Magnatul american Robert W.Wilson s-a sinucis, după ce anterior şi-a donat întreaga avere, de peste 800 de milioane de dolari. Milionarul s-a aruncat de la etajul 16, dintr-un apartament luxos din New York.
Potrivit Daily Mail, în aceeaşi clădire de lux cu vedere la Central Park, deţin apartamente Bono, Tiger Woods, Dodi Al Fayed şi Steven Spielberg.
Robert W.Wilson avea 87 de ani şi a suferit un atac cerebral în urmă cu câteva luni. Pentru că nu a avut moștenitori şi-a lăsat toţi banii unor organizaţii caritabile sau de cercetare, relatează Christian Post.
Prietenul său, Stephen Viscusi, a explicat gestul ca pe o încheiere firească a suferinţelor: “Mereu mi-a spus că nu vrea să sufere şi că atunci când se va întâmpla ceva va fi pregătit”, a declarat Stephen Viscusi.
Deşi era căsătorit de 35 de ani, multi-milionarul nu a avut copii, aşa că a decis să îşi lase averea organizaţiilor de caritate.
“Planul său era să îşi doneze toţi banii. Mi-a spus recent ‘Mai am doar 100 de milioane'”, a povestit Stephen Viscusi, pentru The New York Post.