Silvio Berlusconi, trimis din nou în judecată într-un caz de corupţie

berlusconi
sursa foto: forbes.ro

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost trimis în judecată, astăzi, în Napoli, pentru un caz de corupţie în care este acuzat că le-ar fi oferit bani unor senatori, relatează agenţia italiană AGI, citată de Mediafax.

Judecătorul Amalia Primavera a decis trimiterea în judecată a lui Silvio Berlusconi sub acuzaţia că ar fi oferit bani unor senatori de stânga pentru a vota în favoarea demiterii Guvernului Romano Prodi, în anul 2006.

Procesul în acest caz va începe în februarie 2014.

Avocatul lui Silvio Berlusconi, Michele Cerabona, a declarat că “infracţiunea de corupţie practic nu există”.

Satul Climăuţii de Jos, sub BLESTEMUL alunecărilor de teren

soldanesti
sursa foto: adevărul.ro

Casele câtorva locuitori din satul Climăuţii de Jos, raionul Şoldeănşi, ar putea să se prăbuşească în orice moment şi asta pentru că alunecările de teren înaintează de la o zi la alta, scrie ştirilocale.md. Potrivit autorităţilor locale, situaţia a început să se agraveze în luna septembrie, în urma ploilor abundente.

Problema a fost pusă în discuţie  la şedinţa extraordinară a Comisiei raionale Situaţii Excepţionale. Membrii comisiei au solicitat ministerelor de resort să inspecteze teritoriul afectat şi să aloce resurse financare, întrucât Primăria din localitate nu are aceşti bani.

Preşedintele raionului Şoldăneşti, Alexandru Reliţchi, a cerut deja autorităţilor competente să caute locuinţe pentru familiile care se află în pericol. De cealaltă parte, locuitorii afectaţi cer să le fie asigurate condiţii similare de cazare, în cazul în care vor fi nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.

Cifre ALARMANTE: 19 oameni şi-au găsit SFÂRŞITUL la locul de muncă

buliga

Autorităţile trag un semnal de alarmă în privinţa creşterii numărului de accidente produse la locul de muncă, în Republica Moldova. Cele mai recente date arată că, în acest an, 19 oameni, printre care o femeie şi un copil, şi-au pierdut viaţa la locul de muncă, în timpul unor accidente deosebit de grave. Alte 62 de persoane şi-au pierdut sănătatea după ce au trecut prin calvarul unor accidente de muncă, zece dintre victime fiind femei.

Potrivit datelor Inspecţiei Muncii, cele mai multe accidente se produc în domeniul construcţiilor, cel al agriculturii şi al industriei prelucrătoare. Din cele peste 300 de accidente de muncă înregistrate în acest an, aproape 70 au fost calificate ca accidente de muncă grave şi deosebit de grave. Printre acestea se numără exploziile şi intoxicaţiile. Şase persoane au fost rănite în urma mai multor explozii produse la câteva fabrici din ţară. Totodată, la o unitate de fabricare a produselor lactate, 11 persoane s-au intoxicat, în urma unei scurgeri de amoniac.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga, a îndemnat atât angajatorii, cât şi angajaţii să respecte normele privind securitatea la locul de muncă. Ministrul a inspectat, astăzi, o fabrică de mezeluri din comuna Ciorescu, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Stat al Muncii.

Datele statistice arată că, în Republica Moldova, circa 50 de mii de salariaţi activează în condiţii grele de muncă,  sub acţiunea substanţelor chimice nocive, a prafului sau a zgomotului puternic.

 

Vom trăi ca s-o vedem și pe asta? Coreea de Sud își deschide o PLAJĂ de NUDIȘTI

top-6-plaje-de-nudisti-din-lume-ce-sa-stii-inainte-sa-ajungi-pe-o-plaja-cu-nudisti-218564Autoritățile provinciei Gangwon din Coreea de Sud au anunțat planurile lor de a deschide prima plaja de nudiști din țară, în speranța că aceasta va contribui la atragerea turiștilor străini.

Potrivit France-Presse, deschiderea plajei este preconizată pentru anul 2017 și doar turiștii vor avea dreptul să pătrundă în acea zonă.

Cu toate acesta, anunțul autorițăților a trezit revolta localnicilor, scrie The Wall Street Journal.

Acesta nu este primul pas al autorițăților Gangwon făcut pentru satisfacerea mofturilor turiștilor. Anterior, a fost votată o lege prin care turiștilor le este permis să se odihnească pe plaje cu cainii lor, lege care a adus un număr record de turiști.

 

 

Vlad Filat PLEACĂ ACASĂ!

156204-vlad-filat-ap1

Preşedintele PLDM mearge mâine la baştină, în satul Lăpuşna, raionul Hânceşti la lansarea unui proiect, finanţat de UE, potrivit unui comunicat de presă al PLDM.

Este vorba despre proiectul transfrontalier “Reabilitarea Curţii medievale Lăpuşna pentru vizite turistice”.

Evenimentul va avea loc în incinta liceului din localitate.

Vladimir Filat s-a născut la data pe 6 mai 1969, în satul Lăpuşna, raionul Hânceşti.

În Etiopia a fost deschis cel mai mare observator din Africa de Est

Foto: ESA/Hubble & NASA
Foto: ESA/Hubble & NASA

Autorităţile etiopiene au deschis cel mai mare observator din Africa de Est, situat în Munţii Entoto la 3.200 de metri deasupra nivelului mării. Acesta fiind primul pas în realizarea programului spaţial naţional din această ţară, anunță Vocea Rusiei.

Proiectul, în valoare de 3,4 milioane de dolari, a fost finanţat de miliardarul Mohammed al-Amudi. De cercetări se va ocupa Societatea de Studii Spaţiale din Etiopia, înfiinţată în 2004.

Oamenii de ştiinţă au obţinut posibilitatea de a studia diferite planete, aştri, Calea Lactee şi diferite galaxii.

 

 

Rusia dorește dezvoltarea cooperării cu UE, inclusiv în domeniul energetic

Foto: RIA Novosti
Foto: RIA Novosti

Președintele rus Vladimir Putin susține că țara sa este interesată în dezvoltarea cooperării reciproc avantajoase cu Uniunea Europeană în diverse domenii, inclusiv în cel energetic.  Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri avute miercuri cu ambasadorii străini acreditați la Moscova.

“Noi suntem interesați să dezvoltăm legăturile cu Uniunea Europeană pe multiple planuri, inclusiv cooperarea energetică reciproc avantajoasă”, a afirmat Putin, potrivit RIA Novosti.

Putin a amintit că Uniunea Europeană este unul din principalii parteneri ai Rusiei, cu care realizează peste 50% din comerțul său exterior și a subliniat că Rusia este interesată și de “elaborarea unui nou acord-cadru Rusia-UE, iar în perspectivă de formarea unui spațiu economic și umanitar comun de la Atlantic până la Oceanul Pacific”.

Rusia și Norvegia, a mai subliniat Vladimir Putin, au relații avantajoase și de bună vecinătate, iar semnarea Acordului de delimitare a frontierei în Marea Barenț și Oceanul Arctic a deschis noi posibilități pentru aprofundarea cooperării bilaterale, scrie Mediafax.

În ceea ce privește relațiile dintre Rusia și Lituania, tensionate după ce Moscova a interzis la începutul acestei luni importurile de produse lactate din fostă republică sovietică de la Marea Baltică, Vladimir Putin s-a limitat să afirme, după cum relatează ITAR-TASS, că Federația Rusă este gata să coopereze cu Vilnius pe principiul “bunei vecinătăți și al respectării reciproce a intereselor”.

Disputa dintre Moscova și Vilnius a survenit și în contextul în care Lituania, țară ce asigură în prezent președinția UE, militează pentru apropierea fostelor republici sovietice de Uniunea Europeană, în cadrul Parteneriatului Estic, ceea ce suscită iritarea Rusiei, care vede în aceasta o ingerință în zona sa de influență.

Un microbuz “SE IA LA TRÂNTĂ” cu o MAŞINĂ DE TEREN, în apropiere de Chişinău

Sursa foto: captură youtube.com
Sursa foto: captură youtube.com

Registratorul video dintr-un taxi a prins momentul impactului dintre o maşină de teren şi a unui microbuz. Potrivit point.md, accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de ieri, 22 octombrie, în apropierea capitalei, pe drumul R5 “Chişinău-Vadul lui Vodă”.

Din imagini se vede cum maşina de teren loveşte din spate microbuzul care, cel mai probabil, a încetinit pentru a vira la stînga. Deocamdată însă, nu se cunoaşte cine se face vinovat de producerea accidentului. La fel nu se cunoaşte dacă microbuzul era unul de rută şi dacă, în urma impactului, a avut cineva de suferit.

http://www.youtube.com/watch?v=ld1XvYFOSXQ