercat să îi înstrăineze pe români de români. Îi aşteptăm pe toţi bucureştenii să vină la eveniment cu un steag naţional pentru a arăta că tricolorul ne uneşte pe toţi”, a declarat av. dr. Mihai Nicolae, co-preşedinte al Platformei Civice Acţiunea 2012, principalul organizator al ,,Marşului pentru Basarabia”, potrivit site-ului organizației.