All posts by Ungureanu Vadim

TUPEU CU GIROFAR și NUMĂR FALS // MAI l-a sancționat pe viceministrul MAI Ceban ?

ceban

Șoferul automobilului Toyota Land Cruiser L 200 care a fost surprins încălcând mai multe norme rutiere a fost sancționat, anunță Ministerul de Interne, printr-un comunicat de presă. Numele conducătorului auto sancționat nu a fost făcut public. Comunicatul menționează că, pe lângă amenzile pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere, șoferul s-a ales și cu o mustrare de serviciu, fapt care ne permite să credem că este vorba despre un angajat al MAI.

comunicat

Mai mult, conform unor surse concordante ale redacției noastre, angajatul în cauză este nimeni altul decât viceministrul de Interne Veaceslav Ceban. Sursele invocate, care fac parte din structuri distincte ale MAI, ne-au informat că mașina de teren cu girofar și numere de înmatriculare C OL 062, este condusă numai de Ceban și, uneori, de șoferul personal al oficialului MAI. Asta, deși persoane din cadrul instituției încearcă să acrediteze ideea că automobilul este utilizat de mai mulți ofițeri. Natalia Șeremet, ofițerul de presă al MAI, a negat faptul că la volan s-ar fi aflat viceministrul Veaceslav Ceban, motivul fiind că la acest automobil au acces mai mulți angajați ai MAI.

În același timp, potrivit surselor menționate, automobilul a fost primit ca donație în cadrul unui proiect finanțat de donatori externi, pentru Departamentul Poliției de frontieră, aflat în subordonarea viceministrului Veaceslav Ceban.

Contactată telefonic Daniela Mânzatu, ofițerul de presă al Departamentului Poliție de Frontieră, a declarat pentru portalul deschide.md că în cadrul proiectului Tetra, în 2012  au fost donate 3 automobile de model Toyota Land Cruiser L 200, cu suportul Comisiei Europene. Mânzatu a accentuat că toate cele 3 automobile sunt folosite de către departamentul Poliției de frontieră și au numerele de înmatriculare cu seria veche a Departamentului Grăniceri (cu inscripția DG).

Conform unei informații furnizată de persoane competente, numărul de înmatriculare C OL 062 nu este înregistrat în baze de date a Întreprinderii de Stat Rgistru. Nu ar fi primul caz în care mașini conduse de polițiști au numere de înmatriculare inexistente, sau ieșite din uz. Natalia Șeremet, ofițerul de presă al MAi, a refuzat să confirme sau să infirme telefonic această informație și a solicitat o adresă oficială.

La data de 19 martie, camera de bord a unui conducător auto a surprins un automobilul de model Toyota Land Cruiser, care ocolește pe contrasens o coloană de mașini care staționa la semafor, după care își continua drumul nestingherit la culoarea roșie a semaforului, cu girofarul și sirena în funcțiune.

Ne aștepăm ca, și în acest caz, reacția MAI să fie similară cu cea dovedită după incidentul în care a fost implicat ministrul Dorin Recean. În iunie 2013, mașina de serviciu a ministrului a derapat și s-a rasturnat  în apropiere de satul Trifești, raionul Rezina. La volan mașinii de serviciu, Toyota Land Cruiser Prado, se afla ministrul Dorin Recean, care era insotit de viceministrul de interne Veaceslav Cebanu, după cum relata în exclusivitate deschide.md la vremea respectivă.

Ulterior, ministrul a încercat să mușamalizeze incidentul și a negat că ar fi încălcat regulile de circulație, deși tot el a recunoscut că a fost sancționat. La 25 iunie, deschide.md a intrat în posesia procesului verbal întocmit după accidentul provocat de ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean, la data de 12 iunie 2013, la kilometrul 85 al traseului Chișinău-Rezina.

Secția Antidrog Nord, PE BANCA ACUZAȚILOR pentru estorcare de bani și corupție

doi-politisti-acuzati-de-talharie-si-violare-de-domiciliu_3_size6

Cinci ofiţeri superiori de investigaţie ai Secţiei „Nord” a Inspectoratului General de Poliţie (IGP) vor compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de corupere pasivă. Procuratura Anticorupţie anunţă că a finalizat urmărirea penală în privinţa învinuiţilor şi a trimis dosarul spre examinare Judecătoriei mun.Bălţi.

Potrivit procurorilor, pe banca acuzaţilor au fost trimişi toți angajaţii Biroului Antidrog al Secţiei „Nord” ai IGP. Procuratura Anticorupţie a reţinut ăn sarcina lor infracțiuni de extorcare, acceptare şi primire a banilor în proporţii mari.

Procurorii au constatat că prin utilizarea contrar atribuţiilor de serviciu a datelor operative, angajaţii Biroului Antidrog, sub conducerea şefului acestei subdiviziuni, şi-au transformat activitatea din cea de respectare a ordinii publice, în una de îmbogăţire ilicită, impunînd victimele să achite sume băneşti, să le ofere servicii şi bunuri pentru a nu fi traşi la răspundere. Mai mult, fiind deja recunoscuţi în calitate de bănuiţi de comiterea primului episod de corupţie, poliţiştii şi-au continuat acţiunile coruptibile.

Astfel, în intervalul aprilie – decembrie 2013, Procuratura Anticorupţie a documentat, cu suportul  Direcţiei securitate internă a MAI, 2 cazuri de extorcare şi primire a banilor, bunurilor şi serviciilor de la doi cetăţeni.

La finele anului trecut, Procuratura Anticorupţie i-a reţinut pe toţi 5 poliţişti, imediat după primirea banilor extorcaţi.

În mod concret, utilizînd date cu caracter operativ despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice contrar atribuţiilor de serviciu , pe 21 aprilie 2013, în satul Dumbrăviţa, raionul Sîngerei, l-au stopat pe un cetăţean, comunicîndu-i că este bănuit de circulaţia ilegală a drogurilor, însă, pentru 3 mii de euro ar putea „scăpa” de dosar penal. În continuare, poliţiştii l-au condus pe cetăţean la domiciliul, unde, asigurîndu-se că bărbatul nu deţine suma de bani extorcată, l-au determinat să-şi telefoneze rudele pentru a găsi banii, care urmau a fi transmişi în seara aceleiaşi zile. La expirarea termenului stabilit de poliţişti, victima le-a transmis suma extorcată, însă a aflat că mai are de îndeplinit o condiţie pentru a nu fi tras la răspundere, şi anume, să le pregătească o masă într-un local special. Astfel, pe 25 aprilie, victima le-a organizat poliţiştilor o cină într-un local din satul Coşcodeni, achitînd pentru aceştia 1500 lei.

După acelaşi scenariu, ofiţerii au procedat şi cu un cetăţean din Drochia, care în seara de 11 decembrie 2013 a aflat că trebuie să achite 3 mii de euro pentru a nu fi tras la răspundere pentru  circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.

Iniţial, la demersul procurorilor învinuiţii au fost arestaţi, însă ulterior, judecătorul de instrucţie a decis cercetarea acestora în stare de libertate.

 

Militarii ruși au ocupat unitatea pușcașilor marini din Feodosia

10153894_417715618365167_145125343_n

În această dimineață forțele militare ruse dislocate în Crimeea, au luat cu asalt batalionul de pușcași marini din Feodosia.

Despre aceasta a anunțat Vladislav Seleznev, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a Ucrainei pe pagina sa de facebook.

Potrivit lui Selznev sursele locale i-au comunicat că în Feodosia, la ora 4:30 s-au auzit mai multe focuri de armă în regiunea unde este dislocat batalionul de pușcași marini ucraineni iar la orele 05:00  două elicoptere MI-24 și MI-8 au patrulat zona.

Forțele militare ruse au atacat unitatea militară cu 50 de militari ai forțelor speciale GRU, 200 de soldați ai așa zisei “autoapărări” , 2 elicoptere și 3 mașini blindate.

Atacatorii au tras focuri de armă de avertizare. Militarii ucraineni nu au utilizat armamentul din dotare, dar au ieșit la luptă corp la corp. Sursele locale susțin că 60 – 80 de militari ucraineini au fost reținuți și excortați de pe teritoriul unității militare și se află acum pe teritoriul portului din Feodosia, aceștia sunt amenințați cu dosare penale.

Seleznev susține că nu au fost înregistrate victime, în acest moment deasupra unității militare flutură un drapel al Federației Ruse iar intrările și ieșirile sunt blocate de câteva mașini blindate.

seleznev 2 seleznev

523596_417715621698500_1821498024_n 1966958_417715615031834_304931538_n

Pensia lui Ion Bodrug, șeful Poliției Naționale, ÎN VIZORUL CNI

mr._bodrug_news

Comisia Națională de Integritate a inițiat un control al veniturilor lui Ion Bodrug, șeful Inspectoratului General de Poliție. Conform informației publicate de CNI, invesigația a fost declanșat în baza unui material publicat de portalul deschide.md, la 13 martie curent. Investigația se referă la pensionarea suspectă, înainte de termen, de care Ion Bodrug a beneficiat printr-un ordin al ministrului de Interne Dorin Recean.

Recean a ordonat, nici mai mult, nici mai puțin, decât calcularea activității lui Ion Bodrug în cadrul Comisiei Unificate de Control, conform coeficientului de 3 la 1, adică trei zile pentru fiecare zi de activitate în Comisiei Unificate de Control. Asta deși potrivit altor surse oficiale, citate în cadrul investigației, coeficientul legal este de 1,5 la 1.

Ministerul de Interne a refuzat să comenteze concluziile  investigației.
cniiiiiii

 

Bărbat decedat la Edineț // Automobilul în care se afla s-a tamponat cu un tractor

6257746261_233241c4e4_z
poză simbol

Un bărbat de 67 de ani a decedat ieri într-un accident rutier care a avut loc la ora 17:00 în localitatea Slobitka din raionul Edineț.

Bărbatul se afla la volanul unui automobil NIVA  iar într-un moment de neatenție a pierdut controlul volanului și s-a tamponat frontal cu un tractor de model MTZ care venea din direcție opusă.

Din cauza leziunilor suferite în urma impactului, șoferul automobilului NIVA a decedata pe loc.

Potrivit Ulianei Catan, ofițer de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, pe drumurile din țară în ultimele 24 de ore au avut loc 3 accidente rutiere soldate cu un deces și 2 persoane traumate.

OFICIAL: Ucrainenii părăsesc Crimeea // Planul de evacuare a populației a fost stabilit

448751

Conducerea Ucrainei a aprobat planul de evacuare a cetățenilor ucraineni din peninsula Crimeea, a ministrul Ostap Semerak citat de Interfax.

Hotărârea a fost adoptată de Consiliul Securității și Apărării a Ucrainei. Planul de evacuare prevede un șir de acțiuni pe care reprezentanții puterii vor fi nevoiți să le aplice pentru a asigura securitatea cetățenilor ucraineni aflați în zona de conflict, a declarat Semerak în cadrul unei conferințe de presă

Semerak și-a expus speranța că acest proces nu va constitui o amenințare pentru conducerea țării dar oricum puterea va trebui să fie pregătită pentru unele reacții în timpul mișcărilor migraționale.

Potrivit oficialului, conducerea poartă tratative cu organele puterii din regiune cu care se vor stabili condițiile de evacuare a populației locale.

În această dimineață, un apel similar a fost făcut și de liderul partidului Udar, Vitalie Kliciko.

 

VIDEO // Vitalie Klicko RECOMANDĂ EVACUAREA armatei și a civililor din Crimeea

kl

Vitali Klicico a declarat, într-o postare video pe youtube, că regiunea Crimeea este și a fost a Ucrainei, dar acum Ucraina trebuie să ia măsuri urgente pentru a evacua ofițerii, soldații și toți cetățenii Ucrainei din Crimeea, pentru a le asigura viața și sănătatea celor care se află pe teritoriul ocupat de forțele ruse.

Kliciko consideră că trebuie urgent evacuate forțele militare, în locuri de dislocare temporară, și este necesară pregătirea condițiilor de cazare pentru toți refugiații ucrainieni care vor fi nevoiți să se retragă din peninsulă.

Astăzi militarii batalionului 1 de pușcași marini, Feodosiiskovo a flotei militare a Ucrainei s-au adresat către conducerea actuală a țării și au rugat să fie de urgență evacuat tot personalul batalionului din Crimeea.

Militarii au cerut să le fie garantată integritatea batalionului, să li se asigure continuarea serviciului militar în una din unitățile militare ale Ucrainei.

În caz contrar, urmările ar putea fi grave și neașteptate, chiar și  pierderea întregului batalion.

 

Accident de muncă // Un tânăr de 26 de ani a decedat la Bălți

646x404 (1)
poză simbol

Un tânăr de 26 de ani a decedat ieri după-amiază, după ce a căzut de pe acoperişul unui restaurant situat de pe strada 1 Mai, din municipiul Bălți.

Victima a alunecat, în timp ce executa lucrări de reparaţie a clădirii şi a căzut în gol de la o înălţime de aproape 20 de metri.

Potrivit unor surse locale, în momentul în care a căzut muncitorul nu era asigurat și nu era echipat corespunzător pentru efectuartea lucrărilor de construcție în care era implicat.

Cazul este investigat de IP Bălți pentru a stabili cauzele producerii tragediei.

O tragedie similară a avut loc recent, în municipiul Chișinău, soldată cu decesul unui muncitor în construcții. Nici în acest caz muncitorul nu avea echipament de protecție.

VIDEO // Avocat din Capitală reţinut de CNA cu aproape 16 000 de euro

646x404
poză simbol

Un avocat din Chişinău a fost reţinut aseară de către ofiţerii Centrului Național Anticorupție fiind suspectat de trafic de influenţă. Acesta a fost prins în flagrant după primirea a 15 700 de euro.

Potrivit denunţătorului, avocatul i-ar fi cerut această sumă, susţinând că are influenţă asupra unor angajaţi ai Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane şi că-i poate determina să muşamalizeze un dosar pornit pe numele declarantului.

Operaţiunea de reţinere a avut loc într-un local din Chişinău, iar în timpul flagrantului avocatul a încercat să scape de bani, aruncându-i pe podea.

Tot ieri, în cadrul aceluiaşi dosar, a mai fost reţinută o persoană care ar fi extorcat de la denunţător 5000 de euro pentru a-l ajuta să scape de răspundere penală.

În prezent, ambele persoane au fost reţinute pentru 72 de ore şi se află în izolatorul CNA. Acestea sunt cercetate penal pentru trafic de influenţă şi riscă de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale.

De la începutul anului, CNA şi procurorii anticorupţie au pornit cinci dosare penale în care sunt vizaţi avocaţi.