Liberalii ATACĂ la Curtea Constituțională ”STIMULAREA” vameșilor

rrrr

Deputații Partidului Liberal contestă legea potrivit căreia vameșii vor primi remunerări în valoare de 10% din suma amenzilor pe care le aplică. Aceștia au depus o sesizare la Curtea Constituțională în acest sens. Mai mult decât atât, deputatul Valeriu Munteanu și-a exprimat obiecțiile asupra noi prevederi legale într-un mod sarcastic pe blogul său.

”Astăzi, după adoptarea Legii 324 din 23.12.2013 (arhicunoscuta politică bugetar fiscală pentru anul 2014), guvernanţii noştri, având slăbiciunea vămilor, au revenit la pravila medievală, astfel, conform noului verde-ucaz.

De ce doar vameşilor să li se dea câte 10% din pradă? De ce nu şi profesorilor al căror elev a fost medaliat la olimpiadă; medicilor, care au adus de pe lumea cealaltă tatăl sau mama unor copii; poliţiştilor care au trecut printre gloanţele bandiţilor, asigurând ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, de ce? Poate ştie răspunsul „al vostru, Vlad Filat”, ayatolahul mai marelui vămilor moldoveneşti?”, scrie Valeriu Munteanu.

Noua modalitate de stimulare a angajaților vamali a intrat în vigoare pe data de 1 ianuarie curent.

 

4 thoughts on “Liberalii ATACĂ la Curtea Constituțională ”STIMULAREA” vameșilor”

Leave a Reply