În plină agresiune a Federației Ruse în Crimeea, Guvernul de la Chișinău a adoptat o decizie prin care a fost format un grup de lucru care se va ocupa de organizarea şi desfăşurarea Zilei Victoriei şi comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei (9 mai), precum şi a Zilei Europei.
Potrivit dispoziției, grupul de lucru, în termen de o lună va elabora Planul de acţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea, în anul 2014, a Zilei Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei (9 mai), precum şi a Zilei Europei, prezentându-l Prim-ministrului spre aprobare. Totodată, grupul va convoca şedinţe de lucru în vederea monitorizării acţiunilor incluse în Planul menţionat.
În Republica Moldova, tradițional, pe 9 mai, Ziua Victoriei este celebrată de populația rusofonă, în memoria soldaților căzuți în cel de al II-a Război Mondial şi ca semn al victoriei asupra nazismului. 9 mai 1945 marchează finalul celui de al doilea Război mondial, conflagrație în urma căreia Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și a format ulterior Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.
Demnitarii de la Chișinău au continuat să omagieze 9 mai și după căderea regimului comunist, în urma scrutinului democratic din iulie și noiembrie 2009.
Puterea instalată, cu orientare declarat pro-europeană, marchează timid Ziua Europei, sărbătorită în statele Uniunii Europene tot la 9 mai, ca omagiu pentru Robert Schuman, considerat fondatorul Europei.
Anul trecut, la 9 mai, Piața Marii Adunări Naționale a găzduit un concert extraordinar, la care a fost invitat și vice-premierul rus Dmitri Rogozin.
Lista grupului de lucru:
POTÎNG Tatiana – viceprim-ministru, preşedinte al Grupului
de lucru, PLR
ONCEANU Anatolie – secretar general adjunct al Guvernului,
vicepreşedinte al Grupului de lucru, PLDM
CEBOTARI Oleg – şef de direcţie, Ministerul Apărării, secretar
al Grupului de lucru
PALIHOVICI Serghei – secretar general adjunct al Guvernului, PLDM
BUJOR Leonid – consilier principal de stat al Prim-ministrului, PLDM
COROPCEAN Ion – consilier principal de stat al Prim-ministrului
GROSU Igor – viceministru al educaţiei, PLDM
GLAVAN Ruxanda – viceministru al muncii, protecţiei sociale şi
familiei
VASILACHI Ana – viceministru al apărării
DIACONU Serghei – viceministru al afacerilor interne
CĂRĂUŞ Maria – viceministru al finanţelor
POSTICĂ Gheorghe – viceministru al culturii
GROZA Iulian – viceministru al afacerilor externe şi integrării
europene
BUCINSCHI Iurii – şef al Direcţiei dezvoltare socială a Direcţiei
generale acte guvernamentale, Cancelaria de Stat
IPATI Natalia – consultant principal în Serviciul relaţii externe şi
protocol, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova
MARIN Constantin – preşedinte al Instituţiei publice naţionale a
audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”
GROZAVU Nistor – viceprimar al mun.Chişinău
mai rapanos ca lepadaturili di lepre puturoase-ase sa faceti baeti poate ajungeti gratis la sibir