Grupul militar rus Saliut FACE PROFIT la TOPAZ Chișinău

a

Grupul militar rus Saliut, care deține uzina Topaz de la Chișinău, și-a crescut profitul cu 200 mii de lei la 864 mii de lei, în anul 2013 față de anul precedent potrivit raportului financiar al întreprinderii.

Cifra de afaceri a uzinei practic s-a dublat anul trecut și a totalizat 28,5 mil. de lei. La fel și costul vânzărilor, care a însumat 26,6 mil. de lei. Asta ]n timp ce activele Topaz s-au redus cu 5 mil. de lei, la 133,2 mil. de lei.

Acționarul Topaz este grupul militar rusesc, Saliut. Este una dintre puţinele foste întreprinderi cu profil militar care mai funcţionează în centrul Chișinău. Topaz a fost cumpărată, în urmă cu zece ani, de grupul rus Saliut, specializat în producţia de motoare pentru avioanele militare. Totuşi, câteva clădiri administrative au fost cedate unor reţele de magazine. Iar administrația întreprinderii susține că ar trebui să se mute, dar nu are unde. “Instalaţiile de producere sunt situate în apropierea uneia dintre cele mai aglomerate artere din Chişinău, iar aici se produc mereu vibraţii puternice. Acest lucru nu ne este favorabil, pentru că producem utilaj ce necesită o precizie deosebită”, susține administrația întreprinderii.

Copii orfani ar putea primi indemnizații mai mari

big-peste-100-de-mii-de-copii-din-moldova-au-unul-sau-ambii-parinti-peste-hotareCopii care și-au pierdut părinții ar putea primi alocații sociale mai mari.  Este vorba despre o inițiativă legislativă a unui grup de deputați, înaintată de către vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

Deputata pledează pentru modificarea Legii privind alocaţiile sociale pentru unele categorii de cetăţeni, astfel încât alocaţia pentru copii, în cazul pierderii întreţinătorului, să constituie  30% din cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vârstă, stabilită anual de către Guvern, pentru fiecare copil.
De  menționat că în Moldova sunt peste 4000 de copii care beneficiază de asemenea ajutoare sociale. Guvernul, urmează în condițiile art. 131 din Constituție și art. 58 din Regulamentul Parlamentului să identifice și să aprobe cheltuielile bugetare pentru implementarea prevederilor ce se conțin în prezentul proiect de lege.
În prezent, alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte în cuantum de 49 lei pentru fiecare dintre ei, fără a depăşi suma totală de 98 lei.

Inițiativa a fost susținută de  către deputații PLDM Maria Ciobanu, Nicolae Juravschi, Nicolae Olaru și Tudor Deliu, Gheorghe Focșa, Maria Nasu și Elena Frumosu.

Separatiștii pregătesc PROVOCĂRI la Doroțcaia și anunță REFERENDUM de separare a localității

a
foto: gagauzinfo.md

“Nu este vorba de niciun referendum de alipire la Transnistria. Am auzit și eu de lucrul asta, dar nu e adevărat. Cineva, se pare că este interesat de lansarea  zvonurilor”, a declarat pentru deschide.md primarul satului Droțcaia, Alexandru Leașco.

Precizăm că șeful administrației de la Dubăsari, Petru Dubrinskii, a fost citat de gagauz.info declarând că “în satul Doroțkaia urmează să fie organizat un referendum de alipire la Transnistria“.

Alexandru Leașco, primarul de la Doroțcaia, susține că zvonurile cu privire la organizarea referendumului au drept scop inducerea în eroare a populației și instigarea la separatism.

Satul Doroțcaia, ampalsat în stânga Nistrului, se află sub jurisdicția Chișinăului.

Ce CONDIȚII trebuie SĂ ÎNDEPLINEȘTI dacă vrei PAȘAPORT BIOMETRIC la domiciliu

AMBASADA MOLDOVEI - ALEGERI PARLAMENTARE

Dacă vreți să vă faceți pașaport biometric, sau alte acte de indentitate, la domiciliu trebuie să aveți o încăpere de cel puțin 4 m², anunță viza.md. Pe lângă această condiție mai aveți nevoie de un scaun şi acces la reţeaua electrică.  Costul unui astfel de serviciu este de 450 de lei care nu include prețul documentului.

Serviciula fost lansat în ianuarie, anul trecut iar documentul perfectat poate fi ridicat la oficiul indicat de solicitant sau livrat direct la adresa solicitată în raza teritorială a municipiului Chişinău.

I-a crăpat capul unui consătean cu toporul și va sta 30 de ani la pușcărie

Worker fixes barbed wire on top of panels of a security fence in Heiligendamm
poză simbol

Un  locuitor al raionului Edineţ va suporta ani grei de puşcărie, după ce, în toamna anului trecut, a săvârşit un omor intenţionat şi a fost surprins de polițiști conducând un mijloc de transport în stare avansată de ebrietate.

Potrivit probelor prezentate de procurori, în noiembrie 2013, fiind sub influenţa alcoolului, inculpatul a înjunghiat un consătean cu un cuţit, după care i-a aplicat şi câteva lovituri de topor. Pentru a ascunde urmele crimei, inculpatul a ascuns cadavrul victimei în gospodăria sa, însă a fost reţinut câteva zile mai târziu de oamenii legii.

De asemenea, o lună mai devreme, pe traseul Edineţ – Brînzeni, inculpatul a fost depistat de poliţie conducând în stare de ebrietate alcoolică un autoturism, fără a avea permis de conducere.

Recent, pentru acţiunile sale, inculpatul, în vârstă de 48 de ani, care un an mai devreme fusese eliberat din detenţie, unde petrecuse 19 ani pentru un alt omor, a fost condamnat în total la 30 de ani de închisoare.

 

VIDEO// ASASINAREA lui Sasha Belîi

123

 

În seara de marți,25 martie, pe internet au apărut imagini video de la camerele video de supraveghere instalate în locul unde a fost împușcat  activistul Sectorului de Dreapta din Ucraina, Alexandru Muziciko .

Din imagini se vede, cum un echipaj al serviciilor speciale SOKOL se apropie de localul în care se afla activistul.

Muziciko se afla la pământ deja și era imposibil să poată riposta, însă una din persoanele implicate în reținere a tras în el câteva focuri de armă, susține Irina, un utilizator care care a postat filmulețul pe canalul său de Youtube.

Organele abilitate au declarat ieri că activistul Alexandru Muziciko a fost împușcat mortal, în timpul reținerii, în noaptea de 24 spre 25 martie, deoarece ar fi tras asupra organelor de forță.

Mai târziu,Vladimir Evdokimov, adjunctul ministrului afacerilor interne a Ucrainei, a declarat că Muziciko s-ar fi împușcat în momentul când trei colaboratori de miliție au încercat să îi ia din mână arma și să-l încătușeze.

Activiștii Sectorului de Dreapta din Ucraina au cerut imediat demisia Ministrului Afacerilor Interne a Ucrainei, Arsen Avakov, și arestarea colaboratorilor din grupa Specială SOKOL care au participat la reținerea și asasinarea lui Muziciko.
Reacția lui Avakov nu s-a lăsat mult timp așteptată, oficialul a declarat că Sectorul de Dreapta încearcă să-l amenințe însă el este predispus să primească această provocare iar cei care vor încerca să încalce ordinea publică vor fi crunt pedepsiți.

Cu puțin timp înainte de a fi ucis, Alexandr Muziciko a lăsat un mesaj video înainte în care anunţă că ar putea fi lichidat foarte curând, anunţă obozrevatel.com

“Conducerea Procuraturii Generale a decis să mă distrugă fizic, sau să mă sechestreze şi să mă dea pe mâna ruşilor, ca mai apoi toată vina să cadă pe umerii forţelor speciale ale Federaţiei Ruse. Pentru această operaţiune a fost deja format un grup special” spune Muziciko în mesajul său.

Mai mult decât atât, cu 10 zile înainte de moarte, activistul a scris pe contul său de facebook următoarea adresare: “Vreţi să mă lichidaţi, veniţi! Vă aştept cu nerăbdare!”.

Amintim că activistul Alexandr Muziciko a  fost omorât de către un grup de peroane necunoscute în noapte de 24 spre 25 martie.

KGB-UL transnistrean a DOBORÂT o dronă

1395767892_bpla-10 (1)

KGB-ul transnistrean a comunicat astăzi despre doborârea unei drone care a intrat în spațiul aerian al republicii nerecunoscute transnistreană.

Potrivit unui comunicat postat de serviciile secrete pe pagina oficială, drona a înregistrat mai multe imagini foto și video.

Specialiștii din regiune transnistreană au recuperat imaginile video pe care le-a surprins aparatul de zbor și au stabilit că aparatul a fost lansat de pe teritoriul Ucrainei cu scopul de a efectua cercetări în regiune.

KGB-ul transnistrean consideră că lansarea dronei a fost efectuată de persoane din Serviciul de Securitate al Ucrainei, al Statului Major din cadrul Ministerului Apărării sau a activiștilor din Pravâi Sector.

Organele abilitate urmează să stabilească persoanele implicate în încălcare spațiului aerian.
1395767888_bpla-2 1395767909_bpla-8 1395767807_bpla-1

 

Burgundji amenință Chișinăul

burgudji

UTA Găgăuzia va ieși din componența Republicii Moldova dacă pe bașcanul regiunii îl vor lipsi de mandatul de deputat. Anunțul a fost făcut de către deputatul Adunării Populare, Ivan Burgundji, transmite gagauzia.info

Făcând referire la inițiativa Partidului Liberal potrivit căreia mandatul de deputat acordat bașcanului găgăuziei este neconstituțional și încalcă drepturile locauitorilor din UTA Găgăuzia, Burgundji a declarat că aceasta este o îngrijorare prefăcută a partidului în cauză.

Deputatul mai consideră că conducerea de la Chișinău în frunte cu Partidul Liberal nu fac decât să destabilizeze situația, atacând drepturile minorităților naționale. În context, Burgunji dă asigurări că consecințele se vor face bine simțite de Chișinău. ”Dacă Curtea Constituțională va declara neconstituțională prezența bașcaului în conducere, noi vom reveni la Republica Găgăuză. Nu vom avea altă cale de a ne apăra” a declarat deputatul găgăuz.

 

Microbuzul de Ghidighici ȘI-A MODIFICAT TRASEUL

microbuz-silviu-matei

Itinerarul rutei municipale de microbuz nr. 106 „Piaţa Dimitrie Cantemir – satul Ghidighici, cartierul Sărături” a fost modificat, în contextul unei solicitări din partea Primăriei Ghidighici. Şeful adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie,Vitalie Butucel, a declarat pentru IPN că este singura ruta de microbuz spre Ghidighici.

Începând cu ziua de marţi, 25 martie, itinerarul rutei se stabileşte după cum urmează: tur: în raza oraşului Chişinău – Piaţa Dimitrie Cantemir, Calea Ieşilor, Şos. Balcani, Calea Ghidighici. În raza satului Ghidighici – str. Victoriei, str. Fundul Văii, str. Dimitrie Cantemir, str. Mihai Eminescu, str. Ştefan cel Mare, drumul spre Cimitir. Retur: pe acelaşi traseu.

Vitalie Butucel a precizat că, până la modificarea itinerarului, exista riscul ca ruta respectivă să fie suspendată, din cauza fluxului mic de pasageri. Decizia de a modifica traseul s-a luat inclusiv pentru a păstra ruta.

Dispărut de la domiciliu, Eugen Stogu a primit 30 de zile de arest

curte-apel_chisinau
poză simbol

Curtea de Apel a decis schimbarea măsurii de reprimare din arest la domiciliu în arest la izoltarul Centrului Național Anticorupție pentru Eugen Stogu care a evadat în această dimineață şi până la această oră, nu a fost găsit.

Instanţa i-a aplicat 30 de zile de arest, iar procesul s-a desfăşurat în lipsa acestuia.

Reieşind din noile circumstanţe, CNA urmează să iniţieze toate procedurile legale pentru localizarea evadatului: informarea Poliţiei de frontieră şi tuturor inspectoratelor de poliţie, dar şi anunţarea în căutare generală.

Tot astăzi Judecătoria sectorului Buiucani a prelungit mandatul de arest cu 25 zile pentru celălalt om de afaceri care figurează în dosarul fisc.

Acesta, împreună cu un alt afacerist şi un anagajat al IFPS, au fost reţinuţi de CNA într-un dosar de corupere, spălări de bani şi trafic de influenţă, în februarie 2014.  Angajatul IFPS rămîne în continuare în custodia CNA.

Amintim că, investigaţiile CNA în dosarul fisc îi vizează pe şeful-adjunct al unei Direcţii din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi doi pretinşi oameni de afaceri, toţi trei fiind invinuiţi că au estorcat de la un agent economic 135 000 de dolari şi 100 000 de lei.

Deschide ştirea!