All posts by Ungureanu Vadim

Dirijorul Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, acuzat de furtul a 6 milioane de euro

eclujeanul.ro
eclujeanul.ro

Igor Zotrov, dirijorul Teatrului Maiinsky din Sankt Petersburg şi fostul director al Fundaţiei “Valeri Gherghiev”, a fost acuzat de deturnarea a şase milioane de euro, fondurile fiind folosite pentru cumpărarea unor apartamente de lux.

Potrivit Mediafax, Igor Zotrov ar fi deturnat, alături de un complice, o sumă de 245 de milioane de ruble din conturile Fundaţiei “Valeri Gherghiev”, al cărei scop este susţinerea tinerelor talente din muzică.

Cu aceşti bani, cei doi au cumpărat şase apartamente pe numele soţiilor lor şi şase locuri de parcare într-un imobil din Moscova, potrivit unui comunicatul al anchetatorilor.

Pentru a acoperi aceste goluri din buget, cei doi au cerut bani de la sponsori ai Festivalului “Stelele Nopţilor Albe”, care este organizat în fiecare an, şi de la organizatorii Festivalului de Paşte de la Moscova, al cărui director este Igor Zotrov.

Ancheta a fost încheiată şi cei doi urmează să se prezinte în faţa justiţiei. De altfel, Igor Zotrov se află în arest la domiciliu încă din 2011.

Cutremur și valuri TSUNAMI ucigașe în Insulele Solomon

cutremur-i-valuri-tsunami-uciga-e-in-insulele-solomon-18443687

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui tsunami provocat de cutremurul de 8,0 grade înregistrat în zona Insulelor Solomon, potrivit Agerpres.

Surse medicale ale unui spital din Lata, principalul oraş al insulei Santa Cruz (est), a confirmat cele cinci decese.

Câteva localităţi situate de-a lungul coastei insulei au fost grav afectate, conform postului TVNZ’s ONE News.

Un cutremur cu magnitudinea 8,0 grade s-a produs miercuri dimineaţa la aproximativ 350 kilometri est de Kira Kira, în Insulele Solomon, au anunţat Centrul american de geofizică /USGS/ şi Centrul de alertă la tsunami în Pacific.

Seismul a fost urmat de cel puţin 25 de replici cu magnitudinea 5,0-6,0 grade.

Centrul american de tsunami în Pacific a emis alertă pentru Australia, Noua Zeelandă şi Indonezia, însă ulterior avertizarea a fost retrasă. Institutul de meteorologie nipon a indicat că se aşteaptă la valuri de aproximativ 20 centimetri pe coastele Japoniei.

Vezi lista candidaţilor înscriși pentru funcţia de director al Departamentului Ştiri la televiziunea publică

trm.md
trm.md

Şapte dosare au fost depuse pentru funcţia de director al Departamentului Ştiri şi Dezbateri de la postul public de televiziune Moldova 1.

Potrivit  TRM în concurs s-au înscris următorii candidați:

Ecaterina Stratan;   

Vitalie Guțu;

Arcadie Gherasim;   

Cornelia Stefoglu;

Sergiu Praporșcic;

Andrei Revenco;

Vitalie Condrațchi.

Termenul limită de înregistrate a dosarelor a expirat la 5 februarie 2013, ora 17.00.

Directorul Departamentului Ştiri şi Dezbateri gestionează activitatea subdiviziunii, conceptualizează editorial programele de ştiri şi cele de dezbateri, conform prevederilor Caietului de sarcini al TRM, determină identitatea programelor informative şi de dezbateri, asigură abordarea operativă, imparţială şi pluralistă a evenimentelor de interes public în programele de ştiri şi de dezbateri, asigură condiţiile editoriale şi de producţie a  transmisiunilor în direct.

VIDEO: Mahmoud Ahmadinejad, ținta unui atac cu…un pantof!

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care a început, ieri, o vizită oficială în Egipt, a fost pe punctul de a fi lovit cu un pantof de un cetăţean sirian.

După cum se poate vedea în imaginile video postate pe Youtube de agenția turcă Anadolu, forţele de securitate egiptene îl imobilizează pe un tânăr, atunci când acesta încearcă să-l atace pe liderul iranian la ieşirea din moscheea Al Hussein din Cairo.

”Lașule!”, ”Îi ucideţi pe fraţii noştri”, a strigat acesta, înainte de a arunca cu un pantof în direcţia lui Ahmadinejad, care era, însă, prea departe în mulţimea ce venise să-l întâmpine, astfel încât a ratat ţinta. Tânărul a fost arestat de forţele de securitate egiptene, el dovedindu-se a fi un rezident sirian.

În Orientul Mijlociu este extrem de jignitor a lovi pe cineva cu partea inferioară, considerată murdară, a pantofului sau ghetei.

Mahmoud Ahmadinejad a sosit la Cairo pentru a participa la summitul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), ce îşi deschide lucrările miercuri în capitala egipteană, fiind primul preşedinte iranian care întreprinde o vizită în Egipt în ultimii 34 de ani, după ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, notează evz.ro.

Contactele dintre Teheran şi Cairo au fost complet ”îngheţate” după ce Egiptul a semnat un tratat de pace cu Israelul. În plus, Iranul a fost iritat de faptul că autorităţile egiptene i-au oferit refugiu şahului înlăturat de la putere, Mohammad Reza Pahlavi, care a şi murit la Cairo, la un an după revoluţia islamică din anul 1979, fiind îngropat în moscheea Ar-Rifai.

Abia în anul 2010, cele două ţări s-au angajat în normalizarea relaţiilor dintre ele. Deşi oficial acestea nu au fost pe deplin restabilite, între cele două capitale a fost reluat traficul aerian după o pauză de 30 de ani. A urmat reluarea exporturilor de produse petroliere iraniene în Egipt.

Iranul se numără printre puţinii aliaţi ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, opunându-se împreună cu Rusia şi China oricărei ingerinţe străine în conflictul civil sângeros din această ţară.

 

 

Top 9 filme erotice în luna iubirii

unica.ro
unica.ro

1.Ultimul tango în Paris

Filmul ce este considerat cel mai bun film erotic făcut vreodată. Scene de sex fierbinți, perversiune, gemete și sadomasochism-sunt prezente în acest film.

2.Boogie nights

A cîștigat 2 globuri de aur și 3 oscaruri. Este ideal de vizionat pentru cupluri, doarece conține scene porno dar și scene erotice.

3.Dorința (1981)

Demonstrează dragostea pasională dintre un bărbat și o femeie, care nu se pot împlini din motivul căsniciei în care sunt prinși. Întîlnirile pline de erotism, pasiune și muuult sex !

4.Femeie fatală

Filmul prezintă sexualitatea și jocurile de seducție din diferite ipostaze ale actorilor principali.

5.Ciocolată cu dragoste

Dacă adori ciocolata trebuie numaidecît să urmărești acest film. Ai să vezi cum reușesc niște ingrediente dă schimbe viața, dar și mentalitatea oamenilor văzută prin sexualitate.

6.Legături periculoase

Urmărind acest film veți porni împreună cu partenerul într-o călătorie plină de eroism, împletită cu gelozie și răzbunare.

7.Instingte primare

Dormitorul tău se va umple de scenele fierbinți  și pline de sexualitate. Gesturile și comportamentul dictat de instinctele sexuale sunt aici în rolul principal.

8. Cu ochii larg deschiși

Actorii Tom Cruise și Nicole Kidman ilustrează un film ce a stîrnit o mulțime de controverse, din cauza scenelor pline de sexualitate.

9. Lie with me

Este o poveste de-a dreptul incendiară, cu scene de sex agresiv, care le dă protagoniștilor viața peste cap. Urmărește acest film și vezi pînă unde poate influența sexualitatea viața unui om.