Ianukovici // Sunt VIU, sunt COMANDANT, mă voi ÎNTOARCE la Kiev

ianucovici_back_640

Cu puțin timp în umră s-a încheiat un briefing de presă susținut de ex-președintele ucrainian Victor Ianukovici. În anunțul brifingului, făcut de organizatori, se preciza că fostul lider de la Kiev va face un anunț important.

În esență, Victor Ianukovici a reluat afirmațiile de bază din conferința anterioară, din 28 februarie.

“Ucraina este guvernată de ultranaționaliști. Ei controlează poliția de la Kiev dar și din alte organe de forță din Ucraina. Străzile sunt patrulate de oamenii mascați. Ei concediază militarii de Ministerului Apărării. Eu sunt președinte legitim și comandat suprem al armatei. SUA spune că mi-a pierdut legitimitatea, dar nu e așa, eu n-am fugit nicăieri. Cum îmi va permite situația eu mă voi întoarce la Kiev”, susține Ianukovici

Ex-președintele Ucrainei susține în continuare că alegerile din 25 mai sunt nelegitime, toate organele de conducere formate ulterior nelegitime, și intenționează să se adreseze Congresului Statelor Unite.

“Din câte știu legislația SUA interzice acordarea suportului financiar unui Guvern ales nelegitim. Eu mă voi adresa Congresului”, a precizat Ianukovici.

Pe durata briefingului, Victor Ianukovici  a repetat “Eu sunt viu, eu nu am murit de 2 ori”.

Anterior, massmedia ruse și ucrainiene au anunțat de câteva ori decesul sau spitalizarea în stare gravă a lui Victor Ianukovici.

Leave a Reply