Comuniştii vor conduce Comisia parlamentară de anchetă în cazul Paciu

comunisti

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ a enumerat componenţa numerică a comisiei parlamentare. Din ea vor face parte 9 deputaţi: patru fiind din partea opoziţiei, trei din PLDM, şi câte unul din PD şi PL.

Componenţa comisiei a fost votată unanim de Parlament. Comuniştii l-au înaintat ca şef al Comisiei pe deputatul Anatol Zogorodnîi, secretar – Anatol Gorilă şi alţi doi membri: Alexandru Petkov şi Grigore Petrenco.

Din partea PLDM au fost înaintaţi deputaţii: Alexandru Cimbriciuc, Iurie Apostolachi şi  Iurie Ţap care va fi şi vicepreşedinte al comisiei. Partidul Liberal şi Partidul Democrat  vor fi reprezentaţi în Comisie de Valeriu Munteanu şi respectiv Alexandru Stoianoglo.

Deputatul neafiliat, Mihai Godea a propus un amendament la proiectul de decizie. Parlamentarul a cerut ca din componenţa comisiei să facă parte şi reprezentanţi ai societăţii civile, doi delegaţi din partea mass-mediei şi câte un reprezentant al preşedintelui ţării, al  Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior  al Procurorilor şi Asociaţiei Veteranilor Organelor de drept.  Toţi să aibă rol de observatori, fără drept de vot.

Propunerea a fost respinsă însă,  de autorul proiectului Valeriu Streleţ.

Aceştia ar putea lega mâinile comisiei. Membrii Comisiei au  toată libertatea de a face demersuri pentru a  fi completată cu supraveghetori, a motivat liberal-democratul.

Ulterior, propunerea lui Mihai Godea a fost pusă la vot, dar nu a fost susţinută de deputaţi.

Leave a Reply