Trei membri ai unei familii din Moldova, condamnați la închisoare

images (2)

Trei membri ai unei familii din Moldova au fost condamnati la inchisoare pentru ca au impus o minora sa cerseasca. Acestia i-au promis fetei de 16 ani un loc de munca bine platit la Moscova, insa a ajuns cu mana intinsa pe strazile din orasele Vladivostok si Habarovsk, scrie PRO TV.

Cei doi soti, impreuna cu fiul lor vor sta cate 7 ani la puscarie.

Potrivit Procuraturii Generale minora era obligata sa dea inculpatilor banii obtinuti din cersit si a fost lasata sa se intoarca acasa abia dupa patru luni.

In urma perchezitiei la domiciliul persoanelor condamnate au fost gasite mai multe sume de bani.

Un politician de la noi ȘI-A TRAS televiziune. Aceasta va avea O SINGURĂ tematică

images (1)

CCA a înregistrat primul caz când un politician a obținut licență de emisie pentru un post de televiziune. Despre acest lucru a anunțat președintele instituției, Marian Pocaznoi în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

„Momentan avem primul caz când un politician și-a luat o licență de emisie. S-a întâmplat la finele lunii decembrie 2013. Valeriu Pleșca, fost ministru al Apărării, a obținut o licență pentru un post de televiziune cu tematică economică”, a declarat Pocaznoi.

Solicitat de UNIMEDIA, fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca a declarat că este un caz rar în R. Moldova când o persoană publică spune deschis că este fondator și administrator al unui canal TV. „Nu am ce ascunde. Deschid o televiziune, sunt fondator, administrator. Am hotărât să fac acest lucru pentru că spațiul informțional este infectat, angajat, unilateral abordat, unde există interese de grup. Lansarea postului de televiziune care se numește MBC va avea loc în timpul apropiat”, a spus Pleșca.

În același timp, președintele CCA a precizat că alte nume de politicieni în structura fondatorilor posturilor TV nu există.

Cum își face Ionel Istrati, PR pe seama fetelor frumoase (FOTO)

1528628_10200424970705324_997847381_n

Interpretul Ionel Istrati incită spiritile nu doar prin videoclipuri provocator de sexy ci și prin intermediul rețelelor de socializare.  Recent artistul a postat pe pagina sa de Facebook, o poză în care apare în pat cu frumosul model cu experiență la Hollywood, Xenia Deli.  Prin intermediul postării, artistul trezește curiozitatea fanilor și face aluzii la faptul că între el și topmodelul de succes ar exista ceva mai mult decît o simplă prietenie bazată pe acte de creație.

Recent Ionel Istrati a filmat împreună cu Xenia Deli, pe insulele Maldive, videoclipul la piesa “Wake me up”, în care a fotomodelul apare în costum de baie iar în cîteva secvențe și topless.

252511

Nu este prima oară cînd interpretul își face PR pe seama fetelor frumoase și de succes. În urmă cu doi ani, Ionel Istrati apărea pe la toate evenimentele mondene la brațul uneia dintre cele mai sexy și  focoase interprete autohtone, Dianna Rotaru.

 

Președintele CCA va fi audiat, DE URGENȚĂ, în Parlament

Parlament-Republica-Moldova

Parlamentul se convoacă în sesiune extraordinară, luni și marți, 20, 21 ianuarie, pentru a discuta situația din mass-media, privind excluderea din pachetele a 10 operatori de cablu, a posturilor TV, “Jurnal TV”, “Accent TV”, și “RTR Moldova”.

Decizia a fost luată de Boriul Permanent al Parlamentului la solicitarea deputaților comuniști.

În cadrul ședințelor va fi audiat raportul preşedintelui Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi, care cu puțin timp în urmă a spus că eliminarea posturilor TV din grila operatorilor, a avut loc din cauza că instituțiile media nu au semnat contracte pentru anul 2014 cu reprezentanții rețelelor prin cablu.

LICEU DE ELITĂ, la care studiază copiii demnitarilor, ÎN VIZORUL Ministerului Educației și a CNA

liceul_mircea_eliade_facebook
sursa: Facebook

Ministerul Educației a anunțat astăzi prin intermediul unui comunicat de presă că va lua atitudine în cazul liceului ”Mircea Eliade” din capitală, unde elevii sunt obligați să achite taxă de înmatriculare.

“Ministerul Educației a demarat procesul de investigare a cazului relatat în mass media privind sesizările din partea părinților despre colectările de mijloace financiare în cadrul Liceului ”Mircea Eliade” din municipiul Chișinău și a solicitat explicații directorului instituției”, se arată în comunicat.

Precizăm că directorul Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac a publicat recent pe pagina sa de Facebook, o poză care conține un anunț afișat  în incinta Liceului “Mircea Eliade” cu  sumele necesare pentru  înmatricularea elevilor la instutuția respectivă de învățămînt: 3000 de lei pentru înscrierea la studii și o taxă lunară de 260 de lei.

CNA urmează să verifice legalitatea constituirii Fundaţiei LT “Mircea Eliade” şi organelor de autoadministrare a acesteia și legalitatea şi corectitudinea adoptării deciziilor de colectare a banilor.

Menționăm că potrivit reprezentanților  Ministerului Educației, implicarea sub orice formă a managerilor școlari și profesorilor în procesul de colectare și administrare a donațiilor provenite din alte surse decât cele bugetare, este interzisă.

Găguzia SE SCINDEAZĂ din cauza REFERENDUMULUI

1389958088_ycu

Adunarea Populară de la Comrat a anulat ședința care era planificată pentru astăzi. În pofida acestei decizii, un grup din 12 deputaţi din fracţiunea PCRM şi câţiva neafiliaţi din Adunarea Populară, nu au tratat cu seriozitate decizia conducerii Adunării Populare şi au desfăşurat, totuşi, nestingheriţi  şedinţa. Ei au propus ca şedinţa erxtraordinară programată pentru astăzi, la ora 11.00 să nu fie amânată definitiv, ci contramandată pentru ora 15.00, transmite gagauz.info

Conducerea Adunării Populare a decis amânarea şedinţei speciale a deliberativului, deoarece conducerea AP ar fi venit la Chişinău, pentru a discuta cu autorităţile centrale despre dosarul penal intentat de Procuratura Generală în cazul referendumului din 2 februarie.

În cadrul şedinţei extraordinare, deputații urmau să decidă dacă insistă în continuare pe organizarea referendumului din 2 februarie, după ce Procuratura Generală a inițiat un dosar penal pentru „samovolnicie”.

La 2 februarie, autorităţile din Găgăuzia vrea să-i întrebe pe alegători dacă optează pentru aderarea R. Moldova la UE sau apropierea de Uniunea Vamală, dar şi o eventuală independenţă.

 

Autorităţile îşi vor PUNE MÂINILE ÎN CAP // Anunţul de ULTIMĂ ORĂ a lui Dodon

Foto: actualitati.md
Foto: actualitati.md

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, sfidează autoriţtăţile de la Chişinău şi   organizează, la Comrat, un miting în sprijinul Referendumului din 2 februarie current pe teritoriul Găgăuziei.

Mitingul PSRM va avea loc pe data de 18 ianuarie, 2014, la ora 14-00, în or. Comrat, în preajma Palatului Culturii. Totodată, începînd cu 19 ianuarie, în localităţile mari ale UTA Găgăuzia, activiştii PSRM vor lansa o campanie de informare, în cadrul căreia locuitorii autonomiei vor fi informaţi privitor la Referendumul planificat, fiind invitaţi să participe la acesta.

“În opinia socialiştilor, plebiscitul în cauză va fi primul semnal şi exemplu pentru autorităţile centrale privind modalitatea de consultare a cetăţenilor ţării înainte de adoptarea unor decizii cruciale ce ţin de vectorul de politică externă şi cel de dezvoltare economică a Moldovei. Acest lucru este specificat şi în Constituţia Moldovei, art. 75, p.1, conform căruia: „Cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sînt supuse referendumului”, transmite un comunicat al socialiştilor.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a menţionat că socialiştii sînt dispuşi să ofere tot sprijinul poporului găgăuz şi tuturor cetăţenilor Moldovei în acţiunile de apropiere cu Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-Asiatică.

Actualmente, cînd autorităţile centrale de la Chişinău, cu fiece zi ne apropie ţara de colapsul social-economic şi ratarea suveranităţii ţării, anume Găgăuzia are menirea să devină locomotiva proceselor, care au început în întreaga ţară şi care trebuie să aibă drept rezultat integrarea Moldovei în Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-Asiatică” ,a spus Dodon într-un mesaj adresat celor din Găgăuzia.

“Majoritatea cetăţenilor ţării, iar în Găgăuzia practic fiecare locuitori al autonomiei, îşi văd viitorul în cadrul unei Moldove puternice, independente şi unite, menţinînd raporturi strînse cu ţările CSI şi, în primul rînd, cu Rusia”, a mai continuat aceta.

Încă o BOMBĂ internaţională // Preşedintele Franţei şi Julie Gayet au o relaţie de doi ani

closer-arunca-inca-o-bomba-presedintele-frantei-si-actrita-julie-gayet-sunt-impreuna-de-doi-ani-18471494

Preşedintele Franţei,Francois Hollande şi actriţa Julie ar fi împreună de doi ani deja! Este a doua bombă pe care o lansează revista mondenă Closer, care vinerea trecută a dezvăluit relaţia amoroasă dintre cei doi.
Relaţia preşedintelui cu actriţa ar fi început înainte de alegerile prezidenţiale, când fosta prietenă a preşedintelui, socialista Segolene Royal, cu care acesta are patru copii, dar cu care nu s-a căsători niciodată, le-ar fi făcut cunoştinţă, în timpul campaniei din 2012.

De atunci este o idilă agitată, potrivit Closer, care evocă despărţiri şi împăcări în mai multe rânduri între cele două “turturele”, scrie Româniatv.

Closer susţine, oferind detalii, că există un al doilea apartament în care aceştia se întâlnesc, în vestul Parisului. În plus, scrie despre un weekend petrecut la Mougins, cândHollande a refuzat să meargă în vacanţă cu Valerie, pentru a se putea întâlni cu Julie. Au fost obligaţi să-şi schimbe locul de întâlnire când un paznic al clădirii a încercat să-i fotografieze.
“Actriţa este tot timpul cu 3-4 rânduri în spatele preşedintelui”, la mitingurile lui, continuă Closer.

Prietena oficială a şefului statului francez, jurnalista Valerie Trierweiller, se află încă în spital, după ce a suferit un şoc emoţional la aflarea dezvăluirii.

BĂTAIE pentru SCAUNUL DE PREŞEDINTE // Valeriu Pasat şi Gheorghe Duca ÎŞI DISPUTĂ ŞEFIA ACADEMIEI DE ŞTIINŢE

Despagubiri-de-12-000-de-euro-pentru-fostul-ministru-moldovean-al-Apararii---CEDO

 

images

Actualul președinte al Academiei de Științe, academicianului Gheorghe Duca și  fostul ministru al Apărării, Valeriu Pasat sunt primii candidați înscriși în cursa pentru președinția Academiei de Științe din Moldova.

Potrivit site-ului AȘM,  în fiecare departament al Academiei sunt organizate în acest sens alegeri generale.

Departamentul Științelor naturale și exacte și departamentul de inginerie și științe tehnice, l-a prezentat în caliate de candidat pentru funcția de șef al AȘM , pe actualul președinte Gheorghe Duca.

Departamentul de Științe Umanitare și Arte a prezentat doi candidați – Gheorghe Duca și Valeriu Pasat.

Alegerile pentru funcția de președinte al Academiei de Științe sunt programate pentru data de  17 aprilie, iar cererile de înscriere la concurs pot fi depuse până pe 17 februarie. La concurs pot participa doar membrii AȘM  iar candidaturile acestora pot fi propuse de departamentele AȘM, membrii Academiei și membrii corespondenți ai instituției.

Actualul șef al Academiei de Științe, Gheorghe Duca a fost ales pentru prima dată în această funție pe data de 5 februarie, 2004, pe un termen de 4 ani, iar, ulterior, reales pe 1 februarie, 2008, pe un termen de 6 ani.

Potrivit Codul cu privire la știință și inovare al AȘM, funcția de președinte al acestei instituții nu poate fi ocupată de una și aceeași persoană  mai mult de două mandate consecutive.

Contactat de deschide.md, academicianul Valeriu Pasat a declarat că a fost propus de colegii săi de la secția de istorie, din motiv că actualul președinte al AȘM, Gheorghe Duca,  nu mai are dreptul conform regulamentului Academiei să mai dețină funcția de președinte pentru al treilea mandat.

Fostul ministru al Apărării a spus, însă, cu nu a luat o decizie finală de a participa în lupta pentru fotoliul de președinte al AȘM. Și asta din motiv că există un măr al discordiei printre academicieni, care cer o expertiză dinafara Academiei și poate chiar una internațională, din cauza că actualul președinte, Gheorghe Duca, susținut de juriștii de la AȘM,  vrea să participe pentru a treia oară în competiția pentru funcția de președinte al Academiei, chiar dacă regulamentul îi interzice acest lucru.

” Am avut  ieri o discuție interesantă cu colegii de secție, ei m-au propus, dar trebuie să mă consult cu colegii de la Institutul de Istorie, pentru a lua o decizie finală, este o responsabilitate mare, mai ales în actuala conjunctură cînd actualul președinte, care deși nu are dreptul să candideze, vrea să devină președinte din nou,” a declarat Valeriu Pasat.

Amintim că deschide.md a publicat în luna noiembrie a anului trecut, un material pe baza unei scrisori din care reieșea clar că academicianul Gheorge Duca ar fi implicat în niște scheme frauduloase de vînzare a tezelor de doctor. Duca a negat atunci existența corespondenței, declarînd că scrisoarea denigratoare a apărut în contextul în care în 2014 urmează să aibă loc alegerile noului președinte al AȘM. Actualul președinte al Academiei de Științe a făcut și cu faptul că în ultima perioadă la academie sunt invitate personalități care critică guvernarea și propun soluții pentru recuperarea economică a țării.

 

 

A apărut în vânzare Codul Fiscal pentru 2014

foto

Redacţia revistei „Monitorul Fiscal FISC.md” comunică despre disponibilitatea Codului Fiscal 2014 actualizat, pe suport de hîrtie.

Pentru ca orice contribuabil onest să-şi îndeplinească în mod corect şi la timp obligaţiile fiscale faţă de stat, am ţinut ca ediţia de faţă să fie disponibilă cît mai curînd posibil, din motiv că normele fiscale noi au intrat în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2014.

Reieşind din acest considerent, pe data de 9 ianuarie, odată cu încheierea perioadei de sărbători, pe site-ul http://monitorul.fisc.md a fost publicată versiunea electronică a Codului Fiscal, accesibilă pentru toţi abonaţii la revista „Monitorul Fiscal FISC.md” (pentru anul 2014), deţinători ai statutului Premium User (acces la versiunea electronică a revistei on-line).

Acum, anunţăm că începând cu ziua de 17 ianuarie 2014, toţi doritorii au posibilitatea să beneficieze de ediţia actualizată a Codului Fiscal 2014, pe suport de hîrtie.

Cei care deja au procurat abonament la revista ”Monitorul Fiscal FISC.md” pentru anul 2014, vor primi Codul Fiscal în timpul apropiat, la adresa indicată în formularul de abonare. În cazul în care nu sunteţi abonatul nostru, puteţi beneficia de Codul Fiscal, alegînd una din metodele propuse mai jos.

Prin procurare, preţul Codului Fiscal este:

– 115 lei, dacă îl ridicaţi din oficiu Î.S.”Fiscservinform” pe adresa str. Ştefan cel Mare, nr. 162, etajul 2, biroul 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare)

– 130 lei, dacă comandaţi Codul Fiscal cu livrarea la domiciliu.

Prin abonare:

– costul abonamentului este de 699 lei şi include 5 ediţii al revistei „Monitorul Fiscal FISC.md” + Codul Fiscal + pachetul Premium User (acces la versiunea electronică a revistei on-line).