Procuror din Nisporeni suspendat din funcție

th

Un procuror a fost suspendat provizoriu din funcţie de Consiliul Superior al Procurorilor, după ce la începutul lunii, a fost reţinut în flagrant, pentru corupere pasivă.

Este vorba despre un procuror din Procuratura raionului Nisporeni. Procurorul general Corneliu Gurin a aprobat începerea urmăririi penală, în baza plîngerii unui cetăţean.

Procurorul a pretins suma de 1000 euro pentru a înceta o cauză penală și a fost reţinut pe 7 februarie de Procuratura Anticorupţie, în comun cu Serviciul securitate internă şi combaterea corupţiei a MAI, în faţa sediului Procuraturii din Nisporeni, imediat după primirea banilor.

Reamintim că acesta este al treilea procuror,  reţinut de la începutul acestui an pentru acte de corupţie. În ianuarie alţi doi procurori, unul din Ocniţa, iar celălalt din Floreşti, au fost documentaţi cu 400 euro şi, respectiv, 2 000 lei, sume pretinse de la cetăţeni pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege. Toţi trei procurori sunt cercetaţi în stare de arest, iar în baza hotărîrii Consiliului Superior al Procurorilor, ei au fost suspendaţi provizoriu din funcţie.

Leave a Reply