AVEŢI GRIJĂ // SIS-ul pune la cale MITUIRI DE TESTARE a funcţionarilor publici

a

Funcționarii publici, bănuiți de corupție, ar putea fi testați, privind integritatea profesională de către CNA și SIS. Aceștia vor fi mituiți intenționat de către agenți sub acoperire, dacă șeful unei instituții publice va solicita acest lucru.

Autorii proiectului, reprezentanții Ministerului Justiției, susțin că astfel se propune o nouă metodă de combatere a corupției, dar și de identificare și înlăturare a riscurilor ce duc la actele de corupție. Un proiect de lege a primit astăzi, 6 noiembrie, aviz pozitiv din partea Comisiei Juridice, Numiri și Imunități.

„Este prevăzut ca agentul, care efectuează testarea, să imite oferirea de mită și acesta va fi un test. Dacă funcționarul a trecut testul, lui i se vor aduce mulțumiri, iar dacă pică – i se va aplica răspundere disciplinară și amendă de până la 2 mii de lei.

Testele de integritate vor fi efectuate după un program, iar celor care sunt în serviciul public, li se vor aduce la cunoștință că ei sunt sub monitorizare publică. Și integritatea lor va fi testată”, a declarat ministrul Justiției, Oleg Efrim. Ministrul a mai propus ca organul de testare a integrității agenților publici să fie sub control parlamentar. Proiectul sus-menționat urmează să fie pus în dezbateri și votat de către deputați.

Leave a Reply