UE și Rusia, de acord pentru respectarea suveranității Ucrainei

foto: infoprut.ro
foto: infoprut.ro

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susținut, luni, laBruxelles, necesitatea de a fi respectată suveranitatea Ucrainei și de a permite acestei țări să-și aleagă liber drumul pe care dorește să-l urmeze, un punct de vedere care, potrivit afirmațiilor sale, a coincis cu cel al șefilor diplomațiilor din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

”Am căzut de comun acord că toată lumea trebuie să respecte suveranitatea oricărei țări, inclusiv a Ucrainei, și să permită popoarelor să-și aleagă liber drumul pe care îl doresc pentru dezvoltarea statelor lor”, a declarat Serghei Lavrov, la încheierea reuniunii avute luni cu omologii săi europeni, după cum relatează ITAR-TASS.

Întâlnirea dintre Lavrov și miniștrii de externe europeni survine după ce mai mulți lideri ai Uniunii Europene au acuzat Rusia de presiuni asupra Ucrainei pentru ca fosta republică sovietică să renunțe la semnarea Acordului de Asociere la UE, semnare ce trebuia să aibă loc la summitul de la Vilnius din 28-29 noiembrie.

Ministrul rus de externe a fost foarte critic față de acuzațiile aduse Rusiei, precum și față de poziția europeană privind situația din Ucraina, acuzând Bruxellesul că dorește să impună modelul său țărilor din Europa de Est, după cum notează EFE.

Luni, la Bruxelles, cei mai mulți dintre miniștrii europeni au optat pentru un mesaj conciliant, subliniind că situația de la Kiev nu trebuie să afecteze relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia, mai scrie agenția de presă spaniolă.

Prezența ministrului Lavrov la reuniunea de luni de la Bruxelles a fost planificată înainte de criza din Ucraina, în vederea pregătirii reuniunii la nivel înalt între cele două părți, prevăzută la sfârșitul lunii ianuarie, la Bruxelles.

 

Kievul și Moscova bat palma pentru un nou preț la gaze

 

Foto: expresul.com
Foto: expresul.com

Ucraina și Rusia ar putea ajunge la un acord cu privire la un nou preț la gaze pentru partea ucraineană, în timpul reuniunii Comisiei interstatale ce se va desfășura marți, la Moscova, a anunțat luni Aleksandr Efremov, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Regiunilor, la putere în Ucraina, informează ITAR-TASS și Agerpres.

Potrivit lui Efremov, a fost pregătit pentru semnare un protocol între companiile Naftogaz Ukrainî și Gazprom. ‘În protocoale se pune problema prețului la gaz. Despre ce fel de preț concret este vorba — nu se spune. Dacă protocolul va fi semnat, prețul va fi cunoscut marți seara sau miercuri’, a spus politicianul ucrainean.

În opinia părții ucrainene, prețul pentru gaz perceput Kievului nu trebuie să fie mai mare de cel mediu la nivel european.

Premierul Ucrainei, Mykola Azarov, a declarat anterior că Moscova și Kievul ar putea reglementa problema gazului în timpul viitoarei reuniuni a Comisiei interstatale. Potrivit lui Azarov, Ucraina intenționează să pună din nou problema înființării unui consorțiu trilateral (cu participarea Rusiei și UE) pentru administrarea sistemului ucrainean de transport al gazului.

 

ALERTĂ TERORISTĂ la Universitatea americană Harvard

Foto: en.wikipedia.org
Foto: en.wikipedia.org

Patru clădiri ale Universităţii americane Harvard, situată în oraşul Cambridge (statul Massachusetts), au fost evacuate, luni dimineaţă, după depistarea unor presupuse dispozitive explozive, informează CNN şi Mediafax.

Poliţia prestigioasei instituţii de învăţământ şi forţele de ordine din oraşul Cambridge au intervenit în campusul Universităţii.

Patru clădiri au fost evacuate, iar echipele pirotehnice verifică informaţiile privind dispozitivele explozive.

Site-ul Universităţii Harvard a comunicat că nu s-a înregistrat nicio explozie şi că, deocamdată, informaţiile privind prezenţa dispozitivelor explozive nu s-au confirmat.

 

Cancerul la sân poate fi prevenit cu o pastilă pe zi

Foto: roche.ro/
Foto: roche.ro/

Femeile care au un risc crescut de a dezvolta cancerdin cauza istoricului familial sau a genelor, au o nouă opțiune pentru a preveni boala, scrie Doctorulzilei.ro.

Un studiu care a inclus 4000 de femeie a scos la iveală că o pastilă pe zi care inhibă o enzimă care influențează concentrația estrogenilor, scade cu mai mult de jumătate riscul dezvoltării cancerului mamar după cinci ani de utilizare.

Medicamentul, numit anastrozol poate cauza dureri articulare și alte efecte secundare asemănătoare simptomelor menopauzei.

Statul a rămas fără hotelul Jolly Allon, Carmez și Cereale Proiect

a

Statul a rămas fără participațiile în trei companii, Jolly Alon, Carmez și Cereale Proiect după ce valorile mobiliare ale companiilor au fost vândute la BVM, în urma licitației care a fost lansată astăzi și va dura până joi.

Valoarea totală a pachetelor statului vândute la bursă a constituit 33,5 mil. lei. Toate companiile s-au vândut la preţul iniţial.

Printre companiile cu capital majoritar de stat scoase la privatizare se numără Aeroport Handling şi Aeroport Catering. Din vânzarea acţiunilor acestor firme autorităţile speră să obţină cel puţin 50 de milioane de lei. De asemenea, statul vinde acţiunile sale deţinute în compania Farmaco, pentru care cere 65 de milioane de lei. Alte cel puţin 4 milioane de lei autorităţile speră să le obţină pentru hotelul Chişinău.

Majoritatea companiilor expuse la vânzare au fost scoase la vânzare de mai multe ori, însă fără vreun succes.

La licitație sunt expuse 45 de companii, iar 39 de societăţi pe acţiuni în 17 S.A. cota statului este mai mare de 51%. Statul mizează să acumuleze peste 413 mil. de lei din vânzarea participațiilor.

CEL MAI DECORAT RUS a ajuns pe PATUL de MOARTE

Foto: finantistii.ro
Foto: finantistii.ro

Părintele legendarului pistol-mitralieră AK-47, Mihail Kalaşnikov, în vârstă de 94 de ani, se află în stare gravă, relatează RIA Novosti.

De-a lungul carierei sale, Mihail Kalaşnikov, omul cu cele mai multe decoraţii din Rusia, a creat aproape 150 de arme diferite, amintește Mediafax. Cea mai celebră este AK 47, cunoscută şi sub numele de kalaşnikov. Arma este uşor de folosit, robustă şi fiabilă şi a fost vândută în aproximativ 100 de milioane de  exemplare în lume.

În pofida vârstei sale avansate, Kalaşnikov continuă să lucreze în uzina de armament de la Ijmaş, în Ijevsk.

 

Un bărbat va face 3 ani de închisoare pentru că a introdus fraudulos în țară 3 motociclete

images
poză simbol

Un bărbat a fost condamnat pentru tentativa de a introduce ilegal pe teritoriul Republicii Moldova a trei motociclete în valoare de 117 mii de lei.

În luna februarie a anului curent la postul vamal Leuşeni – Albiţa, bărbatul care se deplasa din Italia în Republica Moldova, nu a declarat şi nu a prezentat controlul a trei motociclete dezasamblate de marca BMW.

Bărbatul a declarat că motocicletele urmau să ajungă la nişte persoane care le-ar  fi comandate din Italia.

Pentru acţiunile sale, inculpatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani. Motocicletele au fost confiscate cu titlu gratuit în folosul statului.

 

Angela Merkel a nimerit într-un ACCIDENT RUTIER

Foto: spiegel.de
Foto: spiegel.de

Mașina în care se afla cancelarul german Angela Merkel a fost implicată într-un accident rutier ușor, duminică.  Limuzina  o transporta pe Angela Merkel din Brandenburg către Berlin și a fost lovită de o maşină condusă de un bărbat în vârstă de 82 de ani, relatează site-ul TheLocal.de.

Ambele vehicule au fost avariate uşor, iar pasagerii și șoferii nu au fost accidentați. Ambele maşini s-au oprit, iar Merkel a urcat la bordul unui vehicul din coloana oficială pentru a-şi continua călătoria, scrie Mediafax.

FLASH // Maşină a POLIŢIEI, implicată într-un accident, în CENTRUL CHIŞINĂULUI

 

3p

 

 

Un automobil al poliţiei rutiere a fost implicat, cu puţin timp în urmă, într-un accident de circulaţie, la intersecţia Vlaicu Pârcălab cu Bucureşti, în centrul Chişinăului. Martorii oculari susţin că automobilul circula pe contrasens. Maşina poliţiei a lovit un Logan gri, cu numere provizorii. Serviciul accidente al Inspectoratului Naţional de Patrulare a declarat că încă nu a fost anunţată.

1p

 

 

2p

4p

 

 

 

 

Ce spune Sanda Filat despre căsătoria fostului ei soț cu Angela Gonța

1467220_10201811748048604_1231043003_n

“E bine cand oamenii isi gasesc drumul in viata, amandoi ni l-am gasit, iar asta cred ca e cel mai important, atat pentru noi, cat si pentru copiii nostri. Ii doresc multa fericire!” a scris pe pagina sa de Facebook, fosta soție a lui Vlad Filat.

Amintim că prezentatoarea PRO TV, Angela Gonța a anunțat că se căsătorește  cu liderul PLDM, Vlad Filat. După ce timp de 14 ani a prezentat cel mai important jurnal de stiri de la PRO TV, jurnalista  a decis sa paraseasca pupitrul stirilor.  Angela Gonta a declarat ca decizia ii apartine si a fost luata in legatura cu un eveniment din viata ei personala.

Angela Gonta a anuntat ca in curand se va casatori cu politicianul Vlad Filat, iar pentru a evita eventualele conflicte de interese, colega noastra a decis sa renunte la functia de prezentator al Stirilor PRO TV. “Este decizia mea personala“, a spus vedeta.

Vestea căsătoriei celor doi a fost confirmată și de liderul PLDM, Vlad Filat pe pagina acestuia de Facebook.

721381