Un grup de elevi cer demisia ministrului Învățământului, Maia Sandu

a

Circa 200 de elevi cer demisia ministrului Învățământului, Maia Sandu, în fața Guvernului. Protestatarii sunt nemulțumiți de modificările operate la perioada vacanțelor, dar și de camerele de luat vederi instalate la examenul de Bacalaureat

“Nu vrem camere la Bac și vacanțe scurte. Jos Maia Sandu”, scandează elevii protestatari.

Potrivit modificărilor operate de Ministerul Educației, Conform Legii Învățământului, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni, adică 175 de zile. Iar din cauza sărbătorilor naționale, anul școlar precedent a avut doar 166 de zile, cu nouă zile mai puţin. Ceea ce a cauzat introducerea orelor suplimentare, pentru a recupera materialul didactic pierdut, astfel asigurându-se continuitatea actului educațional.

Durata vacanțelor a fost modificată pentru a racorda Planul-cadru la Legea Învățământului. Prin această ajustare, acest an școlar va avea 170 de zile. Ministerul Educației își dorește ca elevii să obțină studii de calitate, astfel să fie pregătiți pentru evaluările de la toate treptele. Profesorii de asemenea sprijină aceste modificări, deoarece în acest mod îşi pot face datoria corect şi responsabil, reușind să parcurgă materia prevăzută de curriculum. Ministerul Educației își dorește respectarea legislației în vigoare.

Patru români, prinși cu țigări de contrabandă din Republica Moldova

a

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au depistat şi reţinut patru cetăţeni români care intenţionau să introducă în ţară 5.000 pachete ţigări cu timbru de acciză R. Moldova. Ţigaretele în valoare de 44.696 lei au fost reţinute în vederea confiscării, scrie ziarul de iași.

La sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Româneşti, au observat în apropierea râului Prut, cu ajutorul aparaturii ce funcţionează pe principiul termoviziunii, patru persoane care se deplasau către localitatea de frontieră Bădiuţi, transportând mai multe colete voluminoase.
Existând indicii că persoanele respective sunt implicate în activitatea de contrabandă, s-a procedat la interceptarea lor, folosindu-se somaţiile legale. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somaţiilor prin voce, lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare fiind trase şase focuri de armă în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
În urma acţiunii, au fost reţinute patru persoane, cetăţenii români Valentin G., de 25 de ani, Ovidiu D., de 34 de ani, Iulian C., de 31 de ani şi Samir H., de 46 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Botoşani.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că ţigările au fost trecute peste râul Prut, din R. Moldova, pe direcţia localităţii Bădiuţi, de cei patru bărbaţi, cu ajutorul unei lansete şi a unei frânghii din nylon.

Un cutremur cu magnitudine 3,6 grade pe scara Richter s-a produs în Serbia

a

Un cutremur cu magnitudine 3,6 grade pe scara Richter s-a produs, duminică dimineață, în Serbia.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade a avut loc la graniţa cu România, în Serbia.

Potrivit INFP, seismul s-a produs duminică dimineață și a avut epicentrul la o adâncime de 30 de kilometri.

Printre orașele apropiate de epicentrul cutremurului se numără Kosovska mitrovica (13km),Vucitrn (20km),Kisela banja (31km),Novi pazar (34km), și Kursumlija (35km).

 

PL îşi va realege conducerea în luna mai anul viitor

a

PL îşi va realege conducerea în luna mai anul viitor, potrivit deciziei Consiliului Republican al Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu, preşedintele PL, declarat că Partidul Liberal se află acum în cea mai bună situaţie pe care a avut-o vreodată. “Tot mai mulţi cetăţeni au înţeles că Partidul Liberal este partidul care îi reprezintă şi  s-au convins că acesta este unicul partid în care poţi să ai cea mai mare încredere fiindcă e curat, nu e corupt, profesionist şi luptă pentru cauza oamenilor, nu pentru interesele proprii sau de grup. Faptul că Partidul se află în opoziție este o dovadă în plus că noi am venit nu pentru a folosi oamenii şi pentru a face bani, ci pentru a rezolva problemele lor, altfel, ne-am fi menţinut la guvernare cu orice preţ, aşa cum au făcut-o mulţi în aceşti 22 de ani de independenţă”.

La sfârşitul şedinţei, Preşedintele PL a punctat: “Dragi colegi, acest an este unul extrem de important pentru viitorul European al republicii, întrucât este an electoral, iar rugămintea mea este să ne mobilizăm la maximum pentru a avea şi în continuare o guvernare democratică, şi Partidul nostru are capacitatea să realizeze acest obiectiv. Schimbarea trebuie dusă până la capăt! Cetăţenii au obosit să aştepte această schimbare şi ar fi regretabil dacă-şi vor schimba opţiunile”, a conchis Ghimpu.

Ghiorghi Margvelasvili, noul președinte al Georgiei va fi inaugurat astăzi

a

Ghiorghi Margvelasvili, noul președinte al Georgiei va fi inaugurat astăzi într-o ceremonie oficială la Tbilisi, care va fi una modesta anunță serviciul de presă al președinției din Georgia.

Ghiorghi Margvelashvili a câștigat alegerile prezidențiale din Georgia. Acesta este profesor de filosofie, are 43 de ani și îl va înlocui în funcție pe Mihail Saakashvili, care a exercitat două mandate consecutive.

Scrutinul in Georgia a avut loc duminică, 27 octombrie. Noul președinte va avea puteri reduse în comparație șeful Guvernului. Una dintre misiunile sale va fi restabilirea relațiilor cu Rusia, întrerupte după războiul din august 2008, pentru controlul Osetiei de Sud.

Business-ul moldovenesc a absorbit 86% din volumul total al creditelor

a

Persoanelor juridice rezidente, inclusiv persoanelor fizice care practica activitate de întreprinzător sau alt tip de activitate au contractat 85,9% din volumul total al creditelor de 39,761 miliarde de lei acordate de băncile comerciale moldovenești  în luna octombrie, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Datele BNM relevă că persoanele fizice s-au împrumutat de la bănci cu 5,456 miliarde de lei, iar persoanele nerezidente au contractat 8,75 mil. de lei. Iar în ceea ce privește moneda de creditare, cea mai mare parte a împrumuturilor – 58,2% (23,16 miliarde de lei) au fost acordate în monedă națională, 17,4% în USD, iar 24,2% în euro.

Ca și în perioada anterioară comerțul rămâne a fi cea mai creditată ramură în condițiile în care gradul de risc este redus față de alte domenii. Astfel, băncile au acordat comerțului 15,17 miliarde de lei (38,1% din soldul total al creditelor). Iar la o distanță mare se găsește industria alimentară care a absorbit credite în sumă de 4 miliarde de lei, urmată de creditele consum cu 3,30 miliarde de lei.

Pe plan intern, activitatea de creditare rămâne anemică din cauza nivelului înalt de incertitudine care încă persistă, precum și restructurarea lentă a activelor „toxice” din sistem . Astfel, creditele neperformante încă ocupă o pondere neconfortabilă în portofoliul băncilor (12,4% din total credite la finele lunii septembrie).

Acordul de Liber Schimb cu UE exclude înrăutățirea relațiilor Moldovei și Ucrainei cu Rusia

a

Acordul de Liber Schimb cu UE nu afectează relațiile comerciale ale Republicii Moldova și Ucrainei cu Federația Rusă, a declarat directorul Departamentului de politică externă pentru Rusia, țările din Europa de Est, Gunnar Wiegand.

“Este firesc atunci când unele state au acorduri de liber schimb cu mai multe țări. Iar în condițiile semnării de Ucraina a Acordului de Liber Schimb cu Ucraina, UE nu intenționează să deterioreze relațiile economice și politice ale Ucrainei cu Federația Rusă”, a precizat Gunnar Wiegand.

Oficialul a subliniat că nu vede piedeci ca investitorii ruși să acceadă în Ucraina, ba mai mult aceștea vor avea acces la o piață mult mai mare.

La summit-ul de la Vilnius care urmează să aibă loc la sfârșitul lunii noiembrie, Republica Moldova intenționează să parafeze Acordul de Asociere cu UE, care include și Acordul de Liber Schimb, iar Ucraina urmează să-l semneze.

Experții de la Chișinău susțin că Acordul de Liber Schimb va avea beneficii semnificative pentru Republica Moldova. În cazul aderării la ZLSAC, economia Moldovei se va extinde cu circa 6,4%.

Avantajele ZLSAC țin de creșterea accesului producătorilor moldoveni pe piața UE, a Turciei, dar și pe alte piețe, deoarece standardele comunitare sunt recunoscute pe plan mondial. Totodată, liberalizarea importurilor va spori concurența pe piața internă, ceea ce, în final, va contribui la diminuarea prețurilor și creșterea diversității și calității produselor.