Artiştii nu se tem să cânte live. „Playback-ul este ca o sperietoare!”

Pasha Parfeni

Organizatorii concertelor au dat de belea! Simion Grişciuc, deputatul PLDM, a venit cu propunerea ca organizatorii de spectacole să fie obligaţi de a anunţa pe afişe dacă interpreţii vor cânta live ori playback. Dacă nu vor respecta legea, aceștia riscă o amendă de la 800 de lei până la 6 000 de lei.

„Astfel, ascultătorul va fi informat. În primul rând, vor monitoriza consumatorii de servicii. În situaţia în care vor considera că li s-a încălcat vreun drept, vor sesiza instituţia respectivă”, a declarat deputatul PLDM.

Iniţiativa lui Grişciuc este susţinută şi de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor. Directorul acestei instituţii, Alexandru Cuzimuc, consideră că „nu ar fi o idee rea ca la toate concertele în direct cântăreţii să cânte live”.

Ana Barbu, Corina Ţepeş şi Pasha Parfeny s-au arătat încântaţi de propunerea deputatului PLDM. Aceştia spun că dacă la spectacole vor fi asigurați cu un aparataj de sonorizare bun, vor cânta doar live.

Află mai multe detalii pe apropomagazin.md.

Leave a Reply