Obama, investit pentru cel de-al doilea mandat

obama
Foto: independent.co.uk

Eu, Barack Hussein Obama, jur solemn să-mi îndeplinesc cu fidelitate funcţiile de preşedinte al SUA, şi, cu toată măsura mijloacelor de care dispun, să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia SUA, a afirmat la ora locală 11.55 (16.55 GMT) cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, având mâna dreaptă ridicată pentru jurământul ce a fost depus în faţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts, citat de Agerpres.

În jur de 250.000 de persoane dețin bilete, distribuite în mod gratuit de către congresmeni în circumscripții. Mulți au organizat trageri la sorți pentru locuitorii din statelor lor.

Biletele oferă acces la porțiunea aferentă de pe marea peluză National Mall, situată cel mai aproape de Capitoliu, deci de podium. Alte câteva sute de mii de persoane sunt așteptate în restul parcului, unde accesul este permis fără bilet. În aceste zone au fost instalate ecrane uriașe.

Obama începe al doilea mandat în circumstanţe mai puţin dificile decât în 2009, atunci când criza economică era la punctul maxim. Însă sunt în aşteptare numeroase dosare spinoase, în timp ce adversarii săi republicani şi-au păstrat o poziţie de forţă în Congres.

Priorităţile sale vor fi să soluţioneze impasul bugetar, votarea restricţiilor asupra vânzării de arme de foc şi reformarea legilor privind imigraţia, a anunţat duminică un consilier apropiat al său, David Plouffe, potrivit căruia intervenţia lui Obama “va fi un discurs al speranţei”.

La început de mandat, presedintii americani trebuie să depună juramântul, iar recordul in acest sens ii aparține in mod firesc lui Franklin Roosevelt, care a fost ales de patru ori la conducerea SUA. Chiar dacă este la al doilea mandat, Barack Obama va egala luni acest record, când va depune pentru a patra oară jurământul.

Leave a Reply