Coreea de Nord anunţă că este în “stare de război” cu Sudul

cbc.ca
cbc.ca

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că este în “stare de război” cu Sudul şi că va negocia toate problemele intercoreene pe această bază.

“De acum înainte, relaţiile intercoreene sunt în stare de război şi toate problemele dintre cele două Corei vor fi tratate în conformitate cu un protocol adaptat la război”, a declarat Coreea de Nord într-un comunicat comun atribuit guvernului şi instituţiilor, transmite Agerpres.

“Situaţia existentă de mult timp potrivit căreia Peninsula Coreea nu este nici în război şi nici în pace s-a terminat”, afirmă comunicatul difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană Korean Central News Agency /KCNA/.

Cele două Corei sunt încă în prezent din punct de vedere tehnic în stare de război, după ce Războiul din Coreea 1950-53 s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu un tratat de pace, aminteşte AFP.

Nordul a anunţat în această lună anularea armistiţiului şi a celorlalte tratate bilaterale de pace semnate cu Seulul pentru a protesta împotriva exerciţiilor militare comune ale Coreii de Sud şi Statelor Unite.

Anularea încetării focului deschide teoretic calea reluării ostilităţilor, dar potrivit observatorilor, nu este prima dată când Coreea de Nord denunţă armistiţiul.

Armistiţiul a fost aprobat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, iar ONU şi Coreea de Sud au respins retragerea unilaterală a Nordului din acest acord.

Comunicatul de sâmbătă avertizează de asemenea că orice provocare militară în apropierea frontierelor terestre sau maritime dintre Nord şi Coreea de Sud va provoca “un conflict la scară largă şi un război nuclear”.

Leave a Reply