La trei zile de la vizita Victoriei Nuland în România, preşedintele Traian Băsescu a ieşit public pentru a ”traduce” mesajul transmis de emisarul lui Obama în România. În formulare prezidenţială: România se află pe marginea prăpastiei, riscă să fie izolată, partenerii săi punând sub semnul întrebării statul de drept, şubrezit de actuala majoritate USL în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, prin atacurile susţinute la adresa justiţiei, relatează gîndul.info
”Vreau să vă dau mesajul corect, care trebuie să-i îngrijoreze pe români şi, în egală măsură pe politicieni. (Victoria Nuland) nu a venit în calitate de turist, calitatea sa a fost de emisar al guvernului Statelor Unite. Mesajul foarte serios a fost legat de statul de drept din România care este pus sub semnul întrebării începând din vara lui 2012. Actuala putere a demonstrat că nici prin cap nu-i trece să revină la un comportament care să întărească statul de drept. Comportamentul a fost se şubrezire a statului de drept. Acesta este motivul pentru care Guvernul SUA a trimis un emisar la Bucureşti”, a spus Băsescu.
Or, a avertizat şeful statului, constatările făcute de Nuland nu rămân în biroul său, ci ”se distribuie de la Casa Albă până la Parlament, putere, opoziţie, structuri de securitate”.
”Aş vrea să înţeleagă, dacă se poate, şi românii, şi politicienii, că suntem cu un pas în prăpastie. Dacă majoritatea continuă atacurile la statul de drept prin Legislaţie sau prin declaraţii, România riscă să fie izolată pentru mult timp. Dacă majoritatea parlamentară în frunte cu Crin Antonescu, cu domnul prim-ministru, va continua atacurile, riscăm intrarea intr-o perioadă lungă de izolare”, a tras concluzia Băsescu.
În evaluarea prezidenţială, ”România a revenit din punct de vedere al credibilităţii la perioada anului 2000”, iar dacă USL va continua actuala sa politică, vor exista şi sancţiuni.
”Cea mai mare problemă pe care o avem acum este neîncrederea în România că putem să continuăm consolidarea statului de drept. Toţi partenerii noştri pun sub semnul întrebării ireversibilitatea acţiunilor de consolidare a justiţiei în România”, a insistat şeful statului.