
Adunarea Generală a Acționarilor de la Victoriabank a votat astăzi noua componență a Consiliului de Administrație a celei e-a doua ca mărime instituţie financiară a ţării.
Astfel, trei membrii ai Consiliului de Administrație de la Victoriabank au devenit directorul combinatului de vinuri Cricova, Valentin Bodiul. Anatolie Triteac, directorul companiei MMD şi unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cărnii din Republica Moldova şi Aliona Timofeenco, administrator al companiei Altimeea. Cei trei membri au fost înaintați de acționarii, care au cumpărat pachetul Generahon B.V (26,75%), iar ultimii doi au fost membri și în precedentul Consiliul de Administrație.
Totodată, în Consiliul de Administrație al Victoriabank a fost ales Victor Țurcan, acţionar şi fondator al Victoriabank, omul de afaceri, Ciobanu Nicolae, directorul fabricii de mobilă Anturaj și Victor Spoială, vicedirector, Roofart SRL. Candidații au fost înaintați de Victor Țurcan.
În rezerva Consiliului de Administrație a băncii au fost aleși Oleg Cervatim, care a ocupat funcția șef al departamentului economico-financiar de la Stafinserv, și Christou Konstantinos, de la ATE Bank, membru președinte.
Noul consiliul a fost ales pe patru ani și urmează să fie aprobat de Banca Națională a Moldovei.
În ceea ce privește ordinea de zi care a fost propusă de administrația băncii, pentru aprobarea modificărilor și completărilor statutului băncii, acționarii au votat unanim, iar pentr celelalte patru chestiuni: cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor la Regulamentul Consiliului de Administraţie a Băncii, Regulamentului Adunării Generale a Acţionarilor, deţinerea cotelor de participare în capitalul social al BC „VICTORIABANK” și stabilirea cuantumului retribuţiei muncii şi remuneraţiilor membrilor Consiliului de Administraţie nu au acumulat necesarul de voturi.
BERD-ul care este unul din acționarii Victoriabank – 15,06% deși și-a trimis reprezentantul la Adunarea Acționarilor, dar nu și-a înaintat nici un candidat în Consiliul de Administrație. BîERD a refuzat să mai participe la administrarea băncii după schimbările în acționariatul Victoriabank din 2005 când acționar devenise ex deputatul PD, Vladimir Plahotniuc.
Acum câtva săptămâni după ce Generahon B.V și-a lichidat deținerea la una dintre cele mai mari bănci Victoriabank, și a încasat peste 120 de milioane de lei pe pachetul deținut, acționarii băncii au devenit Moldasig (4,9%), Asito (4,908%), Moldindcombank (4,902%), Valmark Traid LTD (4,896%) și compania din Letonia Peclo Management (3,8%), care deține un pachet de 13% de la compania de asigurări Moldasig. De asemenea acționar la Victoriabank mai este și Gvido Stil (3,332%) și compania Interpares Prim (0,02%).
GENERASHON Financial B.V, acționar majoritar de la Victoriabank și-a vândut participația în urma mai multor tranzacții din perioada 31 octombrie – 5 noiembrie curent de la Bursa de Valori a Moldovei.
În prezent acționari la Victoriabank mai sunt BERD – 15,06%, Alphabank Romania – 12,50% și Victor Țurcanu – 10,45%.