James Blunt s-a logodit cu o tânără de VIŢĂ NOBILĂ. Când e programată NUNTA

james_blunt_05234000

Cântăreţul britanic James Blunt s-a logodit, în perioada Crăciunului, cu Sofia Wellesley, nepoata ducelui de Wellington, prietenii cuplului afirmând că nunta ar fi programată pentru vara anului viitor.

Prietenii cuplului au spus că duminică seară au aflat că cei doi s-au logodit în perioada vacanţei de Crăciun. “Toată lumea vorbeşte despre asta. Noi ne aşteptam la asta, dar este în continuare o veste minunată”, a spus una dintre apropiatele cuplului.

Cei doi au început să se întâlnească la începutul anului trecut, după ce sora lui James, Daisy, le-a făcut cunoştinţă, informează dailymail.co.uk.

Licenţiată în drept la Universitatea din Edinburgh, unde a fost colegă cu Pippa Middleton, Sofia este în prezent consultant juridic în Londra.

Anterior, Blunt a avut relaţii cu alte frumuseţi, precum fotomodelul Petra Nemcova.

Cu toate că este o persoană foarte precaută în ceea ce priveşte viaţa sa privată, Blunt declara anterior despre relaţia sa: “Ceea ce pot spune este că sunt foarte fericit în acest moment alături de Sofia”. “Trebuie să fii o persoană puternică pentru a fi capabil să ai o relaţie cu cineva care lucrează în industria muzicală. Este greu când eşti cu cineva şi eşti implicat într-o situaţie doar pentru că ai fost văzut stând lângă cineva. Trebuie să fii o persoană puternică pentru a te descurca cu asta şi eu sunt foarte norocos să o am alături de mine”, a mai declarat acesta.

Prietenii cuplului prevăd o nuntă în vara anului viitor, la reşedinţa grandioasă a ducelui Wellington din Hampshire şi se pare că Elton John şi David Furnish vor fi invitaţi la eveniment.

James Blunt a devenit celebru în 2005, cu piesa “You’re Beautiful”, care a fost intens difuzată de toate posturile de radio din lume, iar apoi cu single-ul “Goodbye My Lover”, inclus pe albumul “Back to Bedlam”.

De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee Brit, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar şi cu premiul Grammy, în 2007, la categoria “cea mai bună interpretare masculină”, pentru cântecul “You’re Beautiful”. De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum şi alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.

Cântăreţul britanic a susţinut un concert la Sala Polivalentă din Capitală în 2009.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cantaretul-james-blunt-s-a-logodit-cu-o-tanara-de-vita-nobila-cand-e-programata-nunta_1349139.html#ixzz2p4YP2i8Y
Follow us: @realitatea on Twitter

Leave a Reply