Parada militară de 1 Decembrie în București

parada_1_decembrie_31648200

 

Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI şi SPP şi aproximativ 140 de militari din Franţa, Polonia, Turcia şi SUA vor defila, duminică, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, pe sub Arcul de Triumf urmând să treacă şi 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piaţa. Cu ocazia paradei militare de 1 decembrie, trafic rutier va fi restriţionat pe mai multe străzi din Capitală.

 

Parada militară de Ziua Naţională a României organizată la Bucureşti este programată să înceapă la ora 11.00, cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care Corul Academic “Divina Armonie”, acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale şi ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul”, va interpreta Imnul Naţional al României şi, în semn de salut, vor fi executate 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Regimentului 30 Gardă

 

1 Decembrie, Ziua Porţilor Deschise la Guvern şi Camera Deputaţilor

palatul_victoria_cronicaromana_ro_07593100
sursa foto: rtv.net

De 1 Decembrie, la Palatul Victoria se va desfăşura a doua ediţie a Zilei Porţilor Deschise  citează rtv.net. Astfel, clădirea Guvernului României va fi deschisă publicului în intervalul orar 9.00-15.00. Şi Camera Deputaţilor îşi deschide duminică porţile publicului larg. Astfel, între orele 10,00 – 15,00, accesul vizitatorilor va fi liber şi se va face prin intrarea C1 (dinspre Piaţa Constituţiei).

La eveniment este prezent şi prim-ministrul Victor Ponta care a participat la ceremonia dezvelirii Drapelului Naţional, cu o suprafaţă de 14.000 mp, instalat pe frontispiciul Palatului Victoria.

Încă dinainte de ora 09.00, câteva sute de oameni s-au adunat la porţile Guvernului pentru a vizita locul unde se iau decizii importante pentru ţară.

Ceremonia dezvelirii drapelului a fost precedată de intonarea Imnului Naţional de către Fanfara Jandarmeriei Române, în prezenţa premierului, a vicepremierului Gabriel Oprea, miniştrilor Mircea Duşa şi Daniel Constantin.

Ponta, însoţit de fiul său Andrei, a salautat vizitatorii matinali de la Guvern. Unii dintre aceştia au profitat de ocazie pentru a se aşeza în fotoliile miniştrilor din sala de şedinţe a Executivului. “Dacă tot sunteţi aici, semnaţi şi nişte hotărâri că ministrul de Finanţe nu-i aici”, le-a spus amuzat primul-ministru.

Ca o noutate, anul acesta, în cadrul Zilei Porţilor Deschise, va putea fi vizitat şi Centrul de Presă.

Şi Camera Deputaţilor îşi deschide duminică porţile publicului larg. Astfel, între orele 10,00 – 15,00, accesul vizitatorilor va fi liber şi se va face prin intrarea C1 (dinspre Piaţa Constituţiei), iar pentru fiecare obiectiv aflat pe traseul de vizitare vor fi oferite informaţii şi detalii celor interesaţi.

Vor putea fi vizitate sălile I.C.Brătianu, Tache Ionescu, Unirii, Al.I. Cuza, Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Galeria de onoare, sala de plen a Camerei Deputaţilor şi expoziţia feroviară şi de echipamente de profil, care a fost organizată cu ocazia Forumului Economic şi Comercial China – Europa Centrală şi de Est.

Amplasată în sala I.C. Brătianu, expoziţia respectivă detaliază sistemele şi avantajele tehnologice, precum şi efectele industriei feroviare din China asupra dezvoltării economice şi sociale naţionale, toate acestea fiind ilustrate inclusiv printr-un film de promovare, fotografii şi machete de trenuri.

Cu ocazia Zilei porţilor deschise vor fi împodobiţi brazi de Crăciun, atât la intrarea principală, cât şi în interior, în faţa sălii de plen

ASASINAT macabru: Liderul unui clan mafiot, mâncat de viu de porci

porci_commonwikimediaorg_33944600

Liderul unui clan al grupării infracţionale ‘Ndrangheta, activă în sudul Italiei, a fost răpit de facţiuni rivale, care, după ce l-au bătut cu răngi, l-au dat “de mâncare” la porci, relatează site-ul ziarului Il Fatto Quotidiano citat de Romania TV.

Francesco Raccosta, liderul unui clan al organizaţiei calabreze ‘Ndrangheta, a dispărut în martie 2012, fiind răpit de o grupare rivală ca răzbunare faţă de asasinarea unuia dintre adversarii săi, Domenico Bonarrigo.

Cadavrul lui Raccosta nu a fost găsit. Pe baza afirmaţiilor făcute de unul dintre presupuşii asasini, interceptat de autorităţi, anchetatorii au stabilit că Raccosta a fost bătut cu răngi, după care a fost aruncat la porci, care l-au mâncat de viu.

Autorităţile italiene au ajuns la această concluzie după interceptarea telefonului unuia dintre presupuşii asasini, Simone Pepe, în vârstă de 24 de ani. A fost o satisfacţie să îl auzim cum ţipa… Nu vă puteţi imagina cum ţipa… Eu nu am mai văzut să fi rămas ceva din el după ce a fost mâncat de porci… Alţii au văzut unele resturi. Eu nu am mai văzut nimic. Cum mâncau acei porci!, a spus Pepe.

Asasinatele sunt rezultatul rivalităţii care durează de 60 de ani între clanurile mafiote Ferraro-Raccosta şi Polimeni-Mazzagatti-Bonarrigo, active în zona Oppido Mamertina, în regiunea italiană Calabria (sud). Autorităţile italiene au arestat 20 de suspecţi în acest caz.

Vezi cum se sărbătorește 1 decembrie la Chișinău // Programul Zilei Naționale a Tuturor Românilor

images

Programul Zilei Naționale a Tuturor Românilor, 1 Decembrie 2013 la Chișinău:

09.00 – Depunere de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Permanent, pe parcursul zilei, se va sta de Gardă la Tricolorul amplasat în apropiere ca simbol al sărbătorii

10.00 – „Maratonul de 1 decembrie”. Pornim de la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici de la intrarea în parcul „Valea Morilor”

11.00 – Inaugurarea unui cinematograf religios în aer liber. Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”

13:00 – Membrii Consiliului Unirii depun flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt urmat de un concert și luări de cuvânt.

14.00 – Manifestația „ÎnCercUnim Guvernul”. Pornim din Scuarul liceului „Gh. Asachi”

16.00 – Spectacol de suflet la Teatru „Ginta Latină”

19.00 – Spectacol cu muzică, lumini pe cer(aprindere de 95 de lampioane) și o Horă a Unirii în PMAN

10:00-19:00: Un panou cu o imagine autentică de la Alba-Iulia din 1918 vă va aștepta în Scuarul Europei – vă puteți alătura și fotografia în atmosfera de sărbătoare a acestei date memorabile pentru întreg neamul românesc, însuflețită de muzică patriotică.

A MURIT actorul Paul Walker. Vedeta din seria “The Fast and The Furious” avea 40 de ani

download

Anunţul a fost făcut pe pagina pagina oficială de Facebook a actorului de către echipa acestuia, informează BBC.

Potrivit mesajului postat, Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten al actorului. Şoferul a pierdut controlul autovehiculului în comunitatea Valencia, din nordul oraşului Los Angeles.

Maşina a ieşit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp şi a fost imediat cuprinsă de flăcări. Ambii pasageri au fost declaraţi decedaţi la sosirea echipajelor de salvare.

Cu inima îndoliată trebuie să confirmăm că Paul Walker a murit într-un tragic accident auto în timp ce se deplasa către un eveniment de caritate pentru organizaţia Reach Out Worldwide. El era pasager în maşina condusa de un prieten. Ambii şi-au pierdut viaţa. Vă mulţumim pentru răbdare şi, asemeni vouă, suntem uimiţi şi întristaţi de această veste (…) Vom face tot posibilul să vă ţinem la curent despre modalităţile în care vă puteti adresa condoleanţele”, este mesajul postat de echipa actorului pe Facebook.

Actorul american Paul Walker a devenit celebru graţie rolurile din seria “Furios şi iute/The Fast and The Furious” (2001; 2003; 2009).