Ghimpu despre Marian Lupu: “tare n-aş vrea să spun că lupul nu e lup, dar e veveriţă”

Sursa colaj: ghimpu.wordpress.com
Sursa colaj: ghimpu.wordpress.com

Lupul tot lup rămîne şi oricît l-ai hrăni el tot spre pădure se uită. Comparaţia aparţine liderului liberal Mihai Ghimpu, care se arată nemulţumit de o declaraţie a fostului său coleg de Alianţă, liderul democrat Marian Lupu, care ar fi declrat public în cadrul unei emisiuni televizate, că ,,pe extrema dreaptă avem mai multe formaţiuni politice, şi parlamentare, și extraparlamentare”. “Tare n-aș vrea să spun că lupul nu e lup, dar e veveriță”, mai spune liberalul.

“Ghimpu şi PL spun că limba vorbită de moldoveni se numeşte Limba Română, Lupu şi PD – limba pe care o vorbim este Limba Moldovenească; Ghimpu şi PL spun că identitatea noastră este una românească, ceea ce înseamnă că suntem români de naţionalitate, aşa cum sunt şi bucovinenii, oltenii, bănăţenii, ardelenii şi toţi celalţi care au locuit în cele trei Principate: Moldova, Muntenia şi Transilvania, Lupu şi PD zic că suntem de naţionalitate moldoveni. Așadar, stimați cetăţeni, care formaţiune politică este extremistă, cea care spune adevărul, or cea care neagă acest adevăr?”, se mai întreabă liderul PL.

“Cum se mai spune: fără comentarii… Dar un lucru nu-l înţeleg, cum de lupu-i lup, pădurea-i pădure, şi nimeni nu-i spune lupului că-i veveriţă şi invers – că veverița e lup, sau la padure – mare şi invers, la mare – pădure. Lupului, lup i s-a zis, pădurii – pădure, veveriţei – veverită şi marea-i mare, și așa va fi cât va exista limba pe care o vorbim, inclusiv și Dl. Lupu, adevărul, adevăr ramane: Limba Noastră este Limba Română și punctum, vorba lui M. Eminescu”, a conchis Mihai Ghimpu pe blogul său.

Leave a Reply