Guvernul german renunţă la încercarea de a interzice un partid de extremă-dreapta

spiegel.de
spiegel.de

Guvernul german a decis să renunţe la încercarea de a interzice Partidul Naţional Democrat (PND) de extremă-dreapta, considerat de criticii săi drept neo-nazist, din cauza îndoielilor că judecătorii vor sprijini o astfel de mutare, potrivit unui raport Reuters, citat de The Epoch Times.

Guvernul a declarat că va sprijini în schimb o tentativă separată a celor 16 state federale din Germania de a solicita Curţii Constituţionale să interzică partidul, pe care serviciile interne de informaţii l-au numit “rasist, anti-semit şi revizionist”.

Interzicerea unui grup politic este o problemă deosebit de sensibilă în Germania, încă bântuită de amintirile regimurilor nazist şi comunist, care au redus la tăcere orice dizidenţă. O încercare anterioară de a interzice PND a eşuat în 2003,punând într-o lumină nefavorabilă guvernul din acea perioadă.

Marea comunitate etnică turcă, Consiliul Central al evreilor şi Consiliului Central al sinti şi roma din Germania au criticat guvernul pentru eşecul său de a lua o poziţie unită împotriva PND, spunând că şi-a neglijat responsabilitatea.

Leave a Reply