Echipele de intervenție au găsit un supraviețuitor în accidentul aviatic din Algeria

imageResize (1)

Un supraviețuitor a fost găsit marți, după prăbușirea unui avion militar algerian în estul Algeriei, la Oum El Bouaghi, care transporta 103 persoane, potrivit unui prim bilanț oficial difuzat de postul public de radio, care citează protecția civilă, informează AFP.

‘Am găsit un supraviețuitor, iar căutările continuă’ în această zonă greu accesibilă, a declarat colonelul Farid Nechad, fără a oferi alte detalii.

Până la acest moment, echipele de salvare au recuperat 71 de trupuri neînsuflețite, relatează postul public de radio din Algeria.

Printre cele 103 persoane aflate la bordul aeronavei de tip Hercules C-130, care asigura legătura Tamanrasset-Constantine, se aflau patru membri ai echipajului, militari și familii ale acestora, a indicat o sursă din securitate pentru AFP.

Aeronava s-a prăbușit în jurul orei 11.00 GMT, pe muntele Fortas, în regiunea muntoasă Oum El Bouaghi.

Accidentul pare să fi fost cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile, potrivit agenției de presă APS, care citează responsabili militari, între care și colonelul Lahmadi Bouguern. Acesta din urmă a evocat vântul puternic din ultimele zile și o vizibilitate foarte scăzută.

Comisarul european Stefan Fule, din nou la Kiev

imageResize

Vizita Comisarului european pentru extindere și politica de vecinătate, Stefan Fule, vrea să impulsioneze dialogul dintre reprezentanții puterii și opoziției în vederea găsirii unei soluții care să scoată Ucraina din grava criză politică cu care această țară se confruntă de aproape trei luni, relatează agenția ucraineană de presă Unian.

”Comisarul Fule va merge astăzi (marți) după-amiază la Kiev. Este deja a treia vizită a sa în Ucraina în ultima perioadă. El va încerca să ajute la găsirea unei soluții pentru depășirea actualei crize politice din țară”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde, în cadrul unei conferințe de presă.

Vizita comisarului Stefan Fule survine după ce, săptămâna trecută, la Kiev s-a aflat șefa diplomației europene, Catherine Ashton, care a avut întâlniri atât cu liderii actualei puteri, cât și cu cei ai opoziției.

Miniștrii de externe din statele membre ale UE, reuniți luni la Bruxelles, au exclus pentru moment impunerea de sancțiuni regimului de la Kiev, reafirmând însă că eventualitatea unei astfel de măsuri rămâne în cazul în care situația în fosta republică sovietică se va deteriora.

În concluziile reuniunii lor, miniștrii au subliniat, totodată, că UE va continua ‘să urmărească cu foarte mare îngrijorare criza politică din Ucraina’ și ‘va fi gata să răspundă rapid în cazul în care situația se va deteriora’.

Șefii diplomațiilor din UE au insistat, de asemenea, asupra necesității formării ‘unui nou guvern unitar’ care să fie în măsură să procedeze ‘la reforme constituționale pentru a da mai multă putere parlamentului și pentru a pregăti alegeri corecte și libere’.

În acest scop, ‘UE este gata să continue eforturile sale pentru a ajuta Ucraina, împreună cu comunitatea și instituțiile internaționale’, precum FMI, au dat asigurări miniștrii de externe europeni.

Ianukovici îl invită pe Kliciko la dezbateri televizate

ian-kli

Ianukovici şi Kliciko, posibil, vor participa la un șir de dezbateri televizate. Și asta numai în cazul dacă ultimul va fi de acord cu respectiva propunere. Viktor Ianukovici, deja și-a anunțat disponibilitatea să participe la aceste dezbateri televizate cu liderul partidului de opoziţie „UDAR”, Vitali Kliciko, a anunţat serviciul de presă al preşedintelui ucrainean.

„Practica organizării unor astfel de dezbateri există în toate ţările civilizate. Pentru ca polemicile în cauză să fie accesibile publicului larg și nu numai manifestanților de pe Euromaidan, se propune ca ele să se desfăşoare la unul din posturile oficiale de televiziune”, se spune în declaraţia serviciului de presă.

Amintim că pe 9 februarie, Vitali Kliciko l-a invitat pe Viktor Ianukovici să vină în Piaţa Independenţei pentru a participa la dezbateri cu el şi poporul ucrainean.

VIDEO // Cum arată UN MINISTRU ROMÂN care IESE de la ÎNCHISOARE

remes-4
foto: www.ziarmm.ro

Fostul ministru român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Decebal Traian Remes a fost eliberat din detenție în această după-amiază. Acesta și-a ispășit pedeapsa în Penitenciarul baia Mare timp de aproape un an, informează ZiarMM.

Având o barbă lungă și albă și o geanta de voiaj, Remes a refuzat să facă declarații ziariștilor care au surprins momentul eliberării. Ministrul a mers pe jos câteva sute de metri,apoi a urcat într-o mașină în care îl asteptau rudele.

Amintim că ex-ministrul român Decebal Traian Remes a fost învinuit de corupție după ce a primit produse alimentare in valoare de 1.500 RON, un autoturism AUDI Q7 și suma de 15.000 euro în scopul favorizării unui om de afaceri în cadrul unei licitații.

Autor video: Roland STREBELI

Găgăuzii democrați NU VOR FI PEDEPSIȚI pentru REFERENDUM, anunță Marian Lupu

lupu marian gagauziaFracțiunea Partidului Democrat din Adunarea Populară din Găgăuzia va fi absolvită de pedeapsă, pe linie de partid, pentru organizarea pseudo-referendumului din 2 februarie 2014. Cu această declarație a venit Marian Lupu în cadrul unui interviu acordat pentru KommersantMoldova, transmite gagauzinfo.md.

Într-o discuție privind reprezentanții Partidului Democrat în cadrul Adunării Populare Marian Lupu a declarat cu regret că poziția autorităților centrale adesea nu concide cu a celor din Găgăuzia. El consideră că acest fapt e unul normal în condițiile în care grupul democrat local dispune de ”un înalt grad de autonomie”.

Totodată el menționează că ”deputații nu au ajuns să ocupe acest post în baza listelor de partid ci în calitate de candidați independenți”. Abia mult mai târziu aceștia și-au manifestat intenția de a adera la Partidul Democrat.
”Am negociat în repetate rânduri cu privire la ilegalitatea referendumului, dar aceștia nu s-au lăsat convinși. Deputații au făcut trimitere la promisiunea făcută anterior în care li s-a promis un grad foarte înalt de autonomie în cadrul partidului. Dacă aceasta a fost condiția – ea trebuie respectată, oricât de greu ne-ar fi acum s-o acceptăm.”, a declarat Marian Lupu.
Amintim că în pofida interdicţiei impuse de autorităţile centrale din Moldova, în data de 2 februarie 2014, pe teritoriul UAT Găgăuză a avut loc referendumul planificat. În regiune au fost deschide 62 decţii de votare, cetățenii fiind invitați să-și exprime opinia privind intenția de aderare la UE a Republicii Moldova.

Damașcan, DAT AFARĂ DE LA CFM pentru încetinirea reformelor

a

Andrei Damașcan a fost demis de la conducerea CFM-ului, în urma unui ordin semnat, astăzi, de ministrul Transporturilor, Vasile Botnari.

Motivul demiterii lui Damașcan a fost reformarea lentă a întreprinderii. Șeful CFM avea ca sarcină modernizarea întreprinderii, dar și să implementeze un șir de reforme, care să reducă din costuri.

Andrei Damașacan a fost numit în fruntea întreprinderii Calea Ferată din Moldova la începutul lunii august 2013, după ce Vitalie Strună a fost demis, în luna iunie 2013.

Strună fusese investit în funcția de șef al CFM în noiembrie 2011 și a fost înaintat de PL.

În perioada 2005-2012, Andrei Damaşcan a ocupat funcţia de vicedirector la holding-ului “Sheriff”.

Xenia Deli CONFIRMĂ: Va fi prezentatoare TV în Moldova

elle-romania-februarie-2014

Fotomodelul moldovean Xenia Deli a anunțat în emisiunea “Prima oră” de la Prime TV că se pregătește de lansarea unui proiect TV în R.Moldova. Manechinul care și-a construit o carieră de succes în America, nu vede nicio problemă în faptul că va lăsa pentru o vreme Hollywood-ul, pentru a fi prezentatoarea unui show la una dintre televiziunile cu cea mai mare audiență de la Chișinău. Mai ales că  activitățile ei de aici i-au adus în portofoliu, apariții în cîteva reviste celebre din Europa. Fotomodelul ia în prezent lecții de dicție și speră să se descurce în noua postură, cea de prezentatoare.

Deși Xenia Deli a păstrat intriga și nu a oferit mai multe detalii despre emisiunea pe care urmează s-o prezinte, sursele spun că este vorba despre proiectul Fashion “Top Model Next”. Acesta a fost cumpărat  special pentru Xenia, iar o echipă de profesioniști pune acum la punct toate detaliile tehnice, și nu doar, pentru ca proiectul să fie lansat  în această primăvară.

Amintim că deschide.md a publicat  încă acum o lună, informații despre lansarea fotomodelului  în mass-media de la Chișinău.

Xenia Deli care poate fi văzută prin capitală la volanul unui Porshe alb, susține că nu va renunța la cariera ei de fotomodel în America, pentru că aceasta țară o hrănește și-i oferă cele mai multe posibilități de afirmare.

FLASH // 103 MORȚI într-un ACCIDENT AVIATIC

61465571

UPDATE:  103 oameni au murit dupa ce un avion militar de transport s-a prabusit marti in estul Algeriei, anunta presa algeriana, citata de AFP.

Potrivit Reuters, care citeaza o televiziune algeriana privata, Ennahar TV, autoritatile nu au facut, deocamdata, nicio declaratie oficiala cu privire la acest accident aviatic.

Avionul, de tip Hercule C130, s-a prabusit in zona Um El Buaghi, la 500 de kilometri est de Alger. La bord se aflau militari algerieni si rude ale acestora.

Potrivit BBC News, contactul cu avionul militar a fost pierdut intre Constantine si Oum al-Bouaghi. Surse locale spun ca zeci de ambulante au plecat spre locul accidentului.

 

RĂZBOI // Șleahtițchi despre CNI: Incompetent, imoral, ABERANT

poză simbol
poză simbol

După scandalul legat de procurarea autobuzelor școlare la preț exagerat, consilierul Președintelui RM, Mihail Șleahtițchi, e deja implicat într-o altă dispută. Acesta afirmă că a acționat în instanța de judecată decizia luată de Comisia Națională de Integritate, transmite tribuna.md.

Acuzat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, fostul ministru al Educației a declarat că a depus cererea în instanță în termeni legali, iar ”decizia CNI e una aberantă,  demnă doar de o instituție incompetentă și imorală prin deciziile sale”.

Cazul se referă la învinuirile aduse anterior privind incompatibilitatea funcției de ministru și de consilier prezidențial cu cea de fondator al unei asociații obștești. Astfel incompatibilitatea se manifestă prin deținerea funcției de ministru al Educației, în perioada 14.01.2011 – 24.07.2012, și a funcției de consilier al Președintelui RM în domeniul culturii, învățămîntului și științei, din 25.07.2012, concomitent cu calitatea de fondator al asociației obștești Instituția privată Universitatea Deschisă “EUROPEDIA”. Ulterior, CNI a sesizat Preșidinția Republicii Moldova în vederea inițierii procedurii de destituire din funcție a lui Mihail Șleahtițchi.

Contactat de un reporter al postalului de știri politice ”Tribuna”, Ala Timoftică, consultantul principal în cadrul Direcției control interese personale, a declarat că ei încă nu au fost informați despre o chemare în judecată.

 

 

Londra // FURT din MAȘINA OFICIALĂ a unui ÎNALT DEMNITAR UE

Viviane-Reding-500x354

Bagajele vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, au fost furate din maşina sa oficială, în centrul Londrei, în timp ce ea participa la o dezbatere, relatează Huffington Post, în ediţia electronică de marţi.

Hoţii i-au furat lui Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru Justiţie, haine, bijuterii şi trusa de machiaj, precum şi alte lucruri care se aflau în interiorul bagajului.

“Va fi dificil să înlocuiesc hainele și  bijuteriile. Cerceii mei au fost fotografiaţi în lumea întreagă. Poate nu sunt de valoare, dar sunt originali şi uşor de recunoscut. Persoana care îi va purta ar trebui să fie atentă”, a declarat ea.

“Este prima dată când mi se fură bagajul şi am călătorit în toată lumea. Din fericire, mi-au lăsat actele”, a adăugat ea.

Maşina, care este un vehicul oficial al Comisiei Europene, a fost lăsată descuiată pe strada Albermale.