EXCLUSIV // Streleţ este TATĂL copilului, dar mama NU ESTE NICI AMANTĂ, NICI VERIŞOARĂ

aliona
Aliona U. discutând cu reporterul deschide.md

Preambul

Un mail sosit de pe o adresă necunoascută a tulburat ieri toată lumea bună a Chişinăului. Scrisoarea electronică era asumată de o anumită A.U. Mail-ul conţinea o istorie lacrimogenă, pe alocuri, împănată cu aluzii acuzatoare la adresa deputatului PLDM Valeriu Streleţ. Şi nu un deputat oarecare, ci liderul fracţiunii parlamentare a partidului, unul dintre greii formaţiunii. Povestea are ca punct de reper un copil, presupus a fi copilul deputatului dintr-o relaţie mai veche, cu această A.U. O relaţie nedefinită, dar insinuată ca fiind extraconjugală. Mai popular, un amantlâc. O chestiune ruşinoasă, mai ales pentru un politician. Mai mult, politicianul este acuzat că şi-ar fi abandonat copilul. Pentru un lider, unul cu extremă vizibilitate socială, un dezastru. Scrisoarea a fost preluată de o singură publicaţie şi publicată ca atare. Nu ne propunem, nici pe departe, o incursiune asupra acestui demers jurnalistic. Dar precizăm că deschide.md a fost în posesia acestei scrisori încă de miercuri, 23 octombrie. Nu am dat curs provocării din motive care, de acum, sunt evidente. Mirosea a fals, a manipulare, a grosolănie şi mizerie, de se simţea până la Moscova.

Mărturisirea

Aliona U. este o femeie aflată în pragul celei de-a doua tinereţi. Este absolventă a două facultăţi, una dintre ele cea de filologie. Povestea ei începe cu două negări categorice: NU a scris ea mail-ul primit de toate redacţiile importante din Republica Moldova şi NU s-a gândit niciodată să îl şantajeze pe deputatul Valeriu Streleţ pentru bani.

A rămas surprinsă, ieri, când a rudele au anunţat-o că a ajuns vedeta zilei. Primul gând a fost <<ce va spune Valeriu Streleţ ?>>. “Eram sigură că se va supăra, că mă va acuza, că nu va crede că scrisoarea nu este expediată de mine”, spune Aliona. S-a înşelat. A înţeles asta spre seară, când Valeriu a apelat-o, de la Bruxelles. Am fost rugaţi să nu relatăm întreaga conversaţie, dar putem puncta surprinderea manifestată de deputat în raport cu apariţia fotografiilor. Acest aspect nu poate fi explicat nici de Aliona. “Nici rudele de la ţară, nici puţinii prieteni din Chişinău nu ar fi ştiut să facă aşa ceva”, este convinsă Aliona.

Micul geniu al deputatului Streleţ

Dan, băieţelul care apare în fotografii, în cărucior şi în braţele deputatului, s-a născut în aprilie 2008. Este băiatul Alionei şi al domnului Streleţ. În acel moment, Aliona şi Valeriu aveau o relaţie stabilă, de ceva vreme. Deputatul NU era căsătorit. Botezul lui Dan a avut loc cu ştiinţa tuturor rudelor, a cunoscuţilor. În certificatul de naştere nu apare numele de familie al tatălui, care a promis atunci că-l va recunoaşte mai târziu. Aici, Aliona a ţinut să precizeze că l-a cunoscut pe Valeriu când acesta, probabil, nici nu se gândea că va ajunge aşa de sus în politică. “Niciodată nu m-am gândit la bani, când l-am privit pe Valeriu”, mărturiseşte Aliona, cu ochii înlăcrimaţi.

baiatul lui Strelet
Dan, cu naşa de botez

Aliona a evitat să răspundă la multe întrebări cu caracter personal, mai ales dintre cele legate de bani. Ne-a spus doar că Valeriu a ajutat-o mereu, după naşterea copilului, şi chiar după ce, un an mai târziu, s-au despărţit. Poate nu aşa cum şi-ar fi dorit ea, dar …

Dan ştie cine este tatăl lui. Când Valeriu apare la televizor, băiatul spune: “Ăsta e deputatul nostru”. Dan are o inteligenţă nativă cu mult peste media generală. Citeşte de la 2 ani şi a învăţat tabla înmulţirii la 3 ani. A fost deja în studiourile TV, unde i-a lăsat pe toţi cu gura căscată.

Cine vrea capul lui Streleţ ?

Este clar că ţinta este deputatul Valeriu Streleţ. Interesant de aflat va fi cine vrea capul lui Streleţ, ACUM, când, parcă, pipa păcii fumegă …

 

Nota redacţiei: I-am expediat deputatului Valeriu Streleţ un mesaj SMS prin care l-am informat despre demersul nostru şi am solicitat o opinie, dacă domnia sa consideră necesar. Din păcate, pînă la această oră nu am primit niciun răspuns.

Leave a Reply